ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1272/2018

Asupra cauzei de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 6 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 253 din C. muncii, Legii nr. 319/2006, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA Galați, obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 euro daune materiale și la 1.500.000 euro daune morale pentru soția supraviețuitoare și câte 500.000 euro pentru fiecare copil.

S-a arătat, în motivare că, la data de 4 octombrie 2007, F., angajat al pârâtei SC E. SA Galați, a decedat în urma unui accident de muncă.

Pârâta SC E. SA Galați a formulat cerere de chemare în garanție a SC G. SRL Iași, arătând că a achiziționat de la această societate distribuitorul lateral de agregare tip DLA 320, societate care este responsabilă de conformitatea construcției sudate, de respectarea calității și dimensiunilor din proiectul respectivului echipament, orice deteriorare fiindu-i imputabilă.

Prin Sentința nr. 179/2016 Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins acțiunea, ca prescrisă, iar cererea de chemare în garanție, ca rămas fără obiect.

Prin Decizia nr. 133/A din 18 mai 2017 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul reclamanților, a anulat sentința atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului, constatând greșita soluționare a cauzei pe excepția de prescripție extinctivă, iar prin Decizia nr. 196/A din 15 septembrie 2017 a aceleiași instanțe, evocându-se fondul cauzei, a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta SC E. SA la plata, către reclamanta A., a sumei de 15.000 euro (echivalentul în RON la data plății) și către reclamanții B., C., D., a câte 5.000 euro, cu titlu de daune morale; s-a constatat că soluția dată pe cererea de chemare în garanție a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a neapelării; a fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale, ca nefondată; a fost obligată pârâta SC E. SA la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care au susținut, pe temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., caracterul nelegal al soluției invocând următoarele aspecte:

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., atunci când a reținut culpa victimei în producerea prejudiciului, ceea ce a avut consecințe asupra cuantumului daunelor morale.

Or, culpa victimei trebuia analizată având în vedere determinarea și configurarea procesului cauzal.

În acest sens, instanța trebuia să rețină că, din dispoziția intimatei-angajator SC E. SA Galați, victima F. era obligată să stea pe un scăunel improvizat și neomologat, amplasat pe partea laterală exterioară a utilajului industrial, în fața roții din față, mai jos decât aceasta și la o foarte mică distanță de roată, astfel încât la momentul ruperii scaunului improvizat, victima a fost strivită instantaneu de roata utilajului, nedându-i-se nicio șansă de salvare.

Victima era obligată de către angajator să stea pe partea exterioară a utilajului, atât pe timpul deplasării, cât și pe timpul exploatării utilajului folosit la asfaltare.

Față de modalitatea de montare a scaunului, neomologat și asamblat în condiții improprii, cu materiale slabe cantitativ, poziționat chiar în fața roții și mai jos decât aceasta, victima nu a putut avea nicio reacție salvatoare.

La momentul ruperii sistemului de prindere și al căderii scăunelului, corpul victimei a fost proiectat direct sub roata utilajului industrial și strivit, situație în care alcoolemia acesteia nu a putut determina în niciun fel procesul cauzal, cum în mod greșit reține instanța de apel.

Imposibilitatea oricărei reacții salvatoare exclude culpa victimei (și incidența astfel, a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.) potrivit expertizelor tehnice efectuate în cauză stabilindu-se că ruperea scaunului utilajului a avut loc ca urmare a unor grave erori de proiectare și așezare a acestuia, precum și datorită slabei rezistențe a materialului folosit la scaun și sudură. Între ruperea scaunului și decesul victimei există o certă legătură de cauzalitate.

- În mod greșit a fost exonerată de răspundere societatea G. SRL Iași, în contextul în care instanța de apel a indicat și a reținut în motivarea deciziei culpa acestei societăți privind greșita prindere a balamalelor scăunelului, precum și lipsa oricăror instrucțiuni și omologări spre folosire.

- Tot ca urmare a unei aplicări greșite a legii n-au fost acordate daunele materiale, reprezentate de cheltuielile efectuate cu deplasările la instanțe și onorariile avocaților achitate în cauzele penale, precum și cu înmormântarea și pomenirile suportate de către reclamanți.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Procedând la dimensionarea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere și culpa victimei în producerea prejudiciului, de o manieră care pe de o parte, nu face referire la datele concrete ale speței (pentru a justifica, în mod particular, conținutul acestei culpe raportat la elementele de fapt reținute) iar pe de altă parte, vine în contradicție cu aspectele reținute de aceeași instanță în ce privește culpa societăților-intimate în producerea și cauzarea prejudiciului.

