Decizia nr. 2039/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la nr. x/2013 din data de 19.11.2013, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României și a solicitat anularea parțială a Anexei nr. 5 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Baia de Aramă din H.G. nr. 963/2002, conform anexei atașate cererii. Reclamanta a solicitat, ca măsură reparatorie, pentru folosirea și încasarea nelegală de taxe, impozite, pentru terenurile sale, darea în proprietate a blocului cu 13 apartamente, în prezent locuințe de serviciu, situat în Orașul Baia de Aramă, str. x, bloc I 2 (poz. 125 din anexa 5 la H.G. nr. 963/2002).

La data de 28.11.2013, reclamanta A. a precizat obiectul acțiunii, anularea parțială a Anexei nr. 5 din H.G. nr. 963/2012 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Baia de Aramă, conform anexei, respectiv: Trupul numit "x": 23, 27, 28, 29, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 50, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 148, 149, 165; Trupul numit "y": 107, 162, 164.

Ulterior, a restrâns acțiunea la următoarele poziții: poz. 35 - teren spațiu verde blocul 24; poz. 37 - teren spațiu verde: poz. 38 - teren spațiu verde bloc 14 apartamente; poz. 39 - teren spațiu verde magazin universal; poz. 40 - teren spațiu verde blocul 7; poz. 41 - teren spațiu verde ocolul silvic; poz. 42 - teren spațiu verde blocul 11; poz. 43 - teren spațiu verde Arta populară; poz. 44 - teren spațiu verde B.; poz. 45 - teren spațiu verde față complex comercial; poz. 46 - teren spațiu verde lateral complex comercial; poz. 50 - stadionul orașului; poz. 71 - teren aferent blocului 19 și blocului 21; poz. 73 - teren aferent blocului G23 și blocului G25; poz. 74 - teren aferent blocului 14 apartamente; poz. 77 - teren aferent blocului 7; poz. 78 - teren aferent ocolului silvic; poz. 79 - teren aferent blocului 11; poz. 80 - teren aferent Arta Populară; poz. 81 - teren aferent Han Turistic "B." poz. 88 - teren aferent spate policlinică-C.; poz. 89 - teren aferent complex comercial; poz. 92 - teren aferent blocului I4; poz. 95 - teren aferent sediului S.G.A.; poz. 96 - teren aferent autostație călători; poz. 148 - cariera de piatră; poz. 149 - pădure-plantații; poz. 158 - teren izlaz Ciopec 10.000 m.p.; poz. 162 - trup pășune Crihala 26 ha; poz. 164 - teren izlaz Dealul Primăriei 15 ha; poz. 165 - teren izlaz x 16 ha; poz. 328 - teren aferent păstrăvărie 15,156 m.p.; poz. 329 - teren aferent centru colectare fructe de pădure.

Prin Sentința nr. 57 din 28 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2013. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Prin Decizia nr. 3038 de la 07 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2013, a fost admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut că în cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, având în vedere că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial, Partea I, astfel că, având în vedere că Monitorul Oficial cu numărul "bis" este distribuit numai celor interesați, este improbabil ca reclamanta să fi cunoscut că prin acest act administrativ s-a luat vreo măsură în ceea ce privește terenul în litigiu. Cum actul administrativ atacat este un act individual și nu unul normativ, nefiind comunicat reclamantei, termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 curge de la data luării la cunoștință a hotărârii de guvern. În consecință, în raport cu data la care reclamanta a luat cunoștință, a constatat că acțiunea în anulare a fost introdusă în termen.

În rejudecare, la termenul din data de 15 ianuarie 2016, s-a solicitat precizarea cererii și pct. de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză a Unității Administrativ Teritoriale Baia de Aramă, față de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 28.01.2016, reclamanta a depus la dosar o precizare a acțiunii, prin care a arătat că menține capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii constând în darea în proprietate a blocului cu 13 apartamente (în prezent locuințe de serviciu) situat în strada x nr. 3, bloc I 2 din anexa 5 la H.G. nr. 963/2002, și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâte a Unității Administrativ Teritoriale Baia de Aramă și a Primăriei Oraș Baia de Aramă.

