ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4138/2012

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de

fond

1.Cererea de

chemare în judecată

Prin acțiunea formulată,

reclamanta SC E.D. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 74 din 19 decembrie 2011 și în parte, a măsurilor

dispuse prin Raportul de inspecție fiscală, cap. VI, Sinteza Constatărilor,

pentru care s-au constituit obligații fiscale suplimentare, în cuantum total de

6.103.163 RON, până la soluționarea cauzei pe fond.

instanței de fond

Prin Sentința

civilă nr. 61 din 28 februarie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și

pe cale de consecință a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.

74/2011 până la pronunțarea instanței de fond, respingând în rest cererea.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut că este întrunită condiția

de admisibilitate impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea de a exista o

contestație care reprezintă plângerea prealabilă, cât și aceea a achitării

cauțiunii impusă de art. 215 C. proc. fisc.

De asemenea,

s-a considerat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, ca o

aparență de nelegalitate a actului de control fiscal, prin prisma abordării

diferențiate în timp în actele de reglementare, cât și în actele de proiectare

a sistemului de producere transport și distribuție a energiei termice, a

caracterului pierderilor pe durata transportului în funcție de care respectiva

pierdere este calificată ca lipsă în gestiune, livrare impozabilă sub aspectul

TVA, respectiv cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit.

Sub aspectul

pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că aceasta din urmă se justifică,

având în vedere cuantumul sumei de executat, obligațiile reclamantei către

furnizori, contractele de credit în derulare, care într-adevăr ar pune în

pericol desfășurarea activității acesteia, ar conduce la consecințe

iremediabile prin încetarea activității, dar mai ales prin încetarea furnizării

agentului termic către populație pe perioada anotimpului rece.

II. Instanța de

recurs

pârâtei

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în

esență că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței asupra soluției pronunțate, încălcându-se exigențele art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

A mai învederat

recurenta că sentința atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în sensul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză nefiind probate condițiile legale

impuse de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea unei cereri de

suspendare a actelor administrativ fiscale, nefiind dovedit nici "cazul

temeinic justificat", nici "paguba iminentă".

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

intimatei

Intimata a

depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308(2) C. proc. civ. prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată

legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Prima critică

formulată de recurenta-pârâtă care vizează nemotivarea sentinței atacate este

nefondată, întrucât hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art.

261(1) C. proc. civ. sau împrejurarea că judecătorul fondului a prezentat

sintetic argumentele de fapt și de drept care l-au determinat să admită cererea

reclamantei-intimate nu echivalează cu o "nemotivare" a soluției

pronunțate, de natură să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de reclamantă.

De altfel,

motivarea unei hotărâri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554

nu poate fi făcută decât succint și cu maximă generalitate, pentru a nu antama

fondul cauzei dedus judecății.

Cel de-al

doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este, de asemenea, nefondat, deoarece în mod corect prima instanță a apreciat

că există în cauză "un caz bine justificat", în sensul textului art.

14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 esența litigiului

constând în calificarea pierderilor de energie termică a reprezenta o

"livrare de bunuri" la care se aplică TVA, potrivit art. 128 alin.

(3), lit. e) și alin. (4) lit. d) C. fisc., dar și majorări și penalități de

întârziere, așa cum au considerat organele fiscale, sau "bunuri

pierdute" în sensul art. 128 alin. (8), lit. a), cum a apreciat intimata -

reclamantă.

În funcție de

calificarea pierderilor tehnologice de transport a energiei termice, care

urmează a forma obiectul cercetării judecătorești în acțiunea de fond, ținând

cont și de succesiunea dispozițiilor legale în materie și de tratamentul fiscal

al activității intimatei, respectiv dacă elementele de cheltuieli pot fi

scindate în două activități distincte, una de producție și alta de transport a

energiei termice, se va stabili deductibilitatea acestora.

Este

îndeplinită și cerința pagubei iminente, așa cum este aceasta reglementată de

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ținând cont de cuantumul sumei de

executat, de obligațiile asumate de intimată față de furnizori și prin

contracte de credite în derulare, astfel încât executarea sumelor din decizia

contestată ar conduce la perturbarea activități intimatei, dar și la

întreruperea furnizării agentului termic către populație în perioada de iarnă.

Alături de

argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere și Recomandarea nr.

R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă,

precum și Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului

Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină

cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Recomandarea

nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri instituie ca principiu posibilitatea

autorității jurisdicționale competente, respectiv a instanței judecătorești, să

ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,

particularilor, cărora li se aplică decizia și când există argumente juridice

valabile față de regularitatea actului.

Soluția

suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței, se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se

recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără a se aduce atingere

principiului executării deciziilor autorităților administrative din oficiu,

prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Ținând seama de

considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în

prezenta hotărâre, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de

Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale,

Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de

decizia de impunere nr. 74 din 19 decembrie 2011 emisă de recurenta Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili este de natură a crea pagube serioase societății intimate, care

pot avea consecințe grave în patrimoniul acesteia din urmă.

Constatându-se

îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

deciziei de impunere, așa cum corect a concluzionat prima instanță și că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ și art. 20(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr.

61 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC

- AM