ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4138/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1.Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta SC E.D. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 74 din 19 decembrie 2011 și în parte, a măsurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscală, cap. VI, Sinteza Constatărilor, pentru care s-au constituit obligații fiscale suplimentare, în cuantum total de 6.103.163 RON, până la soluționarea cauzei pe fond. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 61 din 28 februarie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 74/2011 până la pronunțarea instanței de fond, respingând în rest cererea.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că este întrunită condiția de admisibilitate impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea de a exista o contestație care reprezintă plângerea prealabilă, cât și aceea a achitării cauțiunii impusă de art. 215 C. proc. fisc. De asemenea, s-a considerat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, ca o aparență de nelegalitate a actului de control fiscal, prin prisma abordării diferențiate în timp în actele de reglementare, cât și în actele de proiectare a sistemului de producere transport și distribuție a energiei termice, a caracterului pierderilor pe durata transportului în funcție de care respectiva pierdere este calificată ca lipsă în gestiune, livrare impozabilă sub aspectul TVA, respectiv cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit.

Sub aspectul pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că aceasta din urmă se justifică, având în vedere cuantumul sumei de executat, obligațiile reclamantei către furnizori, contractele de credit în derulare, care într-adevăr ar pune în pericol desfășurarea activității acesteia, ar conduce la consecințe iremediabile prin încetarea activității, dar mai ales prin încetarea furnizării agentului termic către populație pe perioada anotimpului rece. II. Instanța de recurs 1. Criticile pârâtei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței asupra soluției pronunțate, încălcându-se exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. A mai învederat recurenta că sentința atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză nefiind probate condițiile legale impuse de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea unei cereri de suspendare a actelor administrativ fiscale, nefiind dovedit nici "cazul temeinic justificat", nici "paguba iminentă". S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii. 2. Apărările intimatei Intimata a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308(2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Prima critică formulată de recurenta-pârâtă care vizează nemotivarea sentinței atacate este nefondată, întrucât hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261(1) C. proc. civ. sau împrejurarea că judecătorul fondului a prezentat sintetic argumentele de fapt și de drept care l-au determinat să admită cererea reclamantei-intimate nu echivalează cu o "nemotivare" a soluției pronunțate, de natură să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de reclamantă. De altfel, motivarea unei hotărâri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554 nu poate fi făcută decât succint și cu maximă generalitate, pentru a nu antama fondul cauzei dedus judecății.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, deoarece în mod corect prima instanță a apreciat că există în cauză "un caz bine justificat", în sensul textului art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 esența litigiului constând în calificarea pierderilor de energie termică a reprezenta o "livrare de bunuri" la care se aplică TVA, potrivit art. 128 alin. (3), lit. e) și alin. (4) lit. d) C. fisc., dar și majorări și penalități de întârziere, așa cum au considerat organele fiscale, sau "bunuri pierdute" în sensul art. 128 alin. (8), lit. a), cum a apreciat intimata - reclamantă.

În funcție de calificarea pierderilor tehnologice de transport a energiei termice, care urmează a forma obiectul cercetării judecătorești în acțiunea de fond, ținând cont și de succesiunea dispozițiilor legale în materie și de tratamentul fiscal al activității intimatei, respectiv dacă elementele de cheltuieli pot fi scindate în două activități distincte, una de producție și alta de transport a energiei termice, se va stabili deductibilitatea acestora. Este îndeplinită și cerința pagubei iminente, așa cum este aceasta reglementată de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ținând cont de cuantumul sumei de executat, de obligațiile asumate de intimată față de furnizori și prin contracte de credite în derulare, astfel încât executarea sumelor din decizia contestată ar conduce la perturbarea activități intimatei, dar și la întreruperea furnizării agentului termic către populație în perioada de iarnă.

Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, precum și Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri instituie ca principiu posibilitatea autorității jurisdicționale competente, respectiv a instanței judecătorești, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, particularilor, cărora li se aplică decizia și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului.

Soluția suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităților administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligații. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr. 74 din 19 decembrie 2011 emisă de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este de natură a crea pagube serioase societății intimate, care pot avea consecințe grave în patrimoniul acesteia din urmă.

Constatându-se îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, așa cum corect a concluzionat prima instanță și că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ și art. 20(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 61 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - AM