ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4553/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1468 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Buzău a respins cererea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Cererea înregistrată sub nr. x/4.10.2018, recurentul-reclamant A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, care, în opinia sa, încalcă art. 16, art. 20, art. 53 din Constituția României, art. 14 și art. 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin încheierea din 09 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1991, privind organizarea și funcționarea Curții de conturi, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, formulată de recurentul-reclamant A., în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței nr. 1468 din 18.12.2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., criticând exclusiv soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 29 alin. (2) stipulează că:

"încheierea prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că încheierea atacată a fost pronunțată la data de 09 noiembrie 2018, iar recursul a fost formulat la data de 12 noiembrie 2018, depășindu-se, așadar, termenul legal de 48 ore prevăzut de textele legale sus-citate.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 09 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN