ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2757/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 la data de 10.12.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

a) Anularea actului administrativ înregistrat sub nr. x/29.04.2014 și implicit a datelor furnizate privitoare la valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2014 de 20,18% din consumul de medicamente suportat de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente Deținătorului de autorizație de punere pe piață (DAPP) - B.;

b) Obligarea intimatei CNAS la rectificarea și recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor și adaosurilor comerciale;

c) Obligarea intimatelor la restituirea sumei de 11.162.814 RON achitată nedatorat de către reclamantă către CNAS;

d) Obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată;

Prin Sentința civilă nr. 1916 pronunțată în data de 29 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel cum a fost modificată, a anulat Adresa nr. x/29.04.2014 privind consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul I 2014 și Adresa nr. x/06.06.2014 de soluționare a contestației administrative, ambele emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și a obligat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate la rectificarea erorilor de raportare și la recomunicarea către reclamantă a datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul I 2014.

Prin aceeași sentință au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamantă a sumelor rezultate ca fiind plătite în plus după rectificare, restituire ce se va efectua în condițiile legii fiscale, și la plata către reclamantă a sumei de 11.647,91 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ambele invocând și dezvoltând critici circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1 Recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS)

Criticând hotărârea primei instanțe pentru greșita aplicare a legii la situația existentă în cauză, recurenta-pârâta a susținut, în esență, următoarele:

3.1.1 În ceea ce privește existența unor erori în legătură cu medicamentele incluse în consumul centralizat de medicamente corespunzător trimestrului I/2014;

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a constatat faptul că CNAS nu ar fi contestat punctual criticile reclamantei cu privire includerea eronată a unor medicamente în consumul de medicamente aferent trimestrului I/2014.

S-a solicitat să se constate că CNAS a formulat, prin întâmpinare și răspunsul la interogatoriu, apărări punctuale și complete cu privire la criticile și susținerile reclamantei, medicamentele contestate întrunind toate condițiile legale pentru includerea acestora în consumul de medicamente înregistrat în trimestrul de referință.

Astfel, s-a arătat că unele din medicamentele considerate ca fiind greșit incluse în consumul centralizat de medicamente erau menționate în raportările efectuate către casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienților în trimestrul I/2014 prin canalele menționate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, s-a arătat că respectivele medicamente erau menționate în listele medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, liste depuse la CNAS de către intimata-reclamantă, conform prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, iar pentru medicamentele având codurile CIM x, x și x au fost aprobate prețurile aferente acestora în CANAMED (inclusiv pentru trimestrul II/2014), iar pentru codul CIM x a fost aprobat prețul aferent acestuia în CANAMED pentru trimestrul IV/2013.

Prin urmare, s-a solicitat să se constate că, în baza autorizației de punere pe piață și a deciziei de preț, respectivele medicamente îndeplineau condițiile legale de comercializare pe teritoriul României, de încadrare în categoriile de medicamente prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv achiziție de către distribuitorii finali (asimilați canalelor de eliberare din O.U.G. nr. 77/2011), eliberare (consum) și raportare în consumul centralizat de medicamente.

În plus, s-a arătat că medicamentul cu codul CIM x - C. 1 mg se regăsește și în Lista denumirilor comerciale și a prețurilor de referință pe unitatea terapeutică aferente medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, listă aprobată prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 1047/20.12.2013, în vigoare în perioada 01.01.2014 - 31.03.2014.

A menționat că între datele de vânzare (comercializare) și datele de consum ale medicamentelor există în mod obișnuit un decalaj în timp, iar ceea ce prezintă relevanță în stabilirea elementelor în raport de care se calculează contribuția clawback este data consumului de medicamente (data eliberării efective către pacienți) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție, așa cum rezultă chiar din art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011.

3.1.2 În ceea ce privește includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente:

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că prin Decizia nr. 665/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că există două categorii de deținători de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală.

Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorilor medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că ei beneficiază de un real avantaj, și anume au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, având, așadar, o exclusivitate în a se "îndestula" din cele doua fonduri.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut faptul că această contribuție trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială. Aceștia din urmă vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărat liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru vânzarea medicamentelor, acești subiecți practică un adaos comercial negociat chiar cu deținătorul autorizației de punere pe piață (DAPP), fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP.

3.1.3 În ceea ce privește cheltuielile de judecată stabilite în sarcina CNAS, s-a solicitat să se constate că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii la situația existentă în cauză.

S-a arătat astfel că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală a părții "care cade în pretenții". Culpa procesuală aparține pârâtului în măsura în care nu și-a executat obligațiile, or, instituția și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului.

De asemenea, a fost invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține decât rambursarea acelor cheltuieli cu privire la care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Din această perspectivă, în subsidiar, s-a solicitat diminuarea onorariului stabilit în sarcina CNAS, în condițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei.

Cererea de diminuare a cheltuielilor de judecată a fost susținută și cu argumente vizând destinația specială, precisă și limitată a bugetului FNUASS, precum și faptul că orice grevare a acestui buget produce o serie de aspecte cu impact negativ asupra veniturilor și influențează procedura de gestionare a acestuia.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, în limita criticilor formulate.

3.2 Recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Prin recursul pârâtei ANAF, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru greșita soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a autorității administrativ fiscale.

În dezvoltarea criticii formulate, s-a arătat că restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă de clawback se dispune de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu de Agenția Națională de Administrare Fiscală, autoritatea fiscală neavând competența acordată de lege pentru a face operațiuni asupra unor conturi ale CNAS, respectiv de a retrage bani din aceste conturi.

Astfel, s-a arătat că, din modul în care este reglementată procedura stabilită prin O.U.G. nr. 77/2011, rezultă că organele fiscale nu au decât competența de a înregistra declarațiile plătitorilor de taxă, de a încasa plata, sau, după caz, de a o executa silit și de a o vira în conturile CNAS, fără competențe sub aspectul restituirii taxei.

Cu alte cuvinte, s-a susținut că, în materia contribuției clawback, ANAF are doar atribuții de administrare a acestor creanțe bugetare, pe care le exercită prin intermediul DGAMC, în timp ce CNAS centralizează datele privind vânzările de medicamente, calculează cuantumul contribuției clawback și emite notificarea către persoanele juridice, pe baza cărora se virează sumele datorate.

Deci, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă că ANAF nu are calitate procesuală pasivă, nefiind emitenta actelor administrative atacate și neavând nici competența legală de a dispune restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă clawback. Autoritatea fiscală nu poate efectua operațiuni privind restituirea de sume din conturi deținute de alte organe ale statului, respectiv de CNAS.

Calitate procesuală pasivă în prezenta cauza poate avea numai beneficiarul sumelor a căror restituire se solicită, nu și ANAF, care desfășoară doar o activitate de preluare a acestor sume și de virare imediată către CNAS și Ministerul Sănătății.

În aceste condiții, restituirea sumelor nu se poate face decât de către beneficiarul taxei de clawback, pârâta CNAS fiind singura instituție ce poate face operațiuni din conturile deschise pe numele său.

De asemenea, a fost criticată și dispoziția primei instanțe referitoare la obligarea ANAF la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate reține existența culpei procesuale.

Consideră că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a dat dovadă nici de rea-credință și nici de un comportament neglijent, care să determine instanța să oblige instituția la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, în considerarea celor arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că instituția recurentă nu este emitenta actului administrativ atacat și nici nu are calitatea de a dispune restituirea unor sume încasate în numele și pentru o altă instituție publică.

Prin întâmpinarea intimatei-reclamante SC A. SRL, s-a solicitat respingerea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și menținerea în totalitate a sentinței primei instanțe, în esență, pentru motivele și apărările invocate prin cererea de chemare în judecată.

4.1 Cu titlu prealabil, s-a solicitat să se constate că aspectele invocate nu se circumscriu unor veritabile critici de nelegalitate, constituind în realitate critici de netemeinicie aduse hotărârii primei instanței, nesusceptibile însă de a fi examinate prin intermediul căii de atac a recursului, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la critica vizând erorile existente în raportările consumului centralizat de medicamente, s-a arătat că prima instanță reținuse în mod corect că în consumul atribuit intimatei-reclamante nu putea fi inclusă valoarea unor medicamente care nu mai erau, de mai mulți ani, în termenul de valabilitate și a căror comercializare era imposibilă din acest motiv.

