DAVIES v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
DAVIES v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2008)
Cea decizia nr. 4/05 de către Alan John DAVIES împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 27 martie 2008 ca secțiune compusă din: Lech Garlicki, președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 14 decembrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Alan John Davies, este un național britanic născut în 1974 și locuiește în Kirkcaldy. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. J. Litterick, din Higgins, Morledge & Litterick, o firmă de avocați care practică în Alloa. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl D. Walton al Oficiului Externe și al Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a primit un anunț de la poliție, în conformitate cu art. 172 din Legea privind traficul rutier 1988, ce l-a obligat să numească șoferul mașinii la momentul suspectării infracțiunilor. A preluat și a returnat anunțul. A fost acuzat de contravenții la art. 5(1)a, 3, 170(2) și (4) și 170(3) și (4) din Legea privind traficul rutier 1988. La 29 mai 2001, Curtea de șeriful Kirkcaldy l-a condamnat de trei acuzații și l-a achitat din a patra. Obiecția sa în judecată cu privire la utilizarea informațiilor furnizate de el la poliție a fost respinsă. La 19 iulie 2001, el a fost amendat un total de GBP 425, discalificat de a deține o licență timp de cinci ani pe prima acuzație și a făcut aprobarea licenței sale în ceea ce privește celelalte două. La 28 mai 2004, Curtea Înaltă de Justiție a refuzat apelul său și a refuzat permisiunea de a face recurs la Consiliul Privat. Prin scrisoarea din 28 iulie 2004, reclamantul a fost informat că Consiliul Privat a refuzat concediul special de recurs. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 §§ § 1 și 2 din Convenție că a fost supus constrângerii de a da dovezi incriminatoare în încălcarea dreptului de a rămâne tăcut și a privilegiului de a nu se autoincrimina. HOTĂRÂREA La 6 iulie 2007, Curtea a scris reprezentantului reclamantului și Guvernul solicitând observațiile lor în lumina hotărârii Marei Camere în O’Halloran și Francis c. Regatul Unit [GC], nos. 15809/02 și 25624/02, ECHR 2007 ... înainte de 10 septembrie 2007. Guvernul a prezentat observațiile lor la 9 septembrie 2007. Nu au fost primite observații de la reprezentantul reclamantului. O a doua scrisoare a fost trimisă reprezentantului reclamantului prin post înregistrat la 25 septembrie 2007 în care a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Lawrence Early Lech Garlicki Grefier Președintele