ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18.09.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamanta Societatea A. S.A. Săvinești prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat anularea pct. 82 alin. (38) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Norme metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Potrivit textului normativ anterior menționat (38) "Nerespectarea prevederilor alin. (36) și alin. (37) atrage plata accizelor calculate pe baza cotei accizei prevăzute pentru cărbune, cocs, gaz natural sau energie electrică utilizate în scop comercial pentru neconformitatea acestora cu dispozițile art. 206 alin. (1) pct. 2 lit. a Codul fiscal.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 623 din 26.02.2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A. Săvinești prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.A. Săvinești prin administrator special B. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată cu consecința anulării pct. 82 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2004 privind Codul fiscal.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susținut următoarele:

În susținerea primului motiv de nelegalitate se arată că hotărârea atacată este nelegală, întrucât adoptarea acesteia s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ. referitoare la obligația instanței de a-și motiva hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă, care au fost puse în prealabil în discuția părților.

Instanța de fond nu a pus în discuția contradictorie a părților împrejurarea că actul administrativ normativ supus cenzurii a fost abrogat înainte de adoptarea hotărârii, încălcându-se principiul contradictorialității, cu consecințe semnificative asupra dreptului la apărare.

Se apreciază că hotărârea atacată este în egală măsură, nelegală și netemeinică, prin însăși utilizarea acestui motiv de respingere, instanța de fond neindicând nici un motiv legal pentru care un act administrativ normativ ieșit din vigoare nu mai poate fi cenzurat sub aspectul legalității sale după abrogarea sa, deși instanța de fond a fost învestită cu anularea sa anterior ieșirii lui din vigoare.

Referitor la al doilea motiv de nelegalitate se susține că textul normativ a cărui anulare se solicită este esențialmente nelegal contravenind în mod vădit prevederilor art. 206

20

alin. (1), pct. 2 lit. a Codul fiscal, întrucât prin aceste prevederi legale se instituie o excepție de la obligația de plată a accizelor pentru produse energetice utilizate în alt scop decât cel de combustibil pentru motor și încălzire, iar textul normativ criticat modifică această excepție în condițiile în care deși produsul energetic nu este folosit pentru combustibil totuși trebuie plătită acciza exceptată de Codul fiscal dacă nu se respectă obligația de notificare prevăzută la pct. 82 alin. (36) și (37) din H.G. nr. 44/2004.

În opinia recurentei, textul actului administrativ normativ contestat face o adăugire nepermisă la lege, stabilind cu titlu de sancțiune a nerespectării acestei formalități, contrar celor dispuse de legiuitor prin art. 206

20

alin. (1), pct. 2 lit. a Codul fiscal în sensul că deși contribuabilul nu utilizează produsul energetic drept combustibil pentru motor ori pentru încălzire, totuși el trebuie să plătească accize.

Normele metodologice puteau să prevadă sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a depune notificarea prevăzută de pct. 82 alin. (36) și (37), însă sancțiunea adoptată nu putea fi aceea a anulării beneficiului prevăzut de lege, respectiv scutirea la plata accizei dacă se utilizează produsul în alt scop decât acela de combustibil.

Este adevărat că prin art. 206

20

alin. (4) din Codul fiscal se prevede că modalitatea și condițiile de aplicare se stabilesc prin normele metodologice, însă această prevedere nu poate fi de natură a conduce la emiterea unui act administrativ care în loc să adopte condițiile de aplicare, stabilește dimpotrivă, un caz contrar prescripției legale, de neaplicare a dispozițiilor legii organice cu privire la scutirea la plata accizelor dacă produsul energetic este utilizat la timp.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 408 pct. 5 C. proc. civ. instanța de control judiciar constată că, într-adevăr criticile reclamantei sunt reale, instanța de fond argumentându-și parțial hotărârea pe considerentul că actul administrativ normativ contestat în cauză a ieșit din vigoare prin abrogare, în condițiile în care această împrejurare de drept nu a fost invocată de părți, iar instanța deși a reținut-o, nu a pus-o în discuția părților, încălcând principiul contradictorialității consacrat legal de art. 14 C. proc. civ., cu consecința afectării dreptului la apărare al reclamantei.

