ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1998/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017** la Tribunalul Brăila, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L Brăila și C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 350.000 RON reprezentând contravaloare părți sociale reprezentând 50% din capitalul social și a cotei de 1/2 din patrimoniul social al societății la data de 05.03.2008 și a dobânzii legale aferente calculată de la data de 05.03.2008 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în urma neînțelegerilor intervenite între asociații S.C. B. S.R.L., mai precis cu pârâtul C., la data de 05.03.2008 a fost nevoit să se retragă din societate prin cesiunea părților sociale, fapt consfințit prin sentința nr. 478/FCom din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brăila, irevocabilă la data de 05.03.2008 prin decizia nr. 175/R, dată de Curtea de Apel Galați.

Odată cu retragerea din societate instanța s-a pronunțat și asupra structurii participării la capitalul social al celuilalt asociat, luând totodată act de faptul că asociații nu s-au înțeles cu privire la drepturile bănești cuvenite asociatului retras, urmând ca în cazul în care acestea nu se vor stabili prin acordul părților ori de un expert desemnat de aceștia să se stabilească de către tribunal în cadrul unui alt litigiu, astfel cum prevede art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Întrucât între el și asociatul unic al societății, pârâtul C., nu a intervenit nicio întelegere sau vreun acord cu privire la prețul părții sociale cesionate, a înțeles să formuleze prezenta acțiune în vederea stabilirii și achitării prețului real al părții sociale cedate către asociatul C..

În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 43 și 46 Codul comercial

La data de 26.09.2011, prin serviciul registratură al instanței, pârâtul C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

La data de 26.09.2011, prin serviciul registratură al instanței, pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 26/2014/F.Civ./07.02.2014 Tribunalul Brăila a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societății, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta B. S.R.L. Brăila, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. privind obligarea pârâtului C. la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societății ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului C. la contravaloarea părții sociale reprezentând 50% din capitalul social ca lipsită de obiect și a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. privind obligarea pârâtei B. S.R.L. Brăila la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societății, ca prescrisă.

Totodată, a fost obligat reclamantul A. să plătească pârâtului C. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și pârâtei B. S.R.L. Brăila suma de 8750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. cu privire la respingerea cererii formulate împotriva B. S.R.L. ca prescrisă iar prin decizia nr. 7/14.01.2015 Curtea de Apel Galați a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 1931/30.09.2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Galați.

În rejudecare, Curtea de Apel Galați a anulat în parte sentința apelată în ceea ce privește soluția asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în rejudecare, a respins ca nefondată această excepție. Totodată, a trimis cauza la prima instanță în vederea judecării pe fond a cererii formulate de A. în contradictoriu cu B. S.R.L. privind obligarea acesteia la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 03.11.2016 sub nr. x/2011**.

La termenul din 24.11.2016 reclamantul A. a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane împotriva lui C., cerere ce nu a fost legal timbrată.

Prin sentința civilă nr. 63/2017/Fciv. din 9 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societății, ca nefondată. A fost anulată cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul A., ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul și pârâtul C. au fost asociații B. S.R.L. Brăila iar prin sentința nr. 478/F.Com./27.09.2007, definitivă prin respingerea recursului, Tribunalul Brăila a luat act de retragerea asociatului A. și a stabilit structura participării la capitalul social a asociatului rămas, pârâtul C., la 100% părți sociale.

Potrivit art. 226 din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data de 05.03.2008, data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 478/F.Com./27.09.2007 prin care s-a luat act de retragerea reclamantului și aplicabilă în prezenta cauză) asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau, când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare. Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.

Totodată, potrivit art. 8 din contractul de societate încheiat la data de 27.10.1994, în caz de excludere sau de retragere a unuia dintre asociați din societate părțile sociale ale acestuia vor fi vândute celuilalt asociat la valoarea stabilită prin bilanț.

Rezultă din aceste dispoziții legale și contractuale că reclamantul are dreptul la contravaloarea părților sale sociale de 50% la valoarea stabilită prin bilanț.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil D. rezultă că, raportat la bilanțul contabil la data 31.12.2007, valoarea patrimoniului (averii) societății B. S.R.L. exprimat prin activul net contabil, activ ce reprezintă excedentul tuturor bunurilor și creanțelor unei întreprinderi asupra tuturor datoriilor acesteia era de - 358.506 RON.

Totodată, s-a reținut că în condițiile unui activ net contabil negativ, valoarea unei părți sociale este zero, întrucât averea societății era mai mică decât datoriile de achitat.