La termenul din 12 februarie 2016 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a Unității Administrativ Teritoriale Baia de Aramă și Primăria Oraș Baia de Aramă. II sentința pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 251 din 3 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Baia de Aramă și Primăria Oraș Baia de Aramă. III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., a solicitat modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii formulate, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentința cuprinde motive contradictorii. A arătat că era previzibilă soluția, având în vedere că cererea a fost rejudecată de același judecător după casarea cu trimitere spre rejudecare. A arătat că afirmația instanței că inventarierea și declararea apartenenței la domeniul public s-a făcut de către autoritățile publice locale, în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existența sau inexistența dreptului de proprietate publică, nu are acoperire legală.

Art. 7 din Legea nr. 213/1998 prevede cum se dobândește dreptul de proprietate publică, iar actele întocmite de către Primărie nu se încadrează în niciunul din acestea. Instanța ia în considerare în mod ilegal că trecerea în proprietatea Primăriei a trupurilor de terenuri ce au aparținut A. s-a făcut prin procesele-verbale nr. x/1938 și nr. y/1938, și anume au fost incluse cele mai mari suprafețe de teren: trupul de pășune "z" - 30 HA; trupul de pășune "x" 40 ha; aceste procese-verbale, în afară de faptul că nu se încadrează în art. 7, sunt și nereale, fabricate în laboratoarele Primăriei; mai mult, deține procesul-verbal încheiat la 9 iulie 1994 privind predarea primirea averii Primăriei Baia de Aramă, în care se arată clar că la această dată Primăria avea în proprietatea sa numai 5 poziții de terenuri, și anume: poz. 57 - un plaț de 3931 m.p., poz. 58 - un plaț de 2365 m.p., poz. 59 - unul idem de 670 m.p, poz. 60 - unul din str. x de 930 m.p., poz. 60 - una piață de 3454 m.p., astfel că în mod logic trebuia ca pozițiile indicate în procesele-verbale contrafăcute să se regăsească și în procesul-verbal din 9 iunie 1949; instanța în mod cu totul nelegal nu a luat în considerare acest proces-verbal și nu a făcut nicio referire la el, pentru a forța obținerea unei soluții favorabile pârâtelor, prin luarea în considerare a unor acte falsificate. În acest fel, instanța a încălcat în mod intenționat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul la un proces echitabil.

Este inexactă afirmația instanței că Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, nu avea posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existența sau inexistența dreptului de proprietate publică, întrucât la inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public e o rubrică numită Situația juridică actuală (denumire act proprietate sau alte acte doveditoare), care niciodată nu a fost completată sau verificată. Guvernul României trebuia să solicite autorităților locale să transmită actele de proprietate sau alte documente, lucru pe care nu l-a făcut, și astfel a dat posibilitatea autorităților locale să naționalizeze pe bază de acte false sau vechi bunurile aparținând A..

A arătat recurenta că afirmația instanței că în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 a fost efectuată inventarierea și declarată apartenența la domeniul public al Orașului Baia de Aramă prin intermediul Hotărârii Consiliul Local nr. 15/30.08.1999, hotărâre ce a fost adusă la cunoștința publicului, nu are nicio acoperire legală, în sensul că Legea nr. 213/1998, art. 7, este foarte clară în ceea ce privește dobândirea calității de bun public, hotărârea Consiliului Local este nulă de drept, fiind elaborată pe bază de acte nelegale, false, încalcă flagrant art. 7 din Legea nr. 213/1998, iar Procesul-verbal încheiat la 9 iulie 1949 privind averea Primăriei nu conține niciun bun ce a fost inclus în domeniu public, acesta fiind ultimul document ce trebuie luat în considerare, și nu acte "semnate" în 1938. Se întreabă recurenta dacă este logic că obștea nu putea ataca în 1999 HCL nr. 15, fiind înființată în 2013, și dacă este logic faptul că nu putea solicita retrocedarea acestor suprafețe de teren în termenele stabilite de legile fondului funciar, dacă a luat ființă în 2013.

