ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1026/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Videle sub dosar nr. x din data de 13.01.2016, petentul A., a chemat în judecată intimații B. - Schela Poeni - Grup de zăcăminte Preajba Nord și Sud, Comisia locală de fond funciar Poeni, Comisia Județeană Teleorman, C., D. (decedat), E. (decedată), F., G. (decedat), H., I., solicitând ca în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, să se dispună nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x emis la data de 23.03.1996 pe numele C., E., I., F. pentru suprafața de 1300 mp, teren intravilan situat în comuna Poeni, jud. Teleorman, identificat în titlul de proprietate a cărui nulitate o solicită la tarlaua x, parcela x, teren liber de construcții, și a titlului de proprietate nr. x emis la data de 28.07.2004 pe numele Societatea Națională a Petrolului B. S.A. București, pentru suprafața de 511 mp, teren intravilan situat în comuna Poeni, județul Teleorman, identificat în titlul de proprietate a cărui nulitate o solicită, la tarlaua x, parcela x, teren liber de construcții, schelă dezafectată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin încheierea de la termenul din data de 05.07.2017, Judecătoria Videle a dispus disjungerea capătului doi din cererea de chemare în judecată privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x emis la data de 28.07.2004 pe numele Societatea Națională a Petrolului S.A. București, pentru suprafața de 511 mp teren intravilan situat în Comuna Poeni, jud. Teleorman, și a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect "fond funciar, nulitate absolută titlu de proprietate", privind pe petentul A., în contradictoriu cu B. - Schela Poeni - Grup de zăcăminte Preajba Nord și Sud, în acest sens fiind înregistrat dosarul cauzei nr. x/2017, cu termen la data de 12.07.2017.

Prin sentința civilă nr. 1003/12.07.2017, pronunțată de Judecătoria Videle în dosarul nr. x, s-a admis excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Videle a reținut că petentul a solicitat, prin cererea introductivă, să se constate nulitatea absolută a titlul nr. x/28.07.2004, pentru Societatea Națională a Petrolului B. pentru suprafața de 511 mp, teren intravilan situată în comuna Poeni, județul Teleorman.

Prin Decizia nr. 1362 din 18 martie 2014, pronunțată în recurs de secția de contencios administrativ și fiscal a ICCJ având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a reținut că certificatul a fost emis în conformitate cu dispozițiile H.G.. Nr. 834/1991, fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acțiunea în anularea acestuia este de competența instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 96 C. proc. civ., Curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de Curtea de apel.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Videle a admis excepția necompetenței materiale, invocată de intimata prin întâmpinare, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.05.2015 sub dosar nr. x

2.1. Hotărârea Curții de apel București

Prin sentința civilă nr. 4795 din data de 07.12.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul SOCIETATEA B. - Schela Poeni - Grup de Zăcăminte Preajba Nord și Sud, în favoarea Judecătoriei Videle.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că prin cerere dedusă judecății, reclamantul a menționat expres faptul că «temeiul juridic al acțiunii formulate (…) este art. III din Legea nr. 169/1997, pentru modificarea și completarea legii fondului funciar nr. 18/1991 și nu dispozițiile Legii nr. 554/2004 (…) acțiunea (…) nu are ca temei legal dispozițiile Legii nr. 554/2004 vizând contenciosul administrativ (…)».

În același sens și-a precizat reclamantul cererea de chemare în judecată la termenul de judecată din data de 07.12.2017, negând expres faptul că și-ar fi întemeiat cauza juridică a acțiunii exercitate pe dispozițiile Legii nr. 554/20004, arătând că temeiul juridic al cererii este reprezentat de art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, inclusiv Legea nr. 18/1991.

Potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun."

Așadar, analiza normei juridice menționate indică o competență de soluționare a proceselor privind nulitatea absolută invocată de partea reclamantă în condițiile art. III din Legea nr. 169/1997 ca revenind instanței judecătorești de drept comun, înțelegând prin aceasta instanțele specializate în materia dreptului civil.

Față de art. 194 din C. proc. civ., Curtea a reținut că o cerere de chemare în judecată este configurată prin prisma unei unități de părți, obiect și cauză, aceasta din urmă implicând fundamentul pretenției deduse judecății sau situația de fapt calificată juridic. În aceste condiții, invocarea unui anumit fundament al pretenției deduse judecății, adică o anumită calificare juridică a situației de fapt, are ca și consecință configurarea cauzei juridice a acțiunii.

În procesul de față, după expunerea situației de fapt pretinse, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o analiză a validității actului litigios prin prisma cauzelor de nulitate absolută reglementate de art. III din Legea nr. 169/1997, indicând expres faptul că acțiunea nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest context, în legătură cu natura procesului și competența de judecată, Curtea de apel a reținut că, în scopul reținerii competenței sale materiale, nu poate interveni, potrivit art. 22 C. proc. civ., o calificare juridică a actelor și faptelor deduse judecății, întrucât aceasta ar duce la o schimbare a cauzei juridice a acțiunii, reclamantul invocând în mod expres și limitativ un anumit caz de nulitate absolută a actului litigios.

Față de cele arătate în precedent, observând dispozițiile exprese ale art. 131 din C. proc. civ. care îl obligă pe judecător să își verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, Curtea, în raport de art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., constatând că în cauză, chestiunea necompetenței materiale este de ordine publică, a admis excepția invocată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Videle.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată, în limita în care a fost disjunsă din dosarul nr. x, constă în solicitarea reclamantului A. de a se constata nulitatea absolută a «titlului de proprietate nr. x emis la data de 28.07.2004 pe numele Societatea Națională a Petrolului S.A. București, (…) pentru suprafața de 511 mp teren intravilan situat în Comuna Poeni, jud. Teleorman, identificat în titlul de proprietate a cărui nulitate o solicităm la tarlaua x, parcela x, teren liber de construcții, schelă dezafectată».

Într-adevăr, reclamantul a indicat în configurarea cauzei juridice a acțiunii, ca motiv esențial, dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:

"actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri", și dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 menționează că "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun."

Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță faptul că, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a "titlului de proprietate", atât timp cât potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire".

Cu alte cuvinte, instanța are obligația de a-i da cererii calificarea juridică exactă, ținând seama și de inexistența în dreptul administrativ a unei distincții de regim juridic între cele două tipuri de nulitate.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x, emis la data de 28.07.2004, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acțiunea în anularea acestuia este de competența instanței de contencios administrativ.

În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că pentru determinarea competenței materiale a instanței de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

În speță, Înalta Curte constată că actul administrativ atacat este emis de Ministerul Economiei și Comerțului, iar în ceea ce privește calitatea procesuală a autorității publice centrale, Legea nr. 554/2004 nu distinge în privința competenței după cum autoritatea centrală este reclamant, pârât ori terț, prevăzând numai că un act încheiat de o autoritate publică centrală, indiferent de cocontractant, este supus cenzurii curților de apel.

Având în vedere că, la stabilirea competenței instanței de contencios administrativ trebuie avut în vedere rangul cel mai înalt al autorității care a încheiat actul din care izvorăsc pretențiile deduse judecății, iar litigiul de față vizează un act administrativ încheiat de o autoritate administrativă centrală, în favoarea unei societăți comerciale, ținând cont și de dispozițiile art. 96 C. proc. civ., potrivit cărora Curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte stabilește că aceasta este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea B. - Schela Poeni - Grup de Zăcăminte Preajba Nord și Sud, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2018.