ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2052/2019

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 6 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat obligarea pârâtei SC E. SA Galați la plata de daune materiale în cuantum de 20.000 euro, precum și la plata de daune morale în cuantum de 1.500.000 euro pentru soția supraviețuitoare și, respectiv, de câte 500.000 euro pentru fiecare copil.

În drept, reclamanții au invocat art. 253 C. muncii și Legea nr. 319/2006.

Pârâta SC E. SA Galați a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Totodată, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a SC ... SRL Iași.

În drept, pârâta a invocat art. 72 și 205 C. proc. civ., Legea nr. 53/2003 și Decretul nr. 167/1958.

Chemata în garanție SC Tar SRL Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin Sentința civilă nr. 179/2016, Tribunalului Galați a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă, iar cererea de chemare în garanție - ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții, solicitând anularea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare s-au reiterat apărările prezentate și instanței de fond.

Intimata-chemată în garanție SC ... SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că intimata-pârâtă SC E. SA nu a formulat cerere de apel împotriva Sentinței nr. 179/20167, pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2015; în subsidiar, a susținut că acțiunea este prescrisă.

Prin Decizia civilă nr. 133/A din 18 mai 2017, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 179 din 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele SC ... SRL Iași și SC E. SA Galați; a anulat sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 196/A din 15 septembrie 2017, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de pârâta SC E. SA. Totodată a admis, în parte, acțiunea și a respins cererea de acordare de daune materiale, ca nefondată. Instanța a obligat-o pe pârâta SC E. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 15.000 euro (respectiv echivalentul în RON la data plății) și către reclamanții B., C. și D. la plata a câte 5.000 euro către fiecare, cu titlu de daune morale.

De asemenea, instanța a constatat că soluția dată cererii de chemare în garanție a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a neapelării, și a obligat-o pe pârâta SC E. SA la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei civile nr. 196/A din 10 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, au declarat recurs de reclamanții A., C., D. și B..

Prin Decizia civilă nr. 1272 din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă a admis recursul reclamanților și a casat decizia recurată, trimițând cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Galați la data de 12 iunie 2018, sub nr. x/2017*.

Prin Decizia nr. 154/A din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., C., D. și B. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

A fost obligată pârâta SC E. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 16.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale și la plata sumei de 6.000 euro (echivalent în RON la data plății) către fiecare dintre reclamanții C., D. și B., cu titlul de daune morale.

A respins, ca nefondate, celelalte pretenții ale reclamanților.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC E. SA în contradictoriu cu chemata în garanție SC ... SRL; a fost obligată chemata în garanție la plata sumei de 17.000 euro către pârâtă, reprezentând jumătate din contravaloarea daunelor morale la care a fost obligată pârâta către reclamanți.

A fost obligată pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 11.521 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs reprezentând cheltuieli de cazare, cheltuieli de transport, onorariu avocat în apel și onorariu de avocat în recurs, redus de instanță.

Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C. și D., precum și recurenta-chemată în garanție SC ... SRL, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

I. Recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D.:

Recurenții-reclamanți au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, urmând ca instanța să pronunțe una dintre soluțiile prevăzute de art. 497 C. proc. civ., respectiv să judece procesul și să evoce fondul, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Recurenții-reclamanți au solicitat ca, în urma judecării fondului de către instanță, să se dispună majorarea cuantumului daunelor morale acordate, dar și acordarea de daune materiale și obligarea intimaților la plata acestora.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în esență că, în urma excluderii vinovăției victimei din procesul cauzal, dacă ar fi respectat principiul echității și al unui just echilibru, instanța de apel ar fi trebuit să dubleze cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, având în vedere suferințele psihice și emoționale la care au fost supuși reclamanții în urma decesului numitului F..

Totodată, au arătat recurenții-reclamanți, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la daunele materiale, deși au dovedit atât cheltuielile suportate pentru tratamentul psihiatric, cât și cheltuielile cu ratele bancare rămase de pe urma victimei; în plus, parte din aceste cheltuieli pot fi prezumate.

De asemenea, au susținut recurenții-reclamanți că, în rejudecarea apelului, curtea de apel, în mod nemotivat și nelegal, a exclus cheltuielile de judecată suportate de către aceștia în apel, în primul ciclu procesual și, tot nelegal, a redus cuantumul onorariului avocațial aferent judecării recursului. În același timp, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare și de cazare ocazionate de judecarea primului recurs, deși dovezile efectuării acestora erau depuse la dosarul cauzei.