Recurenta a mai arătat că instanța menționează că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat, însă se întreabă ce poate fi mai evident decât faptul că în cuprinsul sentinței se face mereu referire la faptul că s-a respectat art. 7 din Legea nr. 213/1998, lucru inexact. Primăria nu a dobândit dreptul de proprietate publică prin aceste prevederi, lucru confirmat de procesul-verbal de predare primire din 9 iulie 1949, pe care instanța l-a ignorat. De asemenea, trebuie avută în vedere și Decizia Curții Constituționale a României nr. 136/1998, pct. 10, paragraf 4, care arată că simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea lui în natură vechiului proprietar și, cu atât mai puțin, pentru despăgubirea acestuia prin echivalent, fiind de datoria instanței supreme să repare nedreptatea făcută în mod voit de către instanța de fond care, la analiza și elaborarea acestei hotărâri a dat dovada de bâlbâieli, contradicții, motivații nelegale, ceea ce impune modificarea ei în totalitate. IV Apărările formulate de intimatul pârât

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la primul motiv din cererea de recurs, a arătat că H.G. nr. 963/2002 este un act de aprobare a inventarelor întocmite și, ulterior, însușite prin acte ale autorităților locale învestite cu atribuții și competențe legale în acest sens. Prin urmare, inventarierea și declararea apartenenței la domeniul public s-a făcut de către autoritățile publice locale, în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existența sau inexistența dreptului de proprietate publică.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ - teritoriale se întocmește de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari. Inventarele, astfel întocmite, sunt însușite, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale. Aceste inventare sunt centralizate de consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București și se transmit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau local. La întocmirea inventarelor au fost avute în vedere Listele cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ - teritoriale, prevăzute în Anexa la Legea nr. 213/1998 și Anexele la Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor și județelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999.

Consideră că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi (nu este constitutiv de drept de proprietate), nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin aceste acte se stabilește doar regimul juridic diferențiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietății private a altor persoane. Compararea titlurilor de proprietate, respectiv cenzurarea valabilității titlului, excede cadrului procesual dedus judecății, fiind de competența instanțelor de drept comun. V Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Recurenta a arătat că sentința cuprinde motive contradictorii, fără însă a expune în concret argumente din care să rezulte existența acestora. Motivele contradictorii pot rezulta din existența unei contradicții între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o altă soluție, precum și din considerente contradictorii, însă, în cauză, nu există asemenea motive. Prin susținerile sale, invocă în fapt o aplicare greșită a prevederilor legale, astfel că aceste motive se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ. "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", ce va fi analizat în continuare.

Reclamanta A. a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 963/2012 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, publicată în Monitorul Oficial nr. 678/12.09.2002, cu privire la Anexa nr. 5, pozițiile menționate anterior, prin care a fost atestat domeniului public al Orașului Baia de Aramă.

Raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.", se adresează instanței de contencios pentru anularea actului administrativ persoana vătămată prin acesta într-un drept al său ori într-un interes legitim.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat faptul că aceste terenuri aparțin A., potrivit Actului de Partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.04.1927 de către Judecătoria de Pace Mixtă Baia de Aramă descendenții moșilor dețineau în indiviziune cinci trupuri de pământ situate în Baia de Aramă care nu au devenit proprietatea statului român, acestea rămânând în proprietatea A.; a arătat reclamanta că, potrivit procesului-verbal de predare-primire a averii Primăriei Baia de Aramă, încheiat la data de 9 iulie 1949, aceasta avea în proprietate numai 11.351 mp, iar de la acea dată nu a mai avut loc nicio confiscare sau naționalizare a terenurilor obștii.

Potrivit Statutului Asociației autentificat la data de 20.03.2013, scopul A., care a fost înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor în baza încheierii Judecătoriei Baia de Aramă pronunțată la data de 22.03.2013 în Dosar nr. x/2013, îl constituie "îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate indiviză asupra terenului cu vegetație forestieră, precum și a celorlalte terenuri, pe numele Asociației, precum și administrarea acestor terenuri, conform reglementărilor legale în vigoare, cu respectarea dreptului de proprietate al fiecărui proprietar, moștenit de la bătrâni, astfel cum sunt aceștia menționați în Actul de partaj voluntar" autentificat la Judecătoria de Pace Mixtă Baia de Aramă nr. 240/29.04.1927.

Hotărârea Guvernului nr. 963/2002 este act administrativ unilateral cu caracter individual, a fost adoptată de Guvernul României în temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României (anterior republicării) și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fiind publicată în Monitorul Oficial al României la data de 12 septembrie 2002.

Regimul juridic al proprietății publice este reglementat le Legea nr. 231/1998, care prevede și o procedură specială de atestare a apartenenței la patrimoniul unităților administrativ-teritoriale a bunurilor de interes local.

Prin Hotărârea nr. 548/1999, în vigoare la data emiterii actului administrativ, au fost aprobate Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data emiterii actului administrativ, "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însușesc, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, și se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local.".

Hotărârea de Guvern care atestă apartenența bunurilor la domeniul public este emisă, așadar, în baza inventarelor bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, întocmite de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari, însușite după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, centralizate de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.

Instanța de fond a reținut că Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, nu are posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existența sau inexistența dreptului de proprietate publică, fără însă a avea în vedere că, în calitate de emitent al actului administrativ, analizează documentația întocmită pentru atestarea domeniului public, aspect confirmat de dispozițiilor art. XII din Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor aprobate prin H.G. nr. 548/1999, care prevăd că "Inventarele astfel transmise vor fi analizate de Departamentul pentru Administrație Publică Locală, împreună cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, și vor fi supuse aprobării Guvernului până la data de 28 octombrie 1999". Instanța de fond a reținut în mod corect, însă, că hotărârea de guvern nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi. Actul administrativ are rolul de a atesta apartenența bunurilor la domeniul public județean sau local, în baza inventarelor întocmite și însușite prin hotărâri ale consiliilor județene și consiliilor locale, inventarierea fiind efectuată de către autoritățile publice locale în condițiile Legii nr. 213/1998, care a reglementat o procedură specială pentru atestarea domeniului public, finalizată printr-o hotărâre a Guvernului României.

În analiza legalității actului administrativ, se impunea a se verifica, astfel cum instanța de fond a procedat, dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în baza și executarea cărora a fost emisă, respectiv ale Legii nr. 213/1998.

H.G. nr. 963/2002 a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale menționate, anterior emiterii H.G. nr. 963/2002 fiind adoptată de Consiliul Local Baia de Aramă Hotărârea Consiliului Local nr. 15/30.08.1999 privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public, întocmit de Comisia Specială constituită prin HCL nr. 14/1999, act prealabil adoptării de către Guvern a actului administrativ de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public.

Conform Notei de fundamentare a H.G. nr. 963/2002, la întocmirea inventarelor însușite prin hotărâri adoptate de Consiliul Județean, respectiv consiliile locale, au fost avute în vedere Listele cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ - teritoriale, prevăzute în Anexa la Legea nr. 213/1998 și Anexele la Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor și județelor, aprobate prin H.G. nr. 548/1999.

Fiind contestată hotărârea de guvern care atestă apartenența la domeniul public, instanța de fond a avut în vedere, în examinarea cererii, documentația care a stat la baza emiterii acesteia, și a reținut, raportat la cele invocate de reclamantă și la apărările pârâților, că susținerile reclamantei A. privind deținerea trupurilor de proprietăți menționate în acțiunea precizată sunt infirmate de pârâta U.A.T. Baia de Aramă prin procesele-verbale din care rezultă că aceste terenuri au trecut în proprietatea Orașului Baia de Aramă în anul 1938; astfel, s-a reținut că, potrivit proceselor-verbale aflate în arhiva Orașului Baia de Aramă, mai multe trupuri de pădure și pășuni au trecut în proprietatea comunei Baia de Aramă în anul 1938, conform proceselor-verbale nr. x/1938 și nr. y/1938, trupurile de pășune "Poiana Dumitrei - Crihala" în suprafața de 30 Ha și "Lunca Băii" în suprafața 40 Ha; s-a mai arătat că trupul de pădure "Valea Giurii" este în proprietatea Statului Român cu drept de administrare OS Baia de Aramă - RNP, trupul numit "Dealul Dochiciului" reprezintă proprietăți particulare (locuințe și terenuri agricole), pădure de stat, UAT Baia de Aramă deținând în acest punct suprafața de 9000 mp înscrisa în cartea funciară, suprafață pe care a precizat că a fost realizat un proiect european denumit "Condomine romi".

În mod corect a reținut instanța de fond că H.G. nr. 963/2002 a fost adoptată cu respectarea atribuțiilor și competențelor legale ale Guvernului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public local. Referitor la susținerile recurentului privind încălcarea art. 7 din Legea nr. 213/1998, care stabilește modurile de dobândire a proprietății publice, este de observat, astfel cum s-a reținut anterior, că hotărârea de guvern în cauză nu are caracter constitutiv sau translativ de proprietate, prin aceasta se atestă apartenența la domeniul public, în baza art. 21 din Legea nr. 213/1998, și trebuie avute în vedere dispozițiile art. 3 din lege, care prevăd că "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. (...) (4) Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.".

Susținerile recurentei privind faptul că în mod nelegal au fost luate în considerare procesele-verbale nr. x/1938 și nr. y/1938, care sunt nereale și contrafăcute, faptul că pozițiile indicate în acestea ar fi trebuit să se găsească și în procesul-verbal din 9 iunie 1949, cel care trebuie luat în considerare și care confirmă că nu s-a dobândit dreptul de proprietate prin prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, sunt nefondate, în condițiile în care nu s-au adus niciun fel de probe în sensul că procesele-verbale nr. x/1938 și nr. y/1938, prezentate de pârâți, nu sunt reale, iar procesul-verbal din 9 iunie 1949 ar fi cuprins în mod exclusiv și absolut toate bunurile aflate în patrimoniul orașului.

Raportat la acestea și situația juridică a bunurilor în cauză, susținerile recurentei reclamante nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea actului administrativ adoptat de Guvern și vătămarea prin acesta a unui drept pretins de reclamantă, pentru recunoașterea și ocrotirea căruia, în condițiile în care pretinde existența acestuia, are posibilitatea exercitării mijloacelor legale specifice prevăzute în materia dreptului de proprietate.

Invocarea de către reclamantă a Deciziei Curții Constituționale nr. 136/1998 cu privire la constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 448/24.11.1998, în care s-a reținut că "simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea lui în natură vechiului proprietar și, cu atât mai puțin, pentru despăgubirea acestuia prin echivalent.", nu conduce la o altă concluzie. Asemenea solicitări nu formează obiectul cauzei în contencios administrativ, care are ca obiect anularea actului administrativ și repararea pagubei cauzate prin emiterea actului nelegal. O eventuala comparare a titlurilor de proprietate pretinse asupra acelorași bunuri excede cadrului procesual din prezenta cauză, fiind de competența instanțelor de drept civil, și nu a instanței de contencios administrativ, al cărei control de legalitate vizează conformitatea actului administrativ cu normele legale în baza căruia a fost emis.

Sancțiunea nulității intervine pentru nerespectarea condițiilor de legalitate a actului administrativ, iar condițiile de legalitate se stabilesc în concret, în funcție de dispozițiile normelor juridice care conturează regimul juridic al actului administrativ în discuție. Regimul juridic al hotărârii de guvern de atestare a dreptului de proprietate este reglementat de dispozițiile legale menționate, raportat la care, din analiza probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat în mod corect că au fost respectate și nu sunt motive de anulare a acesteia.

Pentru aceste motive, sentința recurată este legală, instanța de fond a constatat în mod corect, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 963/2002, în ceea ce privește Anexa nr. 5 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Baia de Aramă, cu privire la pozițiile menționate anterior, invocate de reclamantă. VI Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) și 8) C. proc. civ., pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.