ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2018

HOTĂRÂRE
07.03.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 1193 din 16 noiembrie 2017 s-a respins contestația formulată de domnul A., judecător cu grad de tribunal la Judecătoria Sectorului 2 București, împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1067/09.11.2017.

Pentru a decide în acest sens, Plenul CSM a reținut următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 1067/09.11.2017, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de domnul A., judecător cu grad de tribunal la Judecătoria Sectorului 2 București, împotriva Hotărârii nr. 13/30.10.2017 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor din data de 26.11.2017.

La data de 14.11.2017, a fost înaintată, prin fax, în termen legal, la Consiliul Superior al Magistraturii, contestația formulată de către domnul judecător A., împotriva Hotărârii nr. 1067/09.11.2017 a secției pentru judecători.

În motivarea contestației, domnul A. a reiterat aceeași argumentație, invocată în contestarea hotărârii Comisiei de organizare, precizând că Hotărârea secției pentru judecători nu a răspuns efectiv apărărilor promovate de domnul judecător, nu a arătat de ce apreciază că recursul ar suspenda și executarea interdicției de a promova timp de 3 ani, în contextul în care această interdicție nu a fost aplicată prin hotărârea secției Consiliului de aplicare a sancțiunii disciplinare și nu a învederat că ar fi aplicabile și alte prevederi legale în sprijinul tezei că interdicția de a mai promova timp de 3 ani curge de la data rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare. secția a înțeles să aplice efectul suspensiv de executare al recursului prin analogie, de la sancțiune disciplinară, la interdicția de a promova timp de 3 ani, în pofida faptului că, așa cum a arătat, utilizarea suplimentului analogic și a interpretării extensive sunt expres prohibite de lege în acest caz.

Domnul judecător este de părere că au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 10 din C. civ. privind regulile de interpretare a actelor normative.

Domnul A., judecător cu grad de tribunal la Judecătoria Sectorului 2 București, s-a înscris la concurs la data de 10.10.2017 (cerere înregistrată sub nr. x/2017), în termen legal, pentru promovare efectivă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, specializarea -drept administrativ.

Domnul judecător A. a fost numit în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Cluj - Napoca la data de 01.07.2010, prin Hotărârea nr. 537/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar prin Decretul nr. 107/06.02.2012 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 100/08.02.2012 a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Sectorului 2 București. In urma desfășurării concursului de promovare în funcții de execuție efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 29.03.2015, domnul judecător A. a fost promovat pe loc, judecător cu grad de tribunal, începând cu data de 01.06.2015, potrivit Hotărârii Plenului nr. 408/2015.

Domnul A. are o vechime în funcția de judecător de 9 ani, 1 luna, 25 de zile (2008 - 2010 auditor de justiție I.N.M.), calculată la data de 26.11.2017, data susținerii probelor scrise.

Activitatea profesională desfășurată de către domnul judecător A. în perioada 08.02.2014 - 08.02.2017 a fost evaluată cu calificativul "Foarte bine".

Prin Hotărârea nr. 13/J din 24 septembrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat judecătorului A., din cadrul Judecătoriei sectorului 2, București, sancțiunea disciplinară constând în "avertisment", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii, domnul judecător A. a depus recurs. Prin decizia civilă nr. 53/20 aprilie 2015 ICCJ Completul de 5 judecători a respins recursul declarat de domnul judecător A., împotriva Hotărârii nr. 13/J din 24 septembrie 2014, ca nefondat.

La concursul de promovare efectivă a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție pot participa judecătorii și procurorii care au avut calificativul "Foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și care îndeplinesc condițiile minime de vechime prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Or, prin raportare la data publicării listei cu candidații care îndeplinesc condițiile legale de participare la concursul de promovare efectivă a judecătorilor și procurorilor, se constată că nu s-au împlinit 3 ani de la data pronunțării Deciziei nr. 53/20 aprilie 2015 astfel că petentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a participa la acest concurs.

Referitor la susținerile domnului judecător din cuprinsul contestației, se rețin următoarele:

Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârilor secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare, de către judecătorul sancționat, ori după caz, de Inspecție judiciară sau de către ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat - o, și competența soluționării recursului aparține Completului de 5 judecători al înaltei Curți de Casație și Justiție iar, potrivit art. 51 alin. (4) din același act normativ, recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (3) este irevocabilă ( art. 51 alin. (5) din același act normativ).

