ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.08.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3161/2012

HOTĂRÂRE
10.08.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3161/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3.677 din 24 mai 2011,

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL

cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.B.G. în București,

sect. 1, str. Emanoil Porumbaru nr. 77, în contradictoriu cu pârâtele Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 128

din 05 mai 2010 emisă de ANAF a fost respinsă contestația formulată de

reclamantă în calitate de societate absorbantă a SC S. SRL ca neîntemeiată

pentru suma de 3.462.263 RON stabilită suplimentar prin Decizia nr. 106 din 05

octombrie 2009 referitoare la obligațiile fiscale reprezentând 156.116 +

impozit profit; 216.915 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe

profit; 1924385 RON - TVA; 1.007.082 RON - majorări aferente TVA și 157.765 RON

- accesorii.

Curtea de Apel a mai

reținut că a fost respinsă ca nemotivată contestația formulată împotriva

Deciziei de impunere nr. 188/2009, pentru suma de 2.818.709 RON reprezentând:

469.937 RON impozit pe profit; 407.523 RON - majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit; 825.761 RON - TVA; 766.007 RON - majorări de întârziere

TVA; 148.912 RON impozit pe venitul obținut în România de persoane nerezidente;

1971 RON - contribuții asigurări sociale; 1.033 RON - majorări de întârziere

aferente; 6.510 RON - contribuții la fondul social de solidaritate pentru

persoanele cu handicap; 9.640 - majorări de întârziere aferente; 421 RON -

contribuții la fondul de șomaj reținută de la asigurați; 589 RON - majorări de

întârziere aferente.

În ceea ce privește

suma de 1.702246 RON stabilită suplimentar, a fost dispusă desființarea

deciziei de impunere nr. 188/2009, constatându-se necompetența materială

privind soluționarea contestației formulată împotriva amenzii contravenționale,

în sumă de 5.220 RON.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în ceea ce privește debitul contestat la

punctul 1 de la pagina 18 din RIF și punctul 1 de la pagina 41 din RIF, pârâta

nu a acceptat o deducere cu privire la calculul profitului impozabil și al TVA,

sumele reprezentând cheltuieli aferente anului 2006 cu serviciile prestate de

SC C. SRL devenită SC A.S.I. SRL în baza contractelor nr. 8 și nr. 8 a din 01

martie 2006.

Judecătorul fondului

a constatat că reclamanta nu putea beneficia nici de drept de deducere a TVA în

sumă de 78.470 RON aferent acestor facturi, în cauză nefiind îndeplinite

cerințele art. 146 din Legea nr. 571/2003, întrucât, cheltuieli aferente

contractelor menționate înregistrate pe anul 2006 au fost în sumă de 412.000

RON, reprezentând contravaloarea a trei facturi, ce nu au fost însoțite de

documentele anexe din care să rezulte natura și realitatea serviciilor

prestate, precum și necesitatea prestării acestora.

De asemenea, Curtea

de Apel a reținut că reclamanta nu a prezentat nici documentele justificative

din care să rezulte realitatea prestării cheltuielile în sumă de 3.150.107 RON,

reprezentând servicii de consiliere și asistență, precum și comisioane conform

contractelor nr. 68 din 19 decembrie 2007 și nr. 69 din 19 decembrie 2007 și a

facturilor emise în trimestrul I 2008.

Prin urmare, prima

instanță a constatat că singurele înscrisuri prezentate de reclamantă,

respectiv cele trei facturi, jurnale de vânzări și deconturi de TVA, nu pot

face dovada realității și necesității prestării serviciilor pentru care au fost

deduse cheltuielile respective, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 21

alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu dispozițiile pct. 48 din

H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.

571/2003.

Conchizând, instanța

de fond a constatat că și penalitățile/majorările de întârziere aferente

impozitului pe profit și TVA sunt legal datorate, acestea reprezentând o măsură

accesorie debitului principal stabilit în sarcina societății reclamante.

Împotriva Sentinței

civile nr. 3.677 din data de 24 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs SC M. SRL solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

sentinței atacate în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 128 din 05 mai

2010, a deciziei de impunere nr. 88 din 12 august 2009 sub aspectul debitelor

constatate prin raportul de inspecție fiscală RIF 25370 din 11 august 2009, a

Deciziei fiscale nr. 106 din 05 octombrie 2009 referitoare la obligațiile de

plată accesorii aferente acestora și recunoașterea ca nedatorat a debitului

fiscal principal în sumă de 743.088 RON și accesoriile aferente în sumă de

Se susține de către

recurentă prin motivele de recurs că instanța de fond a reținut în mod greșit

că nu s-au prezentat documente justificative din care să rezulte realitatea și

necesitatea prestării serviciilor, ori la dosar au fost depuse contractele nr.

68 și 69 din 19 decembrie 2007, patru facturi fiscale și rapoartele de

activitate întocmite în dovedirea realității și naturii serviciilor prestate în

baza acestor contracte.

Se arată că în

conformitate cu dispozițiile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

toate cheltuielile reprezentând prestările de servicii facturate de către

A.S.I. SRL îndeplinesc toate cerințele legale pentru a fi deductibile fiscal,

fiind dovedit dreptul societății de deducere a TVA aferentă acestor servicii,

serviciile fiind folosite pentru operațiuni care dau drept de deducere, fiind

respectate dispozițiile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.

