CHARLEBOIS v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
CHARLEBOIS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2008)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 17888/03 de către Louis CHARLEBOIS împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 27 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 mai 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Louis Charlebois, este un național canadian care s-a născut în 1935 și trăiește în Epsom. Guvernul Regatului Unit („Regatul Unit”) Guvernul” a fost reprezentat de agentul lor, dl D. Walton, al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 și 26 august 2001, o mașină a fost detectată cu viteză prin camere automate. La 6 octombrie 2001, acelasi vehicul a fost detectat prin cameră automată care nu s-a oprit la o lumină roșie. Reclamantul, care a acceptat că a fost proprietarul sau deținătorul mașinii, a fost trimis trei anunțuri, ce l-a solicitat în temeiul articolului 172 alineatul (2) din Legea privind traficul rutier 1988 să furnizeze informații despre șofer în fiecare ocazie. La 26 martie 2002, Curtea judecătorilor a constatat că reclamantul a fost vinovat de trei infracțiuni de nerespectare a identității șoferului mașinii. Pe fiecare număr, a fost amendat 65 GBP, cu 35 GBP, și trei puncte de penalizare aprobate pe licența sa. Reclamantul a apelat la Curtea de Coroană, acceptând faptele susținute de pronunțare și susținând că art. 172 cere să furnizeze informații încălcate art. 6 din Convenție. La 12 iulie 2002, Curtea de coroană a respins apelul său, pe baza jurisprudenței interne stabilite cu privire la punctul din Brown c. Stott [2001] 2 WLR 817 și R. c. Wilson ([2001] EWHC Admin 198). Reclamantul s-a pronunțat prin procedură Curții Înalte, care la 14 ianuarie 2003 și-a respins cererea. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 2 din Convenție că a fost supus constrângerii să furnizeze dovezi incriminatoare în încălcarea dreptului de a rămâne tăcut și privilegiul împotriva autoincriminației. La 6 iulie 2007, Curtea a scris reclamantului și Guvernului solicitând observațiile lor în funcție de hotărârea Marei Camere în O’Halloran și Francis c. Regatul Unit [GC], nos. 15809/02 și 25624/02, CEDH 2007 ... înainte de 10 septembrie 2007. Guvernul a prezentat observațiile lor la 9 septembrie 2007. Nu au fost primite observații de la solicitant. A doua scrisoare a fost trimisă reclamantului prin postul înregistrat la 25 septembrie 2007 în care a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Lawrence Early Lech Garlicki Grefier Președintele