Dispozițiile legale enunțate sunt în sprijinul argumentelor expuse anterior și sunt de natură să infirme afirmațiile domnului judecător potrivit cărora termenul de 3 ani privind lipsa sancțiunii disciplinare ar începe să curgă de la data de 24.09.2014, adică data aplicării sancțiunii disciplinare. Sub acest aspect, menționăm faptul că, din moment ce recursul exercitat de domnul judecător împotriva Hotărârii nr. 13/J din 24 septembrie 2014 este suspensiv de executare, înseamnă că nici nu poate fi pusă în executare pe perioada soluționării recursului. Soluția este una firească, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la punerea în executare a unei sancțiuni disciplinare, nedefinitive la momentul aplicării acesteia, iar ulterior, la desființarea hotărârii secției pentru judecători de către instanța suprema. Tocmai în considerarea celor anterior expuse, domnul judecător A. a participat la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție din data de 29.03.2015, dobândind gradul profesional de judecător de tribunal, în condițiile în care la acel moment recursul declarat împotriva acestei hotărâri se afla în curs de soluționare.

In ceea ce privește argumentul domnului judecător privind omisiunea de a fi menționată în cuprinsul hotărârii secției pentru judecători în materie disciplinară nr. a împrejurării că domnul judecător nu va putea promova timp de 3 ani, termen care curge de la data rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare ce i-a fost aplicată, apreciem că astfel de împrejurări nici nu puteau fi reținute într-o astfel de hotărâre, întrucât, pe de o parte, ele ar fi excedat cadrului procesual în care s-a desfășurat soluționarea acțiunii disciplinare, iar pe de altă parte, această interdicție rezulta oricum din prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cât privește afirmația domnului judecător privind încălcarea de către secția pentru judecători a dispozițiilor art. 2 alin. (21) și art. 102 din C. civ., apreciem că aceste prevederi nu sunt incidente în speță, întrucât în cazul de față nu sunt contestate drepturi de natură civilă și nici astfel de sancțiuni.

Având în vedere cele de mai sus, Plenul va respinge contestația formulată de domnul judecător cu grad de tribunal A., apreciind temeinică și legală soluția secției pentru judecători adoptată prin Hotărârea nr. 1067/09.11.2017 .

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 19 alin. (1) pct. 17 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/21.09.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, prin vot direct și secret, cu unanimitatea voturilor valabil exprimate.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1318 din 19 decembrie 2017 s-au invalidat rezultatele obținute de către candidații cu codurile x, precum și rezultatele obținute de domnii procurori, actuali judecători, respectiv candidații cu codurile x la concursul de promovare în funcții de execuție și pe loc a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 26 noiembrie 2017.

Hotărârea interesează în această cauză sub aspectul invalidării rezultatului petentului participant sub x, acesta solicitând totodată validarea rezultatului în ceea ce-l privește.

Cu privire la cei trei candidați care au avut posibilitatea de a participa la concurs ca urmare a declarării contestației împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva hotărârii Secțiilor, respectiv comisiei de organizare prin care s-a constatat neîndeplinirea condițiilor de participare Ia concurs, Plenul reține că este posibilă numai validarea rezultatelor obținute de candidații pentru care s-a constatat că îndeplinesc condițiile de participare la concurs.

Astfel, deși candidatul cu x a obținut o medie ce i-ar permite promovarea efectivă pe postul de judecător la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se constată că acesta nu îndeplinește condițiile de participare Ia concurs, dat fiind faptul că prin Hotărârea nr. 13/J/24.09.2014 definitivă prin respingerea recursului, i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară

Contestatorul a solicitat anularea Hotărârii nr. 1069/3.04.2017 a secției pentru judecători a CSM, Hotărârea nr. 1193/16.11.2017 a Plenului CSM și Hotărârea nr. 1318/19.12.2017 a Plenului CSM, precum și validarea rezultatelor obținute la concursul de promovare, arătând că în data de 24.09.2014 secția pentru Judecători a CSM a pronunțat hotărârea nr. 13/J prin care s-a admis acțiunea disciplinară împotriva acestuia și s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare constând în avertisment. Dispozitivul hotărârii nu cuprinde interdicția de a mai promova timp de trei ani, iar recursul nu poate avea efect suspensiv decât asupra dispozitivului hotărârii recurate.

