ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2019

Asupra cererilor de recurs de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat:

- Constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 1.1 lit. b), 4.1 lit. b), 4 3,/, 6.1, 6.2, 6.3 din contractul de credit nr. x, art. 1.f: act adițional din data de 21 septembrie 2010

- Obligarea pârâtei la calcularea și încasarea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului x;

- Restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, și anume restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare (790.01 CHF), comision de administrare, la care se vor adaugă dobânzile legale aferente și restituirea sumelor încasate cu titlu de rata de dobânda excedentara perceputa de către banca ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale și legale;

- Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului

- Denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește în moneda națională.

La data de 16 iunie 2015 reclamantul A. a depus cerere precizatoare cu privire la dobânda excedentară achitată de reclamant ca urmare a nerespectării de către bancă a dispozițiilor contractuale, prin modificarea marjei băncii, pentru restituirea sumelor, încasate cu acest titlu și care exced dispozițiilor legate se impune ca pârâta să calculeze și să încaseze dobânda raportându-se la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului (marja = 4 puncte, marjă care să rămână fixă pe toată perioada contractuală)

Prin Sentința civilă nr. 18371 din 12 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 2 decembrie 2015 sub nr. x/2015.

Prin Sentința civilă nr. 1794 din 21 martie 2016 Tribunalul a admis în parte cererea formulată, a constatat caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.3, 6.1, 6.2 și 6.3 și a obligat pârâta la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, constatate abuzive, respectiv 6.767,65 RON c/val comision plată anticipată și 96.899,7 RON c/val comision administrare; a respins, ca nefondate, celelalte capete de acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta B. SA, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr unic.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin Decizia civilă nr. 2095 din 28 noiembrie 2017 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. SA, împotriva Sentinței civile nr. 1794 din 21 martie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulata.

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 4.3. teza finală din contract referitoare la modificarea valorii dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a băncii.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

A compensat, în tot, cheltuielile de judecata ale părților, efectuate în apel.

Împotriva Deciziei civile nr. 2095 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă B. SA.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul reclamantului A.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 și C. proc. civ.

Recurentul-reclamant sub un prim aspect arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1 lit. B) din anexa Legii nr. 193/2000.

Comisioanele nu au fost definite prin contract, în acest fel fiind imposibil de stabilit ce prestație a creditorului acoperă acestea în contrapartidă. Caracterul transparent al clauzelor impunea o definire riguroasă a oricăror comisioane și cheltuieli stabilite în sarcina consumatorilor.

Faptul că în contractul de credit s-au menționat în mod concret că sumele care trebuiau achitate în contul unora dintre comisioane vor fi aplicate prin aplicarea unor procente la soldul creditului nu are semnificația unor definiri riguroase a acestor comisioane și nu poate conduce la concluzia că respectivele prevederi contractuale au fost redactate într-o manieră clară și ușor de înțeles.

Instanța de apel reține că potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 este permisă perceperea unor comisioane, însă această prevedere nu exclude verificarea caracterului inteligibil al clauzelor.

În plus se mai arată că art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/2000 trebuie interpretat în sensul că este necesar să se expună prin conținutul clauzei funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care face referire clauza respectivă precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului.

Se mai susține că nu sunt îndeplinite cerințele legale în ceea ce privește plata comisionului de administrare modul în care este prezentat comisionul de administrare coincide cu cel al dobânzii curente, comisionul de administrare nu este definit, nu rezultă care este rolul, funcțiile sau criteriile de determinare a acestuia.

Această clauză privind comisionul de administrare creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.

În consecință, aceste clauze abuzive sunt nule absolut.

În ceea ce privește comisionul de acordare, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 1 lit. B) din anexa Legii nr. 193/2000.

Cu privire la comisionul de plată anticipată, recurentul-reclamant consideră că în mod greșit instanța de apel a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material, care prevăd că nu e suficient ca o clauză contractuală să nu fie interzisă de lege pentru a fi considerată abuzivă, ci trebuie să aibă și un caracter clar, inteligibil care să permită consumatorului să înțeleagă contraprestația Băncii.

Dezechilibrul semnificativ este rezultatul unui comportament contrar bunei credințe.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul pârâtei B. SA.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurată, sub aspectul constatării nulității clauzei de la art. 4.3 teza finală din contractul de credit referitoare la modificarea valorii dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a băncii.

Recurenta-pârâtă apreciază incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de soluția pronunțată asupra clauzei de la art. 4.3 teza finală din contract.

