ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2332/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2014, reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării contestație împotriva Hotărârii Colegiului director al CNCD nr. 587/22.10.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014, petitia x/18.04.2014. Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2014, reclamantul Sindicatul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Societatea Națională A Sării S.A., contestație împotriva Hotararii nr. 587 din 22.10.2014, pronunțată de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării in dosarul nr. x/2014, format ca urmare a înregistrării petitiei Sindicatului A. sub nr. x. A solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se constatate că reprezintă discriminare următoarele: (i) interdicția de a ocupa funcții de conducere în organizațiile sindicale și pentru persoanele ce exercita funcțiile enumerate la art. 78 lit. (a)-(g), alături de cele reținute în cuprinsul Hotărârii nr. 587/22.10.2014, respectiv in compartimentul de audit, compartimentul de control de specialitate și consilierii juridici; (ii) refuzul reducerii programului de lucru lunar în vederea desfasurarii activitatii sindicale, fără afectarea drepturilor salariale, conform art. 134 și art. 135 din CCMU 2014-2015. Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepția conexității și a fost conexat dosarul nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2009 din 14 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse cererile conexe formulate de reclamanții Societatea Națională a Sării S.A. și Sindicatul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ca neîntemeiate.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanții Societatea Națională a Sării S.A. și Sindicatul A.. 3.1. Reclamanta Societatea Națională a Sării S.A a declarat recurs criticând soluția pronunțată de Curtea de Apel București pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Într-o primă critică, reclamanta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1246 din C. civ. și a O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. S- a arătat că nulitatea este definită ca sancțiunea ce lipsește actul administrativ de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Această sancțiune intervine atunci când sunt încălcate normele juridice ce reglementează condițiile de validitate ale actului juridic, indiferent dacă sunt condiții de fond sau de formă. Orice act administrativ trebuie motivat formal, atât în drept, cât și în drept, deoarece aceasta presupune identificarea corectă a textului de lege în baza căruia s-a emis actul în cauză. Astfel, nu se poate stabili arbitrar temeiul de drept, deoarece în caz contrar, obligația indicării temeiului de lege ar fi lipsită de orice consecință juridică, deoarece autoritatea administrativă emitentă s-ar putea limita la indicarea în mod generic a "legislației române în domeniu". Or, referirea instanței la o eroare materială în indicarea temeiului de drept al actului administrativ atacat nu răspunde criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță. În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. O a doua critică vizează aspectele de fond referitoare la discriminare, așa cum acestea reies din O.G. nr. 137/2000, în sensul că în mod greșit a apreciat instanța că interdicția de a ocupa funcții de conducere în sindicat a persoanelor care ocupă funcții în compartimentul audit, compartimentul de control și specialitate și a consilierilor juridici, reprezintă discriminare. În esență, reclamanta a arătat că instanța nu a răspuns apărărilor formulate de reclamantă cu privire la aspectele de fapt și de drept care nu permit calificarea măsurilor luate la nivelul societății, ca fiind discriminatorii. Astfel, în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2014 - 2015 a fost introdusă o incompatibilitate cu scopul de a proteja activitatea sindicală și nu cu scopul de a realiza o discriminare. Această măsură prevăzută în contractul colectiv de muncă are rolul de a preveni conflictul de interese, deoarece este nelegal ca o persoană din conducerea societății să dețină funcții de conducere în cadrul unei organizații sindicale din cadrul societății. Cumulul de calități presupune o ingerință a puterii administrative în cea sindicală și constituie un factor determinant care afectează echilibrul sindical - acest aspect a fost inserat în urma consultării cu sindicatul reprezentativ al societății și este rezultatul unei negocieri directe între reprezentanții conducerii societății și reprezentanții salariaților. Întrucât, aspectele menționate nu pot fi subsumate niciuneia dintre ipotezele prevăzute de O.G. nr. 137/2000, fapta reținută în sarcina reclamantei