Așadar, de la data de 24.09.2014, când a fost aplicat avertismentul, a început să curgă termenul de 3 ani al interdicției de a mai promova în funcții de execuție, în baza art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare și nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.

Cu toate că termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 24.09.2017, Plenul CSM a apreciat candidatura subsemnatului ca inadmisibilă, pe motiv că nu ar fi îndeplinită condiția privitoare la lipsa unei sancțiuni disciplinare în ultimii trei ani. Plenul CSM a apreciat în mod greșit că momentul de la care începe să curgă termenul de 3 ani este data rămânerii definitive a hotărârii nr. 13J/24.09.2014, în speță 20.04.2015, când ICCJ a respins recursul subsemnatului formulat împotriva respectivei hotărâri.

Pretinde astfel că nicio dispoziție legală nu prevede expres momentul de la care începe să curgă interdicția de a promova timp de trei ani, astfel încât acest moment trebuie determinat prin interpretarea și aplicarea mai multor dispoziții legale.

Interdicția de a promova timp de trei ani reprezintă o excepție de la dreptul magistratului de a promova în carieră, astfel încât limitele întinderii sale în timp trebuie stabilite strict, fără utilizarea suplimentului analogic și a interpretării extensive, expres prohibite de lege în acest caz.

Totodată, de vreme ce interdicția de a promova constituie o restrângere a capacității civile de folosință a subsemnatulului, acțiunea sa în timp trebuie guvernată de principiul consfințit de art. 29 alin. (1) C. civ., intitulat limitele capacității civile, potrivit căruia nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lese.

Potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, recursul suspendă executarea hotărârii secției CSM de aplicare a sancțiunii disciplinare, or dispozitivul hotărârii nr. 13J/24.09.2014 nu cuprinde decât două dispoziții: admiterea acțiunii, respectiv aplicarea avertismentului. Interdicția de a promova timp de 3 ani nu a fost dispusă prin hotărârea secției CSM, ci decurge din lege, în speță din prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Așadar, exercitarea recursului nu poate suspenda în temeiul art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 executarea interdicției de a promova, pentru simplul motiv că interdicția nu a fost aplicată prin hotărârea secției CSM. Doar utilizând suplimentul analogic de interpretare se poate ajunge la această concluzie, ceea ce este, însă, inadmisibil.

In absența unor reguli de interpretare proprii ramurii dreptului administrativ, trebuie să se recurgă la dreptul comun, adică la dreptul civil, având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) din C. civ., prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile Ia care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale. De altfel, dreptul civil este domeniul predilect în care doctrina și jurisprudența au abordat regulile generale de interpretare și aplicare a actelor normative, reguli care au fost preluate și în alte ramuri de drept.

Conform art. 10 din C. civ., intitulat interzicerea analogiei, legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Articolul precizat reprezintă expresia normativă a regulilor tradiționale ale interpretării, care sunt regula potrivit căreia excepțiile sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis) și regula potrivit căreia suplimentul analogic nu poate fi utilizat decât în cadrul interpretării extensive, iar nu și în cadrul celei restrictive.

In ce privește faptul că dispozitivul hotărârii nr. 13J/24.09.2014 a secției pentru judecători a CSM nu ar fi putut menționa aplicarea interdicției de a promova timp de 3 ani și a datei de la care aceasta începe să curgă, întrucât aceasta ar fi exces cadrului procesual.

Și această împrejurare de fapt nu este contestată. într-adevăr, hotărârea nr. 13J/24.09.2014 a secției pentru judecători a CSM nu ar fi putut să dispună aplicarea interdicției de a promova timp de 3 ani și a datei de la care aceasta începe să curgă, pentru simplul motiv că aceasta decurge din lege. mai exact din prevederile art. 44 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Tocmai din acest motiv regimul efectului suspensiv al recursului de la art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 trebuie nuanțat în funcție de cum este vorba despre aplicarea unei dispoziții legale care consfințește un drept ori a unei dispoziții legale care instituie o sancțiune.