De asemenea, deși pârâta deține un imobil în proprietate situat în Brăila, Calea x, la parterul blocului 104, întrucât anterior anului 2008 nu s-a făcut o reevaluarea a acestuia la momentul respectiv, expertul contabil, în mod corect a avut în vedere, valoarea reflectată în contabilitate.

În cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică imobiliară ce a stabilit că valoarea de piață a imobilului, proprietatea societății, situat în Brăila, Calea x, la parterul blocului 104 era la nivelul lunii martie 2008 de 753.268,278 RON.

Instanța nu a avut în vedere expertiza imobiliară întocmită de ing. E. întrucât este o expertiză extrajudiciară și privește imobilul la data de 30.09.2006, deci cu mai mult de un an înainte de data avută în vedere la stabilirea patrimoniului societății, respectiv 31.12.2007.

În plus, chiar dacă s-ar avea în vedere valoarea imobilului astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de ing. F. și nu valoarea din contabilitate, instanța a reținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil G., reclamantului nu i se cuvine nicio sumă de bani pentru părțile sociale.

Astfel, din actele dosarului a rezultat că activul net este negativ ca urmare a creditării societății de către celălalt asociat C. prin plata parțială în cuantum de 83.400 RON a creditului contractat de societate și a lipsurilor în gestiune create de reclamant și reținute cu putere de lucru judecat în sentința penală nr. 1005/20.06.2008 a Judecătoriei Brăila.

În reținerea acestei concluzii prima instanță a avut în vedere și prevederile art. 224 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora asociatul exclus răspunde de pierderi și are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale.

Față de aceste considerente instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societății, ca nefondată.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul A., prima instanța, în baza art. 34 alin. (3) i-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru de 3552 RON iar acesta a declarat că nu înțelege să o timbreze, astfel că a anulat-o ca netimbrată.

Împotriva sentinței civile nr. 63/2017/Fciv. din 9 februarie 2017 și a încheierii din 09.02.2017, ambele pronunțate de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat apel reclamant A., prin care a solicitat admiterea apelului, obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 360.000 RON reprezentând echivalentul bănesc provizoriu a contravalorii părții sociale de 50% din capitalul social și a cotei de 1/2 din patrimoniul social al societății la data de 05.03.3008, ca urmare a retragerii sale din societate; dobânda legală aferentă sumei datorate, calculată de la data de 05.03.2008 și până la data efectivă a plății și obligarea la plata cheltuielilor de judecată de la instanța de fond și apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata S.C. B. S.R.L., s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Prin decizia nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 63 din 09.02.2017 a Tribunalului Brăila. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă cererea și obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A., a sumei de 275.801 RON. Au fost admise în parte cererile de cheltuieli de judecată și, în urma compensării, a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A., a sumei de 41.317 RON cu acest titlu. A fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 410 RON, iar reclamantul A., la plata sumei de 110 RON către expert H. cu titlul de onorariu suplimentar. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea soluției, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Brăila pe 25.02.2011, sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L. și C., solicitând obligarea lor la plata sumei de 350.000 RON cu titlul de echivalent bănesc provizoriu al contravalorii părților sociale deținute în societate, a dobânzii legale la această sumă calculată începând cu data retragerii (05.03.2008), precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 26 din 07.02.2014, Tribunalul Brăila a respins cererile, cea împotriva persoanei fizice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar cea împotriva societății, ca prescrisă. De asemenea, a respins cererea privind obligarea pârâtului C. la contravaloarea părții sociale reprezentând 50% din capitalul social ca lipsită de obiect.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, respins prin decizia nr. 7 din 14.01.2015 a Curții de Apel Galați, reținându-se expres de Curtea de Apel Galați că apelul a criticat doar soluția referitoare la prescripție.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, cale de atac admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1931 din 30.09.2015. În motivare s-a reținut expres că soluția de trimitere spre rejudecare se referă doar la prescripția extinctivă, celălalt aspect criticat (referitor la lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului C.) fiind inadmisibil pentru invocare omisso medio (neinvocat în apel).

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (aplicabil în cauză ca normă procesuală în vigoare la data declanșării litigiului, în 2011), în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Așadar, limitele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție (rejudecarea va privi doar pretenția reclamantului A. contra societății B. S.R.L., respinsă ca prescrisă) sunt obligatorii, așa cum s-a reținut expres și în decizia civilă nr. 294 din 28.09.2016 a Curții de Apel Galați, prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentința nr. 26 din 07.02.2014 a Tribunalului Brăila numai în ce privește soluția asupra excepției prescripției și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, numai pentru capătul de cerere privind obligarea societății la plata sumei reprezentând contravaloarea a 50% din patrimoniu.

