ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4920/2018

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 13.06.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A.. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., să constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării formulate de debitor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituție, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin sentința civila nr. 1068/12.06.2017 a Judecătoriei Zalău s-a admis cererea formulată de către reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâtul B. și s-a anulat notificarea din 26.05.2016, transmisă de pârât în vederea stingerii datoriei decurgând din Contractul de credit ipotecar nr. x/20.04.2005 modificat și completat prin Act Adițional nr. x/07.04.2011, Contract de credit nr. x/20.03.2008 modificat și completat prin Act adițional nr. x/07.04.2011, Contract de ipotecă nr. x autentificat sub nr. x/20.04.2005 de către BNP C. și Contract de ipotecă nr. x autentificat sub nr. x/20.03.2008 de BNP D., prin darea în plată a imobilului apartament înscris în CF nr. x provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xN situat în Zalău, Aleea x, jud. Sălaj cu privire la care s-a constituit un drept de ipotecă.

S-a dispus punerea părților în situația anterioară inițierii, de către pârât, a demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Împotriva acestei sentințe, paratul B. a declarat apel solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței in sensul respingerii contestației formulate.

Prin decizia civila nr. 1210/18.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondat apelul formulat de pârât împotriva sentinței civile nr. 1068/12.08.2017.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. x/2018, revizuentul B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1210/18.12.2017, pronunțata de Tribunalul Sălaj în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, in contradictoriu cu intimata A.. solicitând admiterea cererii de revizuire, rejudecarea apelului cu consecința schimbării in totalitate a hotărârii atacate, in sensul admiterii apelului asa cum a fost fomulat cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Motivul de revizuire invocat prin cererea formulată este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., text legal care vizează situația în care instanța s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin decizia civilă nr. 474/2018 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Sălaj, secția Civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 1210/18.12.2017 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2016; totodată, a respins cererea intimatei A.. privind obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 08.06.2018.

La data de 22.06.2018, tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 25.06.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

La originea prezentului litigiu se află o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 77/2016, a cărei competență de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei.

Recursul de față a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Sălaj într-o cerere de revizuire, motivată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., având la bază un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 77/2016.

Trebuie arătat că, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect o cerere formulată în baza Legii nr. 77/2016, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Se reține că nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență.

Cum s-a arătat, recursul de față a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Sălaj într-o cerere de revizuire, motivată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., având la bază un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 77/2016, pornit în fața judecătoriei.

Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere", iar conform art. 510 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Instanța care a pronunțat, în apel, hotărârea a cărei revizuire se cere este Tribunalul Sălaj, iar cererea de revizuire a fost soluționată de această instanță. Drept urmare recursul declarat împotriva acestei cereri de revizuire nu poate fi soluționat, potrivit raționamentului prezentat mai sus, decât de instanța imediat superioară acesteia.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Sălaj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-revizuent B. împotriva deciziei civile nr. 474/2018 din 19 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul Sălaj, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.