ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4061/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4061/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2844 din data de 12 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 106 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 521 alin. (3) și (4) raportat la art. 518 și art. 27 C. proc. civ.
Prin aceeași decizie, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 93A din 1 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
În motivare, cu privire la fondul litigiului, s-a reținut că prin acțiunea promovată, astfel cum a fost modificată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor constând în daune materiale în cuantum de 530.000 RON și daune morale de 650.000 RON, care potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ. nu se cumulează, pentru a determina un alt regim juridic al căilor de atac.
Totodată, s-a avut în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 29 mai 2014, anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.
La data de 8 octombrie 2018, reclamanta A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
În motivare, a arătat că respingerea recursului, ca inadmisibil, este o eroare materială a instanței, întrucât prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a fost înlăturat pragul valoric de 1.000.000 RON.
Analizând excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".
Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluția fiind aceea de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 93A din 1 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Înalta Curte reține că, în completul de filtru, se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă deci, că legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate nici cu revizuire și nici cu contestație în anulare.
Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, împotriva Deciziei nr. 2844 din data de 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv contestație în anulare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2844 din data de 12 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - NN