Prin sentința civilă nr. 63 din 09.02.2017, Tribunalul Brăila a respins cererea ca nefondată și, totodată, a anulat cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamant, ca netimbrată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul (înregistrat la Curtea de Apel Galați pe 11.04.2017 sub nr. x/2017), solicitând în mod expres ca pârâta B. S.R.L. să fie obligată la plata sumei de 350.000 RON cu titlul de echivalent bănesc provizoriu al contravalorii părților sociale deținute în societate, a dobânzii legale la această sumă, calculată de la data retragerii (05.03.2008), precum și a cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva cadrului procesual în care se desfășoară judecata apelului, Curtea a reținut că, prin sentința nr. 478/F.com. din 27.09.2007 a Tribunalului Brăila, irevocabilă prin decizia nr. 175/R din 05.03.2008 a Curții de Apel Galați, reclamantul A. s-a retras din societatea B. S.R.L., părțile sale sociale, reprezentând 50% din capitalul social, revenindu-i lui C., care a devenit asociat unic.

Potrivit art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a societăților (în forma în vigoare tot la data pornirii litigiului judiciar), drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc, în caz de neînțelegere, de tribunal.

În acest scop, în cauză a fost administrat un probatoriu complex, reprezentat de multiple expertize tehnice care să evalueze bunul principal al societății (imobilul situat în Brăila, Calea x, parter) și, apoi, în funcție de valoarea stabilită, să se calculeze contravaloarea părților sociale ce au aparținut reclamantului.

Concluziile experților nu s-au întâlnit într-un punct comun, astfel că în urma analizei punctuale a acestora, Curtea a înlăturat-o pe cea realizată de expertul I. reținând că acesta s-a mulțumit să actualizeze prețul de cumpărare al imobilului cu indicele prețurilor de consum pentru perioada de la achiziție (2002) și până la retragerea reclamantului (05.03.2008). Or, prin această metodă, expertul a ignorat factorii ce pot influența valoarea imobilului, fie în sensul scăderii (uzura normală, evoluția economică a zonei etc.), fie în sensul creșterii (îmbunătățirile aduse, existența unor oferte de cumpărare etc.). Altfel spus, expertul a considerat că imobilul era în 2008 în aceeași stare și situație ca în anul 2002, ceea ce este, evident, absurd.

Curtea a înlăturat și opinia expertului J., consilierul expert al reclamantului, având în vedere că, pentru același obiectiv, a dat două răspunsuri diferite. Astfel, atunci când a participat la întocmirea expertizei de către experții desemnați K. și L., a fost de acord cu valoarea propusă de aceștia, de 377.000 euro, echivalent a 1.402.327 RON. Însă, atunci când a participat la expertiza întocmită de expertul desemnat M., a arătat, prin obiecțiuni formulate separat, că valoarea imobilului este de 451.600 euro, respectiv cu aproximativ 20% mai mare. Or, inconsecvența expertului arată lipsa de temeinicie a opiniilor sale, instanța neputând să discearnă în care dintre situații valoarea este cea corectă (și nici măcar dacă există o astfel de valoare corectă).

Acest dubiu cu privire la fundamentarea opiniei expertului se extinde și asupra expertizei întocmite de experții desemnați K. și L.. Astfel, dacă instanța ar accepta valoarea propusă de aceștia, atunci ar valida, implicit, și raționamentul consilierului expert J. (care s-a raliat valorii propuse). Or, Curtea tocmai a reținut imposibilitatea de a discerne între valorile propuse de acest din urmă expert, astfel că s-a considerat necesară înlăturarea și a expertizei semnate de experții K. și L..

Referitor la punctul de vedere depus de consilierul expert al societății pârâte, N., Curtea a constatat că acesta conține valori concordante, indiferent de metoda folosită pentru evaluare (158.412 euro, cu TVA, prin metoda capitalizării veniturilor, și, respectiv, 157.025 euro, cu TVA, prin metoda costului). Însă, tocmai această cvasi-identitate de valori a făcut ca instanța să nu rețină punctul de vedere al acestui expert. Astfel, metoda costului, reținută de expert, se bazează pe principiul substituției, respectiv afirmația că un cumpărător prudent și informat ar plăti pentru un bun cel mult costul de achiziție sau producție al unui înlocuitor cu aceeași utilitate. În utilizarea acestei metode, expertul a calculat valoarea materialelor și a operațiunilor necesare pentru construirea imobilului respectiv (beton, zidării, confecții metalice, tencuieli, branșamente la utilități etc.). Numai că metoda ignoră, evident, valoarea determinată de poziția imobilului (ultracentrală) și de imposibilitatea de construire a altui bun similar (datorită configurației locului și a imobilului). Așadar, această valoare nu poate fi reținută, iar în aceste condiții, valoarea similară la care a ajuns expertul prin cealaltă metodă, a capitalizării veniturilor, duce la aceeași concluzie, respectiv că sunt ignorate caracteristicile speciale ale bunului evaluat. Rezultă că nici punctul de vedere al acestui expert nu poate fi reținut.

