ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1700/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 18.05.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., toți prin Sindicatul L., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale, anularea, în parte, a Dispoziției colective nr. II/47 din 12.02.2018 cu anexele aferente reclamanților și obligarea pârâtei la emiterea unor noi dispoziții de încadrare a reclamanților în grila de salarizare prevăzută în Legea nr. 153/2017 Anexa VIII, Cap. I, lit. A), pct. 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 7549 din 16 noiembrie 2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

A reținut instanța dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, și faptul că reclamanții domiciliază pe raza teritorială a Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, prin Sentința civilă nr. 271 din 13 februarie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

A reținut instanța că formularea art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost reținută de Tribunalul București nu era în vigoare la data înregistrării acțiunii, fiind introdusă prin Legea nr. 212/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658/30.07.2018.

La data formulării acțiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevedea că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului și că, dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, la data introducerii acțiunii competența de soluționare a cauzei era alternativă.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Dolj a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul L. în numele membrilor săi de sindicat. În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

3.1. Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării acțiunii, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Reclamantul sindicat a optat pentru instanța de la sediul pârâtei Arhivele Naționale, din București, astfel că nu se mai putea invoca excepția necompetenței teritoriale.

3.2. De asemenea, în cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicat, în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

Chiar dacă decizia a fost pronunțată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce privește calitatea procesuală a sindicatelor, și în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entități având același izvor.

Întrucât Sindicatul L. are calitate procesuală activă, iar prezentul litigiu vizează raporturile de serviciu ale reclamanților, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum era în vigoare la data formulării acțiunii introductive de instanță, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din București.

3.3. Prin urmare, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, competent atât după sediul reclamantului sindicat, cât și după cel al pârâtei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., toți prin Sindicatul L., în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV