ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 197/24.07.2015 emisă de pârâtă, până la soluționarea pe fond a litigiului care are ca obiect legalitatea actului administrativ atacat.

Prin sentința nr. 2688 din 20.10.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei Asociația A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Asociația A., fiind invocat, în susținerea căii de atac formulate, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, criticând motivarea soluției sub aspectul ambelor rețineri ale instanței, respectiv faptul că aparent nu există motive de nelegalitate a deciziei atacate, aceasta fiind motivată în fapt și în drept și pentru faptul că reclamanta nu a dovedit existența unui prejudiciu.

Recurenta susține că există indicii privind nelegalitatea actului administrativ atacat, întrucât în cuprinsul deciziei atacate se regăsesc doar acte normative invocate generic, fără nicio precizare a normei pe care emitentul a considerat-o aplicabilă.

De asemenea, se precizează că din cuprinsul deciziei nu se poate deduce nici sancțiunea concretă, iar un temei juridic concret lipsește.

Totodată este criticată reținerea de către instanța de fond a motivării în fapt a deciziei, întrucât simpla trimitere la o hotărâre judecătorească în care reclamanta nu are calitatea de parte, nu poate fi considerată ca fiind o respectare a obligației de a motiva în fapt actul administrativ.

Recurenta a arătat că în legătură cu existența prejudiciului a făcut dovada acestuia, iar instanța de fond a reținut faptul că există un rejudiciu, respectiv neîncasarea sumelor plătite de titularii autorizațiilor de pescuit și nevalorificarea unor eventuale investiții, însă a considerat că din moment ce actul este aparent legal, acest prejudiciu nu poate fi reținut.

Recurenta a arătat că, pe lângă prejudiciul reținut de instanța de fond, în cauză se circumscriu prejudiciului și următoarele: imposibilitatea de a asigura creșterea peștelui pentru popularea apelor curgătoare; imposibilitatea de a se efectua acțiunile de ecologizare a malurilor tronsoanelor de apă curgătoare; imposibilitatea de a se asigura combaterea braconajului; imposibilitatea de a mai respecta obligațiile asumate prin emiterea permiselor de pescuit; afectarea participării la competițiile de pescuit.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a reclamantei, în susținerea cererii de recurs, este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

În dreptul procesual civil interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", așa cum prevăd dispozițiile art. 33 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din informațiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2308 din 30.06.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anulare, obiect al cererii de suspendare în cauza de față.

Cererea dedusă judecății în dosarul de față este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Însă, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în susținerea recursului, întrucât interesul urmărit nu este unul actual, de vreme ce instanța de fond s-a pronunțat în dosarul sus indicat prin sentința civilă nr. 2308 din 30.06.2016, iar măsura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la pronunțarea instanței de fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Asociația A. împotriva sentinței nr. 2688 din 20.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2018.