Astfel, constatând culpa victimei, instanța de apel reține că aceasta a constat în starea de alcoolemie pe care o avea, stare ce nu i-a permis "să aibă o percepție corectă a pericolului la care s-a expus, să nu aibă o reacție salvatoare".

Acest considerent al instanței are un caracter general și imprecis, neindicând, raportat la datele pricinii, în ce ar fi putut consta reacția salvatoare a victimei și în ce modalitate o persoană care nu s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi putut evita producerea accidentului.

Aceasta, în contextul în care, analizând fapta ilicită și legătura de cauzalitate între aceasta și producerea prejudiciului, instanța de apel reține că au constat în "preluarea și transportarea necorespunzătoare a lui F. de la locul de muncă către locul de organizare a șantierului cu un agregat ce prezenta deficiențe de fabricație" și că, "după câteva sute de metri de mers în condiții necorespunzătoare, datorită trepidațiilor, a cedat sudura plăcii de susținere a scaunului, ceea ce a făcut ca F. să cadă pe carosabil și din cauza distanței mici dintre postul de comandă și roata dreaptă față a încărcătorului frontal, a fost prins și strivit".

De asemenea, în analiza culpei intimatei SC E. SA Galați, instanța constată că aceasta nu instruise victima asupra riscurilor la care ar fi fost expusă dacă era transportată necorespunzător.

Or, față de aceste elemente de fapt cu privire la conținutul faptei ilicite și urmările săvârșirii acesteia, instanța de apel trebuia să justifice, atunci când a reținut fapta victimei înseși, în ce a constat contribuția cu intenție sau din culpă a acesteia la cauzarea prejudiciului ori posibilitatea de a evita producerea acestuia, în sensul dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Potrivit textului menționat, "în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

În speță, reținând că victima a fost obligată de către angajator să se deplaseze în condiții necorespunzătoare de la locul de muncă la organizarea de șantier, că ruperea scaunului s-a datorat modalității defectuoase de sudare, iar felul în care victima a fost prinsă și strivită de roată a fost consecința distanței mici dintre postul de comandă și roata dreaptă față a încărcătorului frontal, instanța de apel trebuia să expliciteze în concret, în ce fel s-a înscris în lanțul cauzal al producerii prejudiciului, starea de ebrietate a victimei.

Altfel spus, trebuia să analizeze dacă o persoană fără alcoolemie, obligată să de deplaseze în condițiile menționate, putea evita producerea prejudiciului și să aibă în mod efectiv posibilitatea unei reacții salvatoare (adică, dacă putea fi evitată ruperea balamalelor, în contextul sudurii defectuoase și a materialului de proastă calitate și mai departe, desprinderea scaunului și căderea sub roata utilajului, față de modalitatea de amplasare a acestuia).

Or, maniera de redactare a considerentelor este contradictorie sub aspectul arătat, față de conținutul descris al faptei ilicite și respectiv, al culpei reținute în sarcina intimatei SC E. SA Galați și afirmarea totodată, a culpei victimei, lipsind analiza punctuală care să demonstreze în ce modalitate a contribuit starea de ebrietate a acesteia din urmă la producerea prejudiciului.

Tot în mod contradictoriu instanța de apel constată pe de o parte, că societatea G. SRL Iași (producătorul distribuitorului lateral de agregate) nu poate fi obligată la despăgubiri întrucât soluția dată asupra cererii de chemare în garanție a acesteia formulată de către pârâta SC E. SA Galați a intrat în autoritate de lucru judecat, iar pe de altă parte, analizează în ce a constat culpa acesteia în producerea prejudiciului (execuție necorespunzătoare, lipsa instrucțiunilor cu privire la interdicția operatorului de a sta la postul de comandă pe parcursul transportării).

O asemenea analiză a culpei își găsea justificarea în măsura în care ar fi susținut o soluție de obligare la despăgubiri a acestei societăți în cadrul răspunderii civile delictuale.

De aceea, cu temei sesizează recurenții această contrarietate în conținutul considerentelor, o analiză pe fond a condițiilor angajării răspunderii delictuale în persoana chematei în garanții nejustificând soluția din dispozitiv referitoare la existența autorității de lucru judecat în privința respingerii cererii față de aceasta ca rămasă fără obiect.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât atragerea acestei părți în proces s-a făcut doar pe calea cererii de chemare în garanție formulate de intimata SC E. SA (ea neavând și calitatea de pârâtă în acțiunea principală, contrar susținerilor făcute de părți în faza recursului).

