Charlebois împotriva Regatului Unit

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 17888/03 de către Louis CHARLEBOIS împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 27 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 mai 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Louis Charlebois, este un național canadian care s-a născut în 1935 și trăiește în Epsom. Guvernul Regatului Unit („Regatul Unit”) Guvernul” a fost reprezentat de agentul lor, dl D. Walton, al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 și 26 august 2001, o mașină a fost detectată cu viteză prin camere automate. La 6 octombrie 2001, acelasi vehicul a fost detectat prin cameră automată care nu s-a oprit la o lumină roșie. Reclamantul, care a acceptat că a fost proprietarul sau deținătorul mașinii, a fost trimis trei anunțuri, ce l-a solicitat în temeiul articolului 172 alineatul (2) din Legea privind traficul rutier 1988 să furnizeze informații despre șofer în fiecare ocazie. La 26 martie 2002, Curtea judecătorilor a constatat că reclamantul a fost vinovat de trei infracțiuni de nerespectare a identității șoferului mașinii. Pe fiecare număr, a fost amendat 65 GBP, cu 35 GBP, și trei puncte de penalizare aprobate pe licența sa.

Reclamantul a apelat la Curtea de Coroană, acceptând faptele susținute de pronunțare și susținând că art. 172 cere să furnizeze informații încălcate art. 6 din Convenție. La 12 iulie 2002, Curtea de coroană a respins apelul său, pe baza jurisprudenței interne stabilite cu privire la punctul din Brown c. Stott [2001] 2 WLR 817 și R. c. Wilson ([2001] EWHC Admin 198). Reclamantul s-a pronunțat prin procedură Curții Înalte, care la 14 ianuarie 2003 și-a respins cererea. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 2 din Convenție că a fost supus constrângerii să furnizeze dovezi incriminatoare în încălcarea dreptului de a rămâne tăcut și privilegiul împotriva autoincriminației.

La 6 iulie 2007, Curtea a scris reclamantului și Guvernului solicitând observațiile lor în funcție de hotărârea Marei Camere în O’Halloran și Francis c. Regatul Unit [GC], nos. 15809/02 și 25624/02, CEDH 2007 ... înainte de 10 septembrie 2007. Guvernul a prezentat observațiile lor la 9 septembrie 2007. Nu au fost primite observații de la solicitant. A doua scrisoare a fost trimisă reclamantului prin postul înregistrat la 25 septembrie 2007 în care a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție.

În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Lawrence Early Lech Garlicki Grefier Președintele

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 17888/03 by Louis CHARLEBOIS against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 March 2008 as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 May 2003, Having regard to the observations submitted by the respondent Government, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Louis Charlebois, is a Canadian national who was born in 1935 and lives in Epsom. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr D. Walton, of the Foreign and Commonwealth Office, London.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 25 and 26 August 2001, a car was detected speeding by automatic cameras. On 6 October 2001, the same vehicle was detected by automatic camera failing to stop at a red light. The applicant, who accepted that he was the owner or keeper of the car, was sent three notices, requiring him pursuant to section 172(2) of the Road Traffic Act 1988 to provide information about the driver on each occasion. The applicant refused to do so. On 26 March 2002, the Magistrates’ Court found the applicant guilty of three offences of failing to give information concerning the identity of the driver of his car. On each count, he was fined GBP 65, with GBP 35 costs, and three penalty points endorsed on his licence.

The applicant appealed to the Crown Court, accepting the facts alleged by the prosecution and arguing that section 172 in requiring him to provide information infringed Article 6 of the Convention. On 12 July 2002, the Crown Court rejected his appeal, on the basis of the established domestic case-law on the point in Brown v. Stott [2001] 2 WLR 817 and R. v. Wilson ([2001] EWHC Admin 198). The applicant applied by way of case stated to the High Court, which on 14 January 2003 rejected his application. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 2 of the Convention that he had been subject to compulsion to give incriminating evidence in violation of the right to remain silent and the privilege against self ‑ incrimination.

THE LAW On 6 July 2007, the Court wrote to the applicant and the Government requesting their comments in light of the Grand Chamber’s judgment in O’Halloran and Francis v. the United Kingdom [GC], nos. 15809/02 and 25624/02, ECHR 2007 ‑ ... before 10 September 2007. The Government submitted their comments on 9 September 2007. No comments were received from the applicant. A second letter was sent to the applicant by registered post on 25 September 2007 in which his attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

The applicant did not reply. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President