II. Recursul declarat de recurenta-chemată în garanție SC ... SRL:

Recurenta-chemată în garanție a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 și 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-chemată în garanție a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată în baza unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor legale aplicabile în materie, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia nr. 1272 din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat în cauză de reclamanți, a stabilit, în mod concret, limitele în care se va efectua rejudecarea în cauză și asupra căror aspecte se va efectua cercetarea judecătorească.

În consecință, instanța de apel era obligată să analizeze apelul numai asupra acestor aspecte.

Prin urmare, în rejudecare, Curtea de Apel Galați nu avea a reanaliza cererea de chemare în garanție și a se pronunța asupra acesteia, decât în sensul eliminării motivării cu privire la culpa SC ... SRL, dat fiind caracterul de autoritate de lucru judecat al cererii de chemare în garanție.

Față de această situație de fapt și drept, recurenta-chemată în garanție a arătat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând limitele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, ceea ce atrage incidența dispozițiile art. 488 alin. (4) C. proc. civ.

În consecință, a susținut recurenta-chemată în garanție, devin incidente și dispozițiile art. 488 alin. (7) C. proc. civ., decizia instanței de apel încălcând autoritatea de lucru judecat raportat la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC E. SA.

Decizia curții de apel este nelegală, raportat și la poziția procesuală a părților, inclusiv cea a pârâtei SC E. SA, titularul cererii de chemare în garanție, care a recunoscut autoritatea de lucru judecat a propriei cereri, prin neapelarea Sentinței civile nr. 179 din 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați.

Raportat la fondul cauzei, recurenta-chemată în garanție a învederat instanței de recurs faptul că, până la data redactării recursului, Curtea de Apel Galați nu a motivat Decizia nr. 154 din 24 septembrie 2018, sens în care a arătat că va completa motivele de recurs ulterior comunicării deciziei.

Înalta Curte constată că, deși Decizia nr. 154 din 24 septembrie 2018 a fost comunicată chematei în garanție la data de 5 noiembrie 2018, aceasta nu a depus o completare a motivelor de recurs.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29 ianuarie 2019, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-chemată în garanție SC ... SRL.

Prin încheierea de ședință pronunțată camera de consiliu la data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu, recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B., C. și D., precum și de recurenta-chemată în garanție SC ... SRL împotriva Deciziei nr. 154/A din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

I. Recursul declarat de recurenții-reclamanți a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind formulate critici care privesc acordarea daunelor morale și materiale și, respectiv, acordarea cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul daunelor morale, Înalta Curte reține că evaluarea în concret a cuantumului prejudiciului este o operațiune care implică interpretarea probelor administrate în cauză, care nu poate face obiectul controlului de legalitate specific recursului, întrucât vizează temeinicia hotărârii atacate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că se circumscriu motivelor de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținerile recurenților-reclamanți referitoare la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 1385 C. civ., privitor la întinderea reparației, prin coroborare cu art. 1371 alin. (1) C. civ.

Astfel, recurenții-reclamanți au susținut, în fapt, că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale referitoare la repararea prejudiciului de vreme ce, cu prilejul stabilirii cuantumului daunelor morale, subsecvent pronunțării Deciziei civile nr. 1272 din 18 aprilie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a reținut lipsa culpei victimei în producerea evenimentului soldat cu pierderea vieții acesteia, daunele morale au fost majorate în mod nesemnificativ.

Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestei critici.

Astfel, este real că, inițial, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, prin Decizia nr. 196/A din 10 septembrie 2017, Curtea de Apel Galați a dat eficiență dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. care dispun cu privire la consecințele culpei concurente a victimei, în sensul că a apreciat că producerea accidentului a fost favorizată de împrejurarea că victima se afla într-o stare avansată de ebrietate, astfel că nu a putut avea o percepție corectă asupra pericolului la care s-a expus și nici vreo reacție de a se salva.

Cu toate acestea, din hotărârea menționată nu rezultă că această culpă concurentă a fost reținută într-un procent anume.

Cu prilejul rejudecării, prin decizia care face obiectul controlului judiciar, s-a apreciat că dispozițiile art. 1371 C. civ. nu sunt incidente, întrucât, în circumstanțele concrete ale producerii evenimentului, orice persoană putea fi victima accidentului de muncă.

Pentru acest considerent, curtea de apel a procedat la reevaluarea cuantumului prejudiciului.

Recurenții-reclamanți au susținut că înlăturarea dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. ar fi trebuit să conducă automat la mărirea substanțială a cuantumului despăgubirilor.