Se susține că instanța de apel nu a realizat o analiză a clauzei prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 alin. (1) lit. a) din Anexa, unde este prevăzută, prin excepție de la dispozițiile art. 4, ipoteza în care banca poate modifica dobânda, ci s-a limitat la aprecieri generale în baza textului art. 4 alin. (1) pentru a ajunge la concluzia că în speță există un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobândă variabilă în funcție de evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii au respectat întru totul dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de credit.

În iulie 2007 nu exista obligația legală ca nivelul dobânzii variabile să fie precizat în contract în funcție de un anumit indice de referință sau un alt criteriu. Modificarea clauzei dobânzii nu a avut loc în afara prevederilor contractuale, ci strict în aplicarea clauzei care a fost cunoscută și asumată de împrumutat.

De asemenea, se arată că sintagma evoluția pieței financiare sintetizează o modalitate de calcul extrem de complexă, în plus se situează la un nivel accesibil consumatorului mediu.

Se mai expune că la momentul încheierii contractului de credit, nivelul dobânzii variabile nu trebuia precizat în contract în funcție de un anumit indice de referință, această obligație fiind introdusă ulterior prin O.U.G. nr. 50/2010, iar banca a implementat aceste prevederi prin încheierea actului adițional la contractul de credit prin care a fost introdusă formula de calcul a dobânzii consacrată la nivel legislativ.

Sintagma sus menționată nu este contrară nici bunei credințe, inserarea unei clauze contractuale prin care părțile convin că dobânda se va modifica în funcție de aceste eventuale evoluții este justificată.

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ în detrimentului reclamantului.

Cele invocate de recurenta-pârâtă sunt în acord cu jurisprudența CJUE în ceea ce privește noțiunea de dezechilibru semnificativ.

De asemenea, împrumutatul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor.

Prevederea contractuală privind dobânda variabilă și motivul variației au un caracter cât se poate de inteligibil din punct de vedere juridic.

De la momentul încheierii contractului de credit Banca a respectat întocmai prevederile Legii nr. 193/2000 pct. 1 lit. a) alin, al doilea din Anexa la lege, în sensul că a prevăzut în contract o motivație întemeiată a variației dobânzii revizuibile, banca nefiind obligată să menționeze formula de calcul.

Se mai susține că dezechilibrul produs în detrimentul consumatorului nu poate fi apreciat ca fiind semnificativ, în condițiile în care rata lunară plătibilă de împrumutat a crescut o singură dată, când s-a trecut de la dobânda fixă de 3,9% la dobânda revizuibilă de 4,95 pentru ca ulterior să nu se înregistreze nicio variație a acesteia.

Se mai menționează că acest criteriu de modificare a dobânzii a fost eliminat din contract începând cu data încheierii actului adițional din 21 septembrie 2010 moment de la care dobânda a variat exclusiv în funcție de indicele LIBOR 6M.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părților la 25 octombrie 2019.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 23 mai 2019, în unanimitate, au fost admise în principiu recursurile potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Recursul recurentului-reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., așa încât, prin raportare la textele de lege invocate prin cererea de chemare în judecată, s-a analizat dacă instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, în lumina particularităților speței și a normelor de drept material incidente în cauză.

Sub aspectul criticilor prin care se contestă soluția instanței de apel care a apreciat în sensul legalității și valabilității clauzei contractuale inserată la art. 6.3 din Contractul de credit nr. x din 30 iulie 2007 prin care se face referire la perceperea unui comision de administrare datorat băncii de către recurentul-împrumutat, se constată că în mod legal și corespunzător instanța a reținut caracterul clar și inteligibil al acestei clauze. Din perspectiva art. 1 lit. b) din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000, transparența unei clauze se analizează prin raportare la posibilitatea unui consumator informat de a prevedea, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice și juridice care rezultă din clauzele contractuale ce îl privesc (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler și Rabai, C-26/13).

Susținerea recurentului în sensul că amintitul comision de administrare nu a fost definit în mod riguros de către bancă, cu toate că aceasta din urmă a conceput termenii și condițiile convenției de credit contestată, apare ca neîntemeiată deoarece valoarea comisionului și modalitatea lui de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar motivele perceperii lui rezultă cu ușurință din lecturarea condițiilor particulare ale convenției. Pe de altă parte, așa cum a reținut în mod legal și instanța de apel, existența comisionului de administrare apare reglementată prin art. 36 alin. (3) din O.U.G.. nr. 50/2010, act normativ care a transpus în legislația națională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori, situație în care inserarea respectivei clauze la momentul încheierii contractului x din 30 iulie 2007 nu doar că nu era interzisă de lege dar nici ulterior amintitul comision nu a fost apreciat ca fiind unul abuziv.

Fiind indicat procentul de comision și suma la care se aplică, această clauză transpune în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă, așa încât, puteau fi evaluate, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultau din clauză.

În ceea ce privește critica recurentului prin care se contestă soluția instanței de apel care a apreciat în sensul legalității și valabilității clauzei inserată la art. 6.1 din contractul de credit, clauză referitoare la comisionul de procesare, se observă că pe această cale se reiau alegațiile exprimate și cu ocazia contestării comisionului de administrare, că în fapt reclamantul nu este de acord cu maniera definirii respectivului comision de către bancă și că în niciun moment acesta nu a indicat în ce fel denumirea comisionului și modul de redactare al acestuia a fost influențat de caracterul negociat sau nu al clauzei respective.

În speță, față de conținutul clauzei referitoare la comisionul de procesare și chiar față de denumirea comisionului, se constată că împrumutatul a fost în măsură să prevadă, la data încheierii convenției de credit, care sunt consecințele juridice și economice pe care le implică respectivul comision.

Din perspectiva criticilor recurentului sub aspectul încălcării normelor de drept material de către instanța de apel care prin decizie nu a reținut caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de plată anticipată, se observă că nu se indică în concret textul de lege care ar fi fost nesocotit de către instanță și nici în ce ar consta efectiv nelegalitatea soluției pronunțate. Ca și în cazul celorlalte comisioane contestate recurentul reia ideea netranspunerii în mod clar și inteligibil a clauzei privind comisionul, susținând că nu este suficient ca o clauză să fie permisă de lege pentru a nu fi considerată abuzivă, ea trebuind să și permită consumatorului să înțeleagă contraprestația băncii.

În niciun moment recurentul nu a contestat faptul că amintitul comision a fost eliminat din contract în 2010, banca înștiințându-l despre modificare la 10 septembrie 2010, și nu a contrazis reținerea instanței de apel sub aspectul valorii reduse a sumei percepute care nu era de natură a produce un dezechilibru al obligațiilor părților în detrimentul consumatorului.

Pe de altă parte, în mod corect instanța de apel a apreciat acest comision ca fiind legal și clar exprimat pe perioada cât a fost în vigoare 2007 - 2010.

În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-pârâtă B. SA prin care se critică decizia instanței de apel sub aspectul încălcării sau al aplicării greșite a normelor de drept material din cuprinsul Anexei 1 la Legea nr. 193/2000, se reține că alin. (1) lit. a), din actul normativ evocat, stabilea la momentul încheierii contractului părților faptul că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în convenție. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Totodată, potrivit alin. (2) din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000: dispozițiile alin. (1) lit. a) nu sunt aplicabile în cazul tranzacțiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare și altor produse sau servicii, în cazul în care prețul este legat de fluctuațiile cotației bursiere sau al indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla.

Din perspectiva normelor legale evocate, banca recurentă susține că în mod greșit instanța de apel a constatat ca fiind abuzivă clauza contractuală inserată de părți la art. 4.3 din Convenția de credit nr. x din 30 iulie 2007 privind dobânda variabilă în funcție de evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii, în speță nefiind întrunite condițiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al acestei clauze. S-a mai susținut că legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu impunea prezentarea pe larg în cuprinsul contractului a modalității de calcul a dobânzii variabile ci doar indicarea motivului întemeiat și că nivelul dobânzii nu trebuia precizat în funcție de un anumit indice de referință: această obligație introducându-se ulterior, prin O.U.G.. nr. 50/2010; banca înțelegând să implementeze aceste prevederi prin încheierea din 21 septembrie 2010 a actului adițional la contractul de credit, prin care s-a introdus formula de calcul a dobânzii consacrată la nivel legislativ: indicele LIBOR la 6 luni + marja fixă a băncii.

Cu toate acestea, se observă că susținerile recurentei pot reprezenta un criteriu care ar fi putut fi avut în vedere pentru modificarea dobânzii variabile (și-anume, evoluția și condițiile nefavorabile ale pieței financiar-bancare, atât la nivel internațional, cât și la nivel național) iar nu însăși motivul întemeiat la care face trimitere alin. (1) lit. a), paragraful al doilea, din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000.

Prin decizia recurată, în mod legal a reținut instanța de apel faptul că amintita clauză nu poate fi înțeleasă în mod clar și fără echivoc de către consumator, motivul pentru care banca poate să modifice unilateral rata dobânzii curente revizuibile, după un criteriu care la rândul lui nu poate fi anticipat (evoluția pieței financiare sau politica de credite a Băncii), nerăspunzând exigențelor normelor legale evocate mai sus.

Așadar, respectiva clauză nu respectă cerința de transparență impusă de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2095 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM