ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1523/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1523/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 18 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea administrativ teritorială Primăria comunei Moneasa, a solicitat emiterea ordonanței de plată pentru suma de 50.000 RON reprezentând diferență neachitată din factura emisă la 11 mai 2018, și penalități de întârziere de 0,25%/zi de întârziere aplicate pentru perioada 3 iunie 2018 - 21 iunie 2018 la debitul inițial de 180.000 RON, penalități de întârziere de 0,25%/zi de întârziere aplicate debitului neachitat de 165.000 RON, pentru perioada 22 iunie 2018 - 11 iulie 2018, penalități de întârziere de 0,25%/zi de întârziere aplicate debitului neachitat de 100.000 RON, pentru perioada 12 iulie 2018 - 8 noiembrie 2018, penalități de întârziere de 0,25%/zi de întârziere aplicate debitului neachitat de 50.000 RON, de la 8 noiembrie 2018 până la data plății debitului rămas neachitat.

În motivare, reclamanta a arătat că la 28 martie 2018 a fost încheiat între părți contractul de execuție lucrări de arhitectură peisagistică nr. x, iar lucrarea ce a format obiectul contractului a fost executată de reclamantă, fiind neachitată în totalitate de către pârâtă.

Având în vedere că reclamanta are față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru suma de 50.000 RON, se apreciază ca fiind îndeplinite condițiile art. 1013 C. proc. civ. privind admisibilitatea cererii pentru emiterea unei ordonanțe de plată.

Prin Sentința civilă nr. 1727 din 21 martie 2019, Judecătoria Oradea a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gurahonț.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

S-a mai reținut că părțile au prevăzut la art. 24.3 din contractul nr. x din 28 martie 2018 o alegere de competență teritorială, la sediul executantului, conform dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., însă această alegere nu împiedică pârâta-debitoare să solicite, pe cale de excepție, soluționarea litigiului izvorât din derularea raporturilor contractuale dintre părți la instanța judecătorească în a cărei arie de competență își are sediul și care, în speță, este în comuna Moneasa, jud. Arad, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Gurahonț.

Învestită prin declinare, Judecătoria Gurahonț a pronunțat Sentința civilă nr. 333 din 24 iulie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către creditoare și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul în care această competență este exclusivă.

Se mai reține că, prin contractul încheiat între părți la punctul 24.3, s-a stipulat în mod expres că soluționarea litigiilor dintre părți se face de către instanțele judecătorești din județul Bihor, iar creditoarea a optat pentru introducerea acțiunii la instanța prevăzută de comun acord în convenție, se apreciază că Judecătoria Oradea este instanța competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

La articolul 24.3 din contractul nr. x, încheiat între părți la 28 martie 2018, s-a prevăzut clauza potrivit căreia soluționarea litigiilor se face de către instanțele judecătorești din raza municipiului Bihor.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 116 C. proc. civ. și art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. dau posibilitatea părților să convină în scris ca procesele privitoare la bunuri și alte drepturi de care pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Aceste ultime dispoziții sunt aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul nu este de competența exclusivă a unei instanțe, situație în care clauza contractuală prin care a fost stabilită competența teritorială a instanțelor din Bihor își produce efectele.

În cauză, în raport de clauza atributivă de competență, prevăzută de părți în contract, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanțele din jud. Bihor și instanța de la domiciliul pârâtei.

În litigiul pendinte, Judecătoria Oradea este instanța aleasă de părți ca instanță competentă să soluționeze litigiile, iar Judecătoria Gurahonț este instanța de la sediul pârâtei, aflat în Moneasa, jud. Arad.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze instanța competentă potrivit convenției părților și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Oradea cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtului, fără a încălca voința reclamantei.

Față de dispozițiile art. 24.3 din contract, prin care părțile au ales ca instanță competentă o instanță din județul Bihor și, în raport de textele de lege invocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.