ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2019

HOTĂRÂRE

19.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului proprietatea reclamanților situat în com. E., sat E., jud. Argeș pentru ultimii trei ani anteriori promovării prezentei acțiuni - evaluată provizoriu la suma de 6.000 RON, obligarea pârâtei la plata unei prestații lunare pentru suprafața ocupată de construcțiile proprietatea acesteia de la data promovării acțiunii și până la desființarea/mutarea edificiului de pe terenul proprietatea reclamanților, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6198/03.10.2018, Judecătoria Pitești, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând în motivarea acestei hotărâri următoarele considerente:

În prezenta cauză reclamanții solicită, în esență, daune materiale pentru lipsa de folosință asupra terenului proprietatea lor (situat în România), ocupat parțial de mai multe construcții care aparțin pârâtei.

Pârâta D. are în prezent cetățenia canadiană și domiciliază în Canada, conform înscrisurilor de la fila x, prezentul litigiu prezintă elemente de extraneitate.

Instanța a apreciat că litigiul intră sub incidența dispozițiilor Cărții a VII-a C. proc. civ., față de domeniul de aplicare prevăzut de art. 1065 C. proc. civ. ("dispozițiile prezentei cărți se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel"), iar față de obiectul concret al cauzei și de locul situării imobilului, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1080 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc că "instanțele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la: 1. imobile situate pe teritoriul României".

În continuarea raționamentului, instanța a reținut dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., care prevăd:

"(1) Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București".

Norma generală de stabilire a competenței teritoriale este cea de la art. 107 C. proc. civ., care indică instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul pârâtului.

În speță, domiciliul pârâtei fiind în Canada, art. 107 C. proc. civ. nu poate fi aplicat, neputând fi identificată o instanță română care să aibă în circumscripție locul unde este domiciliul pârâtei.

Art. 108 C. proc. civ. nu se aplică, întrucât domiciliul pârâtei este cunoscut și nu poate fi reținut vreun caz de competență alternativă din cele prevăzute la art. 113 C. proc. civ., având în vedere obiectul prezentei cauze.

Totodată, instanța a reținut că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 117 C. proc. civ., întrucât acestea se raportează doar la cererile privitoare la drepturile reale imobiliare, or în prezenta cauză nu s-a invocat existența unui asemenea drept.

Instanța a concluzionat că, având în vedere că nu poate fi identificată instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, față de elementele de extraneitate reținute mai sus, sunt aplicabile dispozițiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă fiind astfel Judecătoria Sectorului 1 București.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 2847/15.05.2019, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut următoarele considerente:

Acțiunea este o cerere personal-patrimonială, cauza neavând caracter real, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 117 C. proc. civ.

Reclamanții au precizat acțiunea prin aceea că solicită un drept de creanță constând în lipsa de folosință a terenului pe care se află amplasate construcții aparținând pârâtei, fără a antama instituția revendicării imobiliare (acțiune în revendicare), fără a încerca ocrotirea vreunui drept real (acțiune confesorie) și fără a nega vreun drept real aparținând pârâtei (acțiune negatorie), fapt pentru care prezenta cerere de chemare în judecată nu poate fi calificată ca fiind o acțiune reală, ci personal-patrimonială.

Din analiza pretențiilor deduse judecății, se observă că izvorul juridic al pretenției, constând în lipsa de folosință, îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, întrucât lipsei de folosință invocate îi corespunde faptul juridic ilicit al unei folosințe fără drept, clandestină.

Având în vedere că justificarea prezentei acțiuni rezidă pe o răspundere civilă delictuală, urmează a se face aplicarea dispozițiilor legale relative la competența instanței în materia faptelor juridice ilicite cauzatoare de prejudicii.

Instanța a reținut dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Ca atare, competența teritorială este alternativă și poate fi determinată pe baza regulilor de competență prevăzute de C. proc. civ.

Pentru aceste motive, instanța a constatat că nu poate fi competentă teritorial să judece prezenta cauză, aceasta revenind Judecătoriei Pitești, motiv pentru care a dispus declinarea competenței în favoarea acesteia din urmă.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Pitești, pentru considerentele ce succed:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În cauza dedusă judecății, obiectul acțiunii cu care reclamanții au învestit instanța îl constituie obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului pe care se află amplasate construcții aparținând acesteia, izvorul juridic al pretenției reprezentându-l răspunderea civilă delictuală.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor din noul C. proc. civ. menționate anterior, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

În soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită, Înalta Curte va reține prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acțiunii la Judecătoria Pitești, reclamanții au ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

În consecință, având în vedere faptul că reclamanții au sesizat mai întâi Judecătoria Pitești, instanță competentă în raport de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., acestei instanțe îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Pitești.