C) în ce privește faptul că prevederile art. 2 alin. (2) și art. 10 din C. civ. nu sunt aplicabile, deoarece în speță nu sunt incidente drepturi și sancțiuni de natură civilă.

Acest ultim argument vădește în esență neputința emitentului actului administrativ de a înlătura evidența. Sfera de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (2) și art. 10 din C. civ. nu se limitează numai la raporturile juridice dintre două persoane fizice sau juridice de drept privat, ci are în vedere toate celelalte raporturi juridice civile în sens larg, cu excepția raporturilor de drept penal, care își găsesc o reglementare expresă în materie.

Cât privește cererea adițională de anulare și a Hotărârii Plenului CSM din 19.12.2017, se cuvine a se menționa că soluția dată în această hotărâre în ceea ce-l privește pe petent este o consecință a soluțiilor pronunțate în precedentele hotărâri contestate.

Intimatul CSM, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, la concursul de promovare electivă a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție pot participa judecătorii și procurorii care au avut calificativul "Foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și care îndeplinesc condițiile minime de vechime prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 303/2004. republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. împotriva hotărârilor secțiilor în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare, iar, potrivit art. 51 alin. (4) din același act normativ, recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare. Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (3) este irevocabilă (art. 51 alin. (5) din același act normativ).

In conformitate cu dispozițiile art. 633 din C. proc. civ.. ..sunt hotărâri executorii: 1. hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel; 2. hotărârile date în primă instanță, fară drept de apel, ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2).

II.Analiza contestației

Reducând la esență, obiectul contestației îl reprezintă interpretarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu referire la data la care începe să curgă pentru un magistrat sancționat disciplinar interdicția de a participa la concursul de promovare.

Contestatorul pretinde că această dată este aceea în care secția pentru judecători a CSM a pronunțat Hotărârea nr. 13/J prin care s-a dispus a i se aplica o sancțiune disciplinară, respectiv 24.09.2014, în timp ce intimata CSM susține că această dată este 20.03.2015 când s-a soluționat recursul exercitat de judecătorul A. împotriva Hotărârii nr. 13 J.

Înainte de analiza dispozițiilor legale incidente se cuvine a se sublinia faptul că interpretarea CSM i-a permis contestatorului să participe la concursul de promovare în funcții de execuție efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 29.03.2015, fiind promovat pe loc, ca judecător cu grad de tribunal, începând cu data de 01.06.2015, potrivit Hotărârii Plenului nr. 408/2015.

Conform contestației și cererii adiționale la aceasta, judecătorul A. susține că prin Hotărârea nr. 13 J/24.09.2014 nu i-a fost aplicată interdicția de a promova, iar efectul suspensiv de executare al recursului, prevăzut de dispozițiile art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, de care se prevalează intimata, are ca obiect doar dispozitivul hotărârii recurate.

Evident că o astfel de interpretare trebuia să-l rețină pe magistrat, chiar și doar dintr-o perspectivă obiectivă, a participa la concursul de promovare din data de 29.03.2015.

Astfel, participarea la acest concurs a fost posibilă datorită dispozițiilor art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 conform cărora recursul exercitat de judecătorul sancționat suspendă executarea hotărârii secției CSM de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Articolul 50 din aceeași lege prevede ce trebuie să conțină o hotărâre CSM atunci când soluționează o acțiune disciplinară remarcându-se în acest sens la alin. (1) lit. d) faptul că aceasta se referă doar la sancțiunea aplicată, în cauză cea a "avertismentului", interdicția de a participa la concursuri de promovare nefiind menționată printre sancțiunile aplicabile.

Interdicția participării la examene a celor sancționați disciplinar se regăsește de altfel și în cazul concursurilor sau examenelor de numire în funcții de conducere (art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004) ori concursurilor de promovare în funcție de judecător la ICCJ (art. 52 din 3 din aceeași lege).

Totodată, faptul că interdicția nu trebuie a fi menționată în dispozitivul hotărârii secției rezidă și din dispozițiile art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 conform căreia revocarea din funcțiile de conducere se dispune de către CSM în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare, deci nu odată cu hotărârea de sancționare.

Nici dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 10 C. proc. civ. de care se prevalează contestatorul, nu sunt incidente în speță nefiind vorba despre sancțiunii civile.

