ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1291/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția tardivității cererii modificatoare depuse la data de 06.05.2014, invocată de pârâții CNAS și Institutul Oncologic "Prof. Dr. A."

- a constatat că a operat sancțiunea decăderii reclamanților din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată;

- a constatat că nu au calitatea de pârâți în prezenta cauză părțile care au fost introduse în această calitate prin cererea modificatoare depusă la data de 06.05.2014, respectiv Institutul Oncologic "Prof. Dr. A.", Ministerul Sănătății, Guvernul României, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice;

- a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de către pârâtul CNAS;

- a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de către pârâtul CASMB;

- a constatat că, în prezenta cauză, este legal învestită cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. și continuată, după decesul acesteia, de moștenitorii săi, reclamanții C. și E. (prin reprezentant legal C.), în contradictoriu cu pârâții CNAS și CASMB, având ca obiect a se constata refuzul, pretins nejustificat, al pârâților chemați în judecată de a asigura gratuit reclamantei inițiale medicamentul Zelboraf și de a pune în executare sentința civilă nr. 3807/2.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în soluționarea ordonanței președințiale și obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune materiale în cuantum de 60.000 euro și daune morale în cuantum de 40.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 99 din 19 ianuarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții C. și E. prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 25 noiembrie 2014 și a sentinței civile nr. 99 din 19 ianuarie 2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C. și E. au declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că prin acțiunea astfel cum a fost precizată la termenul din 12.11.2013, reclamanta B., decedată la data de 06.01.2014 în timpul judecării fondului, acțiunea fiind continuată de moștenitori, a formulat cerere prin care a solicitat instanței următoarele:

- să constate, în contradictoriu cu cele două pârâte, refuzul nejustificat al acestora de a-i asigura gratuit, în virtutea recunoașterii dreptului la viață, medicamentul Zelboraf și a oricăror alte medicamente prescrise de medici pentru tratarea afecțiunii de care suferă, respectiv de melanom malign metastazic;

- să oblige pârâtele la plata daunelor materiale constând în costul tratamentului plătit din surse proprii în cuantum de 60.000 euro și daune morale în cuantum de 40.000 euro reprezentând suferințele psihice la care a fost supusă prin neacordarea gratuită a medicamentului, singurul cu rezultat favorabil, care s-a dovedit că a dus la regresia bolii, încălcând astfel Constituția României și art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai susține că sentința recurată este dată cu nerespectarea principiului continuității completului de judecată, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil, având în vedere că în acest dosar s-au schimbat nu mai puțin de 6 judecători.

Principiul continuității completului de judecată este consacrat de art. 19 C. proc. civ.. potrivit căruia judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii, precum și de art. 214 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceeași în tot cursul judecății.

Existența acestui principiu este justificată de necesitatea ca judecătorul să își formeze, din perceperea personală a întregii desfășurări a procesului, eliminându-se astfel riscul, că anumite aspecte neconsemnate sau consemnate incomplet în încheierile de ședință, dar relevante pentru soluționarea cauzei, să nu fie cunoscute de judecătorul care pronunță hotărârea. Practic, continuitatea asigură o mai bună cunoaștere a tuturor probelor administrate în dosar și implicit o soluție fundamentată și corectă.

Importanța acestui principiu este reliefată și de faptul că, în caz de disjungere, continuitatea este asigurată, potrivit art. 99 alin. (4) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dosarul nou format se va repartiza aceluiași complet.

Având în vedere că în acest dosar s-au succedat nu mai puțin de 6 judecători, s-a încălcat astfel și principiul nemijlocirii, reglementat de art. 16 C. proc. civ., care presupune că probele să fie administrate de către instanța care va pronunța soluția în cauză, pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-și convingerea în acest mod.

Or, în prezenta cauză, la fiecare termen de administrare a probelor a fost un alt judecător, iar d-na judecător care a soluționat dosarul, după repunerea pe rol, inițial rămânând în pronunțare o altă d-na judecător, a fost doar la termenul din 12.01.2016, termen la care nu s-a administrat nicio probă, punând în discuție necesitatea efectuării unei expertize medico-legale, respinsă ca neutilă cauzei.

