ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 775/2018

Deliberând asupra contestației formulată de Direcția Națională de Probațiune - Serviciul de Probațiune Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 48 din Legea nr. 253/2013 raportat la art. 87 C. pen., art. 51 din Legea nr. 253/2013 și art. 14

61

alin. (12) raportat la art. 14

114

din H.G. nr. 1079/2013, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de Serviciul de Probațiune Teleorman, de încetare a obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 octombrie 2017 (Dosar nr. x/2017).

S-a dispus comunicarea hotărârii și către Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, pentru verificarea respectării, de către Serviciul de Probațiune Teleorman, a dispozițiilor legale referitoare la supravegherea executării obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu inculpatul A.

În temeiul art. 48 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la favorizarea făptuitorului, în formă continuată (4 acte materiale), în raport cu B.

În temeiul art. 48 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la favorizarea făptuitorului, în formă continuată (4 acte materiale), în raport cu C.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prin raportare la cele două infracțiuni de complicitate la favorizarea făptuitorului.

În temeiul art. 38 C. pen., s-a constatat că infracțiunile pentru care au fost stabilite pedepsele sunt concurente, astfel că, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte două, rezultând o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 C. pen., care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 85 C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) și i) C. pen., au fost impuse inculpatului A. următoarele obligații: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Turnu Măgurele, județul Teleorman, afară de cazul în care starea de sănătate nu îi permite; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului A. că nerespectarea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere atrage revocarea amânării și aplicarea și executarea pedepsei, conform art. 88 C. pen.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită de procuror prin ordonanța din data de 6 iulie 2017 asupra sumelor de bani aflate în proprietatea inculpatului A., în contul x deschis la D. - Agenția Alexandria, până la concurența sumei de 700 euro.

În temeiul art. 112 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 700 euro.

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, Serviciul de Probațiune Teleorman a înștiințat instanța de executare că obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, nu poate fi pusă în executare, astfel că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune încetarea acesteia, fiind invocate dispozițiile art. 57 raportat la art. 51 din Legea nr. 253/2013, și ale art. 14

63

raportat la art. 14

114

din H.G. nr. 1079/2013, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 152/2013, privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 7 martie 2018 persoana supravegheată A. a depus la dosarul de probațiune o adeverință medicală cu diagnosticul "prolaps valvă mitrală aritmie extrasistolică", recomandându-se "scutire efort fizic", iar la data de 9 martie 2018 acesta a prezentat o nouă adeverință medicală prin care se recomandă scutirea de efort fizic, precizându-se că persoana supravegheată este inaptă pentru activitățile propuse de consilierul de probațiune pe o perioadă de 2 ani.

Astfel, s-a apreciat că obligația impusă persoanei supravegheate A. prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală nu poate fi pusă în executare.

La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2018 Curtea a solicitat Serviciului de Probațiune Teleorman să întocmească un raport din care să rezulte posibilitatea persoanei supravegheate de a mai efectua sau nu muncă în folosul comunității.

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 17 mai 2018, depus la dosar, Serviciul de Probațiune Teleorman a concluzionat că obligația stabilită în sarcina persoanei supravegheate A. prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Turnu Măgurele, județul Teleorman, afară de cazul în care starea de sănătate nu îi permite, nu poate fi pusă în executare pe perioada termenului de supraveghere din cauza problemelor de sănătate ale persoanei supravegheate, conform documentelor medicale anexate.

S-a reținut în raportul de evaluare menționat, printre altele, că potrivit declarațiilor persoanei supravegheate, "mijloacele de existență ale familiei sunt veniturile sale obținute din exercitarea profesiei de avocat, potrivit declarației 200 privind veniturile realizate din România, aferentă anului 2016, persoana supravegheată obținând un venit brut anual de 19.400 RON, indemnizația pentru creștere copil obținută de soția sa, în sumă de 1.276 de RON și cele două alocații ale copiilor, una în sumă de 84 de RON și cealaltă în sumă de 200 de RON. (...). Persoana supravegheată a susținut încă de la evaluarea inițială, realizată în cadrul primei întrevederi, că are probleme de sănătate, având hepatită cronică și extrasistole, dar a neglijat problemele de sănătate, în sensul că nu ia tratament și se duce rareori la evaluare medicală, nu consumă droguri, consumă ocazional alcool, un pahar de bere sau de vin, la petreceri, nu consumă tutun, nu frecventează jocuri de noroc.

