ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1101/2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 7 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică Maramureș și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș la plata despăgubirilor în cuantum de 119.092,3 RON, reprezentând diferența nerambursată din suma achitată pentru tratamentele medicale din străinătate de care a beneficiat minorul B.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 6 pct. 1 și 2 din Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 22, art. 34 și art. 50 din Constituția României, art. 46 alin. (1) - (2) și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 488/2006.

Prin întâmpinarea depusă la 9 noiembrie 2016, pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la 10 noiembrie 2016, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la 21 noiembrie 2016, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 12 decembrie 2016, reclamantul A. și-a restrâns pretențiile la suma 115.220 RON.

Prin notele scrise depuse la 8 martie 2017, Direcția de Sănătate Publică Maramureș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 268 din 22 martie 2017, Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Direcția de Sănătate Publică Maramureș; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică Maramureș și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a invocat, din oficiu, excepția decăderii apelantului-reclamant din dreptul de a mai depune precizări sau completări la motivele de apel și excepția inadmisibilității cererilor noi din apel.

Prin Decizia civilă nr. 394/A/2017 din 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017 și a Deciziei civile nr. 394/A/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârilor recurate și, în urma rejudecării, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a prezentat istoricul litigiului dintre părți, după care a arătat, în sinteză, că instanța de apel a admis excepțiile, invocate din oficiu, cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) și (2), art. 477, art. 478 alin. (1), (2) și 4 și art. 481 C. proc. civ. În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că apelul său a fost declarat și motivat în termenul legal, nefiind formulate cereri noi în apel.

Astfel, declararea apelului a avut ca efect învestirea instanței de control judiciar cu devoluțiunea întregii cauze, nefiind schimbat cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, ci doar explicitate pretențiile din cererea de chemare în judecată. Or, înlăturarea motivelor de apel înainte de cercetarea fondului cauzei, prin calificarea în mod arbitrar a motivelor de apel de la pct. 1 la pct. 9 ca fiind pretenții noi, precum și extinderea temeiului juridic la toate reglementările din domeniu reprezintă o încălcarea gravă a dreptului la apărare și a dreptului la exercitarea căilor de atac.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de apel a nu a răspuns criticilor privitoare la imposibilitatea parcurgerii procedurii reglementate de Ordinul nr. 50/2004.

Autorul recursului a învederat că temeiul juridic al acțiunii introductive îl reprezintă dispozițiile art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 22, art. 34 și art. 50 din Constituția României.

Atât din expunerea detaliată a situației de fapt, cât și din actele normative indicate în cuprinsul acțiunii introductive, rezultă că prima instanță a fost învestită cu analizarea încălcării dreptului la viață și a dreptului la ocrotirea sănătății.

Contrar limitelor învestirii stabilite de către reclamant prin acțiunea introductivă, prima instanță a schimbat temeiul juridic al acțiunii, soluționând cauza în temeiul răspunderii civile delictuale.

Recurentul-reclamant a mai învederat că statul român, prin Ministerul Sănătății, se află în culpă pentru neasigurarea serviciilor medicale și neluarea măsurilor de preîntâmpinare a unui deces iminent generat de lipsa unui tratament medical adecvat.

Autorul recursului a criticat considerentele prin care instanța de apel a reținut că reclamantul nu a arătat din ce se compune suma pretinsă prin acțiunea introductivă. În acest sens, a subliniat că întinderea pretenției deduse judecății a fost detaliată în opisul acțiunii, fiind structurată pe perioade și categorii de cheltuieli și dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin cererea de recurs s-a mai arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel reține, pe de o parte, că reclamantul nu a folosit procedura rambursării prevăzută de Ordinul nr. 50/2004, pentru bolile care nu se tratează în țară, iar pe de altă parte, că sunt incidente dispozițiile Ordinului nr. 729/2009, care se referă la o altă situație juridică.

Titularul recursului a învederat că instanța de apel a reținut în mod greșit că neparcurgerea procedurii de punere în aplicare a O.G. nr. 28/2013 conduce la nerecunoașterea dreptului său la rambursarea cheltuielilor efectuate în străinătate, în perioada cuprinsă între anii 2013 și 2016, pentru salvarea vieții minorului.

În partea finală a cererii de recurs, s-a arătat că hotărârile instanțelor devolutive au fost pronunțate cu aplicarea greșită a legii, atât prin schimbarea temeiului juridic indicat de reclamant, cât și prin aplicarea prioritară a unor norme cu forță juridică inferioară celor din Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Maramureș a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare la dosar, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimații-pârâți și admiterea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 19 februarie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 7 mai 2019, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile referitoare la depășirea limitelor învestirii, sub forma schimbării temeiului juridic al acțiunii, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Așadar, limitele învestirii instanței de judecată sunt stabilite de către părțile în litigiu, prin cererile și apărările lor.

Se constată că prima instanță a reținut în soluționarea cauzei dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, fără exercitarea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care acest temei de drept a fost invocat de pârâte prin întâmpinare.

Sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată și al temeiului juridic al acesteia, instanța supremă reține că prima instanță nu a exercitat rolul activ pentru a lămuri cele două elemente ale acțiunii civile, iar instanța de apel a validat prin hotărârea pronunțată o atare neregularitate.

În acest sens, relevantă este încheierea din 22 februarie 2017 primul termen de judecată, când prima instanță a rămas în pronunțare doar asupra excepției necompetenței material procesuale, însă, după două amânări succesive, s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În considerentele deciziei care face obiectul recursului se reține, contrar încheierilor din dosarul primei instanțe, că reclamantul a prezentat precizări la 20 februarie 2017, cu nesocotirea prevederilor art. 204 C. proc. civ., fără a observa că primul termen de judecată a fost stabilit la 22 februarie 2017.

Instanța de apel a reținut, fără temei, că s-a efectuat de către prima instanță o calificare a acțiunii, realizând o devoluțiune a cauzei atât pe temeiul răspunderii civile delictuale, cât și pe temeiul dispozițiilor legale speciale privind procedura aplicabilă activității de trimitere la tratament medical în străinătate a bolnavilor, respectiv Ordinul nr. 50/2004 al Ministerului Sănătății și a prevederilor Ordinului nr. 729/17.07.2009 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind rambursarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte.

Este întemeiată și critica reclamantului subsumată cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia instanța de apel nu a ținut seama și nu a analizat cauza prin prisma prevederilor legale invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată și prin precizările depuse până la primul termen de judecată.

Instanța de prim control judiciar a considerat, în mod greșit, că o parte din criticile formulate de reclamant au natura unor cereri noi formulate pentru prima dată în apel, lăsându-le astfel neanalizate.

De asemenea, nu s-au analizat criticile potrivit cărora prima instanță a omis să analizeze argumentele reclamantului privind imposibilitatea parcurgerii procedurii reglementate de Ordinul nr. 50/2004 din cauza urgenței care a impus plecarea la tratament în străinătate, în absența unei diagnosticări corecte în țară și a riscului vital generat de afecțiunea gravă de care suferea minorul.

Instanța de apel, în contextul dat, nu a analizat susținerile reclamantului privind incidența unor prevederi legale care se aplică cu prioritate în raport cu normele juridice interne și legislația secundară dată în aplicarea acestora, mai exact incidența art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, art. 6 pct. 1 și 2, art. 24 pct. 2 lit. a) și b) din Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 22, art. 34 și art. 50 din Constituția României.

Raportat la considerentele ce preced, instanța supremă reține că instanța de prim control judiciar nu a efectuat o devoluțiune totală a cauzei prin stabilirea cu prioritate a limitelor învestirii și nu a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de reclamant.

Motivarea deciziei instanței de apel nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 422 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea încheierii și deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel potrivit art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017 și a Deciziei civile nr. 394/A/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează încheierea și decizia atacate și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2019.

GGC - NN