ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 985/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2785 din 17 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin Administrator Judiciar împotriva sentinței nr. 1417 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prin OPANAF nr. 1167/29.05.2009, S.C. B. S.R.L. a fost declarată inactivă.

Referitor la acest act, recurenta-reclamantă a susținut că nefiind publicat în Monitorul Oficial al României nu produce niciun efect față de terți și nu îi este opozabil.

Întrucât textul art. 11 alin. (1

2

) din Codul fiscal a fost modificat în întregime prin O.U.G. nr. 46/2009 la data emiterii Ordinului nr. 1167/2009, dispozițiile referitoare la publicarea în Monitorul Oficial a listei contribuabililor declarați inactivi erau abrogate.

În speță nu interesează procedura de declarare a contribuabililor inactivi, aplicabilă la data de 27.06.2012 când au fost întocmite raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere adresate recurentei-reclamante, având în vedere momentul emiterii OPANAF nr. 1167/2009 și principiul tempus regist actum.

Susținerea recurentei, conform căreia, întrucât ordinele Președintelui ANAF au o forță mai mică decât dispozițiile cuprinse în legi, astfel încât modificarea în sensul că ordinul de aprobare a listei contribuabililor inactivi intră în vigoare în termen de 15 zile de la data aplicării listei nu a fost luată în considerare și a fost considerată nefondată.

Art. 11 alin. (1

2

) Codul fiscal a lăsat organului fiscal o marjă largă de apreciere în privința stabilirii procedurii de declarare a contribuabililor inactivi, neexistând o contradicție între actul normativ cu valoare juridică superioară și actul administrativ emis în baza acestuia.

Instanța de recurs a mai reținut că prin Decizia nr. 1354/24.03.2015 pronunțată în Dosarul nr. x, Înalta Curte a constatat cu titlu de autoritate de lucru judecat că Ordinul nr. 1167/2009 este legal și că la emiterea sa au fost respectate dispozițiile art. 11 alin. (1

2

) Codul fiscal modificare prin O.U.G. nr. 46/2009, nemaifiind necesară publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Împotriva deciziei nr. 2785 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal reclamanta S.C. "A." S.R.L. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii se arată că instanțele de judecată naționale, atât instanța de fond cat și instanța de recurs au interpretat în mod greșit prevederile legale incidente și au apreciat că, deși la data intrării în vigoare a Ordinului 1167/29.05.2009, prin care au fost declarate inactive cele doua societăți, era obligatorie publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului de aprobare a contribuabililor declarați inactivi (așa cum dispunea Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 819/29.05.2008) totuși, modificarea legislativă survenită prin Ordinului Președintelui A.N.A.F. 2258/05.09.2010 ar trebui să se aplice retroactiv și să vizeze și actele normative anterior emise, respectiv Ordinului 1167/29.05.2009.

Aceasta interpretare este profund greșită și contravine unor principii fundamentale de drept, respectiv principiul neretroactivității legii și principiul securității raporturilor juridice.

Un alt aspect învederat instanței se referă la faptul că, la data de 29.05.2009, C. S.R.L. și B. S.R.L. au fost declarate contribuabili inactivi în mod nelegal fără a fi transmise acestor contribuabili notificările prevăzute la pct. 1 și 9 din secțiunea B" Procedura privind înscrierea contribuabililor în evidența contribuabililor inactivi" a anexei la Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 819/29.05.2008.

De altfel, de la data publicării listei sus-menționate de către ANAF (Ordinul nr. 1167/29.05.2009), listă dificil de consultat pe site-ul Agenției fiscale, fiind vorba despre un singur fișier pdf, care conține aproximativ 68.000 de contribuabili romani "inactivi", nici o acțiune de control, verificare, contestație nu a fost făcută furnizorilor A. S.R.L., iar aceștia au continuat să funcționeze fără nici un fel de control timp de ani de zile, având la dispoziție inclusiv conturi bancare active prin care au operat în toata această perioadă.

Nu a fost întreprinsă nici o acțiune ANAF de blocare, contactare în vederea închiderii activității furnizorilor A. S.R.L. și a restului de 67.998 (68.000 - 2), a acestor contribuabili "inactivi", în afara înscrierii într-o listă pdf afișată pe propriul site și fără a fi publicată în Monitorul Oficial.

Revizuenta mai arată că a înțeles să conteste raportul de inspecție fiscala, decizia de impunere și toate obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin acestea, precum și Decizia de soluționare a contestației, constă în aceea că, prin constatările organului fiscal au fost încălcate principiile comunitare ale neutralității fiscale și proporționalității, precum și principiul protecției încrederii legitime, care au fost consacrate fără rezerve de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, fiind frecvent amintite în contextul unor spețe în care impozitele și taxele prevalate statele membre erau considerate ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar.

