ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 993/2017

Ședința publică din data de 31 mai 2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 august 2014 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă sub nr. x/2014, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate existența promisiunii de transfer a unor cote din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Brasov, str. x (actualmente nr. 9), încheiată prin act sub semnătură privată la 23 decembrie 2008 între pârâtul B., în calitate de asociat unic și administrator al pârâtei S.C. C. S.R.L. și numitul D.;

- să constate că, prin contractul de cesiune nr. x din 16 iunie 2014, apostilat sub nr. x din 17 iunie 2014 și încheierea de legalizare de semnătură nr. 36 din 08 iulie 2014, i-a fost cesionat de către cedentul D. dreptul acestuia de a dobândi proprietatea asupra cotei-părți de 50% din imobilul teren menționat;

- să fie obligați pârâții să se prezinte la notarul public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică și să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1270, 1272 și 1273 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

La 25 martie 2015, reclamantul și-a precizat cererea introductivă, menționând calitatea pârâtului B. de administrator și asociat unic al S.C. C. S.R.L. și arătând că primul petit al acțiunii vizează constatarea existenței promisiunii sub semnătură privată privind transferul dreptului de proprietate asupra cotei de 50% din imobilul anterior descris, iar nu existența dreptului său de proprietate asupra cotei indicate. De asemenea, a precizat că cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii este în realizarea dreptului.

Prin întâmpinarea depusă, pârâții au invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și inadmisibilității primului capăt de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pentru al doilea capăt de cerere, susținând în subsidiar și netemeinica acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 113/S din 22 iunie 2015, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L., invocate de pârâți prin întâmpinare și, în consecință, a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. și ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. Totodată, l-a obligat pe reclamant către pârâtul B. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 652/Ap din 04 mai 2016, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată tribunalului. În baza art. 497 teza a II-a, raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., autorul a solicitat trimiterea cauzei unei alte instanțe egale în grad, alta decât Tribunalul Brașov, pentru o mai bună administrare a justiției.

În motivare, recurentul a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat eronat normele de drept material care reglementează raporturile juridice dintre semnatarii promisiunii încheiate prin act sub semnătură privată la 23 decembrie 2008, denumită "Acord", această interpretare greșită generând contradicții între considerentele deciziei pronunțate, unele fiind chiar străine de natura cauzei.

A mai susținut că, pornind de la această apreciere eronată, instanța de prim control judiciar a conchis, tot greșit, că numitul D. urma să-și valorifice dreptul înscris în ultimul alineat din Acord asupra unei cote din părțile sociale deținute de pârâtul B. în cadrul societății pârâte C. S.R.L., întrucât acesta nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra unui teren, fiindu-i prohibit legal pentru că nu era cetățean român la momentul încheierii actului.

Similar, recurentul a susținut că și această concluzie a instanței de apel este eronată, având în vedere că ignoră voința părților consemnată în actul încheiat, în sensul "împărțirii" dreptului de proprietate asupra terenului, reținând fără temei că acestea ar fi urmărit transferul unor acțiuni. În același sens, a arătat că numitul D. urma să uzeze de artificiul constituirii unei societăți comerciale românești, căreia să-i fie transferat dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu să cesioneze părți sociale ale S.C. C. S.R.L., operațiune juridică prin care ar fi dobândit nu doar 50% dintr-un teren, ci mult mai mult de atât, respectiv 1/2 din întreg patrimoniul societății.

A mai criticat autorul și raționamentul instanței de apel potrivit căruia persona fizică B. urma să îi gratifice pe recurent și pe numitul D., întrucât serviciile prestate de acesta din urmă fuseseră în favoarea persoanei fizice B., iar nu a societății S.C. C. S.R.L. Din această perspectivă, a arătat că instanța a ignorat probatoriul administrat în apel, din care a rezultat că semnatarii Acord-ului, (persoane provenind dintr-o cultură și civilizație diferite), nu făceau distincție între patrimoniul societății și cel al asociatului unic persoană fizică, astfel că, în accepțiunea acestora, asociatul își putea achita datoria proprie cu un bun al societății.

Referitor la aprecierea curții de apel potrivit căreia pârâtul B. nu putea semna în calitate de asociat unic al pârâtei S.C. C. S.R.L. Acord-ul din 23 decembrie 2008, întrucât ar fi prejudiciat interesele creditorilor acesteia, recurentul a susținut că aceasta ignoră voința reală a părților, conținutul și contextul în care a fost încheiat actul și are în vedere o situație ipotetică, nesusținută.

De asemenea, a arătat că instanța de apel, reținând că prin finalizarea litigiului care a format obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ imobilul se putea întoarce în patrimoniul S.C. C. S.R.L., neputând fi dobândit de pârâul B., și-a contrazis propriul raționament, având în vedere că tocmai din acest motiv acesta din urmă nu s-a obligat în nume propriu, ci în calitate de asociat/administrator al societății.

Pentru argumentele expuse, recurentul a susținut că intimatul-pârât persoană fizică nu putea contracta decât în calitate de asociat/administrator al pârâtei persoană juridică și, ca atare, excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată.

De asemenea, a susținut că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1759/C din 15 decembrie 2009, dată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. x/2008, iar nu de la rămânerea definitivă a acesteia, deși acest din urmă moment marca data de la care hotărârea a devenit executorie.

