ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3895/2019

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 iunie 2018, reclamanta Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva-Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor-DCEAC a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Scrisorilor nr. x din 31 ianuarie 2018 și nr. y din 15 ianuarie 2018 înregistrate la DC EAC cu nr. x din 20 februarie 2018, respectiv cu nr. x din 5 martie 2018 prin care s-a respins avizarea deconturilor justificative aferente lunilor iulie - decembrie 2012 și mai - decembrie 2013 pentru depozitul de armăsari Târgu Mureș și Herghelia Sâmbăta de Jos și a Scrisorilor nr. x din 19 aprilie 2018 și nr. y din 19 aprilie 2018 înregistrate la DEAC cu nr. x din 25 aprilie 2018, respectiv cu nr. x din 12 martie 2018 și obligarea pârâtei la avizarea deconturilor justificative aferente lunilor iulie - decembrie 2012 și mai - decembrie 2013 pentru depozitul de armăsari Târgu-Mureș și Herghelia Sâmbăta de Jos. Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2018, reclamanta a precizat că solicită anularea Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 31 ianuarie 2018 și a Dispoziției obligatorii nr. x din 31 ianuarie 2018 emise pentru Depozitul de armăsari Târgu-Mureș, respectiv Raportul de inspecție economico-financiară nr. x din 15 februarie 2018 și a Dispoziției obligatorii nr. x din 15 februarie 2018 emise pentru Herghelia Sâmbăta de Jos și avizarea deconturilor justificative pentru cele două subunități. Prin Sentința civilă nr. 6886 din 30 octombrie 2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A reținut instanța, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, care nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii, este aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului. Astfel, emitent al actului final de soluționare a contestației formulate de reclamantă fiind Ministerul Finanțelor Publice, autoritate publică centrală, competența aparține curții de apel.

Hotărârea celei de-a doua instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1776 din 21 mai 2019, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. A reținut instanța că sunt incidente dispozițiile H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, care, la art. 33 alin. (1) din Anexa 1 prevede că "Împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă în condițiile și în termenele prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004". Potrivit art. 41 alin. (1) din norme, pentru soluționarea plângerii prealabile se emite o decizie, iar, potrivit art. 45, "Decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.". Astfel, competența se stabilește în funcție de criteriul rangului autorității emitente a actului contestat și, indiferent de modul în care reclamanta a formulat obiectul cererii de chemare în judecată, de esența litigiului este contestarea unor acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov. Cererea cu care a fost învestită instanța nu intră sub incidența art. 281 Codul de procedură fiscală, întrucât acest articol se aplică în cazul deciziilor de soluționare a contestațiilor administrative formulate împotriva titlurilor de creanță și împotriva altor acte administrative fiscale. Or, în cauză, nu s-a emis vreun titlu de creanță, ci s-au respins deconturile depuse pentru sume solicitate de la bugetul general consolidat, fiind aplicabile dispozițiile speciale ale Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2012, determinant fiind actul principal care produce efecte juridice prin el însuși, respectiv Dispoziția obligatorie nr. x din 31 ianuarie 2018 și Dispoziția obligatorie nr. x din 15 februarie 2018 emise de DGRFP Brașov. Constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea, în baza art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență 3.1. Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 31 ianuarie 2018 și a Dispoziției obligatorii nr. x din 31 ianuarie 2018 emise pentru Depozitul de armăsari Târgu-Mureș, respectiv Raportul de inspecție economico-financiară nr. x din 15 februarie 2018 și a Dispoziției obligatorii nr. x din 15 februarie 2018 emise pentru Herghelia Sâmbăta de Jos, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov. Prin dispozițiile contestate, în esență, s-au respins la avizare deconturi justificative depuse pentru anumite cheltuieli ale subunităților Regia Națională a Pădurilor Romsilva, respectiv Depozitul de Armăsari Târgu-Mureș și Herghelia Sâmbăta de Sus. 3.2. Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, potrivit căruia: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului contestat. 3.3. Regulile privind competența sunt de strictă interpretare și, în raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin dispozițiile obligatorii contestate de reclamantă nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale. În plus, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și art. 33 alin. (1) și (3) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2002 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziția obligatorie fiind privită ca un act administrativ și nu ca un act de impunere fiscală, care să fie contestat în condițiile Codului de procedură fiscală. 3.

Astfel, în stabilirea instanței competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat. Pornind de la această premisă, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act supus executării și care poate constitui obiect al acțiunii în contencios administrativ. Înalta Curte reține că dispoziția obligatorie reprezintă titlu de creanță și că neaducerea la îndeplinire a obligației prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancționează contravențional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din același act normativ. 3.

Deci, în cauză, actele cu caracter executoriu, care conțin măsurile de restabilire a legalității și regularității, sunt dispozițiile obligatorii, în timp ce Deciziile nr. 32/P din 19 aprilie 2018 și nr. 31/P din 19 aprilie 2018 emise de Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor reprezintă actele prin care au fost soluționate plângerile prealabile în condițiile art. 33 alin. (1) din Normele metodologice menționate. Prin urmare, în raport cu actele administrative vătămătoare, dispozițiile obligatorii, și cu emitentul acestor acte, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, autoritate de rang local, competența de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. 4. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,