ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT și TRIBUNALUL DOLJ, obligarea pârâților, la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018 conform modalității de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești, agreată cu reprezentanții Curții de Conturi a României.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Hotărârea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale
Prin Sentința civilă nr. 2298 din data de 18 aprilie 2019 Tribunalul București, secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT și TRIBUNALUL DOLJ.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut, în esență că, reclamantul este grefier în cadrul Tribunalului Dolj, fiind nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor sale salariale și recalcularea salariului într-un alt cuantum în temeiul dispozițiilor art. 37 alin. (4) din Legea 153/2017.
A apreciat astfel Tribunalul București că raportul juridic ce face obiectul cauzei deduse judecății atrage competența instanței de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București, potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, conform cărora " Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri."
Pentru acest motiv a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, declinând competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat sub același număr la data de 02.08.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal
Prin Sentința nr. 769 din 07 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că reclamantul, care are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, astfel cum rezultă foarte clar din petitul cererii de chemare în judecată, unde se menționează neechivoc faptul că se solicită direct recalcularea și plata drepturilor salariale pentru personalul din justiție, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 și nici dispozițiile similare cuprinse în Legea nr. 284/2010.
Împrejurarea că se solicită obligarea pârâților la recalcularea salariului brut nu atrage competența specială a Curții de Apel București, din moment ce competența acestei instanțe este stabilită în mod excepțional și nu poate fi extinsă prin analogie și la alte cauze. De altfel, se observă că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede inclusiv o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării Curții de Apel București, iar acțiunea vizată de competența exclusivă trebuie să vizeze hotărârea care soluționează contestația.
Față de acestea, reținând motivele de fapt și de drept invocate în susținerea pretențiilor deduse judecății, Curtea de Apel București a constată că nu sunt incidente speței prevederile legale speciale reținute în justificarea soluției de admitere a excepției de necompetență materială, prezenta cauză fiind un veritabil litigiu de muncă, în căderea instanței de conflicte de muncă de la domiciliul reclamantului, potrivit prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar și art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003.
A mai reținut Curte de Apel București că, nici calificarea acțiunii ca o acțiune în contencios de drept comun nu ar atrage competența sa, atât din punctul de vedere al competenței materiale, determinată de rangul autorității emitente care în speță este o autoritate locală (colegiul de conducere al unei curți de apel) cât și al celei teritoriale, astfel cum prevede art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin cererea inițială de chemare în judecată reclamantul A., încadrat în prezent ca grefier la Tribunalul Dolj, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT și TRIBUNALUL DOLJ, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, conform modalității de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești, modalitate care a fost aprobată și precizată ca fiind corectă de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, agreată cu reprezentanții Curții de Conturi.
În data de 15 martie 2019 reclamantul a depus la dosar o Cerere de Modificare a acțiunii, în cadrul căreia menționează că, pe lângă petitul principal al cererii de chemare în judecată, mai solicită și obligarea pârâților Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și Tribunalul Olt, la plata diferențelor salariale dintre salariul rezultat în urma recalculării (conform machetelor de calcul din cadrul Curții de Apel Bacău și Curții de Apel București) și salariul efectiv încasat pentru perioada 01.01.2018 și până în prezent.
Înalta Curte, față de cererea formulată de reclamant, ce are calitate de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, constată că acesta nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, neformulând plângere împotriva Hotărârii nr. 9/22 martie 2018 dată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel, pentru a fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, ori dispozițiile similare cuprinse în Legea nr. 284/2010 și reținute greșit de Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de MUncă și Asigurări Sociale, ci acesta solicită direct recalcularea și plata drepturilor salariale pentru personalul din justiție.
Este adevărat că, prin Hotărârea nr. 9/22 martie 2018 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova s-au admis contestațiile față de contestatorii - personal auxiliar de specialitate și conex, precum și specialiști IT al căror salariu de bază a atins nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respingându-se contestațiile care nu se încadrează în categoria menționată mai sus și modificându-se în parte Decizia nr. 8 din 31 ianuarie 2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, în sensul că personalul auxiliar de specialitate și conex al căror salariu de bază este stabilit potrivit art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 va beneficia de sporurile de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 5% pentru confidențialitate la salariul de bază din anul 2022, începând cu data de 01.01.2018, cu aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, însă, astfel cum se poate observa din petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a înțeles să formuleze plângere împotriva acestei hotărâri, pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) din Capitolul VII din Anexa 5 a Legii nr. 153/2017, conform cărora " "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București." și dispozițiile similare cuprinse la art. 7 alin. (2) din capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, potrivit cărora " Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri.", cum greșit a reținut Tribunalul București.
Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menționată și care ar fi atras competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București nu este îndeplinită, deoarece reclamantul nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori hotărârea dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, pentru a fi atrasă în cauză competența prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, acesta menționând fără echivoc faptul că solicită direct recalcularea și plata drepturilor salariale pentru personalul din justiție.
Astfel cum și Curtea de Apel București în mod corect a reținut, se constată că dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competență materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii, este de strictă interpretare, și nu poate fi extinsă prin analogie și la alte cauze, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.
Ca atare, este de remarcat că acest text legal nu este incident în cauză, nesolicitându-se anularea unei hotărâri date asupra unei contestații emise în urma unei reîncadrări salariale în baza Legii nr. 284/2010, ci se solicită recalcularea și plata drepturilor salariale " începând cu data de 01.01.2018 conform modalității de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești" și "obligarea pârâților Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și Tribunalul Olt, la plata diferențelor salariale dintre salariul rezultat în urma recalculării (conform machetelor de calcul din cadrul Curții de Apel Bacău și Curții de Apel București) și salariul efectiv încasat pentru perioada 01.01.2018 și până în prezent. ".
Înalta Curte, în regulator de competență reține că, în ceea ce privește litigiile privind drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare ]n favoarea instanțelor de contencios administrativ, astfel că litigiul în discuție urmează a intra sub jurisdicția muncii, care este o jurisdicție de plină competență.
Este de reținut că nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, contenciosul administrativ este definit drept " activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
De asemenea, conform art. 8 alin. (1) din același act normativ, " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.".
Prin raportare la aceste dispoziții legale, este de reținut că obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv nesoluționarea în termen a cererii.
Or, în cauza de față, reclamantul nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale) și nici nu a dedus judecății un act administrativ asimilat.
Față de cele ce preced, instanța competentă material a soluționa litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
În aceste condiții, litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, fiind un veritabil litigiu de muncă, ce intră în competența de soluționare a instanței de conflicte de muncă de la domiciliul reclamantului, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar și art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din legea nr. 53/2003, privind Codul muncii.
Cum în cauză reclamantul își are atât domiciliul legal (str. x județ Dolj) cât și pe cel procesual (la locul de muncă - sediul Tribunalul Dolj, str. x), în Craiova, Dolj - conform Codului Muncii, competența de soluționare a prezentei cauze revenea Tribunalului Dolj, însă, dată fiind atât calitatea reclamantului, de grefier la Tribunalul Dolj, cât și calitatea acestei instanțe - Tribunalul Dolj - de pârât în litigiul de față, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., ce instituie un caz de prorogare legală a competenței teritoriale după calitatea persoanei, derogând în mod expres de la normele ce stabilesc competența teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect.
Caracterul facultativ este dat de posibilitatea de a opta între mai multe instanțe, egale în grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, norma legală având însă caracter imperativ, sub aspectul obligației de a sesiza o altă instanță decât cea la care reclamantul sau pârâtul, ce are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar ori grefier, își desfășoară activitatea, respectiv în acord cu interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, altă instanță decât cea care are calitatea de reclamantă/pârâtă în cauză.
Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, calitatea reclamantului, de grefier în cadrul Tribunalului Dolj și calitatea de pârât a Tribunalul Dolj, și pe de altă parte, conținutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță de același grad (cu Tribunalul Dolj) aflată în circumscripția curții de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța (Tribunalul Dolj) la care reclamantul își desfășoară activitatea, conform art. 127 din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate
Față de toate aceste considerente, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar și a art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003, respectiv a art. 127 și art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2020.