Revenind la dispozițiile art. 51 din Legea nr. 317/2004, tocmai consecința caracterului suspensiv asupra sancțiunii disciplinare dat de exercitarea recurentului a făcut posibilă ca și consecință inexistența unei interdicții generate de această sancțiune disciplinară.

Sancțiunea a devenit executorie abia la data respingerii recursului contestatorului, astfel că în mod corect au fost pronunțată Hotărârea nr. 1067/9.11.2017 a secției pentru Judecători a CSM, respectiv Hotărârea nr. 1193/16.11.2017 a Plenului CSM.

Cât privește Hotărârea Plenului CSM nr. 1317/19.12.2017, chiar dacă contestatorul a atacat soluția de respingere a participării sale la examen, fapt ce i-a permis acestuia să susțină concursul, și chiar dacă la momentul validării rezultatelor concursului, contestația sa se afla pendinte pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultatul obținut de acesta la concurs nu putea și nu poate fi validat. așa cum pretinde contestatorul, întrucât la momentul validării rezultatelor, nu îndeplinea cumulativ condițiile legale.

Posibilitatea participării sale Ia concurs ca urmare a efectului suspensiv "ope legis" conferit contestației formulate împotriva soluției prin care s-a constatat neindeplinirea condițiilor impuse de art. 44 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, nu poate echivala cu validarea rezultatului obținut, în lipsa îndeplinirii tuturor cerințelor legale. printre care se numără și aceea a inexistenței unei sancțiuni disciplinare.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"în termen de cel mult 30 de zile de Ia comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior ai Magistraturii dispune, prin hotărâre. promovarea judecătorilor și procurorilor declarați admiși".

Procedura de organizare și desfășurare a concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante este reglementată la nivel de legislație secundară, prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 28 din Regulament:

"(1) Rezultatele finale se prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. în vederea validării.

(I1) Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida. în tot sau în parte. concursul de promovare în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului sau că există dovada; săvârșirii unei fraude.

(2) In termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor finale. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor și a procurorilor declarați admiși".

După cum se poate observa din cuprinsul textului evocat, la momentul prezentării rezultatelor finale, în vederea validării, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune invalidarea totală sau parțială a concursului de promovare. în situația în care constată nerespectarea condițiilor prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului.

Prin urmare, soluțiile care pot fi dispuse de către Plen la momentul prezentării rezultatelor finale ale concursului, constau fie în validarea concursului, fie în invalidarea acestuia, în tot, sau în parte.

În ceea ce-l privește pe contestator, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avea doar posibilitatea invalidării rezultatului acestuia, în condițiile în care, acesta nu îndeplinea cumulativ cerințele legale de promovare în gradul de judecător la instanțele ierarhic superioare.

În concluzie, în raport cu cele ce preced, cele trei hotărâri contestate apar ca temeinice și legale.

În raport de motive invocate Înalta Curte apreciază că Hotărârile CSM sunt temeinicie și legale astfel că, în temeiul dispozițiile art. 29 din Legea nr. 317/2003 urmează a respinge contestația ca neîntemeiată.

Respinge contestația formulată de contestatorul A. astfel cum a fost completată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2017, domnul A., judecător la Tribunalul București, a solicitat promovarea efec
ÎCCJ 2018-05-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2018
2. Întâmpinarea Prin întâmpinarea formulată la data de 13.03.2018 intimatul CSM a solicitat respingerea contestației ca nefondată. A arătat intimatul că petenta contestatoare a participat la concursul de promovare în funcții de execuție a j
ÎCCJ 2018-06-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2491/2018
. 22/30.10.2017 a Comisiei de organizare a concursului, Hotărârea nr. 690/07.11.2017 a secției pentru procurori din cadrul C.S.M. și Hotărârea nr. 1189/16.11.2017 a Plenului C.S.M., intimatul a invocat excepția lipsei de interes a contestaț
ÎCCJ 2018-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3757/2018
are a efectelor actului administrativ în discuție, pentru a împiedica producerea unei pagube greu de reparat. 4. Apărările pârâtului Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibil
ÎCCJ 2018-05-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2018
Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea contestată Prin Hotărârea nr. 941 din 21.09.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii: - a dispus organ
Sursă