ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4335/2013

Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin încheierea nr. 4550 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis cererea formulată de petentul N.E. prin care s-a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 574/265/2007/a1 al Tribunalului Bistrița Năsăud și a fost strămutată cauza la Tribunalul Suceava, cu păstrarea actelor de procedură întocmite în cauză. Dosarul a fost trimis Tribunalului Suceava cu adresa din 22 noiembrie 2012, fiind primit la această instanță la data 3 decembrie 2012 și s-a fixat termen de judecată la data de 2 aprilie 2013. La data de 29 martie 2013, recurentul N.E.

a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat, cerere respinsă de Tribunalul Suceava prin încheierea nr. 191 din 2 aprilie 2013, ca fiind rămasă fără obiect. S-a reținut că, anterior strămutării, prin încheierea din 11 iulie 2012, Tribunalul Bistrița Năsăud a admis o cerere formulată de același petent și având același obiect, plata onorariului pentru asigurarea asistenței juridice prin avocat, fiind desemnat avocat din oficiu care să îl reprezinte pe recurent, împotriva încheierii nr. 191 din 2 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava, recurentul N.E. a formulat cerere de reexaminare. Prin încheierea din 9 mai 2013, Tribunalul Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, reținând în considerente că nu este competent să judece cererea având în vedere că dosarul se află pe rolul Tribunalului;Bistrița Năsăud.

Prin încheierea nr. 266/R din 5 iunie 2013, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. În motivarea soluției de declinare s-a reținut, în esență, că, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (3) și art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, un alt complet al Tribunalului Suceava este competent să soluționeze cererea de reexaminare îndreptată împotriva unei încheieri pronunțate de aceeași instanță în soluționarea unei cereri de ajutor public judiciar.

Învestită astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed: În speță, problema juridică dedusă judecății prin prezentul conflict de competență este aceea derivată din faptul că dosarul în care s-au formulat cereri de ajutor public judiciar și, ulterior, cerere de reexaminare, a fost strămutat de la instanța competentă să soluționeze recursul declarat de pârâtul N.E., respectiv Tribunalul Bistrița Năsăud, la o altă instanță, Tribunalul Suceava, cu păstrarea actelor de procedură întocmite în cauză, ca urmare a admiterii cererii de strămutare prin încheierea nr. 4550 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Cererea de reexaminare formulată la data de 16 aprilie 2013 de recurentul N.E. împotriva încheierii nr. 191 din 2 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava, ulterioară admiterii cererii de strămutare, este o cerere ce cade în competența de soluționare a instanței ce judecă cererea principală, recursul, fiind o cerere accesorie, operând astfel implicit prorogarea de competență, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. Pe de altă parte, întrucât referitor la cererea de reexaminare operează prorogarea de competență, această situație nu se schimbă prin faptul că anterior admiterii cererii de strămutare a fost admisă o cerere de ajutor public judiciar formulată de același recurent N.E. și având același obiect, soluționată de instanța competentă material să soluționeze recursul, Tribunalul Bistrița Năsăud, ea dăinuind până la soluționarea cauzei.

Este adevărat că, la data la care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat cererea de strămutare, nu s-a pronunțat decât asupra soluționării cererii în limitele investirii instanței din acea dată, faptul că ulterior s-a formulat o cerere de reexaminare nu face decât să ducă la concluzia că instanța devenită competentă urmare a strămutării are implicit competența de soluționare a oricărei cereri incidentale sau accesorii acesteia. Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.