Cu privire la obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul primei întrevederi, la data de 21 februarie 2018, i-au fost aduse la cunoștință persoanei supravegheate măsurile și obligațiile impuse de instanță în sarcina sa, explicându-i-se consecințele nerespectării acestora. Cu această ocazie, i-au fost comunicate persoanei supravegheate toate activitățile cu care Primăria Turnu Măgurele s-a înscris în baza națională de date, în scopul prezentării acestora medicului de familie sau unui medic de medicină generală, la evaluarea stării sale de sănătate, pentru a i se elibera certificatul medical din care să rezulte că persoana este aptă sau inaptă pentru activitățile propuse de consilierul de probațiune.

În cadrul evaluării inițiale, persoana supravegheată a arătat că are probleme de sănătate, respectiv probleme cardiace și hepatită cronică. A susținut că, din cauza acestor probleme de sănătate, pe perioada urmării cursurilor liceale a fost scutit de participarea la orele de educație fizică și sport și, de asemenea, a fost declarat inapt pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu.

În cadrul următoarei întrevederi, în data de 7 martie 2018, persoanei supravegheate i-a fost explicat și comunicat planul de supraveghere, fiind discutate din nou măsurile de supraveghere și obligațiile, precum și consecințele nerespectării lor. A. a prezentat la dosarul de probațiune Adeverința medicală nr. 1086 din data de 6 martie 2018, emisă de dr. E., din care rezultă că este scutit de efort fizic, fiind diagnosticat cu prolaps de valvă mitrală și aritmie extrasistolică. Fiind îndrumat să revină cu o adeverință în care să se precizeze și perioada pentru care se recomandă scutire de efort fizic, persoana supravegheată a depus, în data de 9 martie 2018, Adeverința medicală nr. 1363, emisă de CMI dr. F., care prevede același diagnostic - prolaps de valvă mitrală și aritmie extrasistolică -, recomandarea de scutire de efort fizic și că este inapt pentru activitățile propuse pe o perioadă de 2 ani. (...)

La întrevederea din data de 15 mai 2018, cu ocazia interviului pentru realizarea raportului de evaluare, persoana supravegheată a depus copie de pe livretul militar și un bilet de trimitere la laborator, emis de Spitalul Clinic Militar Central, nedatat, fără număr de înregistrare, rezultate ale unor analize medicale consemnate de mână, fără suficiente date de identificare a pacientului sau a laboratorului, pe care apar nr. 4720 și 4736/24 - VI - 99, bilet de ieșire din spital din data de 6 august 1993, emis de Spitalul Municipal Turnu Măgurele, județul Teleorman, din care rezultă că a fost internat în secția Contagioase, în perioada 20 iulie 1993 - 6 august 1993, cu diagnosticul de hepatită virală acută, bilet de ieșire din spital din data de 9 iulie 1998, emis de Spitalul Municipal Turnu Măgurele, județul Teleorman, din care rezultă că a fost internat în perioada 13 mai 1998 - 2 iunie 1998, cu diagnosticul de hepatită virală acută, bilet de ieșire din spital din data de 25 iunie 1999 emis de Spitalul Municipal Turnu Măgurele, județul Teleorman, din care rezultă că a fost internat în perioada 14 iunie 1999 - 25 iunie 1999, cu diagnosticul de hepatită cronică activă, ca dovezi ale susținerilor sale privind starea de sănătate, precizând că de-a lungul timpului au existat și alte documente, pe care nu le mai deține.

Medicul de medicină generală E. a arătat, în cadrul convorbirii din data de 14 mai 2018, că, raportat la diagnosticele de prolaps de valvă mitrală și aritmie extrasistolică, precum și hepatită cronică, care i-au fost aduse la cunoștință de persoana supravegheată, prin prezentarea de documente, fiind stabilite de medici specialiști, anterior consultului la medicul de medicină generală, afecțiunile indicate presupun intoleranță la efortul fizic mediu și mare, dar și la un efort fizic mic, dar îndelungat, pacientul poate fi în pericol. Nu poate preciza limitele de efort maxim admis, susținând în același timp că și o viroză respiratorie poate crea o stare de pericol, de agravare a bolilor cronice.

Medicul de medicină generală G. a arătat că persoana supravegheată se află înscrisă pe lista pacienților medicului F. (pe care o înlocuiește pe perioada concediului medical), dar este neasigurat. Arată că la fișa medicală a persoanei supravegheate există documente din care rezultă diagnosticele de hepatită cronică și insuficiență cardiacă mitrală, stabilite încă din anul 2001, nu există la fișa medicală evaluări recente ale stadiului bolii, dar în același timp precizează că insuficiența cardiacă mitrală nu se vindecă. Din cauza acestei afecțiuni, persoana supravegheată nu poate face efort fizic, chiar și un efort mic, dar constant, putând conduce la stop cardio-respirator."

Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea a apreciat că cererea formulată de Serviciul de Probațiune Teleorman, în sensul dispunerii încetării obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca efect al imposibilității de executare a acesteia, este nefondată.

Analizând coroborat dispozițiile legale incidente și raportându-le la situația dedusă judecății în prezenta cauză, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune încetarea obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A., conform art. 87 alin. (2) C. pen., dat fiind că persoana supravegheată nu a prezentat un certificat medical care să confirme faptul că nu este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune, eliberat potrivit dispozițiilor legale, respectiv de un medic de medicină a muncii.

S-a apreciat că certificatul medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, prevăzut la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013, poate confirma faptul că "persoana este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de consilierul de probațiune și nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane", și nu poate atesta inaptitudinea/incapacitatea de muncă. S-a opinat că aceasta din urmă se constată "pe baza unui certificat medical eliberat potrivit dispozițiilor legale", expresie folosită de legiuitor atât la art. 51 alin. (6) din Legea nr. 253/2013, cât și la art. 14

114

alin. (1) din H.G. nr. 1079/2013, unde nu se mai face mențiune despre un certificat medical eliberat, după caz, de medicul de familie sau de un medic de medicină generală. Or, singurele dispoziții legale incidente (la care se face trimitere) ce pot fi identificate sunt cele din domeniul supravegherii sănătății lucrătorilor (H.G. nr. 355/2007 și Legea nr. 418/2004), dispoziții potrivit cărora medicul specialist de medicina muncii este cel care are dreptul și obligația de a stabili dacă angajatul este apt sau inapt medical pentru un anumit post.

S-a arătat că, dacă în materia obligației de a presta o muncă în folosul comunității, în ceea ce privește constatarea aptitudinii în muncă, art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 a instituit o derogare (în sensul că este suficient în acest scop certificatul medical eliberat, după caz, de medicul de familie sau de un medic de medicină generală), incapacitatea de muncă se constată, potrivit regulii generale (de la care Legea nr. 253/2013 nu instituie vreo excepție), de medicul de medicină a muncii.

S-a apreciat că relevante în acest sens sunt și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 7/2016 (M. Of. nr. 399 din 26 mai 2016), în interpretarea dispozițiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, (potrivit căruia se poate dispune concedierea "în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat"), în sensul că "prin decizie a organelor de expertiză medicală (prin care se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului) se înțelege rezultatul evaluării medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă (...)".

Curtea a arătat că medicul curant nu putea stabili incapacitatea de muncă a persoanei supravegheate pe o perioadă de 2 ani, cum a procedat în cauză, nici dacă sunt avute în vedere dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 158/2005, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

În opinia primei instanțe, un argument suplimentar în sensul că legiuitorul a avut în vedere că inaptitudinea de a presta muncă în folosul comunității se constată de medicul de medicină a muncii, este și acela că, potrivit Anexei nr. 9 la H.G. nr. 1079/2013, "fișa date suplimentare pentru executarea orelor de muncă neremunerată în folosul comunității", pe care consilierul de probațiune manager de caz o poate completa, trebuie să cuprindă, la pct. 5 - "Date privind starea de sănătate fizică și psihică", "Rezultatele adeverinței eliberate de medicul de familie sau, după caz, de medicul de medicină a muncii (...)".

Pe de altă parte, s-a reținut că toate înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei (cu excepția adeverinței medicale depuse de medicul curant, care este și tatăl persoanei supravegheate) sunt anterioare rămânerii definitive a hotărârii puse în executare, astfel că cererea de înlăturare a obligației de prestare a muncii neremunerate în folosul comunității este de natură a aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive în afara cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege. De altfel, inculpatul A. (în prezent persoana supravegheată) cu ocazia încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției a fost de acord cu prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității, fără a indica problemele de sănătate pe care le are.

Întrucât învederarea problemelor de sănătate s-a apreciat că nu ar fi condus cu siguranță la respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, ci la o mai bună individualizare a sancțiunii aplicate, Curtea a apreciat că atitudinea persoanei supravegheate de a ascunde de organele judiciare acest lucru pune sub semnul întrebării buna sa credință, în condițiile în care, după ce a lăsat să rămână definitivă hotărârea prin care a fost obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității (pe care nu a apelat-o sub acest aspect), s-a prevalat de un diagnostic medical preexistent pentru a se sustrage de la prestarea acestei munci.

S-a reținut că, deși în raportul de evaluare se consemnează că obține venituri din exercitarea profesiei de avocat (prin urmare, nu orice tip de muncă îi afectează sănătatea), persoana supravegheată nu a solicitat consilierului de probațiune identificarea unor activități care să nu presupună efort fizic, ci a preferat să efectueze demersuri pentru a justifica neîndeplinirea obligației instituite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Împotriva Sentinței penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a formulat contestație Direcția Națională de Probațiune - Serviciul de Probațiune Teleorman.

