ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3244/2018

HOTĂRÂRE
10.10.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3244/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2018, sub nr. x/2018, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1317/19.12.2017 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele concursului de promovare efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, concurs organizat la 26 noiembrie 2017 și, pe cale de consecință:

a) în principal, desființarea proceselor-verbale de soluționare a contestațiilor, în ceea ce privește modul de soluționare a contestațiilor la barem:

- cu referire la întrebarea 9 de la proba practică, obligarea intimatului CSM să refacă acest proces-verbal, în sensul anulării întrebării și acordării punctajului aferent tuturor candidaților, cu recalcularea clasamentului final având în vedere acest aspect;

- cu referire la întrebările 16 și 18, menținerea baremului inițial, cu recalcularea clasamentului final având în vedere acest aspect.

b) în subsidiar, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri de invalidare a concursului de promovare pe loc în grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, date fiind încălcările semnalate, care, prin număr și prin diversitate, au compromis orice posibilitate de departajare pe criterii obiective a candidaților (contrar art. 2 din Regulament).

În susținerea contestației sale, titularul acțiunii a arătat că, la data de 26 noiembrie 2017, a participat la concursul de promovare pe loc pentru a dobândi gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obținând nota 9,1 (9,4 la proba teoretică și 9 la proba practică).

În opinia contestatorului, prin unele măsuri luate de subcomisiile de soluționare a contestațiilor au fost încălcate prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/21.09.2006, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, la întrebarea nr. 23 G2 de la proba teoretică, la disciplina drept procesual penal, subcomisia de soluționare a contestațiilor a încălcat art. 14 alin. (1) din Regulament, prin aceea că nu și-a îndeplinit integral obligația de a motiva modul de examinare a contestației la barem. În concret, aceasta nu a oferit, nici măcar în substanță, un răspuns argumentului potrivit căruia lipsa vreunei precizări referitoare la subiectul procesual care a declarat apel și la momentul în care a fost invocată pentru prima dată nelegala citare a persoanei vătămate nu permit să se considere că varianta de răspuns b) este corectă.

La întrebarea nr. 9 G2 de la proba practică, la disciplina drept penal, s-a ajuns la mediere potrivit Regulamentului, contestația fiind respinsă în sensul menținerii ca fiind corect răspunsul indicat de comisia de elaborare a subiectelor. Întrucât întrebarea de la acest punct a vizat o problemă controversată, soluția justă ar fi fost anularea întrebării, dată fiind încălcarea condiției ca subiectul de examen să nu conțină probleme controversate în doctrină sau în practică. În opinia contestatorului, subcomisia de mediere a încălcat art. 14 alin. (4) din Regulament, prin aceea că nu și-a îndeplinit integral obligația de a motiva modul de stabilire a baremului de evaluare și notare definitiv. În concret, aceasta nu a oferit, nici măcar în substanță, un răspuns argumentului de doctrină potrivit căruia infracțiunea de omisiune a sesizării presupune săvârșirea unei infracțiuni în unitatea în care lucrează subiectul activ. Deși subcomisia de mediere a prezentat o serie de lucrări de specialitate menite să explice elementul material al infracțiunii de omisiune a sesizării, dintre acestea lipsește lucrarea indicată de către contestator, ignorând practic argumentul de doctrină pe care l-a invocat. De asemenea, subcomisia de elaborare a subiectelor a încălcat art. 13 pct. 1 lit. d

1

) din Regulament, prin faptul că subiectul de concurs a conținut o problemă controversată. Această nelegalitate nu a fost înlăturată de comisia de mediere.