Cu privire la acest aspect, esențial pentru corecta rezolvare a cauzei, CNAS nu a oferit nicio explicație și nu a prezentat documente justificative referitoare la modul de stabilire a consumului total/centralizat de medicamente, criticile formulate în recurs, ca și apărările de la judecata în fond, fiind nesusținute probator.

S-a arătat că intimata-reclamantă nu a contestat dreptul statului de a impune obligația de plata a taxei clawback, ci modalitatea prin care se ajunge la stabilirea valorii acesteia. În speță, CNAS nu a prezentat documentele justificative care au stat la baza stabilirii consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului I/2014, trimiterile la prevederile legale nefiind suficiente atâta vreme cât nu se oferă pârghiile verificării documentației, impusă de însăși textul legal.

S-a mai arătat că simpla menționare a medicamentelor contestate în CANAMED nu justifica raportarea lor ca fiind comercializate, în condițiile în care acestea nu au existat în stoc în perioada aferentă trimestrului în discuție, iar menționarea în CANAMED conferă dreptul și arată doar că există posibilitatea ca acele medicamente să fie vândute la un moment dat.

4.2 În ceea ce privește critica circumscrisă includerii adaosurilor comerciale în baza de calcul a taxei clawback, s-a arătat că prima instanță reținuse în mod corect nelegalitatea actelor administrative și pe temeiul acestui aspect.

S-a susținut că, în mod corect, instanța de fond a apreciat faptul că aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale și taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsura nelegitimă de impunere care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și principiile privind justa așezare a sarcinilor fiscale.

Din chiar analiza art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 se poate observa că procentul "p" se aplică asupra vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, ori, având în vedere că intimata-reclamantă vinde doar către distribuitor, rezultă că procentul trebuie aplicat la prețul de producător.

Au fost invocate și principiile certitudinii impunerii și a prevalenței substanței asupra formei, reguli care implică în sarcina autorităților obligația de a nu impune plata unei taxe pe venituri nerealizate de contribuabil și de a nu impune obligații pe considerente pur formale, în măsura în care acestea nu sunt dublate de considerente ce țin de substanța raporturilor sociale cărora li se adresează.

4.3 Cât privește critica referitoare la greșita obligare a CNAS la restituirea integrală a onorariului avocațial achitat în cauză, s-a solicitat să se constate că erau îndeplinite toate condițiile legale cerute pentru acordarea acestuia și obligarea la plată, fiind dovedită realitatea cheltuielilor efectuate, prin toate rapoartele de activitate depuse în fața instanței de fond, alături de facturi și extrase de cont, dar și față de dificultatea cauzei, respectiv sumele pretinse și plătite în mod nedatorat către pârâte și care, în ipoteza unei apărări deficitare, prejudiciul adus prin pierderea acestor sume ar fi destabilizat întreaga activitate a societății.

Totodată, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare și în ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), solicitând respingerea acestuia și menținerea sentinței atacate.

Și cu privire la această cale de atac, s-a arătat că argumentația formulată se circumscrie unor critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate, pentru a fi posibilă exercitarea controlului judiciar în cadrul recursului întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul criticii formulate, s-a solicitat să se constate că în mod corect prima instanță a apreciat că citarea în proces a ANAF era justificată în cauză, raportat la petitul cererii de chemare în judecată având ca obiect restituirea sumelor plătite în plus după rectificarea taxei calwback, restituire ce urma să se efectueze în condițiile legii fiscale.

