ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4352/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3088 din 30 noiembrie 2011, Judecătoria Mediaș

a admis excepția inadmisibilității

capătului de cerere privind rectificarea suprafeței imobilelor înscrise în CF X1-nr.

top Y1, X2-nr. top Y2 și X3-Y3 și, în consecință, a respins acest capăt de

cerere ca inadmisibil; a respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere ale

acțiunii formulate de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâta B.L., și

anume, obligarea acesteia la respectarea dreptului de servitute și la

demontarea gardului pe aliniamentul E-F.G.; a obligat reclamantul la plata,

către pârâtă, a sumei de 1.600 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă din 21

octombrie 2011 pronunțată în același dosar, prima instanță a admis, în parte,

excepția autorității de lucru judecat, respingând capătul de cerere privind

stabilirea liniei de graniță dintre proprietățile părților pe aliniamentul

E-F-G-H; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului,

sens în care a respins capătul de cerere privind rectificarea suprafeței

terenului. Instanța a reținut că prin două sentințe irevocabile pronunțate

anterior s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenurilor din

CF X1, X2, X3, X4 Mediaș și s-a stabilit în mod clar aliniamentul ce desparte

aceste loturi, apoi reclamantul a fost obligat să-și îngrădească proprietatea

conform aliniamentului stabilit prin acele hotărâri judecătorești. Față de

aceste împrejurări instanța a reținut că formularea unei noi cereri pentru

stabilirea liniei de graniță este inadmisibilă, existând autoritate de lucru

judecat. În ce privește calitatea procesuală activă, instanța a reținut că

reclamantul nu are calitatea de a cere rectificarea suprafeței de teren

proprietatea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 96 din 6 aprilie

2012, Tribunalul Sibiu

a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și încheierii sus-menționate,

și l-a obligat pe acesta să plătească pârâtei suma de 1.020 RON, cheltuieli de judecată

în apel.

Referitor la excepția autorității de lucru

judecat, instanța de apel a reținut că, din moment ce printr-o hotărâre irevocabilă

s-a sistat indiviziunea iar aliniamentul care separă loturile formate în urma sistării

indiviziunii reprezintă linia de graniță, o cerere nouă pentru stabilirea liniei

de graniță este inadmisibilă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1201

C. civ. privind identitatea de părți, obiect și cauză. Prin sentința civilă nr.

3699/2003 a Judecătoriei Mediaș, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, suprafața

terenului aflat în coproprietatea părților, s-a sistat indiviziunea, stabilindu-se

loturi cu anumite suprafețe. Hotărârea a rămas irevocabilă, astfel că stabilirea

unor alte suprafețe decât cele constatate prin aceasta încalcă autoritatea de lucru

judecat, excepția fiind corect soluționată de instanță.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului de a solicita rectificarea suprafeței terenului

pârâtei, având în vedere că acesta a susținut că dorește rectificarea suprafeței

de dinainte de sistarea indiviziunii, raportat și la existența hotărârii irevocabile

prin care s-au stabilit loturile părților, pârâta fiind singura proprietară a imobilului

înscris în CF X4 Mediaș, reclamantul nu are calitatea să ceară rectificarea suprafeței

imobilului proprietatea acesteia.

Pe fondul cauzei, în ce privește capătul

de cerere de rectificare a suprafețelor din cele trei cărți funciare, instanța de

apel a constatat că asupra acestora reclamantul este coproprietar împreună cu fratele

său, pe care nu l-a chemat în judecată, ori pentru soluționarea acestei cereri era

obligatoriu ca și celălalt coproprietar să fie parte în proces, întrucât ar putea

fi afectat dreptul său de proprietate. Reclamantul arată că accesul la servitutea

de trecere instituită pe aliniamentul AB nu se poate face decât prin apartamentul

ZZ, care la acest moment este tot proprietatea lui, ori dacă înstrăinează acest

apartament, noii proprietari nu ar avea acces la exterior pentru că ușa acestui

apartament este blocată de gardul pârâtei, însă instanța de fond a constatat, la

cercetarea locală, că dreptul de servitute al reclamantului este respectat de pârâtă,

conform sentinței irevocabile.

Prin decizia civilă nr. 490 din 11 octombrie

2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă,

a respins, ca nefondat, recursul declarat

de reclamant împotriva hotărârilor menționate anterior, obligându-l pe acesta, în

temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 1.600 RON cheltuieli de judecată

către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

recurs a constatat că în mod corect, instanțele anterioare au reținut că nu este

admisibil capătul de cerere care vizează rectificarea suprafeței de carte funciară,

câtă vreme asupra unui lot este proprietară pârâta, iar celălalt lot este în indiviziune

coproprietatea reclamantului și a fratelui său, M.E.

S-a mai reținut că, în mod corect prima

instanță a constatat că există autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește

demolarea gardului și accesul în apartamentul ZZZ, proprietatea reclamantului, respingând

cererile față de această excepție; că din probatoriile administrate în cauză a rezultat

că servitutea stabilită în favoarea acestuia a fost respectată și că eventualele

diferențe de dimensiuni ale laturilor loturilor reclamantului sau pârâtei, constatate

de experți cu ocazia proceselor desfășurate între părți, expertize care fac parte

integrantă din hotărârea judecătorească, nu pot face obiectul unei alte acțiuni

injustiție, fiind deja intrate în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul M.A.,

reiterând,

în totalitate, situația de fapt dedusă judecății în fazele procesuale anterioare

și criticile privind nerespectarea, de către pârâtă, a servitutii de trecere, prin

ridicarea unui gard ce blochează accesul în apartamentul nr. ZZZ, cu consecința

încălcării dreptului de proprietate al acestuia.

În acest sens, recurentul-reclamant arată

că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri ce nu au ținut cont de probatoriile

administrate în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. precum și

dispoziții constituționale din materia dreptului de proprietate, soluționând în

mod greșit excepțiile invocate în cauză.

Față de această situație, se impune admiterea

recursului și obligarea pârâtei la respectarea dreptului de servitute, la desființarea

gardului ce blochează accesul pe porțiunea dintre marginea stângă a trotuarului

comun pentru apartamentele nr. Z, nr. ZZ și nr. ZZZ, și la respectarea servitutii

de acces spre fântână, cu readucerea acesteia la starea din anul 2007.

Examinând recursul în raport de excepția

de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond

ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge,

ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii

juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității

și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite,

constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești

se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la

care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura

orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac,

nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile

strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdictionale sunt supuse recursului”,

iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile

hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin coroborarea textelor legale anterior

citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără

drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat

împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o

asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este

unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai

multe ori în aceeași cale de atac.

Decizia civilă nr. 490 din 11

octombrie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, împotriva căreia recurentul-reclamant

a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat

recursul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 96 din 6 aprilie 2012

a Tribunalului Sibiu, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a

fi atacată cu recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul

M.A., împotriva

deciziei nr. 490 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

9 octombrie 2013.