Însă este de observat că, instanța de fond nu și-a întemeiat hotărârea numai pe acest motiv, soluția la care a ajuns fiind susținută de considerente alternative, fiecare dintre ele fiind apte a justifica dispozitivul, așa încât motivul de nelegalitate invocat trebuie să vicieze ansamblul considerentelor pentru a invalida hotărârea atacată.

Or, considerentele subsidiare ale instanței de fond, care așa cum s-a reținut, justifică respingerea acțiunii reclamantei, sunt rezultatul analizei argumentelor invocate de părți cu respectarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, așa încât se poate concluziona că motivul de nelegalitate invocat este neîntemeiat.

Cu toate acestea, în contextul cauzei, nu este de prisos a se arată că, în jurisprudența instanței supreme, constant, s-a apreciat că, poate face obiectul controlului de legalitate actul administrativ normativ abrogat câtă vreme a produs efecte juridice prin care îi sunt afectate drepturile sau interesele legitime ale persoanei vătămate, în perioada cât a fost în vigoare.

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. instanța de control judiciar îl apreciază de asemenea ca neîntemeiat.

Potrivit art. 206

20

alin. (1) pct. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu se datorează accize pentru "produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire".

Această normă, așa cum rezultă din titlul ei, nu instituie o scutire generală de la plata accizelor, cum susține reclamantul, ci reprezintă o excepție de la regula plății a acestor impozite, excepție incidentă în condițiile prevăzute de lege.

Pentru exercițiul acestui beneficiu legal, prin art. 206

20

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost delegată legiuitorului secundar competența de stabilire prin norme infralegale a modalității și condițiilor de exercitare a acestuia.

În limitele acestei marje largi de apreciere prin pct. 82 alin. (36) și (37) din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal, legiuitorul secundar a stabilit că "Pentru produsele energetice reprezentând cărbune, cocs, gaz natural sau pentru energia electrică, prevăzute la art. 206

16

alin. (3) și, respectiv, la art. 206

19

alin. (1) din Codul fiscal, utilizate în scopurile exceptate de la plata accizelor, operatorii economici utilizatori notifică acest fapt autorității vamale teritoriale. După notificare, operatorul economic utilizator va transmite furnizorului de astfel de produse o copie a notificării cu numărul de înregistrare la autoritatea vamală teritorială. Transmiterea notificării nu este necesară atunci când produsele respective provin din achiziții intracomunitare proprii sau din operațiuni proprii de import.

Notificarea prevăzută la alin. (36) va cuprinde informații detaliate privind activitatea desfășurată de operatorul economic utilizator și costul produsului final, după caz."

Neîndeplinirea acestor condiții speciale, chiar formale, fac excepția nedatorării accizelor inaplicabilă și devine astfel incidentă regula de drept comun a datorării acestor impozite. Aceste efecte sunt lămurite prin alin. (38) al normei mai sus menționate, prin care s-a statuat că nerespectarea formalităților de notificare menționate anterior "atrage plata accizelor calculate pe baza cotei accizei prevăzute pentru cărbune, cocs, gaz natural sau energie electrică utilizate în scop comercial".

Această din urmă dispoziție legală nu instituie o sancțiune, așa cum susține recurenta, ci clarifică care este situația din punct de vedere fiscal a contribuabilului care nu respectă formalitățile de notificare, în sensul neincidenței excepției de nedatorare a accizelor pentru produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, și aplicarea dreptului comun, respectiv impunerea cu accizele prevăzute de lege pentru produsele energetice utilizat în scop comercial, efecte care oricum se produceau în situația dată, chiar în lipsa precizării legiuitorului secundar.

În alte cuvinte, pentru a beneficia de facilitățile legale menționate contribuabilul trebuie să îndeplinească condițiile legale impuse prin lege pentru acordarea acestora, neîndeplinirea lor punându-l în situația datorării acccizelor în condițiile generale aplicabile tuturor.

Prin urmare, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că norma atacată respectă exigențele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind adoptată cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, constituind manifestarea punerii în executare a normelor cu forță juridică superioară.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.A. Săvinești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.A. Săvinești împotriva sentinței nr. 623 din 26 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 mai 2018.