nu constituie contravenție și nu trebuia sancționată de CNCD. 3.2. Reclamanta Sindicatul A. a declarat recurs criticând soluția pronunțată de Curtea de Apel București pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva hotărârii CNCD, deoarece acesta nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor care au făcut obiectul sesizării în fața acestui organ administrativ-jurisdicțional. Astfel, deși în cadrul sesizării făcute s-a făcut referire la articolul 78, teza finală din contractul colectiv de muncă la nivelul anilor 2014-2015, soluția CNCD reține caracterul discriminatoriu al prevederii contractuale contestate numai în legătură cu o parte din categoriile de funcții enumerate în cadrul articolului menționat. Interdicția impusă de partenerii de dialog social ai salariaților B. privitoare la ocuparea funcțiilor de conducere în cadrul organizațiilor sindicale se referă, atât la funcțiile de conducere enumerate la art. 78 lit. a-g), cât și la funcțiile din cadrul compartimentului de audit, de control intern de specialitate și la consilierii juridici. În esență, criticile reclamantei Sindicatul A. vizează faptul că instanța de fond a omis în totalitate să analizeze susținerile formulate prin acțiunea introductivă de instanță și să se pronunțe asupra acestora. În jurisprudență s-a stabilit că motivarea hotărârii judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, cu mențiunea că motivarea trebuie să fie clară, concisă, în concordanță cu probele și actele de la dosar (Decizia nr. 3338/11.04.2011 pronunțată de ICCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală). S-a mai arătat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, fiind astfel circumscrisă noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 5 iunie 2018.

Apărările formulate în cauză La data de 26.01.2016, reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta Sindicatul A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. S-a arătat că instanța a răspuns argumentelor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar critica recurentei în sensul de a extinde caracterul discriminatoriu al interdicției impusă de art. 78 din contractul colectiv de muncă și pentru funcțiile de conducere, aceasta nu are suport juridic. La data de 22.01.2016 reclamanta Sindicatul A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta Societatea Națională a Sării S.A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. S-a arătat că motivele de recurs sunt nefondate, deoarece hotărârea emisă de CNCD reprezintă un act administrativ care este supus exigențelor O.G. nr. 137/2000, ceea ce înseamnă că nu pot fi invocate dispozițiile de drept civil pentru a înlătura argumentația instanței de fond. Pe de altă parte, prevenirea conflictului de interese nu poate fi realizată prin luarea unei măsuri discriminatorii, care încalcă legislația în domeniu și principiile egalității și nediscriminării. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Recursurile declarate de reclamanții Societatea Națională a Sării S.A. și Sindicatul A. vor fi analizate de Înalta Curte sub aspectul nemotivării hotărârii de către instanța de fond. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile incidentelor procesuale ridicate în fața instanței, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțata cu nerespectarea prevederilor C. proc. civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Considerentele nu trebuie să fie ample, întrucât motivarea nu este o chestiune de volum, fiind nevoie de argumente pertinente care să răspundă pe scurt apărărilor și solicitărilor părților, care au depus cereri ample și au formulat argumente de nelegalitate ce nu au fost analizate de instanță. Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 a statuat că, dacă, într-adevăr, obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument - noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. În speță, instanța a expus pe 11 pagini susținerile din cererile de chemare în judecată și din întâmpinările depuse de părți la dosarul cauzei, iar în finalul hotărârii a enumerat mai multe norme de drept și a prezentat conținutul principiului egalității în fața legii, așa cum a fost acesta conturat în hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională a României. Motivarea nu conține o analiză a susținerilor părților și a probelor administrate și nici nu prezintă raționamentul jurisdicțional ce a stat la baza pronunțării soluției în cauză. Așa fiind, hotărârea este nemotivată, ceea ce echivalează cu lipsa cercetării fondului, aspect ce împiedică instanța de recurs să exercite controlul de legalitate asupra hotărârii recurate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursurile, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.