În acest sens, a arătat că la data la care menționata sentință a dobândit caracter executoriu s-a născut dreptul pârâților S.C. C. S.R.L. și B. de a fi repuși în situația anterioară, dar nu și dreptul numiților B. și D., convenit prin acordul încheiat între ei la 23 decembrie 2008, de a-și împărți imobilul teren în cote de 50%-50%, aceasta urmând să se nască numai la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.

Autorul căii extraordinare de atac și-a argumentat raționamentul pe împrejurarea că sentința, deși putea fi executată de câștigătorul litigiului reper, iar nu de părțile semnatare ale Acord-lui, întrucât avea doar autoritate relativă de lucru judecat, nu putea produce efecte într-un alt raport juridic, respectiv în cadrul Acord-ului din 23 decembrie 2008.

În acest sens, a arătat că la 04 noiembrie 2010, data rămânerii definitive a evocatei sentințe, nu era îndeplinită niciuna dintre cele două condiții suspensive stipulate în Acord, întrucât litigiul reper nu era încă tranșat în mod irevocabil, chiar dacă sentința primei instanțe devenise executorie, iar o cerere de valorificare a actului sub semnătură privată din 23 decembrie 2008 ar fi fost respinsă ca prematură.

Astfel, recurentul a conchis că, în speță, termenul de prescripție a început să curgă de la 15 septembrie 2011, dată la care litigiul reper a fost soluționat în mod irevocabil, prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială a deciziei nr. 2677.

Ultima dintre criticile formulate de reclamantul A. vizează contradicția reținută de instanța de apel în sensul că, dacă termenul de prescripție ar curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, atunci ar rezulta că punerea în executare a Acord-ului ar fi putut fi anterioară acestui moment.

Or, în opinia recurentului raționamentul nu are logică, întrucât susținerile sale au fost în sensul că începutul termenului de prescripție al dreptului decurgând din Acord se situează la data rămânerii irevocabile a sentinței date în litigiul reper, consecința acestora fiind că, dimpotrivă, valorificarea Acord-ului nu era posibilă anterior acestui moment, chestiunea neavând nicio legătură cu punerea în executare a hotărârii, care era în mod evident posibilă.

Pentru aceste considerente, a solicitat să se constate că acțiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție.

La 18 august 2016 intimații-pârâți B. și S.C. C. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei faze procesuale, fără să depună însă acte în dovedirea efectuării acestor cheltuieli.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 24 august 2016, iar acesta nu a formulat răspuns la întâmpinare, depunând la 05 septembrie 2016 o notă, denumită precizare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în baza art. 497 teza a II-a C. proc. civ., unei alte instanțe egale în grad, alta decât Curtea de Apel Brașov, pentru o mai bună administrare a justiției.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost redactat și comunicat părților, fără ca acestea să formuleze însă puncte de vedere la el.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Este întemeiată critica referitoare la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă, în speță a dispozițiilor art. 3 și a art. 7 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât instanța de apel stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție plecând de la o interpretare improprie a termenilor convenției, distingând între "câștigarea procesului" și "încheierea procesului juridic" și legând fără niciun argument juridic faza "câștigării procesului" de momentul la care în respectivul proces s-a pronunțat o hotărâre executorie.

Apreciază instanța supremă că momentul la care un proces poate fi considerat "câștigat" este, în concepția C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil litigiului numit de recurent litigiu-reper), cel la care în respectivul proces s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat deplină.

Caracterul executoriu al unei hotărâri (pronunțată în primă instanță sau în apel) nu îi conferă acesteia decât autoritate de lucru judecat relativă, executorialitatea venind în sprijinul părții care a câștigat în primă instanță sau în apel, dar fiind vremelnică, urmând a fi consolidată doar la epuizarea căii de atac a recursului și neavând nicio influență asupra puterii de lucru judecat.

Prin prisma acestor argumente, instanța supremă apreciază că soluția recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 și art. 7 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât momentul la care s-a născut dreptul la acțiune este 15 septembrie 2011, data la care s-a pronunțat decizia nr. 2677 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care litigiul la care se raportează părțile în acord a fost soluționat în mod irevocabil.

În raport de această dată, introducerea acțiunii de față la 20 august 2014 respectă termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât hotărârea instanței de apel, care a validat hotărârea de primă instanță sub acest aspect, este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Trebuie menționat că, deși autorul și-a subsumat criticile doar cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile acestuia privind motivarea sumară și contradictorie a deciziei atacate pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din această perspectivă, se evidențiază ca fiind fondată critica dezvoltată de recurent asupra raționamentului curții de apel, potrivit căruia pârâtul B. nu putea semna Acord-ul din 23 decembrie 2008, în calitate de asociat unic al pârâtei S.C. C. S.R.L., întrucât ar fi prejudiciat interesele creditorilor acesteia.

Astfel, argumentul reținut vădește superficialitatea analizei instanței de prim control judiciar, care nu își fundamentează această concluzie decât prin raportare la situația ipotetică evocată, fără să se raporteze la contextul concret în care a fost încheiat actul dedus judecății și la voința reală a părților.

De aceea, cu ocazia rejudecării instanța de apel va avea în vedere și criticile formulate de recurent în cuprinsul recursului de față în legătură cu calitatea procesuală pasivă a S.C. C. S.R.L.

Pentru argumentele expuse în precedent, Înalta Curte va admite recursul în conformitate cu dispozițiile art. 496 și 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 652/Ap din 04 mai 2016, pronunțată Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 mai 2017.