Decizia nr. 965/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată, la 24 decembrie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., în calitate de comitent,C. și D. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților ca, în solidar, să-i plătească suma de 80.000 euro (356.000 RON) reprezentând daune morale pricinuite în urma publicării în cotidianul național B, din data de 30 septembrie 2015, a articolului intitulat "Imperiul de milioane al celui care a dat șpaga pentru scumpirea apei", titlu apărut pe prima pagină a cotidianului. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că respectivul articol de presă cuprinde informații neadevărate, ceea ce a condus la discreditarea imaginii sale profesionale, la denigrarea afacerilor pe care le conduce. Aceste fapte ilicite ale pârâților i-au influențat clientela, salariații și partenerii de afaceri și i-au produs prejudicii morale, de imagine și patrimoniale. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 1373, art. 1369 C. civ., art. 58 și art. 1359 C. civ., art. 30 din Constituția României. Pârâta S.C. B. S.R.L.. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, suspendarea cauzei, având în vedere faptul ca pârâta se afla sub protecția Legii nr. 85/2006; iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pârâții C. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulata de reclamantul A. În drept, au invocat dispozițiile art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Statutul Jurnalistului din 2004 și Codul Deontologic al jurnalistului elaborat de Convenția Organizațiilor de Media din 2004.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal: Prin Sentința civilă nr. 1671 din 21 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. Împotriva acestei sentințe, la data de 17 martie 2017 a declarat apel reclamantul A.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel: Prin Decizia nr. 709A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1671 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.733,61 RON, către intimata S.C. B. S.R.L.

Cererea de recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat, în esență, următoarele aspecte: Decizia atacată este nelegală din perspectiva nemotivării acesteia, deoarece instanța de apel a copiat motivarea primei instanțe, referitoare la practica CEDO privind dreptul la liberă exprimare, fără a observa că articolul incriminat, ce a fost publicat în presă, conține neadevăruri apte să distrugă reclamantului afacerea de familie. Hotărârea recurată reprezintă practic un draft în care s-a reprodus practica generală CEDO, fără a se arăta modul în care aceasta se aplică, în concret, speței deduse judecății. De asemenea, instanța de apel a mai constatat că, la adresa reclamantului, nu au fost folosite expresii jignitoare sau calomnioase, însă aceasta nu poate reprezenta decât o motivare lapidară și străină cauzei, întrucât nu s-a susținut că reclamantul a fost calomniat/înjurat în articolul respectiv. Instanța de fond a analizat acțiunea doar prin prisma unui prejudiciu produs din perspectiva exprimării unor afirmații jignitoare, prin publicația respectivă, la adresa reclamantului. Problema prejudiciului alegat de reclamant prin fapta ilicită a pârâților este complexă, nelimitându-se la un atac la adresa acestuia, prejudiciul moral fiind produs prin săvârșirea afirmației că afacerile reclamantului din strada x aparțin lui E. și reprezintă un vehicul prin care se dădea șpagă celor de la ... pentru scumpirea apei. Este deci, un atac indirect și defăimător la adresa persoanei care deține respectivele investiții. A mai arătat recurentul că pârâții nu au probat verificitatea celor publicate în cotidian, legătura dintre reclamant și E. și că afacerile din strada x ar aparține numitului E. În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale, s-a arătat că, în urma apariției în presă a articolului în care se specifică că toate investițiile din strada x aparțin lui "E., cel care a dat șpagă pentru scumpirea apei calde" reclamantul a suferit un prejudiciu moral. Nu există vreo dovadă că aceste investiții aparțin lui E., persoană cercetată penal cu care reclamantul nu are legături. Toate investițiile din strada x, respectiv grădiniță, școală gimnazială, club de tenis, sală de sport, hotel și restaurant aparțin familiei A., de această afacere ocupându-se A. împreună cu familia. Prin publicarea articolului în presă se reclamă un prejudiciu de imagine, întrucât prin fapta ilicită a pârâților a fost inoculată publicului ideea că reclamantul dă șpagă pentru scumpirea apei calde, respectiv că acesta este vinovat de scumpirea apei, așadar de creșterea cheltuielilor de întreținere ale locuitorilor din București. Drept urmare, s-a produs o repulsie publică față de investițiile reclamantului, mulți clienți refuzând să mai frecventeze locațiile ce au făcut obiectul investițiilor sale, nefiind dovedită nicio legătură dintre afacerile reclamantului și numitul E. Prejudiciul moral direct suferit, în accepțiunea reclamantului, are în vedere, pe de o parte, suferința pricinuită ca urmare a atribuirii investiției și muncii sale altei persoane, iar, pe de altă parte, suferința produsă prin faptul că "în opinia publică este asociat cu persoana care a dat șpagă sa scumpească apa caldă ..." Apreciind că fapta ilicită a fost săvârșită atât de jurnaliști, cât și de ziarul care a acceptat publicarea unui asemenea articol, recurentul a solicitat admiterea recursului, iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea în solidar a pârâților la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Intimata S.C B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulității recursului întrucât nu se invocă critici de nelegalitate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura derulată în recurs Prin Rezoluția din 15 ianuarie 2018 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după îndeplinirea formalităților de comunicare, prevăzute de art. XVII alin. (3), coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) și alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a dispus, prin rezoluție comunicarea raportului/suplimentului la raport părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar părțile nu au depus puncte de vedere la acesta.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilității în principiu și limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, în sensul următoarelor considerente, care constată subzistența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În raport de acest motiv de recurs, Înalta Curte reține nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva nemotivării acesteia întrucât instanța de apel nu a răspuns pertinent criticilor formulate de reclamant, ci a procedat doar la preluarea considerentelor expuse de instanța de fond, referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la exprimare, fără însă a preciza modalitatea în care aspectele statuate de instanța de contencios european se aplică în cauzei pendinte și fără a examina efectiv apărările formulate de reclamant în cauză. Or, în acest context, se constată că situația de fapt dedusă judecății nu a fost clarificată și examinată din perspectiva pretențiilor și a consecințelor reclamate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Astfel, reclamantul a pretins antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților motivat, în esență, de împrejurarea că articolul de presă reclamat se circumscrie unui atac indirect și defăimător la adresa sa, care deține o serie de investiții imobiliare, astfel încât afirmația din cuprinsul articolului, potrivit căreia prin firmele sale (școală, grădiniță, școala de tenis, hotel, restaurant etc.) s-ar da șpagă către ..., a condus la producerea unei repulsii publice față de investițiile sale, mulți clienți refuzând să mai frecventeze locațiile care fac obiectul investițiilor sale. Faptul că în cuprinsul articolului s-a susținut că respectivele locații din strada x ar aparține numitului E. și că ar reprezenta un vehicul prin care se dădea șpagă celor de la ... pentru scumpirea apei se circumscriu unor fapte ilicite care sunt de natură a-i crea un prejudiciu moral, de imagine și patrimonial în fața clienților și a familiei sale. Astfel, s-a pretins că afirmațiile din cuprinsul articolului i-a pricinuit o puternică suferință ca urmare a atribuirii investiției și muncii sale altei persoane, iar, pe de altă parte, suferința a fost produsă și prin faptul că în opinia publică este asociat cu o persoană care a dat șpagă. Instanțele de fond și de apel, prin hotărârile pronunțate, au reținut numai că afirmațiile ziariștilor și limbajul jurnalistic folosit în cuprinsul articolului incriminat nu se circumscriu unor fapte ilicite, deoarece nu s-a urmărit denigrarea și afectarea directă sau indirectă a vieții private a reclamantului. S-a avut în vedere că articolul publicat îl viza direct pe numitul E., reclamantul fiind menționat ca asociat al acestuia, astfel încât "judecățile de valoare" reclamate în cauză se înscriu în marja de exagerare și de provocare admisibilă în demersul jurnalistic. Prin apelul declarat, reclamantul A. a criticat, în esență, hotărârea pentru nemotivarea hotărârii instanței de fond și omisiunea primei instanțe de a analiza pretențiile sale și consecințele morale, de imagine și patrimoniale produse de articolul publicat, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt. În aceste condiții, instanța de apel avea obligația procesuală de a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant, care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, de a argumenta motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță. Or, cât timp instanța de apel s-a rezumat să enunțe și să reitereze practic, în considerentele hotărârii recurate, doar ceea ce a reținut prima instanță cu privire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la exprimare, fără a preciza modalitatea în care aspectele statuate de instanța de contencios european se aplică în raport de pretențiile și consecințele efectiv reclamate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a răspunde, prin considerente proprii, tuturor motivelor de apel invocate de către reclamant, rezultă că motivarea hotărârii judecătorești, ce formează obiect de critică în recurs, nu este de natură să furnizeze acesteia dovada că cererile și mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar specific acestei căi extraordinare de atac. Faptul că în cuprinsul articolului publicat nu a fost vehiculat numele reclamantului și nu i-au fost aduse acuzații calomnioase la adresa vieții sale private aceste împrejurări nu pot obstacula dreptul reclamantului de a solicita antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta materială imputată pârâților, ce a fost descrisă în cuprinsul cererii de chemare în judecată. De altfel, se poate observa că deși în decizia instanței de apel se reține inexistența vreunei fapte care să fie caracterizată ca fiind un delict civil, în cuprinsul hotărârii nu sunt analizate elementele de fapt invocate de apelantul-reclamant privind fapta materială incriminată, ce constituie temei al răspunderii civile delictuale, astfel încât nu rezultă că instanța de prim control judiciar a realizat examinarea critică a acestor aspecte esențiale și, dacă, a fost administrat probatoriul necesar pentru stabilirea situației de fapt, lipsind, în consecință, orice evaluare proprie a instanței de apel în privința stabilirii caracterului ilicit al faptei imputate și a consecințelor produse, dar și a vinovăției cu care aceasta se pretinde că ar fi fost comisă. Întrucât controlul judiciar de legalitate a deciziei nu poate fi exercitat, din cauza nemotivării hotărârii recurate, nu se va determina, prin prezenta decizie, dacă probatoriul administrat este sau nu suficient și apt pentru conturarea unei situații de fapt certe, care să permită aplicarea corespunzătoare a legii incidente. Această apreciere revine instanței de rejudecare, care este chemată să analizeze motivele de apel ale reclamantului, urmând a avea în vedere și susținerile din motivarea recursului, în măsura în care concordă cu cele din apel și în limitele cererii de apel, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 478 C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, care nu se impun a fi analizate în acest cadru procesual, în raport de aprecierea ca fondat a motivului de recurs relativ la nemotivarea hotărârii recurate și care determină în mod necesar casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, cu respectarea ansamblului garanțiilor procesuale ce conturează dreptul la un proces echitabil al părților. Pentru considerentele expuse, apreciind că este operant motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa Decizia civilă nr. 709A din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant aceleiași curți de apel.