În opinia recurentei, chiar dacă hotărârea atacată "nu evocă fondul", așa cum cere în mod expres art. 322 C. proc. civ., cererea formulată este admisibilă în raport de prevederile exprese, derogatorii de la dreptul comun, ale art. 21 alin. (2) din legea nr. 554/2004.

Ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1039/2012 a Curții Constituționale, pot fi atacate cu cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și hotărârile definitive, pronunțate de instanțele de recurs chiar dacă prin acestea nu se evocă fondul.

Prin raportare la dispozițiile derogatorii ale textului art. 21 alin. (2) teza a II-a, care reglementau inițial o procedură de comunicare specifică în această materie, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, acestea au fost declarate neconstituționale, urmând să fie aplicate prevederile dreptului comun.

Revizuenta mai precizează că decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată în susținerea cererii este decizia C-101/16, prin care CJUE a răspuns unor întrebări preliminare formulate de Curtea de Apel Cluj la solicitarea D. S.R.L.

Prin prezenta cerere de revizuire, se invoca încălcarea prevederilor dreptului comunitar derivat din modul în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg într-un recurs prejudicial a interpretat Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în cauza D.

Cazul special de revizuire reglementat de art. 21 din Legea nr. 554/2004 vizează pronunțarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greșită a legii naționale, în situații în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislației comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă.

În opinia recurentei, condiția de admisibilitate privind incidența unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanța nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât, la data la care s-a pronunțat decizia atacată, nu era încă soluționată cererea de interpretare a Directivei în Cauza D. Interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată și aplicată de către instanțele naționale, "deliberarea preliminară a Curții este obligatorie pentru curțile naționale în ceea ce privește interpretarea prevederilor comunitare" (Cazul nr. 811/1979 Admministrazione delle Finanze v.Ariete).

Ca urmare a rejudecării recursului, revizuenta solicită să constate că această decizie a CJUE schimbă perspectiva analizării compatibilității dreptului intern - Codul fiscal, cu prevederile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanței de recurs și implicit a sentinței instanței de fond, prin prisma analizării tocmai a aplicării corecte a Directivei 2006/112/CE, în sensul că dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu poate fi refuzat unei persoane impozabile pentru singurul motiv că operatorul care i-a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru.

Analizând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - Legea nr. 554/200: - Căile extraordinare de atac (...) - (2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituționale.

Prin Legea nr. 299/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, a fost abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, iar ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, dispozițiile Legii nr. 299/2011, care au abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, au fost declarate neconstituționale, iar prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi și a treia din Legea nr. 554/2004, reintrate în fondul activ al legislației, conform acestei decizii a Curții Constituționale, subsecvent, au fost declarate neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei;

În consecință, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este în continuare în vigoare, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, însă numai în ceea ce privește tezele întâi și a treia, iar teza întâi este constituțională numai în măsura în care se interpretează în sensul că pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, indiferent dacă acestea evocă sau nu fondul cauzei (consecință rezultând, per a contrario, din aceeași decizie a Curții Constituționale).

Deci, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Principiul priorității dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, față de dreptul național, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare au fost dezlegate de instanța supremă în Decizia nr. 14/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Astfel, în paragrafele 75 - 80 ale deciziei s-a stabilit:

"75. Inadmisibilă este și revizuirea prin care se urmărește schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretențiilor formulate și a căror protecție se solicită pe cale judiciară.

Din analiza dosarului de recurs și, așa cum chiar revizuenta a arătat în fața instanței ce soluționează cererea de revizuire, normele de drept european au fost invocate de către recurenta printr-un "memoriu" depus la 28 august 2014 prin care se invocă faptul că ANAF nu a ținut seama, între altele, de directivele comunitare referitoare la TVA și impozit pe profit, cu precizarea că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1417/22 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat la 7 iunie 2013 la instanța a cărei hotărâre a fost atacată și nu avea invocată nicio normă de drept european ca fiind încălcată de către instanța de fond, ci numai referiri la legislația națională. Chiar și în concluziile depuse în fața instanței de recurs, astfel cum acestea au fost consemnate în practicaua Deciziei nr. 2785/17 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurenta A. S.R.L. nu a făcut referire la vreo normă de drept european ce ar fi fost încălcată, ci la normele de drept național, respectiv art. 11 alin. (1)/2 Codul fiscal și Ordinul nr. 1167/2009.

Prin urmare, încălcarea normelor de drept european nu a fost invocată în cadrul motivelor de recurs astfel că instanța de recurs, prin decizia ce a fost atacată cu prezenta revizuire, nu a făcut nicio referire la aceste aspecte, iar invocarea printr-un "memoriu" prin care se critică "măsurile nefondate din dosarul întocmit și a măsurilor luate de către ANAF" nu dovedește îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii de revizuire.

Motivele invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire sunt aspecte care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde, în realitate, la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice, pentru că numai în cererea de revizuire a invocat încălcarea normelor europene, dar nu și în cadrul motivelor de recurs.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar E. împotriva deciziei nr. 2785 din 17 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2018.