ÎCCJ, decizie (scj.ro #158807)

Contestație în anulare. Cazul prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen. Inaplicabilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație în anulare

C. proc. pen.,

art. 426 lit. a)

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în ipoteza hotărârilor penale definitive pronunțate în procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor de condamnare la pedepse privative de libertate emise în statele membre ale Uniunii Europene și de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, reglementată în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, întrucât în dispozițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 se prevede că apelul se judecă fără citarea persoanei condamnate, iar contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen. se referă exclusiv la ipoteza în care citarea părții la judecata în apel este obligatorie.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4/A din 8 ianuarie 2020

Prin sentința nr. 101 din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii și, în consecință:

A recunoscut sentința penală cu nr. de referință T20157313, pronunțată în data de 6 mai 2016 de Curtea Coroanei Canterbury și a constatat că, prin această hotărâre penală, persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 13 ani și 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în secțiunea 226 A, capitolul 42 din Legea infracțiunilor sexuale 2003.

A constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea persoanei transferabile este incriminată și de legea penală română, prin art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen.

În temeiul art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a adaptat pedeapsa aplicată de statul solicitant și a redus cuantumul pedepsei principale de 13 ani și 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani, până la maximul special al pedepsei în cuantum de 12 ani închisoare, prevăzut de legea penală română pentru aceeași infracțiune.

A dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei principale de 12 ani închisoare, ca urmare a adaptării pedepsei de 13 ani și 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani termen de extensie (supraveghere), aplicată de Curtea Coroanei Canterbury prin sentința penală cu nr. de referință  T20157313, până la maximul special al sancțiunii prevăzut în art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen.

Prin decizia nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 101 din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie.

Împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 17 septembrie 2019, condamnatul A. a formulat contestație în anulare.

În motivarea scrisă a cererii sale, condamnatul a invocat ca temei dispozițiile art. 426 lit. a) și lit. e) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta imposibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii.

Contestatorul, prin apărător, a susținut că, contrar principiului dreptului la apărare și al echității, judecata în fața Curții de Apel Bacău și a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a realizat fără citarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât în această perioadă era arestat în Marea Britanie, neavând cunoștință de desfășurarea dosarului, ce avea ca obiect recunoașterea hotărârii penale din Marea Britanie, situație în care trebuiau aplicate prevederile art. 353 C. proc. pen. (citarea la judecată) și art. 364 C. proc. pen., potrivit cu care judecarea cauzei are loc în prezența inculpatului, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie.

Prin încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, numai cu privire ca cazul prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, constată că aceasta este nefondată, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula și a motivelor ce pot fi invocate în susținere, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare constituie o garanție că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată și nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

În consecință, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu soluționarea contestației în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, invocând cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. a) C. proc. pen.

Condamnatul a susținut că la judecarea apelului declarat împotriva sentinței prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile din Marea Britanie și prin s-a dispus și transferarea sa într-un penitenciar din România, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, nu a fost citat, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare și accesul liber la justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speța de față apelul condamnatului A. s-a desfășurat după procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care, la art. 154 alin. (11) [după republicarea în M. Of. nr. 441 din 27 mai 2019, dispozițiile art. 154 alin. (11) se regăsesc la art. 166 alin. (11)], prevede că: „(11) Împotriva sentinței prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.”

Totodată, procedurile reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se întemeiază pe principiul încrederii și recunoașterii reciproce și presupun soluționarea în termene foarte scurte a cererilor formulate de autoritățile judiciare străine (împrejurare care exclude asigurarea prezenței la judecarea cauzei a persoanei solicitate, aflată în stare de deținere în statul solicitant).

Textul de lege invocat de condamnat, respectiv, art. 426 lit. a) C. proc. pen. - „când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți” - se referă la situația în care judecarea cauzei în apel nu poate avea loc fără citarea părții, ceea ce presupune că citarea este obligatorie.

În speța dedusă judecății, așa cum s-a arătat, judecarea apelului a fost guvernată nu de dispozițiile Codului de procedură penală, ci de cele ale Legii nr. 302/2004, care prevăd  judecarea cauzei fără citarea persoanei condamnate.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care cererea de contestație în anulare este nefondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.