S-a menționat că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 77/2011, DGRFPB are calitate procesuală pasivă, față de împrejurarea că taxa trimestrială este administrată de ANAF, coroborat cu faptul că ea se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora intimata-reclamantă este înregistrată în calitate de contribuabil.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a precizat că acestea sunt justificate prin rapoartele de activitate depuse în fața instanței, facturi și extrase de cont, dar și față de dificultatea cauzei, respectiv sumele pretinse și plătite în mod nedatorat către pârâte și care, în ipoteza unei apărări deficitare, prejudiciul adus prin pierderea acestor sume ar fi destabilizat întreaga activitate a societății.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursurile, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului cererilor de recurs, în ședință publică, pentru data de 05 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate și reglementările legale incidente, luând în considerare și apărările invocate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:

Rezultă din actele și lucrările dosarului că, prin Adresa nr. x/29.04.2014 emisă de recurenta pârâta CNAS s-a comunicat intimatei- reclamante A. SRL datele necesare stabilirii contribuției clawback datorate pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, conform O.U.G. nr. 77/2011, pentru trimestrul I al anului 2014, și anume valoarea procentului "p" de 20,18% și consumul de medicamente suportat pentru aceeași perioadă din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor intimatei-reclamante pentru medicamentele din lista depusă și pentru care se datorează contribuția.

Contestația formulată împotriva mai sus menționatei notificări a fost respinsă prin Adresa nr. x/06.06.2014 emisă de CNAS.

Actele administrative mai sus menționate au fost contestate în justiție, invocându-se, în esență, greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale relevante la situația existentă în cauză.

Prin sentința ce formează obiectul prezentei examinări, instanța Curții de Apel București a admis acțiunea în anulare și a dispus desființarea adresei CNAS nr. x/29.04.2014 privind consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul I/2014, precum și adresa CNAS nr. x/06.06.2014 privind soluționarea contestației administrative.

Considerentele sentinței arată că motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost apreciate de prima instanță ca fiind întemeiate, justificând și impunând desființarea actelor contestate.

Astfel, instanța a apreciat întemeiat motivul de nelegalitate invocat prin acțiunea în anulare, referitor la calcul eronat al consumului de medicamente pentru trimestrul I/2014, susținut în raport de includerea în consumul centralizat de medicamente, pentru stabilirea valorii consumului aferent vânzărilor societății reclamante, a unor produse care, în mod obiectiv, nu puteau fi comercializate în perioada de referință, deoarece nu mai erau în termenul de valabilitate, cu mulți ani înainte de trimestrul I/2014.

S-a reținut de către instanță că neregularitatea invocată avea în vedere medicamentele individualizate cu codurile CIM x, x, x, x și x în lista anexată notificării.

S-a mai reținut că CNAS nu contestase neregularitatea invocată, în sensul de a face apărări cu privire la fiecare medicament din cele enumerate de intimata reclamantă și de a răspunde punctual; prin apărările formulate, s-a susținut în esență că CNAS a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului I/2014 în baza listei de medicamente comunicată de intimata- reclamantă, pentru care ea însăși declarase că datorează taxa clawback, susținându-se că, odată cu transmiterea acestei liste, intimata-reclamanta și-ar fi asumat corectitudinea datelor comunicate.

Cu referire la acest aspect, prima instanță a subliniat că datele și informațiile privind vânzarea de medicamente nu provin de la plătitorii contribuției clawback, întrucât aceștia au obligația de a depune la CNAS doar o listă cu privire la medicamentele pentru care, conform legii, se datorează contribuția și pe care este posibil să le și vândă. Datele avute în vedere de CNAS la calcularea consumului individual trimestrial provin în realitate de la canalele de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv farmacii cu circuit deschis, unități sanitare cu paturi și centre de dializă, care le transmit lunar caselor județene de sănătate, acestea din urmă centralizând datele la CNAS.

Or, în condițiile în care CNAS nu a depus la dosar toate aceste date, ci doar consumul total/centralizat, s-a reținut că era imposibil atât pentru instanță, cât și pentru societatea reclamantă, să facă toate verificările necesare, în vederea stabilirii cu exactitate a medicamentelor comercializate de reclamantă în România, inclusiv a cantităților vândute.

Cu toate acestea, s-a reținut că reclamanta a identificat, prin raportare la evidențele proprii, anumite erori de raportare, depunând la dosar înscrisuri probatorii a celor invocate în cuprinsul acțiunii, înscrisuri în raport de care au fost stabilite erorile individualizate în privința medicamentelor cu codurile CIM mai sus menționate.