De asemenea, se

susține de către recurentă că și-a exercitat în mod legal dreptul de deducere a

TVA pentru sumele reprezentând servicii de marketing, service și implementare

rețea de vânzări K., fiind prezentate contractele nr. 8 și nr. 8 a din 01

martie 2006 încheiate cu A.S.I. SRL.

În drept recursul

este întemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 și art.

305 C. proc. civ., art. 21 alin. (4) lit. m, art. 145 și art. 155 alin. (5) din

Legea nr. 571/2003 și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond

în mod corect a reținut că actele administrativ fiscale atacate sunt legale și

temeinice.

Prin notele de

ședință depuse de recurenta SC M. SRL s-a solicitat, referitor la excepția

tardivității recursului declarat, ridicată din oficiu de instanță, respingerea

acesteia ca nefondată, învederându-se că societății nu îi este opozabilă

comunicarea sentinței atacate, comunicare care nu a fost făcută la sediul

societății ci la sediul profesional al reprezentanților societății indicat

drept domiciliu procesual. În atare situație, s-a arătat, cum comunicarea

hotărârii primei instanțe nu s-a realizat la sediul societății reclamante,

termenul de recurs în cauză se socotește în mod legal de la data declarării

acestuia.

Examinând excepția

tardivității recursului declarat de reclamanta SC M. SRL, se rețin următoarele:

În materia litigiilor

de contencios administrativ, cum prevede expres art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, soluția instanței de judecată este supusă recursului, care se declară

în termen de 15 zile de la comunicare.

Modul de calcul al

termenului de recurs, în lipsa unor dispoziții procedurale derogatorii, este

determinat de prevederile cu caracter general cuprinse în art. 101 alin. (1),

(2) și (5) C. proc. civ. Astfel, în situația termenului de recurs stabilit pe

zile se calculează "pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când

a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul" [art. 101 alin. (1) C.

proc. civ.]. Legiuitorul a consacrat astfel, în cazul termenelor pe zile,

sistemul termenului exclusiv, ceea ce înseamnă că nu se iau în calculul

termenului de recurs nici ziua când el a început să curgă - dies a quo - și

nici ziua când acesta se sfârșește - dies ad quem -, fiecare zi a termenului

fiind astfel utilă. Termenul de recurs care se sfârșește într-o zi de

sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi, în

conformitate cu prescripțiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., până la

sfârșitul primei zile de lucru care urmează, nu numai în cazul termenelor de

recurs statornicite pe zile, ci și în cazul termenelor de recurs stabilite pe

ore.

Termenul de recurs

este un termen legal imperativ, peremptoriu și absolut, astfel că nerespectarea

lui, adică neexercitarea recursului împotriva unei hotărâri în termenul legal

prevăzut, atrage sancțiunea procedurală fermă indicată de art. 103 alin. (1) C.

proc. civ., constând în decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de

atac menționată, ce are drept consecință respingerea recursului ca tardiv

formulat, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește

că a fost împiedicată să acționeze în termen dintr-o împrejurare mai presus de

voința ei. Cu alte cuvinte, cererea de recurs făcută între punctul de plecare

și punctul de împlinire a termenului de recurs este un act procedural realizat

în termen, iar recursul introdus după împlinirea termenului de recurs este un

act de procedură tardiv.

Se constată, în

litigiu, că prin acțiunea în contencios fiscal reclamanta SC M. SRL,

reprezentată convențional de Societatea Civilă Profesională de Avocați cu

Răspundere Limitată B.G., a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură

efectuate în cauză la sediul reprezentantului convențional din București, str.

Emanoil Porumbaru nr. 77, și că la acest sediu a fost comunicată sentința

pronunțată de instanța de fond, la data de 10 august 2011 (potrivit ștampilei

și mențiunii de pe dovada de comunicare a actului de procedură). Recursul a

fost declarat la data de 29 august 2011, cu neîncadrarea în termenul de 15 zile

libere prevăzut de lege (ultima zi, utilă, a termenului de recurs era ziua de

vineri, 26 august 2011).

Nu se impunea, în

cauză, comunicarea hotărârii recurate la sediul societății recurente, întrucât

textul art. 93 C. proc. civ. stabilește o atare modalitate de comunicare, în

situația alegerii de domiciliu, numai în lipsa arătării de către parte a

persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură. Or, cum s-a învederat,

reclamanta a arătat expres, în cererea de chemare în judecată, că solicită

comunicarea tuturor actelor de procedură efectuate în proces la sediul

reprezentantului convențional, care era persoana juridică Societatea Civilă

Profesională de Avocați cu Răspundere Limitată B.G.

În aceste condiții,

constatând că excepția tardivității recursului este întemeiată, se va dispune,

în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea recursului declarat de SC M. SRL împotriva Sentinței civile

nr. 3.677 din data de 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul

declarat de SC M. SRL împotriva Sentinței nr. 3.677 din 24 mai 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2012.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1187/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3677 din 24 mai 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL cu sediul ales pentru c
ÎCCJ 2012-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3115/2012
V.A. în baza documentelor justificative care în mod greșit nu au fost luate în considerare. Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și
ÎCCJ 2012-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1421/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D. SA a chemat în
ÎCCJ 2012-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2012
s-a arătat și în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, instanța de fond a reținut nulitatea actelor administrative fiscale atacate, în primul rând, ca urmare a faptului că „reclamantei nu i s-a acordat legal dreptul la
ÎCCJ 2013-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3297/2013
iate, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința nr. 982 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel București, a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.
Sursă