ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3843/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Breaza a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli (POR) și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR), anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare întocmite la 24 august 2016 de către reprezentanții MDRAP-Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR și înregistrate la nr. x din 29 august 2016, cu privire la Contractul de finanțare nr. x din 24 septembrie 2010 proiect SMIS 1093 cu titlul "Reabilitarea și modernizarea rețelei de străzi urbane, oraș Breaza, județ Prahova", anularea Deciziei nr. 415 din 15 noiembrie 2016 de soluționare a contestației administrative, exonerarea reclamantei de plata creanțelor stabilite prin aceste acte administrative și obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 66 din 4 aprilie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Breaza, a dispus anularea Deciziei nr. 415 din 15 noiembrie 2016 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 29 august 2016, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei imputate de 54.807,63 RON la care se adaugă TVA 10.413,45 RON.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publică la plata sumei de 6100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta UAT Orașul Breaza, județul Prahova.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a promovat recurs împotriva Sentinței civile nr. 66 din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, față de susținerile Curții de Apel Ploiești din sentință, recurentul a arătat, referitor la considerentele și efectele hotărârii CJUE din 26 mai 2016 emisă în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, că instanța comunitară a reținut că "nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva nr. 2004/18/CE poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menționat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate".

Prin urmare, între interpretarea dată de către Curtea Constituțională a României (Decizia nr. 66/2015) și cea a CJUE, există o diferență majoră cu privire la noțiunea de neregulă. Pe de o parte, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, definiția neregulii ar fi cea dată de art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, care nu reglementează caracterul potențial al prejudiciului adus "bugetului general al Comunității Europene și/sau bugetelor administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetelor din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită". Pe de altă parte, conform interpretării date de CJUE prin Hotărârea din data de 26 mai 2016, în loc de sintagma "care prejudiciază", ar trebui să fie menționat "care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea".

De asemenea, contrar interpretării Curții Constituționale potrivit căreia "calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, CJUE a statuat că, deși legea nouă își produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, sens în care a reținut la par. 56 că "domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare".

Interpretarea CJUE sugerează deci, contrar celei date de Curtea Constituțională, că nu numai procedura de control urmată în baza legii noi, ci și corecția definită potrivit noului act normativ, atunci când aceasta poate fi privită ca un efect în curs al unei situații anterioare, ar fi permise.

În speță, "situația" apărută sub imperiul legii vechi este dată de împrejurarea că reclamanta a încălcat dispozițiile legale incidente în materia achizițiilor publice, în forma în vigoare la momentul desfășurării procedurilor ce au făcut obiectul controlului.

Pornind de la definiția efectului, ca fiind acel "fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință", neregula constă în acțiunea reclamantei de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare aflat încă în vigoare.

Prin neregulile săvârșite s-au adus prejudicii, atât bugetului Uniunii Europene, cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Mai mult, la data săvârșirii neregulii, dar și în prezent era și este în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, care se aplică în mod direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul acestuia fiind emisă și O.U.G. nr. 66/2011. Prin urmare, stabilirea corecțiilor în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime.

De altfel, autorității contractante îi revine obligația și responsabilitatea respectării dispozițiilor legale, inclusiv în ceea ce privește derularea procedurii de achiziție, pe toată perioada de implementare și monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului și implicit corecțiilor financiare, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum, instituie o situație favorabilă, urmare a aplicării principiului proporționalității.

În concluzie, având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, controlul fiind efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, pentru neregulile săvârșite anterior acesteia, precum și Hotărârea CJUE din 26 mai 2016 în cauzele conexate C 260-14 și C 261/14, este corectă aplicarea unei corecții financiare reglementată prin noul act normativ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul - pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 29 ianuarie 2018 a completului învestit cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 11 septembrie 2019, în ședință publică, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în Completul de filtru, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ. și față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal).

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reținut greșit inaplicabilitatea Hotărârii CJUE din cauzele conexate C-260/14 și C-261/14.

Potrivit acestei hotărâri, "Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

În speță, Contractul de finanțare nr. x din 24 septembrie 2010 încheiat între părți pentru proiectul "Reabilitarea și modernizarea rețelei de străzi urbane, oraș Breaza, județ Prahova", cod SMIS 1093.

Potrivit art. 2 "Durata contractului și perioada de implementare a proiectului" din Contract, implementarea proiectului urma să se facă într-o perioadă de 55 luni (4 ani și 7 luni) calculată din ziua următoare datei intrării lui în vigoare prin semnarea de către ultima parte, contractul păstrându-și valabilitatea încă 5 ani după expirarea acestei perioade de implementare.

Având în vedere data olografă (24 septembrie 2010) atașată semnăturilor tuturor părților contractante, rezultă că efectele contractului, ale implementării proiectului și, implicit, atribuțiile de monitorizare a acestora de către autoritatea recurentă subzistau la data constatării neregulilor.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât în Anexa I - "Măsurile de monitorizare", asumată și de intimată prin semnarea contractului se prevede expres, la cap."Verificarea și Controlul", par.(5):

"AM POR și/sau alte structuri care reprezintă Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu atribuții de control/verificare/audit a finanțărilor nerambursabile din fondurile structurale, pot efectua misiuni de control pe perioada de implementare a proiectului, cât și pe durata contractului de finanțare, inclusiv până la expirarea termenului de 5 ani de la data închiderii oficiale a Programului Operațional Regional 2007 - 2013."

Or, pornind de la premisa greșită a lipsei de incidență a hotărârii CJUE mai sus menționate, care l-a condus la concluzia eronată a nelegalității actelor administrative contestate, pe motivul încălcării principiului constituțional al neretroactivității legii civile, judecătorul fondului nu a mai procedat la analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de reclamantă și, respectiv, a apărărilor corelative invocate de pârât (inclusiv a celor întemeiate pe dispozițiile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului).

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

În raport cu soluția ce se va pronunța de către instanța de rejudecare va fi reanalizată și situația cheltuielilor de judecată.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței civile nr. 66 din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 septembrie 2019.

GGC - MM