Întrucât modalitatea de stabilire a culpei concurente a victimei - pe baza unor considerente imprecise și contradictorii - a avut consecințe asupra cuantificării daunelor morale, criticile formulate de recurenți sub acest aspect au fost apreciate întemeiate.

Reținând, potrivit celor expuse, incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 și 6 C. proc. civ. (deși neindicat expres, acest din urmă motiv se deduce implicit din prezentarea criticilor), Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La reluarea judecății, instanța va analiza în concret, raportat la elementele de fapt ale pricinii, în ce măsură starea de ebrietate a victimei se constituie într-un fapt cauzal, de natură să fi contribuit la producerea prejudiciului și să atragă astfel incidența dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

De asemenea, situația cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți în faza recursului va fi avută în vedere cu ocazia rejudecării, în acord cu soluția care se va pronunța și cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

- Criticile formulate în legătură cu neacordarea daunelor materiale au însă caracter nefondat.

Astfel, pe acest aspect s-a reținut de către instanța de apel că reclamanții au primit cu titlu de despăgubiri (constând în cheltuieli de înmormântare și pomeni), suma de 17.600 RON de la angajator și respectiv, suma de 5.884 RON de la Casa județeană de pensii Galați (despăgubiri pentru deces).

În condițiile în care înscrisurile de la dosar, depuse în probațiune, au justificat cheltuieli efectuate în cuantum de 5.979 RON, iar despăgubirile primite de la angajator și de la stat au fost în cuantum de 23.484 RON, instanța de apel a concluzionat în mod corect că pretenția referitoare la daunele materiale este neîntemeiată.

De altfel, fără să combată argumentele instanței, recurenții-reclamanți doar susțin că nu le-ar fi fost acordate despăgubiri pentru cheltuielile cu înmormântarea și pomenirile, fără să arate în ce ar consta nelegalitatea soluției care constată că s-au acordat despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel demonstrat prin probele administrate în cauză.

De asemenea, în privința cheltuielilor efectuate cu deplasările și onorariile avocaților în procesul penal, criticile sunt nefondate dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, deoarece formulând pretenția de daune materiale, reclamanții n-au detaliat conținutul acestora ca fiind referitor și la cheltuieli cu asistența juridică acordată în dosarul penal (fiind doar depuse la dosar, în faza apelului, niște chitanțe vizând onorarii avocațiale, fără să rezulte în mod concret în legătură cu ce servicii avocațiale au fost plătite), pentru ca instanța, determinând obiectul despăgubirilor, să se pronunțe în consecință asupra acestora.

De altfel, instanța de apel detaliază componentele daunelor materiale, așa cum le-a identificat pe baza cererilor de la dosar, nefăcând referire la cheltuieli vizând prestația avocațială din procedura penală, fără ca recurenții-reclamanți să contrazică și să demonstreze, prin criticile formulate, greșita reținere de către instanța de apel a limitelor învestirii sale în legătură cu daunele materiale.

Or, în recurs, cale extraordinară de atac, nu se pot face direct precizări asupra obiectului învestirii primei instanțe - care, în opinia recurenților, ar trebui dedus, în mod neprocedural, din chitanțe depuse la dosar - ci doar critici de nelegalitate în legătură cu modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce a învestit-o.

Pe de altă parte, se constată că potrivit dispozițiilor procedurale penale plata cheltuielilor judiciare efectuate de părți se stabilește de către instanța penală după distincțiile prevăzute de norma legală (art. 276 C. proc. pen.) în funcție de soluția adoptată pe latura penală, în mod corespunzător și subsidiar, găsindu-și aplicabilitatea și prevederile legii civile (alin. (6) al art. 276).

Pentru considerentele arătate, criticile vizând neacordarea despăgubirilor materiale au fost găsite nefondate, iar casarea cu trimitere s-a dispus în sensul și în limitele considerentelor dezvoltate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., C., D., B., toți cu domiciliul în Galați, județ Galați și cu domiciliul procesual ales la Cabinet individual de avocat "H.", cu sediul în Galați, județ Galați împotriva Deciziei nr. 196/A din 15 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA Galați, cu sediul în Galați, județ Galați și intimata chemată în garanție SC G. SRL Iași, cu sediul în Iași, județ Iași.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL