ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3866 din 2 iunie 2018, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., pârâții Spitalul Clinic Colentina și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București în favoarea Curții de Apel Craiova.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 568 din 19 decembrie 2018, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, spre soluționare.
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic Colentina, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa de asigurări de Sănătate Mehedinți și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, obligarea acestora la rambursarea sumei de 28.189 RON ce reprezintă contravaloare defibrilator cardiac implantabil tricameral și accesorii, sumă ce se va actualiza cu indicii de inflație și dobânda legală aferentă sumei și cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Potrivit art. 10 alin. (1) și (1
1
) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1
1
) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."
Deci, art. 10 alin. (1) și (1
1
) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Înalta Curte constatată că, în cauză, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâți, iar litigiul nu decurge din încheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ și nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau centrale, după cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii vamale.
Ca urmare cererea reclamanților nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 și nici prin alte legi speciale, pentru ca, astfel, instanța de contencios administrativ să fie competentă în a soluționa acțiunea.
Acțiunile patrimoniale, având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței de drept comun, atunci când nu se cere și anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.
Raportul juridic care a condus la sesizarea instanței nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, acțiunea reclamanților având ca obiect plata unor sume, astfel încât soluționarea unei astfel de cereri intră în competența jurisdicției de drept comun și nu a celei de contencios administrativ, instanța competentă să soluționeze litigiul fiind judecătoria.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., pârâții Spitalul Clinic Colentina și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2019.
Procesat de GGC - CT