Relativ la întrebarea nr. 16 G2 de la proba practică, la disciplina drept procesual penal, subcomisia de soluționare a contestațiilor a stabilit două variante corecte de răspuns care se excludeau reciproc, arogându-și atribuțiile comisiei de elaborare a subiectelor, astfel că au fost practic doar 19 întrebări la proba practică și nu 20 de întrebări cum prevede Regulamentul. Procedând astfel, subcomisia de soluționare a contestațiilor, substituindu-se comisiei de elaborare a subiectelor, a încălcat art. 13 alin. (1) din Regulament, prin aceea că a stabilit ea însăși conținutul a două variante de răspuns. În concret, conținutul variantelor de răspuns b) și c) a fost modificat prin eliminarea ultimei părți. Astfel, cele două variante au dobândit un conținut diferit față de conținutul inițial al fiecăreia și, nefiresc, identic între ele: "competența de a încuviința efectuarea percheziției domiciliare la locuința inculpatului A și de a emite mandatul de percheziție, aparține judecătoriei de drepturi și libertăți de la Tribunalul A". Nesocotind aceleași dispoziții regulamentare, subcomisia de soluționare a contestațiilor a stabilit ea însăși numărul variantelor de răspuns. În concret, prin unificarea variantelor b) și c), practic, întrebarea a devenit una cu două posibile răspunsuri: răspunsul de la lit. a) și răspunsul de la lit. b) sau c). Inițial, întrebarea presupunea trei posibile răspunsuri. De asemenea, a încălcat art. 17 alin. (4) din Regulament, prin aceea că, excluzând această întrebare ca fiind întocmită de către o comisie necompetentă, proba practică de concurs a presupus rezolvarea doar a 19 întrebări, precum și art. 14 alin. (3) din același Regulament, prin aceea că a acordat punctajul corespunzător întrebării atât candidaților care au ales varianta de răspuns b), cât și candidaților care au ales varianta de răspuns c). Excluzându-se reciproc, cele două variante de răspuns nu puteau fi, ambele, corecte.

Tot la disciplina drept procesual penal, la întrebarea nr. 18 G2 de la proba practică, comisia de contestații a stabilit două variante de răspuns care nu puteau fi ambele corecte, în motivarea aferentă menționându-se că practica judiciară în materie este neunitară, fără a fi indicate exemple de hotărâri judecătorești în acest sens. Consideră contestatorul că subcomisia de soluționare a contestațiilor a încălcat art. 14 alin. (1) din Regulament, prin aceea că nu și-a îndeplinit obligația de a motiva modul de examinare a contestației la barem. În concret, aceasta nu a indicat vreo hotărâre judecătorească prin care, în urma admiterii recursului în casație, instanța supremă să stabilească ea însăși natura, durata sau cuantumul și modalitatea de executare a sancțiunii. Astfel, nu a fost evidențiat caracterul neunitar al practicii judiciare în materie, pe care subcomisia de soluționare a contestațiilor l-a afirmat. Subcomisia de soluționare a contestațiilor a încălcat art. 14 alin. (3) din Regulament, prin aceea că s-a acordat punctajul corespunzător întrebării atât candidaților care au ales varianta de răspuns a) "trimiterea spre rejudecare", cât și candidaților care au ales varianta de răspuns b) "reținerea spre rejudecare". Excluzându-se reciproc, cele două variante de răspuns nu puteau fi, ambele, corecte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că hotărârea atacată a fost emisă în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare incidente.

Prin raportare la aspectele susținute de contestator, se precizează că posibilitatea reanalizării contestațiilor la barem ar echivala cu reevaluarea baremelor definitiv adoptate de către comisiile de soluționare a contestațiilor la bareme și, respectiv cu substituirea instanței, acestor comisii, ceea ce nu este admisibil.

Se mai arată că nici dispozițiile legale care reglementează procedura de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante la instanțele superioare și parchetele de pe lângă acestea, cuprinse în Legea nr. 303/2004, nici prevederile regulamentare, nu prevăd posibilitatea reevaluării contestațiilor la barem de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau de către instanța de judecată.

Consiliul Superior al Magistraturii, având rolul său legal de a veghea la respectarea cerințelor prevăzute în normele juridice edictate pentru organizarea și desfășurarea examenului de promovare al judecătorilor și procurorilor, nu poate interveni în sfera de activitate a comisiilor de concurs, având prerogative conferite de lege doar pentru exercitarea controlului de legalitate pe baza verificărilor efectuate de comisiile cărora le-a stabilit atribuții specifice, soluțiile comisiilor fiind producătoare de efecte juridice în planul constatărilor și rezolvărilor pe care le stabilesc la problemele cu care sunt sesizate.