În ceea ce privește expertiza întocmită în cauză de expertul M., la care s-a raliat și consilierul expert O., Curtea a constatat că aceasta subliniază tocmai imposibilitatea de evaluare după metoda costului, premisă corectă, așa cum s-a arătat anterior. În continuare, experții arată că nici metoda comparației directe nu este adecvată, tocmai datorită caracteristicilor foarte speciale ale bunului imobil; rezultă că experții au ținut cont tocmai de aceste caracteristici. Drept urmare, au folosit cea de-a treia metodă, a capitalizării directe (abordarea prin venituri), în baza căreia au stabilit o valoare de 1.039.700 RON, echivalentul a 279.512 euro, respectiv 424.367 dolari americani. În concluzie, Curtea a reținut această valoare pentru bunul imobil al societății B. S.R.L. situat în Brăila, Calea x, bloc 104.

Într-o a doua etapă de administrare a probatoriului, în funcție de valorile stabilite de experții evaluatori, în cauză au fost administrate expertize contabile prin care să se calculeze drepturile reclamantului retras din societate.

Sub acest aspect, Curtea nu a reținut opiniile experților P., desemnat, și Q., consilier B. S.R.L. pentru că, în funcție de toate expertizele evaluatorii imobiliare, au concluzionat că reclamantului nu i se cuvine nimic (ci, dimpotrivă, acesta ar fi dator societății cu sume cuprinse între 476.829 și 766.440 RON). Or, Curtea a constatat că intimatul-pârât C., care era cel mai interesat de evaluarea redusă a drepturilor fostului său asociat, A., în cadrul negocierilor purtate de părți pentru evaluarea de bună-voie, i-a oferit reclamantului suma de 50.000 RON. Așadar, drepturile acestuia din urmă trebuie să fi valorat măcar această sumă, care, însă, a fost ignorată de experți, deci punctul acestora de vedere nu a putut fi reținut.

Considerațiile anterioare referitoare la valorile contradictorii oferite de același expert sunt pe deplin aplicabile în privința raportului întocmit de Q., pentru că aici expertul propune diferite valori cuprinse între 419.897 RON și -623.632 RON (în ultimul caz, reclamantul este dator societății), care diferă de cele propuse în expertiza anterioară (întocmită alături de P.). Așadar, Curtea nu a putut reține opinia acestui expert.

Referitor la expertiza contabilă întocmită de consilierul expert al reclamantului, R., Curtea a constatat că diferențele față de valorile reținute în expertiza întocmită de expertul desemnat H. sunt determinate, în cea mai mare parte, de ignorarea prejudiciului produs de reclamant societății pârâte. În acest fel, consilierul expert validează poziția părții pe care o consiliază, în sensul că astfel de sume sunt prescrise, deci nu mai au a fi luate în calcul. Curtea a constatat că partea, deci și expertul ignoră efectul datoriilor respective asupra patrimoniului societății. Astfel, indiferent de cine le-a produs, debitele grevează patrimoniul B. S.R.L., în sensul că acesta este diminuat cu valoarea lor. Altfel spus, sumele respective nu există în patrimoniul social, deci nu au a fi împărțite între asociați, cărora li se cuvine o cotă numai din activul patrimonial. Reclamantul ar fi putut pretinde recuperarea cotei sale din valoarea lor, dar numai de la celălalt asociat, pârâtul C., pentru că pretenția față de societate se rezumă numai la activul patrimoniului social. Or, așa cum s-a reținut încă de la început, obiectul judecății a fost reprezentat numai de pretenția reclamantului față de societate. Așadar, instanța nu a putut reține nici opinia expertului R..

În aceste condiții, Curtea s-a raportat la valoarea drepturilor reclamantului calculată de expertul desemnat H., în funcție de evaluarea făcută imobilului de expertul M..

În consecință, Curtea a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 63 din 09.02.2017 a Tribunalului Brăila, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă cererea și obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 275.801 RON. În schimb, instanța a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate (referitoare la anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamant).

