O'BRIEN v. THE UNITED KINGDOM

Cea decizia nr. 34047/03 de către Barry O’BRIEN împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 27 martie 2008 ca Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 1 octombrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Barry O’Brien, este un național britanic născut în 1946 și locuiește în Londra. Guvernul Regatului Unit („Regatul Unit”) Guvernul” a fost reprezentat de agentul lor, dl D. Walton al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 mai 2001, reclamantul a primit un anunț de urmărire penală prevăzută care îi cere să numească șoferul mașinei sale la 4 mai 2001. La 4 septembrie 2002, Curtea judecătorilor a condamnat reclamantul pentru o infracțiune în temeiul articolului 172 alineatul (3) din Legea privind traficul rutier 1988 pentru faptul că nu a furnizat informații cu privire la identitatea șoferului mașinii sale. A fost amendat 140 GBP și a ordonat să plătească 35 de lire GBP, licența sa fiind aprobată cu trei puncte de penalizare. La 14 noiembrie 2002, Curtea a respins apelul său, referindu-se la jurisprudența internă stabilită în Brown v. Stott [2001] 2 WLR 817. Acesta a redus amenzile la 80 GBP și a ordonat reclamantului să plătească costurile magistratelor (GBP 30) și o parte din costurile dinaintea Curții de Curtea de Curtea de Curtea de Curte (GBP 150). Cererea reînnoită a reclamantului de a solicita o cerere de reexaminare judiciară a fost respinsă de Curtea Divizională la 4 aprilie 2003. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 §§ § 1 și 2 din Convenție că a fost supus constrângerii de a da dovezi incriminatoare în încălcarea dreptului de a rămâne tăcut și a privilegiului de a nu se autoincrimina. HOTĂRÂREA La 6 iulie 2007, Curtea a scris reclamantului și Guvernului solicitând observațiile lor în lumina hotărârii Marei Camere în O’Halloran și Francis c. Regatul Unit [GC], nos. 15809/02 și 25624/02, ECHR 2007 ... înainte de 10 septembrie 2007. Guvernul a prezentat observațiile lor la 9 septembrie 2007. Nu au fost primite observații de la solicitant. O a doua scrisoare a fost trimisă reclamantului prin post înregistrat la 25 Septembrie 2007 în care a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Lawrence Early Lech Garlicki Grefier Președintele

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 34047/03

by Barry O’BRIEN

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27

March 2008 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 1 October 2003,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Barry O’Brien, is a British national who was born in 1946 and lives in London. The United Kingdom Government (“the

Government”) were represented by their Agent, Mr D. Walton of the Foreign and Commonwealth Office, London.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 16 May 2001, the applicant received a notice of intended prosecution requiring him to name the driver of his car on 4 May 2001.

On 4 September 2002, the Magistrates’ Court convicted the applicant of an offence under section 172(3) of the Road Traffic Act 1988 for failing to give information as to the identity of the driver of his car. He was fined GBP 140 and ordered to pay GBP 35 costs, with his licence to be endorsed with three penalty points.

The applicant appealed to the Crown Court, invoking Article 6 of the Convention and claiming that the conviction infringed his presumption of innocence and the privilege against self-incrimination.

On 14 November 2002, the Crown Court rejected his appeal, referring to established domestic case-law on the point in

Brown v. Stott

[2001] 2

WLR

The applicant’s renewed application for permission to apply for judicial review was rejected by the Divisional Court on 4 April 2003.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 2 of the Convention that he had been subject to compulsion to give incriminating evidence in violation of the right to remain silent and the privilege against self

‑

incrimination.

THE LAW

On 6 July 2007, the Court wrote to the applicant and the Government requesting their comments in light of the Grand Chamber’s judgment in

O’Halloran and Francis v. the United Kingdom

[GC], nos.

15809/02 and 25624/02, ECHR 2007

‑

... before 10 September 2007.

The Government submitted their comments on 9 September 2007. No

comments were received from the applicant.

A second letter was sent to the applicant by registered post on 25

September 2007 in which his attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant did not reply.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President