La termenul de judecată din 21 septembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere calitatea procesuală a Serviciului de Probațiune și a lipsei interesului în a declara o cale de atac împotriva acestui tip de hotărâre. Astfel, a apreciat că s-a făcut o simplă informare către Serviciul de Probațiune potrivit legii și acesta nu deține nicio calitate procesuală pentru a putea exercita o cale de atac, nejustificându-și interesul în acest sens.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte notează că dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu denumirea marginală "Modificarea sau încetarea obligațiilor", prevăd că, în situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, se reține că potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, în situația în care, pe parcursul executării obligației, din cauza stării sale de sănătate, persoana nu mai poate presta munca stabilită sau o altă activitate, consilierul de probațiune sesizează instanța de executare.

Totodată, alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în situația în care consilierul de probațiune, din oficiu sau în urma înștiințării primite din partea instituției stabilite ca loc de executare, constată că persoana nu execută obligația de muncă neremunerată în folosul comunității în condițiile stabilite de instanță, sesizează instanța de executare.

Deopotrivă, art. 2 alin. (1) din același act normativ prevede că, prin activitatea sa, sistemul de probațiune, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiție; potrivit alin. (2), activitatea sistemului de probațiune se desfășoară în interesul comunității, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni și al creșterii gradului de siguranță în comunitate, iar potrivit alin. (3), promovarea sancțiunilor și măsurilor comunitare urmărește reducerea costurilor sociale ale executării sancțiunilor și măsurilor penale prin diminuarea populației din unitățile penitenciare, valorificarea potențialului socioeconomic al infractorilor și menținerea siguranței comunității.

Așadar, în raport de textele legale anterior redate, se reține că Serviciul de probațiune este responsabil de efectuarea supravegherii în comunitate a modului în care persoanele condamnate își respectă măsurile și obligațiile impuse de către instanța de judecată.

Altfel spus, prin intermediul serviciului de probațiune se urmărește dacă măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de instanță sunt îndeplinite.

Cu toate acestea, Înalta Curte notează că interesul public pentru înființarea și funcționarea unei asemenea instituții nu este suficient pentru a justifica un demers al serviciului de probațiune în fața instanței de judecată, prin exercitarea unei căi de atac, căci pe această cale s-ar depăși atribuțiile acesteia, clar delimitate la desfășurarea unor activități în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni și al creșterii gradului de siguranță în comunitate.

În doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurilor judiciare, însă textul în discuție nu se referă la interes în general, ci la "interesul legitim".

Tot doctrina a arătat că interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv, recunoscut de lege.

Legitimitatea interesului presupune ca acesta să fie personal, adică să fie vorba de un drept personal al celui care declanșează acțiunea, drept încălcat prin soluția împotriva căreia înțelege să se plângă.

În contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că Direcția Națională de Probațiune - Serviciul de Probațiune Teleorman a exercitat calea de atac a contestației împotriva soluției de respingere, ca nefondată, a cererii privind încetarea obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentința penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 octombrie 2017.

Or, prin sesizarea instanței de executare urmare a constatării că persoana supravegheată nu execută obligația de muncă neremunerată în folosul comunității în condițiile stabilite de instanță, astfel cum prevăd dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, Direcția Națională de Probațiune - Serviciul de Probațiune Teleorman acționează în virtutea unui interes public și în scopul pentru care funcționează, acest demers fiind efectuat în baza atribuțiilor ce decurg din dispozițiile legale în materie.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că, deși prin dispozitivul sentinței contestate s-a dispus comunicarea hotărârii și către Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, pentru verificarea respectării, de către Serviciul de Probațiune Teleorman, a dispozițiilor legale referitoare la supravegherea executării obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, impusă persoanei supravegheate A., această măsură nu conferă Serviciului de probațiune în cauză calitatea procesuală în exercitarea căii de atac și de a supune cenzurii instanței de control judiciar soluția pronunțată, în lipsa unei dispoziții legale care să permită instituției să conteste actul procesual prin care s-a dispus măsura.

Prin urmare, constatând lipsa calității procesuale a Serviciului de Probațiune Teleorman în exercitarea contestației formulate, nefiind îndrituit la un astfel de demers în fața instanței de control judiciar, în procedura prevăzută de art. 425

1

C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă contestația formulată de Direcția Națională de Probațiune - Serviciul de Probațiune Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 130 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de Direcția Națională de Probațiune - Serviciul de Probațiune Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 130 de RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM