ÎCCJ, Decizia nr. 202/2017

Decizia civilă nr. 202/2017

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 106 din ședința completului de filtru de la 27 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a anulat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 848 din 21 aprilie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 185 C. proc. civ. și cu faptul că, față de data comunicării hotărârii atacate, recursul a fost declarat la data de 18 iulie 2016, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care s-a împlinit, cu aplicarea art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. la data de 14 iulie 2016.

Împotriva deciziei menționate, a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior, prin memoriul depus la dosar la data de 4 septembrie 2017, contestatorul a invocat și a argumentat în fapt și în drept și excepția nulității absolute a deciziei atacate.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau excepții, Înalta Curte trebuie să examineze admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând contestația în anulare în condițiile art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în cauză, contestația în anulare vizează o decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, s-a pronunțat aspra unui recurs, în procedura de filtru și, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea astfel pronunțată nu este supusă niciunei căi de atac, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată, așadar, că cererea formulată nu este admisibilă, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 503 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare dedusă judecății.

Având în vedere soluția de respingere a contestației în anulare, conform dispozițiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a pierdut procesul și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligat, la cererea intimatei Banca B. SA, la cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în justificarea cărora, intimata a depus la dosar factura fiscală din data de 16 mai 2017, emisă de SCA C., pentru suma de 8.121,57 lei și extrasul de cont din data de 31 mai 2017.

În considerarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportate la circumstanțele cauzei, respectiv față de complexitatea redusă a cauzei, dedusă din faptul că cererea examinată vizează o hotărâre prin care recursul a fost anulat, nefiind analizat pe fond, de împrejurarea că, în contestația în anulare, litigiul a avut un singur termen de judecată în ședință publică și, întrucât, activitatea reprezentantei intimatei a constat în formularea întâmpinării și apărarea părții la un singur termen de judecată, Înalta Curte apreciază că există o disproporție în ceea ce privește criteriile stabilite prin acest text legal și cuantumul onorariului avocațial stabilit, care urmează a fi redus.

Prin urmare, se va admite cererea intimatei și va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei, către această parte, care a câștigat procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 106 din ședința completului de filtru de la 27 martie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016.

Obligă contestatorul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei către intimata Banca B. SA, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.