ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 20 mai 2016 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., în temeiul dispozițiilor art. 15 și art. 1353 C. civ., raportat la cele ale art. 27 alin. (6) din Ordinul nr. 839/2009, să se constatate refuzul nejustificat al acestora, în ceea ce privește exprimarea acordului autentic la autorizarea lucrărilor de consolidare, recompartimentări interioare, refacere acoperiș, remodelare fațade și schimbare de destinație din locuință în spații birouri la etaj și spațiu comercial la parter, imobil existent P +1E privind imobilul proprietatea reclamantei situat în Craiova, strada x nr. 39.

Prin Sentința nr. 783 din 25 ianuarie 2017, Judecătoria Craiova a respins acțiunea.

Prin Decizia nr. 743 din 10 iulie 2019, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței; a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea și a constatat refuzul nejustificat al pârâților, în ceea ce privește exprimarea acordului autentic la schimbarea destinației din locuință în spații de birouri la etaj și spațiu comercial la parter, la imobilul existent P+1E, situat în Craiova, str. x, urmând ca hotărârea judecătorească să țină loc de acord autentic al pârâților pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente; a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâții la plata, către reclamantă, a sumei de 2.520 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată la prima instanță; a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul D. în interesul intervenienților-pârâți, în apel, ca neîntemeiată; a obligat intimații-pârâți la plata, către apelanta-reclamantă, a sumei de 7.920 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia nr. 1235 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., formulată de intervenientul accesoriu D., ca inadmisibilă; a respins, ca lipsite de interes, recursurile formulate de recurenții B. și C. împotriva încheierilor de ședință din 23 octombrie 2017 și 26 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2016; a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenții B. și C. împotriva Deciziei nr. 743/2019 și a încheierilor de ședință din 26 iunie 2019 și, respectiv, 3 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2016; a obligat recurenții B. și C. la plata, către intimata A., a sumei de 4.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, intervenientul D., arătând că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu este motivată, este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale și este contradictorie.

În susținerea căii de atac, recurentul a reiterat argumentele deduse judecății prin cererea de sesizare a Curții Constituționale și a solicitat admiterea acesteia, întrucât condițiile de admisibilitate cerute de lege sunt îndeplinite.

A mai arătat recurentul că dispozițiile legale în raport de care s-a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale încalcă art. 16 alin. (1), art. 44, art. 124 alin. (2) din Constituția României, art. 7 din Declarația Drepturilor Omului, art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul a învederat că instanța de recurs avea două opțiuni, respectiv fie să admită cererea de sesizare și să constate admisibil recursul, fie să respingă cererea de sesizare, dar să constate admisibil recursul. Ne procedând astfel a pronunțat o hotărâre contradictorie și nelegală.

La data de 18 februarie 2020, intimata-reclamantă A. a depus note scrise prin care a invocat excepția de nulitate a recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, referitor la excepția de nulitate invocată de către intimata-reclamantă A., prin reprezentant convențional, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită, întrucât prin motivele de recurs se deduce judecății, chiar într-o manieră neriguroasă din punct de vedere al încadrării criticilor formulate, modalitatea în care instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acesteia, critică ce se circumscrie aspectelor de nelegalitate asupra cărora instanța de control judiciar este chemată, potrivit legii, să se pronunțe.

De asemenea, raportat la susținerile apărătorului intimatei-reclamante A. cu privire la posibilitatea declarării prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, s-a stabilit că "... dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești".

Față de această statuare, recursul declarat împotriva unei cereri de sesizare a Curții Constituționale formulate în cadrul dezbaterii unei cauze în etapa procesuală a recursului, este admisibil iar, potrivit dezlegărilor aceleiași decizii "aceste recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".

Este adevărat că în prezenta cauză este vorba de o cerere de sesizare a unui intervenient accesoriu formulată în cadrul unui recurs declarat de către celelalte părți, însă procedura reglementată de Legea nr. 47/1992 este una specifică, ce nu distinge asupra acestor aspecte procedurale de drept comun, iar recursul împotriva cererii de sesizare are un regim juridic distinct, dat de dispozițiile legii speciale.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova a fost învestită cu soluționarea recursurilor declarate de pârâții B., C. împotriva Încheierilor de ședință din 23 octombrie 2017 și 26 februarie 2018 ale Tribunalului Dolj (ca instanță învestită cu soluționarea apelului împotriva Sentinței nr. 783 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Craiova), respectiv a Încheierilor de ședință din 26 iunie 2019 și 3 aprilie 2019, precum și a Deciziei nr. 743 din 10 iulie 2019 ale Tribunalului Olt (ca instanță învestită cu soluționarea apelului împotriva Sentinței nr. 783 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Craiova, urmare a strămutării cauzei de la Tribunalul Dolj).

Cu prilejul judecării recursurilor declarate împotriva încheierilor de ședință sus-menționate și a Deciziei nr. 743 din 10 iulie 2019 a Tribunalului Olt, la data de 6 noiembrie 2019, intervenientul accesoriu D. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., despre care a arătat că încalcă art. 16 alin. (1), art. 44, art. 124 alin. (2) din Constituția României, art. 7 din Declarația Drepturilor Omului, art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constatând că această solicitare nu a fost argumentată în ce privește modalitatea în care textele legale pretins neconstituționale încalcă legea fundamentală, Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că, în cadrul analizei de admisibilitate, instanța de judecată este datoare să verifice inclusiv corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, pornind de la motivele concrete invocate de parte. Aceasta întrucât instanța de contencios constituțional nu se poate substitui părții în formularea unor critici de neconstituționalitate care să poată fi analizate ca atare, iar lipsa motivării nu poate fi suplinită direct în fața Curții Constituționale, deoarece actul de sesizare este reprezentat de încheierea instanței de judecată pronunțată în condițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul critică această soluție, apreciind că este nemotivată, este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale și este contradictorie, reiterând, în susținerea criticilor de nelegalitate, aspecte învederate prin cererea de sesizare analizată deja de către instanța astfel învestită.

Contrar acestor apărări formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel Craiova îndeplinește condițiile de legalitate necesare, aspect de natură să determine respingerea prezentei căi extraordinare de atac.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

Așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Craiova, în lipsa indicării, de către titularul cererii de sesizare a Curții Constituționale, a motivelor pentru care textele legale invocate ar fi contrare Constituției, instanța astfel învestită nu poate proceda la o analiză efectivă a condițiilor de admisibilitate ale sesizării.

Cum în cauză, petentul s-a limitat a reda doar conținutul textelor legale pretins neconstituționale, fără a arăta, în concret, în ce ar consta respectiva neconstituționalitate, în mod corect s-a reținut, de către instanța de judecată, imposibilitatea sesizării Curții Constituționale.

Pe de altă parte, se reține că petentul a invocat în fața Curții de Apel Craiova neconstituționalitatea art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. e) din C. proc. civ., sub motivul că reglementarea acestora îi încalcă dreptul de proprietate și dreptul de acces la justiție, în timp ce prin Decizia civilă nr. 1235 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 743/2019 a Tribunalului Olt și a încheierilor de ședință din 26 iunie 2019 și din 3 aprilie 2019, a fost respins ca inadmisibil pe criteriul materiei, reținându-se că cererea de chemare în judecată se înscrie în categoria de litigii prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. e) din C. proc. civ., care sunt exceptate de la calea de atac a recursului prin dispozițiile art. XVIII alin. (1) - (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin Legea nr. 310/2018. De asemenea, se reține că, în mod specific, Curtea de Apel Craiova a arătat în considerentele hotărârii sale faptul că pricinii nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. - vizate de obiecția de neconstituționalitate ridicată de petent -, ci acelea tranzitorii ale art. XVIII alin. (1) - (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin Legea nr. 310/2018, aspect față de care se reține, suplimentar celor argumentate de instanța a cărei soluție s-a contestat pe calea prezentului recurs, că sesizarea nu întrunește nici condiția legăturii cu cauza a nomei legale criticată pentru neconstituționalitate, condiție prevăzută prin dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la faptul că hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu ar fi motivată ori ar conține motive contradictorii, Înalta Curte constată că aceste critici sunt pur formale, recurentul neprezentând argumente din care să rezulte asemenea aspecte de nelegalitate.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Craiova a expus, în mod concret, care sunt argumentele instanței în aprecierea asupra caracterului inadmisibil al cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât motivarea realizată se circumscrie exigențelor legale în materie.

Față de cele arătate, de soluția ce se va adopta și de faptul că intimata-reclamantă A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, pe care le-a dovedit cu acte, Înalta Curte constată că recurentul este parte căzută în pretenții potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., situație față de care va fi obligat la plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 1.111 RON cheltuieli de judecată constând în costuri cu transportul, cazarea și onorariul avocațial al apărătorului intimatei, reduse (în privința onorariul de avocat, diminuat la jumătatea cuantumului acestuia, față de complexitatea recursului, durata judecății, miza aflată în joc) conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul D. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., din cuprinsul Deciziei nr. 1235 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă; va obliga recurentul la plata, către intimata-reclamantă A., a sumei de 1.111 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul D., domiciliat în județul Dolj, împotriva dispoziției privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., din cadrul Deciziei nr. 1235 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., cu domiciliul în Craiova, județul Dolj și cu intimații-pârâți B., C., ambii cu domiciliul în Craiova, județul Dolj.

Obligă recurentul la plata, către intimata A., a sumei de 1111 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2020.

GGC - CL