ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2019

HOTĂRÂRE
11.06.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2838 din 4 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 274/A din 10 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe art. 509 pct. 11 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta susține că în urma invocării în dosarul de recurs a excepției de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/18.06.2018, la data de 12.07.2018, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2016 ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 29 alin. (3) C. proc. civ.

Revizuenta mai arată că o excepție de neconstituționalitate, privind aceeași chestiune de drept, a fost invocată de B., Curtea Constituțională soluționând excepția invocată, prin Decizia nr. 874 din 18.12.2018, în sensul admiterii acesteia și constatării că dispozițiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 ianuarie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menționat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În cauză, Decizia nr. 2838 din data de 4 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 274/A din 10 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost pronunțată în procedura de filtru, prevăzută de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale stipulează că "în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Astfel, se constată că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse vreunei căi de atac.

Ca atare, hotărârile pronunțate în procedura de filtrare a recursului nu pot fi atacate nici cu contestație în anulare și nici cu revizuire.

Prin urmare, calea de atac a revizuirii formulate împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura filtrului, reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe revizuentă să plătească intimatei Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 RON constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu înscrisul depus la dosar revizuire.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 2838 din data de 4 septembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016, formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L.

Obligă pe revizuenta S.C. A. S.R.L. la 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.

Procesat de GGC -NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 838/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2838 din data de 4 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat d
ÎCCJ 2018-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 536/2019
și de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, a fost respins recursul ca inadmisibil. În c
ÎCCJ 2019-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1909/2019
de atac a revizuirii în temeiul art. 509 pct. 11 C. proc. civ., în condițiile în care cauza a fost soluționată în temeiul excepției de inadmisibilitate, în raport de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. XVII
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4242/2018
decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. La același termen, 3 octombrie 2018, s-a luat în dezbatere și cererea formulată de recurenta-reclamantă A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de necon
ÎCCJ 2018-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2019
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 martie 2019, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA, rev
Sursă