Prin neasigurarea continuității completului, s-a încălcat astfel nu doar art. 19 C. proc. civ. ci și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Instanța a modificat obiectul cererii astfel cum a fost precizată, considerând în mod greșit că s-a solicitat includerea pe Lista cu denumiri comune internaționale a medicamentului Zelboraf, fără a pune în discuția părților acest aspect.

Prin cerere s-a solicitat să se constate refuzul nejustificat și obligarea pârâtelor în a acorda gratuit medicamentul Zelboraf.

Or, câtă vreme reclamanta a stabilit obiectul cererii, instanța este obligată să statueze asupra celor solicitate de părți, fără a putea depăși cadrul procesual trasat de către acestea și numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a avea posibilitatea să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunțe asupra unei pretenții nesolicitate.

Se mai arată că instanța de fond a respins greșit cererea principală ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, iar pârâtele nu au săvârșit o faptă ilicită prin care au adus un prejudiciu reclamantei, în sensul de a fi adus atingere dreptului la viață al acesteia.

Faptul că pârâtele puteau și trebuiau să asigure gratuit medicamentul este recunoscut de pârâta CASMB în răspunsul la interogatoriu, când vorbește despre "excepțiile" de la Lista ce cuprinde denumirile comune internaționale, confirmând că decontează chiar acest medicament Zelboraf către diferiți pacienți numai prin Ordin al Președintelui CNAS, prin încheierea unor contracte separate cu unități (farmacii) cu care se află în relații contractuale.

Susținerile instanței, potrivit cărora, pârâtele nu pot deconta decât medicamentele din Lista cu DCI-uri este astfel greșită, câtă vreme pârâtele recunosc că decontează și medicamente care nu sunt incluse în Listă.

Decesul reclamantei a intervenit atât de repede ca urmare a atitudinii pasive a autorităților care au refuzat să acorde gratuit medicamentul solicitat atât prin răspunsuri date pe cale administrativă, cât și să pună în executare o hotărâre judecătorească (sentința 3807/02.12.2013 pronunțată în dosarul x/2013).

Se mai precizează că sentința atacată este greșită deoarece instanța nu a reținut faptul că pârâtele nu au soluționat cererea asiguratei privind acordarea gratuită a medicamentelor privind tratamentul cancerului de piele, încălcând astfel prevederile Directivei 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența masurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naționale de asigurări de sănătate care prevede un termen de 90 de zile, ce poate fi prelungit în anumite condiții cu încă 90 de zile, în care trebuie luată și comunicată solicitanților o decizie privind includerea unui produs medical în lista produselor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, pe baza unor criterii obiective și verificabile. În susținere se invocă jurisprudența CJUE în cauzele C-245/03 Merck. Sharp și Dohme c. Belgia, C-296/03 Glaxosmithkline c. Belgia și C-424/99 Commission e. Austria, în care s-a reținut că termenul limită prevăzut de Directiva 89/105/CE1E este un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul de a-l depăși și că solicitanții au dreptul de a se adresa cu o plângere către organe judiciare autentice.

În opinia recurenților încheierea din data de 25.11.2014 este nelegală deoarece, în mod greșit, instanța a admis excepția tardivității cererii precizatoare formulată la data de 06.05.2014.

Având în vedere că decesul reclamantei a intervenit la data de 04.01.2014, iar primul termen în care părțile au fost legal citate a fost cel din 01.04.2014, termen la care s-a solicitat amânare pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, recurenții consideră că, după eșuarea discuțiilor privind soluționarea amiabilă, primul termen până la care puteau să modifice acțiunea este cel din 06.05.2014.

Deoarece demersurile privind soluționarea amiabilă începuseră anterior termenului din 01.04.2014, în acest sens încheindu-se procesul-verbal de mediere la data de 31.03.2014, care au eșuat ulterior, în opinia recurenților modificarea acțiunii este făcută în termen, instanța admițând astfel greșit excepția tardivității.

Sentința civilă atacată nu este motivată corespunzător, instanța reținând greșit, în raport de probatoriul administrat, ca pârâtele nu au încălcat dreptul la viață prin atitudinea pasiva.

În mod greșit reține instanța că cele două pârâte au numai atribuții de executare, neputând să deconteze un medicament care nu se afla pe Lista DCI aprobate de Ministerul Sănătății.

Acest aspect este răsturnat chiar de pârâta CASMB prin răspunsurile la interogatoriu, care la întrebarea 1 recunoaște că a mai existat un caz similar în noiembrie 2013, când pentru o altă pacientă, pentru același tip de medicament, s-a acordat gratuit prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 947/20.11.2013, care stabilea proceduri clare de decontare a facturii însoțită de prescripție medicală.

Tot din răspunsurile la interogatoriu CASMB recunoaște că pentru situații similare, așa zisele excepții, în care se decontează medicamente care nu se află pe Lista denumirilor comune internaționale (DCI), există în derulare relații contractuale prin acte adiționale lunare.

Deși pârâtele recunosc că există excepții de acordare gratuită de medicamente ce nu se regăsesc în Lista DCI, instanța nu reține acest aspect, ci numai cel referitor la decontarea medicamentelor aflate în Lista DCL.

Obligația statelor de a proteja dreptul la viață nu se limitează, la abținerea de la luarea unei vieți în mod intenționat și ilegal, ci implică totodată obligația de a lua măsurile necesare pentru a proteja viețile celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri și decizii 1998-111).

Tocmai pentru lipsa de reacție a organelor statului sau pentru acțiuni tardive ale acestora. România a fost condamnată în mai multe rânduri la CEDO (spre exemplificare, cauza Panaitescu contra României, Eugenia Lazar contra României etc.).

În opinia recurenților, hotărârea instanței de fond încalcă jurisprudența CEDO, fiind dată cu încălcarea art. 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru următoarele considerente:

Obiectul și scopul convenției ca instrument pentru protecția persoanelor impune interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64).

Acest aspect a fost deja tranșat în cazul Panaitescu contra României, Curtea Europeană reținând încălcarea art. 2 din CEDO sub aspect strict procedural, în sensul că autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu doar de solicitant, ci și de către instanțele interne, care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentul necesar tratamentului bolii de care suferea.

Medicamentul a fost solicitat de către reclamantă, în condițiile în care nu exista un alt medicament care să dovedească efecte pozitive cât timp a fost administrat, examenele medicale constatând regresii semnificative ale bolii.

Curtea Europeană a reținut că "tot așa cum o autoritate nu are voie să invoce lipsa de fonduri sau resurse ca scuză pentru a nu onora o obligație izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească, același principiu se aplică a priori atunci când există necesitatea de a asigura protecția practică și efectivă a dreptului garantat de art. 2 din CEDO.

De asemenea, se mai arată că instanța de fond a ignorat neexecutarea de către pârâte a sentinței civile 3807/02.12.2013, prin care au fost obligate să asigure gratuit medicamentul solicitat.

Instanța în mod greșit a apreciat că reclamanta nu a dovedit un interes legitim în promovarea acțiunii.

În opinia instanței, legitimitatea acțiunii este data doar dacă medicamentul solicitat ar fi fost inclus în lista cu medicamente compensate, în caz contrar, considerând că solicitarea reclamantei nu este întemeiată.

Practic, reclamantei nu i-a fost asigurat tratamentul, încălcându-i-se astfel dreptul la viață garantat de Constituție și CEDO, prin refuzul autorităților de a pune în executare o hotărâre judecătorească, boala fiindu-i agravată mai ales de felul umilitor în care a fost tratată de pârâte care au refuzat constant să-i acorde gratuit tratamentul.

Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2018, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea formulată la data de 22.10.2013 reclamanta B. a chemat în judecată pârâții Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București pentru ca prin sentința ce se va pronunța:

1 să se constate eroarea medicală comisă de medicii de la Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." București;

a) plata daunelor morale urmare erorii medicale comisă de medicii/angajați ai aceste unități;

b) plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea medicamentului achiziționat în baza înscrisurilor prezentate;

4.să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la data de 12.11.2013 reclamanta B. a formulat cerere modificatoare a acțiunii, arătând următoarele:

- sub aspectul cadrului procesual pasiv a arătat că se judecă doar în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București;

- obiectul cererii a fost circumstanțiat la cenzurarea refuzului pârâtelor de a-i asigura gratuit medicamentul Zelboraf (Vemurafenib), recunoașterea dreptului la viață prin obligarea pârâtelor la a-i asigura gratuitate cu privire la acest medicament, precum și la orice alte medicamente și tratamente prescrise de medicii specialiști, care tratează afecțiunea de care suferă-melanom malign metastatic și obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale, în cuantum de 91 650 RON, reprezentând costul medicamentului în perioada 30.08.2013-16.10.2013, pe care l-a suportat cu ajutorul unor împrumuturi, cu mențiunea actualizării acestor sume până la pronunțarea hotărârii, obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 50 000 RON, reprezentate de suferințele psihice la care a fost supusă, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 04.02.2014, față de decesul reclamantei B., instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor E. și C..

La data de 06.05.2014 reclamanții E. și C. au formulat cerere de modificare și de precizare a acțiunii, astfel:

- sub aspectul cadrului procesual pasiv au solicitat introducerea în cauză a pârâților Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." București, Ministerul Sănătății, Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice;

- s-a invocat drept cauză suplimentară a acțiunii pronunțarea sentinței civile nr. 3807/2.12.2013 a Curții de Apel, secția a VIII-a prin care pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București au fost obligate, pe calea ordonanței președințiale, să-i acorde reclamantei medicamentul Zelboraf (Vemurafenibum) pe intervalul stabilit de medici, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x, prezentul dosar;

- cu privire la natura și cuantumul daunelor materiale, s-a precizat că acestea privesc cheltuielile ocazionate de transportul reclamantei și al rudelor la unitățile spitalicești din țară și din străinătate, cheltuielile cu plata onorariilor cuvenite medicilor și cu achiziționarea medicamentului Zelboraf, precum și daune cauzate reclamanților constând în cheltuieli de înmormântare a defunctei, cheltuieli pentru eternizarea memoriei victimei potrivit obiceiului locului și cheltuieli cauzate minorului ca urmare a decesului mamei, precum și soțului supraviețuitor.

S-a indicat cuantumul daunelor materiale la suma de 60 000 euro și al daunelor morale la 40 000 euro.

Prin încheierea din data de 25.11.2014, instanța de fond a admis excepția tardivității cererii modificatoare din data de 06.05.2014, constatând că a operat decăderea reclamanților din dreptul de a-și modifica acțiunea; a constatat că nu au calitatea de pârâți cei introduși în cauză prin această cerere modificatoare, excepțiile invocate de aceștia rămânând fără obiect și a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtele inițiale CNAS și CASMB; a reținut că doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile pretinse cererea este formulată în termen, fiind incidente dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pe fond, Curtea de apel a apreciat că obiectul și cauza acțiunii sunt determinate de cererea așa cum a fost formulată și precizată la data de 12.11.2013, analizând temeinicia pretențiilor împotriva pârâtelor Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București pentru neasigurarea gratuită a medicamentului Zelboraf în perioada 30.08.2013-16.10.2013.

Procedând în acest mod, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod greșit a constatat că a operat sancțiunea decăderii reclamanților din dreptul de a-și modifica cererea de chemare de judecată, pronunțând astfel o încheiere nelegală .

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea depusă la termenul din data de 06.05.2014, reclamanții C. și E., introduși în cauză ca urmare a decesului reclamantei B., au modificat, pe de o parte, cadrul procesual sub aspect subiectiv, în sensul că, pe lângă pârâții inițiali (CNAS și CASMB), au chemat în judecată alți patru pârâți (Institutul Oncologic "Prof. Dr. A.", Ministerul Sănătății, Guvernul României și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice) și, pe de altă parte, cauza cererii, în sensul că au precizat temeiul în drept al pretențiilor deduse judecății.

Inițial, pentru cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., primul termen a fost fixat la data de 04.02.2014, conform rezoluției din 08.01.2014.

Conform certificatului de deces seria x nr. x/06.01.2014, reclamanta B. a decedat la data de 06.01.2014.

La primul termen de judecată fixat, respectiv la 04.02.2014, procedura de citare cu reclamanta nu a fost îndeplinită, fiind prezent doar C., soțul supraviețuitor al reclamantei B..

Soțul reclamantei C. a invocat nulitatea procedurii de citare cu reclamanta B., cauzată de decesul acesteia și a cerut amânarea cauzei.

Prin încheierea din data de 04.02.2014, instanța, în compunerea completului de la acel termen, a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantei decedate B., respectiv a numiților C. și E. (prin reprezentant legal C.), în calitate de reclamanți, ținând seama că aceștia sunt moștenitori legali sezinari, a încuviințat cererea reclamanților de amânare a judecății, "în vederea pregătirii apărării și pentru a completa/preciza cererea de chemare în judecată.

La următorul termen, cel din data de 01.04.2014, procedura de citare cu reclamanții C. și E. (prin reprezentant legal C.) a fost legal îndeplinită, dar a fost învederată împrejurarea că pentru reclamantul E., a fost desemnat curator special numita F., în baza Dispoziției nr. 4050/22.01.2014 a Primăriei Sectorului 3 București - Biroul de autoritate tutelară și că se impune citarea reclamantului E., prin curatorul special.

Prin încheierea din data de 01.04.2014, instanța de fond, în compunerea completului de la acel termen, a dispus citarea reclamantului E., prin curatorul special F. și a încuviințat cererea de amânare a judecății formulată de către reclamantul C., prin avocat, "în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă", acordând termen la data de 06.05.2014, astfel că la acest termen de judecată nu se poate considera că reclamanții C. și E. au fost legal citați, în condițiile în care instanța a dispus citarea reclamantului E., prin curatorul special F..

Faptul că instanța a acceptat introducerea în cauză a curatorului minorului și citarea acestuia la termenul din 01.04.2014 dovedește că procedura de citare nu era legal îndeplinită cu reclamanții și s-a acordat un nou termen de judecată.

Pentru termenul fixat (6 mai 2014) reclamanții C. și E. au depus cerere de precizare și completare a cererii de chemare în judecată, iar prin încheierea din data de 06.05.2014, Curtea de apel București a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, alături de pârâții CNAS și CASMB, a următorilor: Institutul Oncologic "Prof. Dr. A.", Ministerul Sănătății, Guvernul României, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a pus în vedere pârâților, în baza art. 204 alin. (1) C. proc. civ., să depună întâmpinare la cererea completatoare cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat la data de 17.06.2014.

Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că precizarea la acțiune este tardiv formulată, din moment ce primul termen de judecată în care reclamanții C. și E. au fost legal citați este 06.05.2014.

Potrivit art. 204 alin. (1) prima teză C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat" .

În raport cu aceste prevederi rezultă că reclamantul poate modifica cererea de chemare în judecată și să propună noi dovezi numai până la primul termen la care este legal citat, iar nerespectarea acestui termen duce la decăderea din dreptul de a modifica cererea.

Conform art. 204 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va putea fi modificată și după acest termen, dar cu acordul expres al tuturor părților.

În speță, însă, nu este nevoie de exprimarea expresă a acordului părților deoarece cererea de chemare în judecată a fost modificată la termenul din 6 mai 2014, când reclamanții erau legal citați.

În raport de toate acestea, Înalta Curte apreciază că cererea precizatoare și completatoare depusă la 6 mai 2014 nu este tardiv formulată, motiv pentru care va casa încheierea atacată și, prin urmare, va fi casată și sentința pronunțată de instanța de fond.

Față de această situație, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate în recurs, ce vizează sentința atacată, în raport de soluția pronunțată.

La rejudecare, instanța de fond va analiza cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată și completată de către reclamanți și va prezenta argumentele sale în sprijinul soluției ce va fi adoptată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea și sentința atacate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții C. și E. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2014 și a sentinței civile nr. 99 din 19 ianuarie 2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.