ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
La data de 09.1.02017 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. x/2017 acțiunea formulată de reclamanta A. prin care aceasta a chemat în judecată pe pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România și pe medicii B., C. și D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Deciziei nr. 39/14.07.2017 emisă de pârâta Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România;
- obligarea pârâtei în solidar cu pârâții medici B., C. și D., angajați ai Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la plata sumei de 10.000 euro pentru malpraxisul ce a condus la decesul soțului ei.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 39 din 18.01.2018, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin plângerea formulată împotriva medicilor B., C. și D. din cadrul Serviciului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, înregistrată la Colegiul Medicilor Mehedinți sub nr. x din 29.07.2015, reclamanta A. a solicitat efectuarea unei anchete și soluționarea acesteia prin stabilirea responsabilităților și vinovăției celor care se fac vinovați de decesul soțului său, E., în vârstă de 81 de ani.
Prin decizia nr. 4 din 09.11.2015, Comisia de disciplină din cadrul Colegiului Județean al Medicilor Mehedinți a hotărât că nu se constată vreo abatere profesională sau disciplinară în sarcina medicilor B., C. și D., dispunând stingerea acțiunii disciplinare conform art. 110 lit. a) din Statutul Colegiului Medicilor din Romania.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat contestația nr. 265 din 27.11.2015, iar prin decizia nr. 39 din 14.07.2017 Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din Romania a respins contestația și a menținut decizia contestată.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 451 din Legea nr. 95/2006, împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază își desfășoară activitatea, iar în interpretarea dată acestui text de Curtea Constituțională, aceasta formă specială de răspundere, vizând strict raporturile dintre medic, pe de o parte, și categoria profesională din care face parte sau reprezentantul acestei categorii, Colegiul Medicilor din România, ale căror interese sunt prejudiciate, de cealaltă parte, permite numai medicului sancționat să atace în justiție decizia Colegiului Medicilor.
Reținând că potrivit art. 442 din Legea nr. 95/2006, răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din Romania nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor legale și ținând cont de dispozițiile art. 451 din Legea nr. 95/2006, de principiul disponibilității, precum și de susținerile reclamantei care a pretins că nu se află în situația reglementată de legea specială, ci în situația unei persoane vătămate într-un drept al său printr-un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, tribunalul a apreciat că, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, revine curții de apel.
2.2. Hotărârea Curții de Apel Craiova - secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 131 din data de 7 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În considerentele sentinței s-a reținut că acțiunea reclamantei vizează soluția de stingere a acțiunii disciplinare declanșată la plângerea sa, soluție dispusă prin Decizia nr. 4/09.11.2015 a Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Mehedinți, împotriva căreia reclamanta a urmat procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 450 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, contestația sa fiind respinsă prin Decizia nr. 39/14.07.2017 a Comisiei Superioare a Colegiului Medicilor din România.
S-a mai reținut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ apt a produce efectele juridice reglementate de dispozițiile Legii nr. 95/2006 este decizia prin care Colegiul Medicilor Mehedinți a respins plângerea reclamantei, iar nu decizia emisă de Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România în soluționarea contestației formulată de reclamantă în procedura administrativă prealabilă sesizării instanței.
Astfel, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând că obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Colegiului Medicilor din România - Colegiul Medicilor Mehedinți, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în raza căruia se află sediul instituției publice și domiciliul reclamantei, respectiv a Tribunalului Mehedinți.
II. Decizia ICCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Reclamanta A. a învestit instanța cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 39/14.07.2017 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România, emisă în soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 4/09.11.2015 a Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Mehedinți, solicitând anularea Deciziei nr. 39/14.07.2017 emisă de pârâta Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România și obligarea pârâtei în solidar cu pârâții medici B., C. și D., angajați ai Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la plata sumei de 10.000 euro pentru malpraxisul ce a condus la decesul soțului ei.
Conflictul negativ de competență s-a născut în raport cu primul capăt de cerere, respectiv cel privind anularea Deciziei nr. 39/14.07.2017 a Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, emisă în soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 4/09.11.2015 adoptată de Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Mehedinți, prin care s-a dispus stingerea acțiunii disciplinare declanșate împotriva mai multor medici din cadrul SJU Dr. Tr. Severin.
În consecință, acest capăt de cerere va fi avut în vedere de către Înalta Curte în soluționarea acestui conflict de competență.
Potrivit art. 450 din Legea nr. 95/2006:
"(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale CMR.
(2) Răspunderea disciplinară a membrilor CMR, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor legale."
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 459 din Legea nr. 95/2006:
"Împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea."
Interpretând extensiv acest text de lege, se constată că acesta este temeiul oricărei acțiuni îndreptate împotriva deciziilor de sancționare emise de către Comisia superioară de disciplină. Faptul că textul se referă expres la "medicul sancționat" reprezintă o chestiune de calitate procesuală care nu are efect asupra competenței instanței și excede și prezentului regulator de competență.
Prin urmare, competența de soluționare a acțiunii în anularea deciziei de sancționare emise de către Comisia superioară de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România urmează a se stabili în conformitate cu dispozițiile art. 459 din Legea nr. 95/2006, prin care această competență a fost atribuită tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea medicul sancționat.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei de față, în favoarea Tribunalului Mehedinți - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2018.