ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3610/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 08.08.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul situat în jud. Sălaj.

Prin sentința civilă nr. 2014 din 06.12.2017 Judecătoria Zalău a admis în parte acțiunea și a constatat că între reclamanta A. și numitul C., ambii în calitate de promitent-cumpărători, și pârâta B. în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat în mod valabil, la data de 08.05.2001, un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect vânzarea la prețul de 60.000.000 lei a imobilului situat în jud. Sălaj, înscris în CF Zalău (CV vechi x). nr. cad. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie. hol, cămară, debara și 2 balcoane în suprafață utila de 43.94 mp.

A fost obligată pârâta B. să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat, administrativ în jud. Sălaj, înscris în CF nr. x Zalău (CF vechi x). nr. cad. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol. cămară, debara și 2 balcoane în suprafață utila de 43.94 mp, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 08.05.2001 în schimbul prețului integral achitat.

S-a precizat că. în caz de refuz, prezenta hotărâre va ține loc de act apt pentru în tabulare.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 614 din 24 mai 2018, Tribunalul Sălaj a admis apelul declarat de reclamanta A. și a schimbat în parte sentința apelată, in sensul că a înlăturat obligația stabilită în sarcina pârâtei B. de a încheia contract de vânzare-cumpărare In formă autentică, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat administrativ în jud. Sălaj, înscris în CF nr. x Zalău (CF vechi x). nr. cad. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară, debara și 2 balcoane în suprafață utila de 43.94 mp.

Celelalte dispoziții ale hotărârii apelate au fost menținute, împotriva acestei din urmă decizii a declarai recurs reclamanta A.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa nr. x/2017 a Tribunalului Sălaj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. secția I civilă, la data de 13 august 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 3 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 octombrie 2018, in vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

’’1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel. precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Din norma de competentă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulata, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțai hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin Indicarea expresa și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzuta competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. în condițiile în care legiuitorul a limitai competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; ’’Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că; ’’Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea. în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența ailor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar ii intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explici tarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) leza finală, potrivit căruia Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor. în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută In mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ. - curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost Instanța învestită eu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidența norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și eu cele ale art. 122 C. proc. civ. (reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Sălaj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 614 din data de 24 mai 2018, pronunțate de Tribunalul Sălaj, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.10.2018.