ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2019

HOTĂRÂRE
11.04.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2012/a17, petentul A., în contradictoriu cu pârâtul CII B., în temeiul art. 22 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2006, a solicitat sancționarea cu amendă judiciară și obligarea acestuia la acoperirea prejudiciului produs.

Prin Sentința civilă nr. 336 din 20 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/2012 a fost respinsă excepția nulității cererii de chemare în garanție, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, atât cu privire la cererea principală, cât și cu privire la cererea de chemare în garanție și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, ca nefondate.

A fost admisă acțiunea de sancționare și de obligare la acoperirea prejudiciului produs, formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimatul CII B. și cererea de chemare în garanție formulată de petentul A. în contradictoriu cu chemata în garanție C. și, în consecință s-a dispus sancționarea pârâtului CII B., fost lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. Galați, cu amendă judiciară în cuantum de 5.000 de RON.

A fost obligat pârâtul CII B. în calitate de fost lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. Galați la acoperirea prejudiciului produs în cuantum de 661.668,99 de RON, fiind obligată chemata în garanție C. la acoperirea prejudiciului produs în cuantum de 10.478 de RON.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs chematul în garanție C., lichidatorul judiciar CII B. și petentul A., recurenta C. recurând și încheierea de ședință din 3 februarie 2015.

Prin Decizia civilă nr. 114/R din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2012 a fost respins ca nefondat recursul declarat de către A., împotriva Sentinței civile nr. 336 din 20 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2012.

Au fost admise recursurile declarate de B. și C. împotriva aceleiași sentințe, precum și recursul declarat de către C. împotriva încheierii din 3 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în același dosar și s-a modificat în tot sentința și încheierea recurate și, în rejudecare, s-a admis excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului A.

Au fost respinse, ca fiind formulate de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, cererile îndreptate de către reclamantul A. împotriva lui B. și C. și s-a admis în parte cererea, fiind obligat reclamantul A. la plata sumei de 3.000 RON către C., cu titlul de cheltuieli de judecată la fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la 6 septembrie 2018 sub nr. x/2018, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 114/R din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2017, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din noul C. proc. civ.

Deși temeiul de drept invocat de contestator este cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din noul C. proc. civ., instanța a constatat că prezenta cauză este supusă regulilor de procedură instituite de C. proc. civ. de la 1865, întrucât deschiderea procedurii insolvenței debitoarei a fost dispusă prin Sentința civilă nr. 508 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/2012, astfel că, motivele invocate se circumscriu dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

În cadrul contestației în anulare înregistrată sub nr. x/2012/a17, contestatorul A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător E. motivat de faptul că aceasta a fost membru al completului de judecată care a soluționat apelul promovat în Dosarul nr. x/2012, cererea de revizuire, dar și recursul,ambele căi de atac fiind exercitate în același dosar, aflându-se astfel într-o situație de incompatibilitate absolută.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 45 raportat la art. 41 și art. 46 din noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondată cererea de recuzare a d-nei judecător E. formulată de contestatorul A., reținându-se incidența în cauză a Deciziei nr. 2/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei încheierii, recurentul A. a declarat recurs, solicitând constatarea stării de incompatibilitate a doamnei judecător E., față de împrejurarea că aceasta a avut calitatea de membru în completul de judecată care a soluționat recursul declarat în Dosarul nr. x/2012, precum și în completul de judecată care a soluționat revizuirea Deciziei nr. 114/R din 4 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurentul A., pentru considerentele ce urmează:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, față de modalitatea de redactare și argumentare a memoriului de recurs, Înalta Curte va supune analizei instanței de recurs, motivul de nelegalitate ce se rezumă la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din C. proc. civ., "judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare".

Analizând dispozițiile evocate, se constată că acestea nu prevăd că s-ar afla în caz de imposibilitate să soluționeze contestația în anulare judecătorul care s-a pronunțat prin hotărârea care se atacă prin această cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale menționate, fiind de strictă interpretare, nu se pot extinde prin analogie.

Acest aspect subliniază faptul că atât contestația în anulare, cât și revizuirea sunt căi extraordinare de atac, de retractare, iar nu de reformare a hotărârii, care nu vizează fondul procesului, așa încât, în cadrul lor, judecătorul este chemat să cenzureze o situație nouă, pe care nu a avut-o în vedere cu prilejul primei judecăți.

În principiu, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunțate anterior, ceea ce și explică nereglementarea în art. 24 din C. proc. civ., ca situație de incompatibilitate, a cazului în care judecătorul participă la soluționarea aceleiași pricini în contestație în anulare.

Prin urmare, concluzia care se impune este aceea că judecătorul care a făcut parte din completul care a judecat fondul cauzei nu devine incompatibil să soluționeze contestația în anulare, aspect reglementat prin Decizia nr. II din 15 ianuarie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la compatibilitatea de a participa la judecarea cererii de revizuire sau a contestației în anulare a judecătorului care a soluționat anterior fondul cauzei, și care, potrivit art. 329 alin. (3) din C. proc. civ. este obligatorie, pentru instanțe.

Totodată, se reține că prin Decizia nr. 17/2019 din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a admis excepția tardivității invocată de intimații B. și C., fiind respinsă ca tardiv formulată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 114/R din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2017.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat recurentul A. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații AJFP, F.,CII B., C., G. și H. și S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2019
2017, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu S.C. B. și a obligat pârâta S.C. B. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 150.00
ÎCCJ 2019-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2052/2019
stanței de fond. Intimata-chemată în garanție SC... SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că intimata-pârâtă SC E. SA nu a formulat cerere de apel împotriva Sentinței nr. 179/20167, pronunțată de Tribunalul Galați,
ÎCCJ 2019-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2146/2019
, împotriva sentinței civile nr. 792 din 17.06.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu pârâtul B.. Împotriva deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs pârâta
ÎCCJ 2018-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3278/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată
ÎCCJ 2019-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1374/2019
Ședința publică din data de 18 septembrie 2019 Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 7 aprilie 2014, sub nr. x/2014, recl
Sursă