Prin urmare, s-a arătat de către instanță că cele reținute în privința medicamentelor individualizate cu codurile CIM x, x, x, x și x confirmă existența unor neconcordanțe în datele comunicate de pârâta CNAS, în sensul că unele dintre raportările centralizate ale CNAS nu aveau corespondent în realitate.

Ca atare, respectivele neconcordanțe au avut ca rezultat majorarea bazei de calcul a contribuției clawback și, pe cale de consecință, a cuantumului taxei stabilite în sarcina reclamantei, vătămarea produsă fiind astfel evidentă.

Deși prin motivele de recurs formulate, au fost criticate constatările și concluzia primei instanțe în ceea ce privește faptul că unele date transmise de CNAS erau eronate, raportările aferente consumului total/centralizat de medicamente corespunzător trimestrului I/2014 cuprinzând și valoarea unor medicamente pentru care termenul de valabilitate expirase anterior începerii anului 2014, recurenta-pârâtă CNAS nu a furnizat o explicație pertinentă și nici nu a făcut proba contrară celor rezultate din înscrisurile în probațiune depuse de intimata-reclamantă și analizate în detaliu în considerentele sentinței.

Și în aprecierea Înaltei Curți, reținerile și statuările primei instanțe, privind imposibilitatea obiectivă de comercializare a medicamentelor cu codurile CIM x, x, x, x și x nu au fost în niciun fel combătute prin argumentația formulată în sprijinul cererii de recurs.

Aspectele invocate în susținerea tezei privind lipsa erorilor din raportările comunicate de CNAS nu înlătură însă constatările și concluzia formulată în cauză, în condițiile în care principala argumentație și elementul decisiv în adoptarea soluției rezidă în faptul că anumite medicamente, incluse în consumul de medicamente aferent trimestrului I/2014, aveau termenul de valabilitate expirat înainte de începutul anului 2014.

Din acest motiv, nu prezintă relevanță juridică susținerile invocate în recurs, referitoare la faptul că unele din medicamentele contestate se regăsesc în listele medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, liste depuse la CNAS de către intimata-reclamantă, conform prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, ori că pentru unele medicamente au fost aprobate prețurile aferente acestora în CANAMED, inclusiv pentru trimestrul II/2014.

În speță, așa cum s-a arătat, nu s-a contestat și nu s-a reținut de către instanță că medicamentele în discuție nu îndeplineau condițiile legale de comercializare pe teritoriul României, ci că respectivele medicamentele, care ipotetic ar fi putut fi comercializate (chiar provenind din stocuri anterioare), nu au fost comercializate în intervalul de referință, din motivul absolut obiectiv, și anume expirarea termenului de valabilitate cu mult înainte de începutul anului 2014.

Astfel, pentru medicamentul Ciprinol, soluție perfuzabilă 100 mg/50 ml, identificat prin codul CIM x, notificarea trimisă de CNAS menționează vânzări în valoare de 431 RON, corespunzătoare unei cantități de 132 de unități la valoarea suportată de CNAS în conformitate cu prețurile prevăzute de CANAMED pentru ianuarie 2014. Însă, din datele oficiale privind exporturile intimatei-reclamante către distribuitorii autorizați pentru comercializarea de medicamente în România, rezulta că exporturile pentru acest medicament efectuate către România au avut loc exclusiv în anul 2007 (în septembrie 2007, 80 de flacoane au fost achiziționate de D. și 400 de flacoane de către E., iar, în octombrie 2007, 200 de flacoane au fost achiziționate de E.), un total de 680 flacoane, aceste exporturi cuprinzând produse aparținând unui singur lot (nr. S44337), fabricat în luna mai 2007, cu termen de valabilitate 5 ani, astfel că data de expirare corespunde lunii mai 2012.

Așa fiind, Înalta Curte constată corectă concluzia instanței de fond că, la data de 01.01.2014, pe piața românească nu exista, cu posibilitate de comercializare și aflat în termen de valabilitate, niciun flacon de Ciprinol, soluție perfuzabilă 100 mg/50 ml, identificat prin codul CIM x, rezultând cu claritate imposibilitatea ca intimata-reclamantă să realizeze vânzări însumând 132 unități ale produsului menționat în trimestrul I/2014.

Tot astfel, pentru medicamentul Ciprinol, soluție perfuzabilă 200 mg/100 ml, identificat prin codul CIM x, notificarea trimisă de CNAS menționează valori suportate de 324 RON, aferente unei cantități de 34 flacoane. Exporturile acestui medicament către piața din România au fost efectuate exclusiv în perioada 2006-2009 și au însumat 117.661 cutii, aparținând la 24 serii de fabricație diferite, ultimele serii exportate având termen de expirare în luna noiembrie 2010. Ultima cantitate exportată către distribuitorii autorizați pentru comercializarea de medicamente în România a însumat 1612 cutii, care au fost achiziționate în mai 2009 de către F. și au corespuns lotului nr. S47776, cu termen de valabilitate în luna noiembrie 2010.

Pentru medicamentul C., comprimate, 1 mg, identificat prin codul CIM x, evidențele CNAS consemnează o valoare de 15 RON, aferentă unei cantități de 2 cutii din acest produs. Însă, toate exporturile realizate de intimata-reclamantă pentru respectivul medicament au fost efectuate exclusiv în perioada 2006-2009, când au fost exportate către distribuitorii autorizați pentru comercializare de medicamente în România 9684 de cutii. Toate produsele exportate au făcut parte din 4 loturi, cu perioada de valabilitate cuprinsă în intervalul martie 2008 - mai 2010. Astfel, lotul T61423, care însumează 1020 de cutii, produse în martie 2005, aveau termen de valabilitate până în luna martie 2008; loturile T62446 și T63084, care însumează 4740 de ambalaje, cu data de fabricație mai 2005, aveau termen de valabilitate luna mai 2008; lotul T74469, care cuprinde 3924 de cutii, produse în mai 2007, aveau termen de valabilitate luna mai 2010. Ultima cantitate exportată către distribuitorii autorizați pentru comercializare de medicamente în România a avut loc în februarie 2009 (84 de cutii ce au fost achiziționate de E.), corespondente lotului nr. T74469, cu termen de valabilitate luna mai 2010.

În ceea ce privește medicamentul C., 4 mg, comprimate cu eliberare prelungită, identificat prin codul CIM x, raportările CNAS menționează ca vândute în evidențele C.N.A.S. pentru trimestrul I/2014 apar ca fiind vândute 65 de ambalaje, în valoare de 2670 RON. Însă, exporturile către România pentru acest produs s-au efectuat exclusiv în perioada 2007-2009, termenul de valabilitate fiind cuprins în intervalul mai 2009 - martie 2010. Lotul J42579 însumând 10730 cutii produse în mai 2007, avea termen de valabilitate luna mai 2009; lotul J42784, ce cuprinde 910 cutii cu dată de fabricație iulie 2007, avea termen de valabilitate luna iulie 2009; lotul J44094, care număra 663 cutii fabricate în martie 2008, avea ca termen de valabilitate luna martie 2010. A rezultat că ultima cantitate exportată către distribuitorii autorizați pentru comercializare de medicamente în România a fost în luna septembrie 2009 (63 de cutii achiziționate de SC G. SRL), corespondente lotului nr. J44094, cu termen de valabilitate în luna martie 2010.

În fine, cu referire la medicamentul Diflazon, capsule 100 mg, identificat prin codul CIM x, s-a reținut că raportările CNAS menționează vânzări în valoare de 649 RON, aferente unei cantități de 6 ambalaje. Importurile către România realizate de societatea reclamantă pentru acest produs s-au realizat exclusiv în perioada 2006-2008, termenul de valabilitate pentru respectivul medicament situându-se în intervalul aprilie 2007- noiembrie 2009. Astfel, lotul B24528 compus din 70 ambalaje produse în luna aprilie 2004, avea ca termen de valabilitate luna aprilie 2007, iar lotul B30919 reprezentat de 973 cutii cu data de producție noiembrie 2004 avea ca dată de expirare luna noiembrie 2009. Ultima cantitate exportată către distribuitorii autorizați pentru comercializare de medicamente în România a fost în luna mai 2008 (133 de cutii achiziționate de SC E. SRL), corespondente lotului nr. B30919, cu termen de valabilitate în luna noiembrie 2009.