Referitor la cheltuielile de judecată, avansate în sumă de 2.380 RON de către societatea pârâtă și de 53.073 RON de către reclamant, Curtea a avut în vedere cota reprezentată de suma cuvenită reclamantului (275.801 RON) față de suma pretinsă (350.000 RON) și, compensându-le, a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 41.317 RON cu acest titlu.

Totodată, pentru că la termenul de judecată din 05.06.2019 Curtea a majorat onorariul expertului desemnat H. cu suma de 520 RON, a repartizat după același algoritm suma între cele două părți, a obligat pârâta la plata sumei de 410 RON, iar pe reclamant la plata sumei de 110 RON către expert.

Împotriva deciziei nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă au formulat recurs reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.R.L.

Recursul reclamantului A.

Recurentul susține că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care apelul a fost declarat împotriva sentinței civile nr. 26/2014 a Tribunalului Brăila, hotărâre criticată pentru nelegalitate.

În opinia recurentului, procedând astfel, instanța de apel nu a avut în vedere efectul devolutiv al apelului în sensul de a pune în discuție și de a se pronunța cu privire și la excepția lipsei calității procesuale pasive, temeiul de drept fiind art. 292 alin. (2), (29)4 și următoarele C. proc. civ., în conformitate cu care, la stabilirea întinderii devoluțiunii trebuia avută în vedere sentința apelată în integralitatea ei și nu doar parțial.

Recurentul arată că, deși în recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel, a învederat și a solicitat ca instanța de control judiciar să se pronunțe inclusiv pe această excepție, prin decizia dată s-a apreciat că este inadmisibilă, fiind invocată omisso medio. În rejudecare, deși intimatul-parat a fost parte și excepția a fost unită cu fondul cauzei, la pronunțare instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Din perspectiva art. 304, pct. 7 C. proc. civ. recurentul susține că decizia atacată este insuficient motivată, instanța încălcând obligația de a proceda la un examen efectiv a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În apel s-au efectuat două expertize de evaluare, respectiv una efectuată de către o comisie de 3 experți și alta efectuată de către d-na M..

Prin expertiza efectuată de comisia de 3 experți, doi dintre cei trei experți, respectiv K. și L. au stabilit valoarea activului de 377.000 euro (1.402.327 RON) la data de 05.03.2008, prin metoda capitalizării directe (abordarea prin venituri). Prin expertiza efectuată de către d-na expert M., valoarea imobilului expertizat, reținută de către instanța de apel, a fost de 279.512 euro (1.039.700 RON), la data de 05.03.2008 prin metoda capitalizării directe (abordarea prin venituri), valoare contestată prin obiecțiunile formulate, însă neluate în calcul de către instanța de apel. Se constată că experții desemnați de instanța au stabilit prin aceeași metodă (a capitalizării directe) valori diferite ale imobilului: 377.000 euro si respectiv: 279.512 euro, iar reținerea valorii mai mici de către instanța de fond în dauna celeilalte, pe motiv ca în acest mod s-ar da dreptate consilierului parte J., nu poate fi primită, deoarece acest motiv este unul străin de natura pricinii.

Considerentele instanței de apel nu conving întrucât, la acordarea drepturilor reclamantului, a ignorat valoarea de piață a activului societății ci a evidențiat în mod eronat probatoriu administrat în cauza, scoțând în evidență aspecte care nu trebuiau luate în calcul.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel, cu încălcarea art. 226 din Legea nr. 31/1990, nu a luat în calcul faptul că, anterior formulării acțiunii în instanță, între părți au existat discuții și negocieri cu privire la prețul cesiunii părții sociale, însă nu s-a ajuns la o înțelegere, întrucât prețul oferit era mic față de valoarea activului, proprietatea societății.

Recurenta susține că instanța de apel a ignorat capătul de cerere cu privire la obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, începând cu data de 05.08.2008 și până la plata efectivă, omițând să se pronunțe, motiv pentru care a formulat cerere de completare având ca temei disp. art. 282

2

C. proc. civ. 1864.

Recursul pârâtei S.C. B. S.R.L.

Sub un prim aspect, recurenta solicită să se constate că decizia recurată poartă mențiunea definitivă cu privire la căile de atac ce se pot exercita împotriva acesteia, mențiune total nelegală, acțiunea care formează obiectul prezentului litigiu fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția comercială și contencios administrativ la data de 25.02.2011, astfel că judecata acestuia se face după aplicarea dispozițiilor din vechiul C. proc. civ., în vigoare până la data de 15.02.2013.

Prin decizia nr. 1931/30.09.2015, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția Civila a admis recursul declarat de reclamantul A. impotriva deciziei nr. 7/14.01.2015 a Curții de Apel Galați care a fost casată si trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, situație în care, evident că împotriva hotărârii pronunțată în rejudecare, exista reglementată în mod legal astfel cum prevede art. 299 alin. (1) C. proc. civ. vechi, calea de control judiciar a recursului.

În opinia recurentei, o altă nelegalitate o reprezintă refuzul instanței de apel de a rezolva prin pronunțare calitatea procesuală a pârâtului intimat C., fiind încălcate prevederile art. 137 alin. (1) si art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La data de 05.06.2019, când s-a acordat cuvântul în dezbateri pe fond, pentru pârâtul-intimat C. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a acestuia în raport de rezolvarea rezultată din decizia nr. 1931/30.09.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, însă instanța de apel nu statuează asupra acestei excepții în schimb, prin dispozitiv, soluția este dată doar în raport de pârâta B. S.R.L., rezolvare care este vădit nelegală prin nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale a paratului C., caz în care există vădita contradicție în acest sens între considerente si dispozitiv.

Recurenta invocă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susține că modalitatea în care a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, relevă ignorarea susținerilor și dovezilor în apărare și încălcarea prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cele ale art. 969, 973 C. civ. cât și ale prevederilor art. 8 din contractul de societate încheiat la data de 27.10.1994.

În acest sens, prezintă relevanță pentru abordarea total eronată a situației de fapt și, corelativ, a aplicării dispozițiilor legale incidente, reținerea instanței de apel că, prin sentința nr. 478/F.Com/27.09.2007 a Tribunalului Brăila, irevocabilă din decizia nr. 75R/05.03.2008 a Curții de Apel Galați, reclamantul A. s-a retras din societatea B. S.R.L., părțile sale sociale reprezentând 50% din capitalul social revenindu-i lui C., care a devenit asociat unic. Este adevărat că dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale prevăd că drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal, însă această dispoziție de principiu nu cuprinde în mod expres și reglementarea întinderii, cotei valorice a respectivelor drepturi, stabilirea lor urmând a fi făcută prin aplicarea corelată a altor principii ce stau la baza asocierii.

În acest sens, pentru soluționarea corectă a litigiilor având acest obiect, trebuie avută în vedere împrejurarea că societățile cu răspundere limitată sunt societăți de persoane care sunt constituite în scopul desfășurării de activități profitabile în considerarea aportului de orice natură al fiecărui asociat. În acest gen de cauze instanțele trebuie să urmărească stabilirea dreptului asociatului retras în raport de aportul personal al acestuia la dobândirea bunurilor din patrimoniu social, pentru că, doar în situația în care se constată existenta acestuia, se justifica acordarea lui.

În speță, înscrisurile existente conduc la constatarea că dobândirea imobilului s-a făcut în lipsa mijloacelor bănești proprii ale societății, prin contractarea unui împrumut garantat ipotecar la S. pentru plata prețului.

Privitor la contribuția reclamantului apelant la dobândirea de bunuri de către societate, dovezile indică inexistența acesteia, ba chiar mai mult, acesta a prejudiciat societatea, afirmație făcută în considerarea situației de fapt reținută prin sentința penală nr. 1005/20.06.2008 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 221/04.11.2008 a Tribunalului Brăila și irevocabilă prin decizia penală nr. 64R/30.01.2009 a Curții de Apel Galați prin care s-a dispus condamnarea sa la 1 an si 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală si fals în inscrisuri oficiale, fapte săvârșite în perioada când avea si calitatea de administrator al societății.

Din aceste hotărâri rezultă că cel care a sesizat acțiunile nelegale, frauduloase, atât pentru societate cât si pentru instituțiile care colectau impozitul datorat pentru veniturile societății si taxele cuvenite bugetului statului, a fost paratul intimat C. iar sesizarea sa s-a dovedit a fi întemeiată.

În aceste condiții, aportul matematic al reclamantului intimat A. la dobândirea acestui bun, nu putea fi considerat egal cu cel al pârâtului recurent C., aplicarea greșita a prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin soluția de admitere a acțiunii, fiind evidentă.

Expertiza este un mijloc de proba lăsat la libera apreciere a instanțelor, iar concluziile formulate de experți cu privire la împrejurările de fapt care au format obiectul investigațiilor nu sunt obligatorii pentru instanța. În condițiile în care instanța de apel a avut de analizat un număr de 8 expertize judiciare, fiecare cuprinzând și opiniile consilierului expert al părților iar lucrările evidentiau discrepanțe foarte mari, în opera de valorizare de către instanța a constatărilor de fapt ale specialiștilor, instanța nu putea să îți însușească decât motivat lucrările pe care si-a întemeiat soluția.