Examinând Hotărârea nr. 1317/19.12.2017, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de dispozițiile legale și regulamentare incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al contestației, pentru următoarele considerente:

III.1 Argumentele de fapt și de drept relevante

Contestatorul A. a participat la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante la instanțele superioare și parchetele de pe lângă acestea din data de 26.11.2017, concurs aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941/21.09.2017, opțiunea exercitată de contestator fiind aceea de promovare pe loc în vederea obținerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urma parcurgerii probelor de concurs, contestatorul a obținut media 9,1, iar în urma stabilirii ierarhiei candidaților la acest concurs, nu a fost declarat admis.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1317/19 decembrie 2017, a cărei legalitate a fost supusă cenzurii instanței judecătorești competente de către contestator, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-au dispus următoarele:

Art. 1 - Respingerea plângerilor prealabile formulate de domnii procurori B., C., D., E., A. și de doamna judecător F., candidați la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor.

Art. 2 - S-a luat act de memoriile formulate de mai mulți candidați și s-a dispus sesizarea Comisiei nr. 2 în vederea modificării dispozițiilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 621/2006 modificată.

Art. 3 - Suplimentarea locurilor pentru promovarea pe loc pentru toți candidații care au obținut medii egale cu cea a ultimului candidat, (...).

Art. 4 - Respingerea redistribuirii diferenței de 4 locuri rămase neocupate la nivel de tribunal - drept comercial și drept financiar fiscal.

Art. 5 - Respingerea memoriilor privind suplimentarea formulate de către ceilalți candidați care nu au obținut medii egale cu cea a ultimului candidat declarat admis.

Art. 6 - Aplicarea criteriilor de departajare prevăzute de Regulament, pentru candidații care au obținut medie egală cu cea a candidatului clasat pe ultimul loc la concursul de promovare efectivă.

Art. 7 - Validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare, efectivă și pe loc, a judecătorilor și procurorilor, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din hotărâre.

Criticile formulate de contestator vizează în esență pretinse neregularități în desfășurarea concursului determinate de modalitatea de soluționare a contestațiilor la barem formulate la disciplina Drept penal și Drept procesual penal - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de către unii candidați la Concursul de promovare efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, susținut la data de 26 noiembrie 2017, conduita adoptată prin soluțiile date asupra contestațiilor formulate în cauză constituind, în opinia contestatorului, încălcări ale prevederilor legale care guvernează acest concurs.

Modalitatea de soluționare a contestațiilor la baremele de evaluare și notare, precum și atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în această privință sunt prevăzute la art. 20 alin. (4) - (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"(4) Baremele de evaluare și notare se afișează la centrele de concurs la încheierea probei scrise. În termen de 48 de ore de la publicarea baremelor pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii candidații pot face contestații la bareme, care se depun la Institutul Național al Magistraturii și se soluționează în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestare, potrivit art. 14 alin. (1). Soluția se motivează în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru soluționarea contestațiilor. Baremele definitive stabilite în urma soluționării contestațiilor se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Institutului Național al Magistraturii.

(5) În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este altul decât cel indicat în barem, punctajul corespunzător întrebării respective se acordă numai candidaților care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.

(6) În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect indicat în baremul inițial nu este singurul răspuns corect, punctajul corespunzător întrebării respective se acordă pentru oricare dintre cele două variante de răspuns stabilite ca fiind corecte prin baremul definitiv.

(7) În situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări din testul-grilă, punctajul corespunzător întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaților.

(8) Plenul Consiliul Superior al Magistraturii poate să dispună sancționarea, cu reducerea drepturilor bănești cuvenite pentru activitatea prestată, membrilor comisiilor de elaborare a subiectelor sau de soluționare a contestațiilor, care sunt răspunzători pentru anularea unor subiecte, din rea-credință sau gravă neglijență".

Potrivit art. 28 din Regulament:

"(1) Rezultatele finale se prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. în vederea validării.

(1

1

) Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida în tot sau în parte, concursul de promovare în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului sau că există dovada săvârșirii unei fraude."

Din cele expuse în precedent rezultă că în exercitarea competențelor sale legale, Consiliul Superior al Magistraturii poate, atunci când constată, din oficiu sau la cerere, nerespectarea condițiilor prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului sau că există dovada săvârșirii unei fraude, să-l invalideze. În mod corespunzător, controlul judecătoresc de legalitate efectuat ulterior, se circumscrie acelorași coordonate.

Cercetarea și constatarea validității oricărui concurs de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție de către Consiliul Superior al Magistraturii exclude, cum se susține de intimat, verificarea baremului inițial sau a celui definitiv, deoarece comisiile de elaborare a subiectelor și comisiile de soluționare a contestațiilor ori de mediere au drept de apreciere discreționar în domeniul sau în disciplina lor de specialitate, astfel încât nici Consiliul și nici instanța de control judiciar nu sunt îndreptățiți a stabili răspunsul corect sau soluția la contestația la barem (admitere sau respingere).

Cu toate acestea, controlul de legalitate administrativ efectuat de Consiliul Superior al Magistraturii nu exclude verificarea respectării competențelor, termenelor și condițiilor legale ori regulamentare de către cele trei comisii atunci când au întocmit subiectele de concurs, când au soluționat contestațiile la barem și au stabilit baremul definitiv.

Procedând la o analiză în acești parametri, Înalta Curte reține că o primă critică formulată de contestator a fost cea referitoare la soluția adoptată de comisia de soluționare a contestațiilor la barem în legătură cu baremul definitiv la întrebarea nr. 23 din cadrul grilei nr. 2, titularul acțiunii opinând că subcomisia nu și-a îndeplinit integral obligația de a motiva modul de examinare a contestației, în condițiile în care aceasta nu a oferit nici un răspuns argumentului că varianta de răspuns b) este corectă.

În legătură cu întrebarea nr. 18 din grila nr. 2, contestatorul a expus critici similare, considerând că nici această soluție nu a fost integral motivată de către subcomisie, iar în ceea ce privește întrebarea nr. 9 din cadrul aceleiași grile, s-a susținut că aceasta viza o problemă controversată și subcomisia de mediere, de asemenea, nu și-a îndeplinit integral obligația de a motiva modul de stabilire a baremului de evaluare.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica referitoare la faptul că în motivările realizate de comisiile de contestații/mediere nu au fost combătute punctual toate argumentele invocate în contestațiile la barem și astfel ar fi fost încălcate prevederile art. 14 alin. (1) din Regulament, întrucât prevederile regulamentare stabilesc în sarcina comisiilor doar obligația de a motiva soluțiile adoptate, nu și de a răspunde tuturor motivelor invocate în contestații.

A mai susținut contestatorul că la întrebarea nr. 9 din grila nr. 2 era vorba de o problemă controversată, ceea ce în opinia sa justifica o soluție de anulare a grilei de răspuns, dată fiind încălcarea condiției ca subiectul de examen să conțină probleme controversate în doctrină sau în practică.

Instanța de control judiciar constată, pe baza celor arătate mai sus, că nu este în căderea și competența sa a analiza în ce măsură o problemă juridică este controversată în literatura de specialitate, dacă o lucrare, cu o opinie contrară majorității celorlalți autori în domeniul de drept respectiv, poate fi un reper doctrinar pentru acest concurs.

Prin procesul-verbal de mediere pentru disciplina Drept penal - procurori s-au respins motivat contestațiile la baremul inițial la această întrebare, așa încât nu este susținută afirmația contestatorului, opinia majoritară, ale cărei dispoziții produc efecte juridice, fiind aceea că aspectele contestate sunt neîntemeiate.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la soluția dată de comisia de soluționare a contestațiilor la barem contestației la întrebarea nr. 18, grila nr. 2. Aprecierea comisiei în sensul existenței unei practici neunitare în materie, care justifica alături de răspunsul c) și varianta de răspuns b), înscrie conduita comisiei în ipoteza normei prevăzută de art. 20 alin. (6) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, dispoziție care privește notarea ambelor răspunsuri corecte.

Neindicarea unei hotărâri judecătorești, cum susține contestatorul, de natură a demonstra existența unei practici neunitare în materie, nu invalidează aprecierea comisiei de soluționare a contestațiilor la barem în sensul arătat. De asemenea, cu riscul repetării, excluderea logică și, implicit, juridică, a uneia dintre soluțiile considerate ca fiind corecte de cealaltă variantă de răspuns, nu reprezintă elemente de analiză a instanței de contencios în cercetarea legalității operațiunilor administrative contestate.