Or, cu privire la aceste constatări ale instanței, susținute de înscrisurile prezentate în probațiune, recurenta-pârâtă CNAS nu a adus argumente care să conducă la formularea unei alte concluzii și nici să justifice neconcordanțele existente între datele comunicate de CNAS și datele oficiale privind exporturile societății reclamante către distribuitorii autorizații pentru comercializarea de medicamente în România.

Așa fiind, Înalta Curte îmbrățișează fără rezerve concluzia primei instanțe, în sensul că situațiile constatate confirmă existența de erori în comunicările CNAS, aceasta incluzând în consumul centralizat comunicat intimatei-reclamante unele medicamente care nu erau de mai mulți ani în termenul de valabilitate și a căror comercializare era imposibilă din acest motiv.

În consecință, Înalta Curte a constatat ca fiind neîntemeiată critica din recursul pârâtei CNAS circumscrise neregularității vizând calcul eronat al consumului de medicamente, prin includerea în consumul centralizat de medicamente, pentru stabilirea valorii consumului aferent vânzărilor societății reclamante, a unor produse care nu au fost comercializate de aceasta în trimestrul I/2014.

În schimb, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod eronat ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate din cererea de chemare în judecată a intimatei-reclamante, privind includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente, fiind justificate sub acest aspect criticile din recursul CNAS.

Instanța de fond a apreciat că aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparțin altor entități decât DAPP, respectiv distribuitorii angro și farmaciile) și taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere, care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și principiile privind justa așezare a sarcinilor fiscale și neutralitatea fiscală.

S-a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 268/07.05.2014 a Curții Constituționale a României, reținându-se că, raportat la învestirii sale, instanța de contencios constituțional nu a analizat dacă includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente contravine sau nu vreunei dispoziții constituționale.

Înalta Curte constată însă că argumentele instanței de fond referitoare la încălcarea principiilor justei așezări a sarcinilor fiscale și neutralității fiscale prin includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente nu pot fi reținute în cauză, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor de drept material incidente în cauză.

Aceasta deoarece motivația prezentată contrazice considerentele deciziilor Curții Constituționale prin care, în mod constant, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 77/2011, în raport cu încălcarea principiilor menționate.

În motivarea Deciziilor nr. 665/2015, nr. 668/2014 și nr. 789/2015, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că nu se poate vorbi de încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, având în vedere că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. La punerea în aplicare a politicilor statale, mai ales a celor sociale și economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existenta unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și alegerea modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc".

Adoptarea O.U.G. nr. 77/2011 a fost determinată de un interes public general, explicitat în preambulul ordonanței de urgență, modul de calcul al contribuției trimestriale fiind stabilit în considerarea regimului juridic preferențial al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și de farmacii, care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor și au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție. Curtea Constituțională a apreciat că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

În același timp, Curtea Constituțională a constatat că deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementată de ordonanță. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a observat că, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)". Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea Constituțională a constatat că modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie sunt plafonate la un anumit nivel, determinat în mod clar și explicit.

Așadar, câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influenta maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător.

Curtea Constituțională a observat, de asemenea, că, în acest cadru legal, este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.

Prin urmare, având în vedere statuările Curții Constituționale în ceea ce privește adaosurile comerciale și conformitatea acestora cu legea fundamentală, din perspectiva includerii lor în valoarea consumului trimestrial de medicamente, precum și efectele deciziilor CCR, obligatorii în aplicare, inclusiv în privința considerentelor pe care se sprijină dispozitivul și indiferent de soluția de constituționalitate sau neconstituționalitate pe care o constată dispozitivul deciziei, Înalta Curte arată că niciunul dintre argumentele intimatei reclamante nu sunt de natură să conducă la o altă soluție sau rezolvare a chestiunii în dezbatere.

În consecință, numai sub acest aspect, urmează a fi admis recursul pârâtei CNAS și reformată sentința primei instanțe, reținându-se că includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente aferent trimestrului I/2014 nu afectează valabilitatea comunicării transmise de CNAS cu Adresa nr. x/29.04.2014, așa cum eronat s-a apreciat la judecata în fond a cauzei.

Referitor la cuantumul cheltuitelor de judecată, aspect deopotrivă criticat prin intermediul prezentei căi de atac, Înalta Curte constată că acesta a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile și pe baza dovezilor ce atestă efectuarea lor.

Astfel suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariul avocațial pentru asistența juridică de care a beneficiat intimata-reclamantă la judecarea în fond a cauzei.

Având în vedere că recurenta-pârâtă CNAS se situează pe poziția părții care a pierdut procesul în înțelesul art. 453 C. proc. civ., corespunzător capetelor de cerere din acțiunea introductivă de instanță admise la judecata în fond, precum și faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză, prin rapoartele de activitate, facturi și extrase de cont depuse în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că erau îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru soluționarea favorabilă a cererii de acordare în proces a cheltuielilor de judecată, iar cuantumul stabilit în sarcina recurentei-pârâte este rezonabil raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

Nu se poate reține că respectiva cheltuială nu era necesară pentru soluționarea cauzei, având în vedere specificul și natura litigiului, cât și miza procesului pentru reclamantă.

Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din perspectiva greșitei soluționări a excepției privind lipsa calității sale procesuale este nefondat.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat, prin interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material relevante, prima instanță a reținut legitimitatea chemării în proces a autorității fiscale recurente, chiar dacă aceasta nu era emitenta actelor administrative contestate.

Se reține astfel că cererea de chemare în judecată a intimatei-reclamante vizează subsecvent anulării actelor administrative contestate în cauză și obligarea recurentei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, alături de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la restituirea sumelor achitate nedatorat cu titlu de taxă clawback, după rectificarea datelor eronate pe baza cărora fusese stabilită contribuția trimestrială.

Cu alte cuvinte, învestirea instanței a avut loc și pentru raporturile juridice izvorâte din administrarea creanțelor reprezentând contribuție clawback, ceea ce justifică chemarea în proces a entității fiscale prevăzute de lege cu atribuții de administrare a respectivelor creanțe.

Așa cum bine a reținut prima instanță, dispozițiile art. 4, art. 5 și art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011 menționează expres faptul că de la data intrării în vigoare a actului normativ procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile precum cea care face obiectul speței vor fi continuate de ANAF, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar.

Pe baza acestor prevederi legale, și Înalta Curte reține că ANAF administrează contribuția trimestrială potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003, că respectiva contribuție este una asimilată obligației fiscale și că aceasta se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora intimata-reclamantă este luată în administrare ca și contribuabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în baza art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-pârâtă are calitate procesuală în cauză, fiind subiect al raportului juridic având ca obiect restituirea taxei clawback, restituirea sumelor plătite în plus fiind o componentă a prerogativei de administrare a creanței.

Cât privește critica referitoare la greșita obligare a recurentei-pârâte ANAF la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată, fiind perfect valabile toate considerațiile formulate sub acest aspect în recursul CNAS, mai sus analizat, cu precizarea că lipsa relei-credințe ori a comportamentului neglijent nu înlătură ideea de culpă procesuală, care, în accepțiunea art. 453 C. proc. civ., există și obligă la restituire pe cel care se situează pe poziția părții care a pierdut procesul.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va dispune obligarea pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate la rectificarea și recomunicarea către reclamantă a datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul I 2014, prin eliminarea erorilor de raportare. Va respinge capătul de cerere al reclamantei privind eliminarea din consumul centralizat de medicamente a adaosurilor comerciale. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Cât privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, acesta va fi respins, ca nefondat, conform art. 497 C. proc. civ.

Față de soluția pronunțată în cauză și dispozițiile art. 453 C. proc. civ., va fi respinsă cererea intimatei-reclamante privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 1916 din 29.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza:

Obligă pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate la rectificarea și recomunicarea către reclamantă, a datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul I 2014, prin eliminarea erorilor de raportare.

Respinge capătul de cerere al reclamantei privind eliminarea din consumul centralizat de medicamente a adaosurilor comerciale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV