ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 21.01.2015 sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., au chemat în judecată pe pârâta S.C. H. S.A., S.C. H.-SUC. UNIRII, solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de 126.600,00 RON, reprezentând daune materiale (cheltuieli de spitalizare, transportul cadavrului, cheltuieli de înmormântare și cele ocazionate de îndeplinirea obiceiurilor ulterioare, cu obligarea pârâtelor la plata sumei de 400.000 EUR (echivalentul a 1784000 RON), reprezentând daune nepatrimoniale (morale).

Prin sentința civilă nr. 7198/17.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții S.C. H. S.A., S.C. H.-Sucursala Unirii și intervenienta I.; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților următoarele sume cu titlu de despăgubiri morale: către reclamantul A.-25.000 euro; către B. - 25.000 euro; către D. - 15.000 euro; către F. - 15.000 euro; către E. - 5.000 euro; către C. - 5.000 euro; către G. -10.000 euro; au fost respinse celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au declarat apel, înregistrat la data de 10.08.2016, în petitul căii de atac menționându-se că au calitatea de intimați și S.C. H. S.A., prin Fondul de Garantare a Asiguraților și Fondul de Garantare a Asiguraților.

La data de 9 martie 2017, S.C. H. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR J. a formulat o cerere de suspendare a apelului declarat de apelanții A., B., C., D., E., F., G., întemeiată pe dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 coroborat cu prevederile art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin încheierea din 10 martie 2017 a respins, ca inadmisibilă, cererea de extindere a cadrului procesual pasiv în apel prin introducerea în cauză a intimatului Fondul de Garantare a Asiguraților.

In temeiul art. 262 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2014 instanța a constatat suspendarea de drept a judecății apelului declarat de apelanții A., B., C., D., E., F., G..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G..

Recurenții și-au întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Recurenții au considerat că, în mod nelegal, instanța de apel a suspendat judecata cauzei deoarece recurenții-reclamanți și-au dovedit interesul in promovarea acestei acțiuni, instanța de fond admițând în parte cererea reclamanților.

Raportat la motivarea în drept a cererii de chemare în judecată, care a fost întemeiată pe art. 50 din Legea nr. 136/1995- lege speciala, recurenții-reclamanți au apreciat că nu pot fi aplicabile dispozițiile unei alte legi speciale (art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014) într-o cauză ce are ca temei tot o lege specială. Au subliniat, astfel că acțiunea reclamanților nu intră sub incidența Legii nr. 85/2014, fiind o acțiune întemeiată pe art. 50 din Legea nr. 136/1995.

Recurenții-reclamanți au arătat că au și calitatea de creditori - in dosarul de insolvență al intimatei-pârâte H. S.A. (nr. x/2016-Tribunalul Sibiu), datorita faptului ca FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR (F.G.A) despăgubește creditorii doar in limita sumei de 450000 RON - echivalentul a 100000 euro, însă această calitate nu are nicio relevanță in soluționarea dosarului civil nr. x/2015 și nu poate fi confundată una cu cealaltă. Admiterea creanței reclamanților-apelanți in dosarul de insolventa depinde de soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x de către Curtea de Apel București și nu invers, iar soluționarea dosarului de insolvență nr. x/2016 decurge potrivit legii speciale nr. 85/2014, independent de soluționarea dosarului civil nr. x/2015, adică independent de cererea reclamanților, s-a mai susținut.

Mai mult, s-a arătat, prin lipsa unei sentințe definitive în dosarul civil nr. x/2015, interesele apelanților reclamanți sunt grav prejudiciate, atât sub aspectul imposibilității de a li se admite creanța în dosarul de insolvență, cât și asupra imposibilității de a recupera parțial suma obținută la judecarea dosarului pe fond nr. x/2015 de la Fondul de Garantare al Asiguraților care nu efectuează plata decât în baza unei sentințe definitive și după deschiderea procedurii de insolvență prin hotărâre definitivă, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Tocmai pentru protejarea intereselor creditorilor de asigurări a fost constituit acest Fond de Garantare al Asiguraților, pentru a asigura un grad sporit de protecție al acestora în caz de insolvență/faliment al societăților de asigurare, iar prin aceasta drepturile din contractele de asigurări sunt diferite de raporturile comerciale obișnuite.

S-a mai susținut că admiterea cererilor creditorilor de înscriere la masa credală, în dosarul nr. x aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, se poate face doar (numai) în măsura în care creditorul face dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și, neavând o sentință definitivă în dosarul nr. x, apelanții sunt în imposibilitate de a li se admite creanța.

În continuare, recurenții-reclamanți au arătat că art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sens restrictiv, deoarece prin acesta nu se urmărește protejarea intereselor asiguraților, ci alte raporturi de drept, suspendarea dosarului civil nr. x/2015 de către Curtea de Apel București punându-i în imposibilitate pe recurenți de a li se admite creanța solicitată și totodată de a recupera prejudiciul suferit încă din anul 2012.

Recurenții au apreciat că măsura suspendării dosarului civil nr. x/2015 de către Curtea de Apel București este excesivă și neîntemeiată, având în vedere dispozițiile legale ale art. 22 din Legea nr. 213/2015 care prevăd posibilitatea recuperării parțiale a prejudiciului apelanților de la Fondul de Garantare al Asiguraților în același timp în care se judecă și dosarul de insolvență al pârâtei H. S.A. - x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.

Pentru aceste motive, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Curtea de Apel București.

La data de 19 aprilie 2017 recurenții-reclamanți au depus la dosar o cerere intitulată "completare de recurs" prin care este indicat cadrul procesual al cauzei.

FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (F.G.A.) a formulat întâmpinare, la 22 mai 2017, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 30 mai 2017, intimata S.C. H. S.A. reprezentată de lichidator Judiciar J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, considerând că, în cauză, sunt întrunite condițiile necesare suspendării apelului declarat, iar instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale.

La 21 iunie 2017, recurenții au depus note de ședință, prin care au solicitat admiterea recursului și continuarea judecății cauzei, în vederea obținerii unei creanțe certe, constatată printr-o sentință.

În sinteză, recurenții-reclamanți au arătat că, au înțeles să motiveze introducerea în cauză a intimatei F.G.A. prin concluziile puse în fața Curții de Apel București, pe excepția inadmisibilității, raportat la capacitatea de folosință a persoanei juridice H. S.A.

Au mai arătat că pârâta H. S.A. și-a pierdut capacitatea de folosință, între fond și apel, întrucât nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 207 C. civ. și nici pe cele prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 32/2000. Aceasta nu poate sta în judecată singură, ci doar prin F.G.A., potrivit schemei de garantare a asigurătorului.

După redarea unor pasaje din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, precum și a unor prevederi din Legea nr. 213/2015, recurenții-reclamanți au susținut că se poate trage concluzia că F.G.A., în temeiul Directivei expuse și a schemei de garantare, prevăzute de Legea nr. 213/2015 are calitatea de asigurător al intimatei H. S.A.

Recurenții-reclamanți, ca răspuns la întâmpinarea F.G.A., au arătat că nu este vorba despre o modificare a cadrului procesual în apel, ci doar de o reprezentare a pârâtei H. S.A., prin asigurătorul F.G.A., întrucât pârâta și-a pierdut capacitatea de folosință până la judecarea apelului.

Au mai susținut recurenții-reclamanți că persoana juridică H. S.A. a încetat să existe în momentul retragerii de către ASF a autorizației de funcționare, astfel că F.G.A. poate sta în judecată alături de intimata care nu mai are capacitate de folosință.

În combaterea întâmpinării H. S.A., recurenții-reclamanți au susținut că prin suspendarea cauzei nu se respectă caracterul egalitar al procedurii insolvenței, întrucât creanța acestora nu este certă, față de creanțele altor creditori.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Curtea de Apel București.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 28 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 20 octombrie 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la raport de către recurenți, prin care aceștia au arătat că sunt de acord ca recursul să fie soluționat de completul de filtru, iar pe fond au solicitat admiterea recursului.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 22 februarie 2018, pentru judecata recursului.

Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentința nr. 132/2017, pronunțată la data de 16 februarie 2017 de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x, a fost dispusă începerea procedurii falimentului S.C. H. S.A., în baza Legii nr. 85/2014, sentință rămasă definitivă prin neapelare (conform dovezii aflate la dosar recurs).

Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, creditorul având ca unică posibilitate de a-și recupera creanța mijloacele prevăzute de lege în procedura insolvenței, respectiv de a formula o declarație de creanță, conform dispozițiilor acestui act normativ.

Art. 262 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile aplicabile în cazul societăților de asigurare/reasigurare debitoare, alin. (4) statuând că:

"Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a masurilor de executare silita îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs."

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a reglementat situația societăților de asigurare/reasigurare în sensul prevederii unei norme imperative, conform căreia, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societății de asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a masurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.

Legiuitorul a urmărit, prin norma imperativă prevăzută de textul legal anterior-menționat, concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței debitoarei.

Suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, reprezintă un efect al deschiderii procedurii falimentului societății de asigurare. Această suspendare operează prin efectul legii și trebuie numai constatată de instanța de judecată.

Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de textul legal instituit prin art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, indiferent dacă prin acestea se urmărește recuperarea unor creanțe comerciale ori a unor creanțe din asigurări, în condițiile în care acest text de lege nu conține vreo dispoziție de exceptare de la măsura suspendării.

Creanțele din asigurări se înscriu în tabelul creanțelor după ce sunt analizate de către lichidatorul judiciar, reclamanții înscriindu-se, de altfel, la masa credală a societății debitoare S.C. H. S.A.

Față de cele anterior expuse și în considerarea caracterului colectiv, concursual și egalitar al procedurii insolvenței, susținerile recurenților-reclamanți prin care se critică măsura suspendării sunt nefondate.

Așadar, ținând cont de faptul că suspendarea de drept prevăzută de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este obligatorie, nu facultativă și având în vedere calitatea debitorului S.C. H. S.A., aceea de societate de asigurare față de care s-a deschis procedura falimentului, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel București a constatat suspendarea de drept a judecății apelului.

Aserțiunea recurenților-reclamanți în sensul că intimata-pârâtă H. S.A. nu mai are capacitate de folosință, nu este întemeiată, în raport cu prevederile art. 242-272 din Legea nr. 85/2014 din care rezultă că în cazul societății de asigurări față de care s-a deschis procedura falimentului, aceasta își păstrează personalitatea juridică pe tot parcursul procedurii, având capacitate procesuală de folosință până la radierea sa din Registrul Comerțului.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (1) din C. proc. civ. "Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.", iar alin. (3) stipulează că "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi".

Manifestarea de voință exprimată în cererea de apel de către reclamanți, în sensul introducerii în cauză a FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, nu poate fi avută în vedere, întrucât excedează cadrului procesual, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, după cum impun dispozițiile art. 478 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, Curtea de Apel București, în mod corect, a reținut că cererea apelanților-reclamanți de a se introduce în cauză un nou intimat, formulată direct în apel, nu este admisibilă, fiind contrară interdicției instituite de prevederile anterior menționate, de a se modifica în apel cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe (sub aspectul părților chemate în judecată) și de a schimba în apel calitatea părților.

Dintr-un alt punct de vedere, se reține că Fondul nu are calitatea de continuator în drepturi și obligații pentru asigurătorul H., așa cum susțin reclamanții.

Legea nr. 213/2015 dă naștere unui drept nou în patrimoniul reclamanților de a se adresa Fondului în vederea plății despăgubirilor, în speță neavând loc o transmitere a calității procesuale pasive de la pârâtă la acest fond.

Este adevărat că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților este desemnat ca și garant al plății indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurator, însă, nicio dispoziție din acest act normativ nu prevede subrogarea de drept a Fondului în drepturile și obligațiile procesuale ale intimatei-pârâte, în cazul existenței pe rol a unei acțiuni în pretenții pornite împotriva acesteia, calitatea de garant fiind cu totul străină de calitatea de continuator sau succesor în drepturi procesuale.

Dispozițiile Legii nr. 213/2015 prevăd o procedură administrativă prin care potențialii creditori din contractele de asigurări sesizează cu privire la pretențiile pe care le au față de societatea de asigurare, ce cuprinde în mod obligatoriu sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraților cu o cerere de despăgubire sau de plată însoțită de documente justificative.

Prevederile art. 17 al Legii nr. 213/2015 oferă posibilitatea creditorului de asigurări să urmeze separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment.

Prin urmare, după cum impun dispozițiile art. 478 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și, în condițiile în care, intimata-pârâtă își păstrează personalitatea juridică pe tot parcursul procedurii falimentului, având capacitate procesuală de folosință până la radierea sa din Registrul Comerțului, precum și văzând că Fondul nu are calitatea de continuator în drepturi și obligații pentru asigurătorul H. S.A., Înalta Curte reține că, în mod corect, Curtea de Apel București a procedat la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de extindere a cadrului procesual pasiv în apel.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G., B., A., C., E., D. și F. împotriva încheierii din 10 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2018.