ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2277/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 mai 2016 pe rolul Tribunalului Arad, secția Civilă, sub număr de dosar x/2016, contestatoarea A. S.A. (în prezent B. S.A.), în contradictoriu cu pârâții C. și D., a solicitat instanței să se constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării formulate de către pârâți și obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituție și art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 890 din 23 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Arad a admis contestația împotriva notificării de dare în plată formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu pârâții C. și D., având ca obiect contestație la darea în plată și, în consecință:

A constatat neîndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii de dare în plată, cu privire la stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 23 mai 2007, încheiat între părți.

A dispus repunerea părților în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel pârâții C. și D. solicitând ca, în urma admiterii căii de atac, să se modifice, în totalitate, hotărârea apelată, în sensul respingerii contestației formulate de A. S.A.

Au solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 228 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad s-a respins apelul formulat de către apelanții-pârâți C. și D. împotriva sentinței civile nr. 890 din data de 23 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Arad, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. S.A. București. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei anterior menționate, au declarat recurs pârâții D. și C., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelului și respingerea contestației formulate, cu acordare cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunțată la 13 martie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a suspendat judecata cauzei privind pe recurenți D. și C. și pe intimata-contestatoare A. S.A., în prezent B. S.A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 729/R din 24 octombrie 2019, pronunțată în cauză, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a constatat perimat recursul formulat de către recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei civile nr. 228 din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, din cuprinsul actelor dosarului rezultă că recursul declarat de către pârâții D. și C. a fost suspendat prin încheierea de la 13 martie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și, de la această dată și până la data de 24 octombrie 2019, cauza a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea continuării judecării.

Curtea de Apel a evocat dispozițiile art. 416 alin. (1) și 420 C. proc. civ. și, reținând că la 23 octombrie 2019 recurenții-pârâți au depus la dosarul cauzei o cerere de reluare a judecății, a observat că la momentul respectiv intervenise deja perimarea, în raport cu termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâții C. și D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 729/R din 24 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea sesizării privind perimarea și admiterea recursului formulat împotriva deciziei nr. 228 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad.

Au precizat că 12 septembrie 2019, înainte de expirarea termenului de 6 luni, au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, prin avocat, care a fost trimisă Curții de Apel Timișoara, prin poștă.

Au apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, prin hotărârea supusă recursului, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, au arătat că, potrivit prevederilor art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen,

Au susținut că, din dosarul electronic al Curții de Apel Timișoara rezultă că cererea lor de repunere pe rol a fost înregistrată la data de 23 octombrie 2019, însă cererii nu i-a fost atașat plicul prin care aceasta a fost expediată.

Au precizat că, din conținutul documentului depus la dosarul de recurs rezultă că, în cauză, cererea de repunere pe rol a fost depusă cu respectarea dispozițiilor art. 183 alin. (1) C. proc. civ.

Făcând trimitere la textul art. 175 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., au apreciat că hotărârea de constatare a perimării este lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea normelor procedurale mai sus citate, prin constatarea perimării fiindu-le cauzată o vătămare (lipsirea acestora de posibilitatea de beneficia de judecata recursului), care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea deciziei recurate, cu consecința repunerii cauzei pe rol.

Astfel, au susținut că cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată în termenul legal de 6 luni.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La 23 septembrie 2020 a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru 11 noiembrie 2020 în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Perimarea este atât o sancțiune procedurală, care intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, cât și o prezumție de desistate, dedusă din nestăruința vreme îndelungată în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din noul C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Art. 417 din același cod statuează că:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei și să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.

În vederea constatării perimării, instanța are obligația de a verifica dacă cererea a rămas în nelucrare vreme de 6 luni din culpa părții, dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială care se aplică cu prioritate.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. civ., la 12 septembrie 2019, pârâții E. și F. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, expediată prin poștă (conform ștampilei aplicate pe plic, fila x verso din dosarul Curții de Apel Timișoara), așadar înainte de împlinirea termenului de perimare, fiind astfel îndeplinită condiția îndeplinirii unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, de partea care justifică un interes.

Având în vedere că la data formulării cererii de repunere pe rol, respectiv 12 septembrie 2019, nu fusese împlinit termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. pen. civilă, Curtea de Apel Timișoara, în mod greșit, a reținut că erau îndeplinite cerințele impuse de legiuitor pentru aplicarea acestei sancțiuni procedurale.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind fondate criticile invocate în recurs și care, sub aspectul conținutului pot fi încadrate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținându-se încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 729/R din 24 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 729/R din 24 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2020.