Tot astfel, în măsura în care lucrările aveau ca obiectiv stabilirea drepturilor asociatului retras prin raportare la valoarea imobilului din patrimoniul societății la momentul încetării calității sale de asociat, alegerea unei lucrări de specialitate nu se putea întemeia decât pe conținutul concret al acesteia, în măsura în care una dintre lucrări se corobora cu restul materialului probatoriu administrat în cauză și dispozițiile legale incidente speței.

Raportarea drepturilor acordate reclamantului la o lucrare de specialitate care conține evidente erori pe baza unei alegeri care este practic nemotivată în condițiile în care celelalte expertize au fost înlaturate pe temeiul unor aprecieri subiective, echivalează cu o alegere discreționară.

Recurenta apreciază că, în aplicarea corectă în speță a prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 si raportat la dovezile verificabile pe baza constatărilor expertizelor judiciare contabile că până la data ieșirii sale din societate, 05.03.2008 reclamantul intimat A. în calitate de asociat a păgubit societatea, se impune admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondată a acțiunii.

Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor invocate, reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Recursul reclamantului A.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 1931 din 30.09.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual, a fost admis recursul declarat de reclamant, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare. În motivarea deciziei de casare s-a reținut expres că soluția de trimitere spre rejudecare se referă doar la prescripția extinctivă, celălalt aspect criticat (referitor la lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului C.) fiind inadmisibil pentru invocarea acestuia omisso medio.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Așadar, conform limitelor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, rejudecarea a avut în vedere doar pretenția reclamantului A. contra societății B. S.R.L. care a fost respinsă ca prescrisă.

Aspectul obligativității deciziei de casare, sub aspectul limitelor rejudecării, a fost reținut expres și în decizia civilă nr. 294 din 28.09.2016 a Curții de Apel Galați, prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentința nr. 26 din 07.02.2014 a Tribunalului Brăila, numai în ce privește soluția asupra excepției prescripției și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe numai pentru capătul de cerere privind obligarea societății la plata sumei reprezentând contravaloarea a 50% din patrimoniu.

Raportat la efectele deciziei de casare, critica recurentului-reclamant prin care se susține că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. cu încălcarea efectului devolutiv al apelului, respectiv art. 292 alin. (2), (29)4 și următoarele C. proc. civ., nu poate fi primită, deoarece, astfel cum s-a arătat, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi pus în discuție.

Din perspectiva art. 304, pct. 7 C. proc. civ. recurentul a susținut că decizia atacată este insuficient motivată, instanța încălcând obligația de a proceda la un examen efectiv a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Nici această critică nu poate fi primită. Astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de apel a analizat în detaliu probatoriul complex administrat în cauză, respectiv fiecare expertiză în parte cât și punctele de vedere ale consilierilor parte. Faptul că instanța nu a achiesat la susținerile apelantului-reclamant în ceea ce privește cuantumul sumei pretinse prin raportare la expertiza indicată de acesta, nu se constituie într-o critică de nelegalitate în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât acesta vizează lipsa desăvârșită a motivării sau insuficenta motivare, ceea ce nu este cazul în speță.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel, cu încălcarea art. 226 din Legea nr. 31/1990, nu a luat în calcul faptul că, anterior formulării acțiunii în instanță, între părți au existat discuții și negocieri cu privire la prețul cesiunii părții sociale, însă nu s-a ajuns la o înțelegere, întrucât prețul oferit era mic față de valoarea activului, proprietatea societății.

Conform art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.

Așadar, textul de lege considerat încălcat, respectiv art. 226 din Legea nr. 31/1990, reglementează un remediu juridic pentru asociatul retras din societate în situația în care părțile nu au ajuns la o înțelegere amiabilă cu privire la despăgubirile la care are dreptul asociatul retras.

Contrar susținerilor recurentului, legiuitorul nu a înțeles să prevadă în concret criteriile de determinare a despăgubirilor, acestea urmând să fie stabilite pe cale judiciară, în lipsa înțelegerii părților.

În speță, întrucât părțile nu s-au înțeles amiabil, instanța de judecată a făcut aplicarea textului de lege menționat anterior și a dispus administrarea probelor necesare stabilirii pretențiilor prin efectuarea expertizelor de evaluare, astfel că este nefondată și critica întemeiată pe acest aspect.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului cum că instanța nu a avut în vedere că au existat oferte din partea părților, anterior sesizării instanței, cu privire la stabilirea nivelului despăgubirilor și că, prin decizia pronunțată, instanța nu s-a apropiat de nivelul acestora.

Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile textului de lege aplicabil, respectiv art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și constatând că părțile nu au ajuns la un numitor comun privind despăgubirile, instanța de apel a procedat corect stabilind despăgubirile potrivit procedurii contencioase, în urma administrării probei cu expertiză de specialitate.

În ceea ce privește critica privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, începând cu data de 05.08.2008 și până la plata efectivă, recurentul-reclamant a învederat instanței la termenul de judecată din 17.10.2019 faptul că prin Decizia nr. 238/11.09.2019 a fost completată decizia civilă nr. 188/A din 12.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în sensul că a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a dobânzii legale stabilită la suma de 275.801 RON, începând cu data de 05.03.2008 și până la plata efectivă având ca temei art. 282

2

C. proc. civ. 1864, astfel că nu mai susține acest motiv de recurs.

Recursul pârâtei S.C. B. S.R.L.

Sub un prim aspect, recurenta a solicitat să se constate că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât decizia recurată poartă mențiunea definitivă cu privire la căile de atac ce se pot exercita împotriva acesteia, mențiune nelegală în condițiile în care, acțiunea care formează obiectul prezentului litigiu, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ la data de 25.02.2011, astfel că judecata acestuia se face după aplicarea dispozițiilor din vechiul C. proc. civ., în vigoare până la data de 15.02.2013.

Critica nu este fondată. Menționarea greșită a căii de atac nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii deoarece căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică și se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În opinia recurentei, o altă nelegalitate o reprezintă refuzul instanței de apel de a rezolva prin pronunțare calitatea procesuală a pârâtului intimat C., fiind încălcate prevederile art. 137 alin. (1) si art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Această critică nu poate fi primită pentru motivele expuse în analiza recursului formulat de reclamant, respectiv că acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit efectelor decizie de casare.

Recurenta a invocă și incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că modalitatea în care a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, relevă ignorarea susținerilor și dovezilor în apărare și încălcarea prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cele ale art. 969, 973 C. civ. cât și ale prevederilor art. 8 din contractul de societate încheiat la data de 27.10.1994 sens în care se arată că instanța nu a avut în vedere împrejurarea că societățile cu răspundere limitată sunt societăți de persoane, ca atare stabilirea dreptului asociatului retras trebuie să se facă în raport de aportul personal al acestuia la dobândirea bunurilor din patrimoniu social.

Raportat la această critică, Înalta Curte reține că prin sentința nr. 478/F Com din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brăila, irevocabilă la data de 05.03.2008 prin decizia nr. 175/R, dată de Curtea de Apel Galați, odată cu retragerea din societate instanța s-a pronunțat și asupra structurii participării la capitalul social al celuilalt asociat, luând totodată act de faptul că asociații nu s-au înțeles cu privire la drepturile bănești cuvenite asociatului retras, urmând ca, în cazul în care acestea nu se vor stabili prin acordul părților ori de un expert desemnat de aceștia, să se stabilească de către tribunal în cadrul unui alt litigiu, astfel cum prevăd disp. art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestei hotărâri, anterior retragerii din societate, cota de participare la beneficii și pierdere a celor doi asociați, a fost de 50% fiecare.

Aspectul participării asociaților la beneficii și pierderi, astfel cum părțile au convenit prin actul constitutiv, reținut ca atare prin sentința nr. 478/F Com din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brăila, irevocabilă la data de 05.03.2008 prin decizia nr. 175/R, dată de Curtea de Apel Galați, nu a fost contestat prin litigiul de față prin expunerea unor pretenții ale societății față de reclamant, pe calea unei cereri reconvenționale.

Față de aceste considerații și față de probele administrate în cauză, rezultă că situația cotei de participare la beneficii și pierdere a celor doi asociați a fost, înainte de retragere de 50% fiecare, cuantum la care, în mod corect, s-a raportat instanța la stabilirea despăgubirilor.

În aceste condiții, criticile recurentei cum că aportul matematic al reclamantului intimat A. la dobândirea bunului evaluat, nu putea fi considerat egal, sunt nefondate.

Criticile recurentei asupra cuantumului drepturilor asociatului retras excedează atribuțiilor instanței de recurs care este învestită doar cu analizarea legalității hotărârii or, analiza cuantumului drepturilor asociatului retras ține de modul de administrare al probelor, așadar de netemeinicia hotărârii.

Totodată, Înalta Curte reține că în rezentul dosar instanța nu a fost învestită pe cale reconvențională cu un capăt de cerere prin care să fie analizată păgubirea societății de către reclamant, ca atare acest aspect nu poate fi analizat de instanța de recurs.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2019.