ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2018

În susținerea caracterului neconstituțional al prevederilor ce reprezintă obiectul excepției invocate, petenta a susținut că respectivele dispoziții legale încalcă art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât produc efecte discriminatorii față de persoanele care au fost evaluate în perioada 2007 - 2013, în raport cu noile prevederi introduse în Legea nr. 176/2010, în cuprinsul art. 25

1

, în care se arată că "interdicțiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator și/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 - 2013, în temeiul art. 25, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator și/sau deputat în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept".

Autoarea excepției a menționat că prevederile art. 25

1

din Legea nr. 176/2010 au format controlul obiecției de neconstituționalitate, fiind declarate constituționale. Prin urmare, prevederile art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003 sunt discriminatorii față de categoriile vizate de art. 25

1

din Legea nr. 176/2010, pentru care s-a prevăzut că interdicțiile aplicate pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate încetează de drept.

I.2. Punctul de vedere al intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, prin care a solicitat respingerea respectivei excepții, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În susținerea inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, s-a arătat că nu poate fi supusă controlului de constituționalitate o normă legală ce pretinde o încălcare a unor dispoziții constituționale, prin raportare la o modificare legislativă ce nu s-a produs la momentul formulării respectivei excepții.

În privința netemeiniciei excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, s-a susținut că regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese este de strictă interpretare, iar egalitatea nu presupune uniformitate, fiind în discuție reglementarea unor situații ce vizează categorii diferite de persoane cărora li se aplică prevederile Legii nr. 161/2003.

Astfel, este vorba, pe de o parte, despre o categorie de persoane ce ocupă funcții elective, fiind alese, prin vot universal, egal, secret și liber exprimat, ca reprezentanți ai poporului, iar pe de altă parte, despre persoane care se încadrează într-o altă categorie, fiind numite într-o funcție publică în vederea exercitării unor prerogative de putere ca reprezentanți ai Guvernului în teritoriu sau în anumite structuri ale acestuia.

Intimata-pârâtă consideră că este necesară reglementarea conflictului de interese pentru funcționarii publici, pentru a permite acestora să-și exercite raporturile de serviciu transparent, cu imparțialitate și fără a fi supuși tentației de a da prevalență unor interese patrimoniale de natură personală.

II. Hotărârea atacată

Prin încheierea din 9 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte a reținut, în esență, că soluția se impune, deoarece nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al trimiterilor către instanța de contencios constituțional, în sensul existenței unei norme în vigoare, în raport cu care se pretinde o discriminare ce reclamă analiza sa din perspectiva textelor constituționale arătate de recurenta-reclamantă, lipsind situația premisă care să fundamenteze admisibilitatea unei asemenea excepții, întrucât din fondul legislativ lipsește textul legal (art. 25

1

din Legea nr. 176/2010) care să permită analiza comparativă a regimului juridic al fiecăreia dintre cele două categorii de persoane, cărora le sunt aplicabile norme de drept diferite

III. Cererea de recurs

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, date, prin încheierea menționată, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petenta A., solicitând admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Autoarea căii de atac a susținut că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

Cu referire la comunicatul instanței de contencios constituțional din 1 februarie 2018, relativ la controlul efectuat de Plenul Curții a Constituționale anterior promulgării, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, recurenta a reiterat susținerile pe fondul excepției de neconstituționalitate, argumentând caracterul fondat al acesteia.

IV. Apărările intimatei

Intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa oricărei critici de nelegalitate, și a solicitat motivat, în esență, în principal, constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

V. Considerentele Înaltei Curți

În condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinței motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei cerințe imperative atrage sancțiunea nulității, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a făcut o expunere a considerentelor formulate pe fondul excepției de neconstituționalitate invocate, reluând, practic, argumentele prezentate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a menționa vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pe care le consideră incidente în privința încheierii atacate.

Susținerile recurentei nu constituie critici de nelegalitate cu privire la încheierea împotriva căreia a exercitat calea de atac, nu relevă care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția de respingere a cererii sale și care sunt dispozițiile legale încălcate de instanță în analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, în limitele art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că nu sunt de natură a fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, sub aspectul încadrării în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze încheierea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una dintre situațiile cuprinse limitativ în art. 488 din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a unei cereri, precum și menționarea generică a nemulțumirilor părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat încheierea atacată nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevăzând expres că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din codul specificat.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport cu prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2018.

Procesat de ED