Referitor la soluția adoptată de comisia de soluționare a contestațiilor la barem în legătură cu contestațiile formulate împotriva baremului inițial la întrebarea nr. 16, grila nr. 2, instanța de control judiciar o consideră legală, criticile contestatorului fiind de asemenea nefondate.

Comisia a admis contestațiile formulate, acordând punctaj corespunzător acestei întrebări atât candidaților care au indicat varianta de răspuns b), cât și celor care au indicat varianta de răspuns c). În soluționarea acestora, comisia de soluționare a contestațiilor nu s-a substituit comisiei de elaborare a subiectelor, ci a exclus din varianta de răspuns circumstanțierea faptică a celor două răspunsuri, care nu se înscria în tematica de concurs, având astfel în vedere, la evaluarea răspunsului corect, numai prima parte a acestuia. Prin această operațiune, răspunsurile de la lit. b) și c) au devenit identice, având același conținut, se înscriau în tematica de concurs și reprezentau variantele corecte.

Din punct de vedere procedural, modul de soluționare a contestațiilor și măsurile luate de Comisia de soluționare a contestațiilor la baremul pentru disciplina Drept penal și Drept procesual penal - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt conforme cu dispozițiile legale și regulamentare citate mai sus, iar Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a circumscris acțiunea și măsurile luate exclusiv prevederilor art. 28 alin. (1) din Regulament, dispunând, prin Hotărârea nr. 1317/19.12.2017, validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare, efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1

1

) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului C.S.M., cu modificările și completările ulterioare, "Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, concursul de promovare în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului sau că există dovada săvârșirii unei fraude".

Cum nici una dintre aceste două condiții nu a fost incidentă, în mod corect Consiliul Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare, iar susținerea contestatorului privind invalidarea concursului apare ca neîntemeiată.

Hotărârea CSM nr. 1317/19.12.2017, prin care, la art. 7, s-a dispus validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare, efectivă și pe loc a judecătorilor și procurorilor, a fost adoptată cu respectarea prezumției de legalitate a actelor emise de comisiile de concurs în examinarea căilor de atac specifice fiecărei etape prevăzute prin Regulament până la stabilirea notei finale a unui candidat, fiind avute în vedere și cerințele respectării marjei de apreciere a fiecărei comisii în îndeplinirea atribuțiilor asumate.

Pe de altă parte, jurisprudența constantă a instanței supreme este în sensul că nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ cenzurarea modului în care comisia de elaborare a subiectului a înțeles să puncteze, pe barem, elementele considerate necesare de a fi tratate prin subiectul de concurs, și nici a modului în care comisia de soluționare a contestațiilor a recorectat lucrarea, în baza aceluiași barem, urmare contestației, dacă aceste elemente sunt dintre cele care se încadrează în tematica și bibliografia stabilită prin concurs. În respectarea acestei jurisprudențe, controlul de legalitate prin care se tinde a se reforma soluții avute în vedere de aceste comisii de concurs excede competențelor instanțelor judecătorești.

Este adevărat că la art. 2 din Hotărârea CSM nr. 1317/19.12.2017, s-a luat act de memoriile formulate de mai mulți candidați și s-a dispus sesizarea Comisiei nr. 2 în vederea modificării dispozițiilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului C.S.M., însă aceste aspecte nu sunt de natură să afecteze legalitatea actului administrativ atacat, având în vedere că principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, impune ca instanța de contencios administrativ să verifice concordanța actului administrativ supus analizei, cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea căruia a fost emis.

Ca atare, nu există motive de nelegalitate formală a proceselor-verbale întocmite de comisia de soluționarea contestațiilor, situație care a fost reținută întocmai de către intimat, care a dispus în mod legal validarea rezultatelor finale ale concursului prin hotărârea dedusă judecății.

III.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate

În raport de prevederile art. 29 alin. (7) din legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1317/19.12.2017.

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1317 din 19 decembrie 2017, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2018
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei și contestația formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administ
ÎCCJ 2018-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2763/2018
Asupra contestației de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației și motivarea acesteia Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justi
ÎCCJ 2018-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2018
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată la data de 1 februarie 2018, pe rolul Înaltei
ÎCCJ 2018-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2018
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății în prezenta cauză Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios adm
ÎCCJ 2018-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2018
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parți
Sursă