Înalta Curte nu își însușește această critică întrucât instanța de apel a făcut, cu prilejul rejudecării, o nouă apreciere privitoare la cuantumul prejudiciului moral, în cadrul căreia a ținut seama de elementele care compun acest tip de prejudiciu, cu excluderea vreunei contribuții a victimei în producerea accidentului.

Din perspectiva proporționalității despăgubirilor acordate, în condițiile înlăturării prevederilor legale aflate în discuție, Înalta Curte menționează că majorarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale derivă din aprecierea pe care instanța de rejudecare a făcut-o în cauză.

Având în vedere că niciuna dintre componentele prejudiciului moral nu are o valoare predeterminată, nu se poate aprecia că prin modalitatea de evaluare în rejudecare, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 1385 C. civ., privitor la întinderea reparației.

În ceea ce privește acordarea daunelor materiale, Înalta Curte constată că în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 1272 din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut caracterul nefondat al criticilor care au vizat acest aspect.

Având în vedere statuările explicite ale instanței de recurs cu privire la caracterul nefondat al criticilor privitoare la neacordarea daunelor materiale, Înalta Curte constată că în prezentul recurs nu pot fi reanalizate aceste critici.

Cu privire la criticile prin care recurenții-reclamanți au susținut că, în rejudecarea apelului, curtea de apel, în mod nemotivat și nelegal, a exclus cheltuielile de judecată suportate de către aceștia în apel în primul ciclu procesual și, tot nelegal, a redus cuantumul onorariului avocațial aferent judecării recursului, precum și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare și de cazare ocazionate de judecarea primului recurs, deși dovezile efectuării acestora erau depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

Astfel, prin hotărârea care face obiectul controlului judiciar, reclamanților le-au fost acordate cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel și recurs, suma de 11.521 RON, reprezentând cheltuieli de cazare, cheltuieli de transport, onorariu avocat în apel și onorariu de avocat în recurs, redus de instanță.

În cuprinsul deciziei atacate sunt defalcate sumele care reprezintă onorarii de avocat, cheltuieli de deplasare și de cazare, inclusiv din ciclul procesual anterior, în limita dovezilor aflate la dosar.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că prin hotărârea atacată pretențiile reclamanților au fost admise numai în parte, astfel că devin incidente dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește reducerea onorariului de avocat în faza recursului de la 16.000 RON la 6.000 RON, Înalta Curte constată că măsura a fost motivată de către Curtea de Apel Galați, fiind aplicate dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Efectuarea în concret a operațiunii de reducere a onorariului se circumscrie aspectelor de temeinicie a hotărârii, astfel că instanța de recurs nu o poate cenzura.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D., ca nefondat.

II. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-chemată în garanție SC ... SRL Iași, Înalta Curte reține că a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ.

Criticile prin care s-a susținut că instanța care a pronunțat hotărârea ce face obiectul controlului judiciar ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești nu pot fi primite, întrucât o eventuală încălcare a statuărilor cuprinse într-o decizie judecătorească nu privește raportul dintre puterea judecătorească și celelalte puteri în stat, ci poate pune în discuție nesocotirea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul în care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

Din această perspectivă, critica se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă în cauză nu se constată vreo încălcare a dispozițiilor menționate, întrucât, în decizia de recurs invocată de această recurentă nu există o statuare cu privire la soluția ce ar urma să se dea cererii de chemare în garanție.

Cum hotărârea judecătorească prin care s-a statuat cu privire la lipsa de obiect a cererii de chemare în garanție a fost anulată, iar decizia prin care s-a reținut existența autorității de lucru judecat a fost casată în tot, Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile prin care s-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece prin Decizia nr. 1272 din 18 aprilie 2018 Înalta Curte nu a dat o dezlegare în sensul menționat de recurentă, ci a sesizat existența unor contradicții în argumentarea soluției pronunțate.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt reiterate, în esență, aceleași critici astfel că nu se impun considerente suplimentare.

Criticile prin care s-a susținut că înseși pârâta care a formulat cererea de chemare în garanție a recunoscut autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție, prin neapelare nu constituie un argument de nelegalitate a deciziei atacate, întrucât prin hotărârea de primă instanță cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect, consecutiv respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Prin urmare, nu se pune problema unei recunoașteri a pârâtei cu referire la autoritatea de lucru judecat a cererii de chemare în garanție care nu a fost examinată pe fond de prima instanță, fiind respinsă ca o consecință a admiterii unei excepții peremptorii invocate cu referire la cererea principală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-chemată în garanție SC ... SRL Iași, împotriva Deciziei nr. 154/A din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. și de recurenta-chemată în garanție SC ... SRL Iași, împotriva Deciziei nr. 154/A din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - LM