ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4352/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3088 din 30 noiembrie 2011, Judecătoria Mediaș a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind rectificarea suprafeței imobilelor înscrise în CF X1-nr. top Y1, X2-nr. top Y2 și X3-Y3 și, în consecință, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil; a respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere ale acțiunii formulate de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâta B.L., și anume, obligarea acesteia la respectarea dreptului de servitute și la demontarea gardului pe aliniamentul E-F.G.; a obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a sumei de 1.600 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă din 21 octombrie 2011 pronunțată în același dosar, prima instanță a admis, în parte, excepția autorității de lucru judecat, respingând capătul de cerere privind stabilirea liniei de graniță dintre proprietățile părților pe aliniamentul E-F-G-H; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, sens în care a respins capătul de cerere privind rectificarea suprafeței terenului. Instanța a reținut că prin două sentințe irevocabile pronunțate anterior s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenurilor din CF X1, X2, X3, X4 Mediaș și s-a stabilit în mod clar aliniamentul ce desparte aceste loturi, apoi reclamantul a fost obligat să-și îngrădească proprietatea conform aliniamentului stabilit prin acele hotărâri judecătorești.

Față de aceste împrejurări instanța a reținut că formularea unei noi cereri pentru stabilirea liniei de graniță este inadmisibilă, existând autoritate de lucru judecat. În ce privește calitatea procesuală activă, instanța a reținut că reclamantul nu are calitatea de a cere rectificarea suprafeței de teren proprietatea pârâtei. Prin decizia civilă nr. 96 din 6 aprilie 2012, Tribunalul Sibiu a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și încheierii sus-menționate, și l-a obligat pe acesta să plătească pârâtei suma de 1.020 RON, cheltuieli de judecată în apel. Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel a reținut că, din moment ce printr-o hotărâre irevocabilă s-a sistat indiviziunea iar aliniamentul care separă loturile formate în urma sistării indiviziunii reprezintă linia de graniță, o cerere nouă pentru stabilirea liniei de graniță este inadmisibilă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

privind identitatea de părți, obiect și cauză. Prin sentința civilă nr. 3699/2003 a Judecătoriei Mediaș, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, suprafața terenului aflat în coproprietatea părților, s-a sistat indiviziunea, stabilindu-se loturi cu anumite suprafețe. Hotărârea a rămas irevocabilă, astfel că stabilirea unor alte suprafețe decât cele constatate prin aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat, excepția fiind corect soluționată de instanță. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de a solicita rectificarea suprafeței terenului pârâtei, având în vedere că acesta a susținut că dorește rectificarea suprafeței de dinainte de sistarea indiviziunii, raportat și la existența hotărârii irevocabile prin care s-au stabilit loturile părților, pârâta fiind singura proprietară a imobilului înscris în CF X4 Mediaș, reclamantul nu are calitatea să ceară rectificarea suprafeței imobilului proprietatea acesteia.

Pe fondul cauzei, în ce privește capătul de cerere de rectificare a suprafețelor din cele trei cărți funciare, instanța de apel a constatat că asupra acestora reclamantul este coproprietar împreună cu fratele său, pe care nu l-a chemat în judecată, ori pentru soluționarea acestei cereri era obligatoriu ca și celălalt coproprietar să fie parte în proces, întrucât ar putea fi afectat dreptul său de proprietate. Reclamantul arată că accesul la servitutea de trecere instituită pe aliniamentul AB nu se poate face decât prin apartamentul ZZ, care la acest moment este tot proprietatea lui, ori dacă înstrăinează acest apartament, noii proprietari nu ar avea acces la exterior pentru că ușa acestui apartament este blocată de gardul pârâtei, însă instanța de fond a constatat, la cercetarea locală, că dreptul de servitute al reclamantului este respectat de pârâtă, conform sentinței irevocabile.

Prin decizia civilă nr. 490 din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârilor menționate anterior, obligându-l pe acesta, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 1.600 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a constatat că în mod corect, instanțele anterioare au reținut că nu este admisibil capătul de cerere care vizează rectificarea suprafeței de carte funciară, câtă vreme asupra unui lot este proprietară pârâta, iar celălalt lot este în indiviziune coproprietatea reclamantului și a fratelui său, M.E.

S-a mai reținut că, în mod corect prima instanță a constatat că există autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește demolarea gardului și accesul în apartamentul ZZZ, proprietatea reclamantului, respingând cererile față de această excepție; că din probatoriile administrate în cauză a rezultat că servitutea stabilită în favoarea acestuia a fost respectată și că eventualele diferențe de dimensiuni ale laturilor loturilor reclamantului sau pârâtei, constatate de experți cu ocazia proceselor desfășurate între părți, expertize care fac parte integrantă din hotărârea judecătorească, nu pot face obiectul unei alte acțiuni injustiție, fiind deja intrate în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.A., reiterând, în totalitate, situația de fapt dedusă judecății în fazele procesuale anterioare și criticile privind nerespectarea, de către pârâtă, a servitutii de trecere, prin ridicarea unui gard ce blochează accesul în apartamentul nr. ZZZ, cu consecința încălcării dreptului de proprietate al acestuia. În acest sens, recurentul-reclamant arată că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri ce nu au ținut cont de probatoriile administrate în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. precum și dispoziții constituționale din materia dreptului de proprietate, soluționând în mod greșit excepțiile invocate în cauză.

Față de această situație, se impune admiterea recursului și obligarea pârâtei la respectarea dreptului de servitute, la desființarea gardului ce blochează accesul pe porțiunea dintre marginea stângă a trotuarului comun pentru apartamentele nr. Z, nr. ZZ și nr. ZZZ, și la respectarea servitutii de acces spre fântână, cu readucerea acesteia la starea din anul 2007. Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil pentru următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdictionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Decizia civilă nr. 490 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, împotriva căreia recurentul-reclamant a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 96 din 6 aprilie 2012 a Tribunalului Sibiu, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.A., împotriva deciziei nr. 490 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.