ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului Amara, solicitând în temeiul art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015(Codul de procedură fiscală) și art. 1 rap. la art. 8 si urm. din Legea nr. 554/2004:

Prin sentința nr. 3190 din data de 24 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului Amara, a anulat Dispoziția nr. 232/12.05.2016, de suspendare a contestației administrative și obligat pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.03.2016, în termenele și condițiile prevăzute de art. 276 alin. (7) rap. la art. 77 din Legea 207/2015 și de art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

Totodată, a respins cererea având ca obiect aplicarea unei amenzi pentru neexecutare, ca nefondată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1550 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și parțial onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 3190 din data de 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Primăria orașului Amara. invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015.

Recurenta a susținut că la data depunerii contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/22.03.2016 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București se afla dosarul nr. x/2015, având același obiect cu al contestației administrative, astfel că sunt întrunite dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, măsura suspendării soluționării contestației administrative până la soluționarea litigiului mai sus menționat, fiind dispusă în mod corect.

Practic, suma pe care reclamantul pretinde că nu o datorează în prezentul dosar, reprezintă obiectul dosarului nrx/2015.

În concluzie, recurenta a arătat că soluționarea contestației administrative depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, considerând că motivul de suspendare este întemeiat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.

În fapt, la data de 05.08.2015, pârâta a emise pe numele reclamantului Decizia de impunere anuală nr. 10097, în care s-a reținut obligația acestuia de plată a sumei de 2.662.225,46 RON cu titlu de "concesiuni terenuri".

La data de 25.08.2015, UAT Oraș Amara a sesizat instanțele judecătorești cu acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2015, având ca obiect obligarea reclamantului A. la plata sumei de 2.662.225,46 RON, cu titlu de redevență aferentă concesionării terenului proprietate privată a statului, în suprafață de 640 mp, situat în oraș Amara, str. x, precum și plata accesoriilor, solicitându-se prin acea acțiune și obligarea reclamantului la încheierea contractului de concesiune.

La data de 22.03.2016, a fost emisă de pârâta Primăria Orașului Amara/Serviciul de impozite și taxe Amara, pe numele reclamantului, Decizia de impunere anuală nr. 5023 prin care în sarcina acestuia au fost stabilite obligații fiscale reprezentând impozit pe teren și construcții, precum și obligații reprezentând "concesiuni terenuri", în cuantum total de 2.928.541,47 RON.

Înalta Curte constată că, în cauză, aspectul disputat de părți privește subzistența efectelor unui contract de concesiune asupra terenului proprietate privată a statului, încheiat anterior de UAT Amara cu S.C. B. S.R.L., societate care a înstrăinat reclamantului dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate pe acest teren.

Astfel, pe de o parte pârâta consideră că prin dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției situată pe terenul proprietate privată a statului, reclamantului i s-a transmis și dreptul de concesiune asupra acestui teren, fiind așadar ținut la plata redevenței, iar pe de altă parte reclamantul consideră că nu datorează redevență pentru terenul ocupat, proprietate de stat, în condițiile în care nu deține un contract de concesiune.

În dosarul nr. x/2015 instanța a fost așadar chemată să stabilească dacă reclamantul din prezenta cauză datorează sau nu redevența, calculată până la nivelul anului 2015, aferentă ocupării unui teren proprietate privată a statului, pentru care anterior a existat un contract de concesiune, respectiv existența unei obligații contractuale de plată a redevenței și executarea întocmai a acestei obligații la termenele de scadență.

În contestația administrativă formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere anuală 2016, pârâta a fost chemată să verifice existența unei obligații fiscale a reclamantului, astfel cum sunt acestea recunoscute de Codul de procedură fiscală, precum și executarea la termen a acestei obligații.

Prin Dispoziția nr. 232/12.05.2016, pârâta a dispus suspendarea contestației administrativ fiscale, formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere anuală 2016, până la soluționarea definitivă a litigiului având ca obiect neexecutarea unei obligații contractuale.

Recurenta critică hotărârea recurată invocând că în speță soluționarea contestației administrative depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți(dosaru nr. x/2015).

Susținerile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală potrivit căruia:

"Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivata, soluționarea cauzei atunci cand aceasta depinde, in tot sau in parte, de existenta ori inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecați".

În cauza de față, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de prevederile art. 277 alin. (1) lit. b) invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul deciziei prin care a fost suspendată soluționarea contestației administrative.

Astfel, Înalta Curte reține că în dosarul nr. x/2015 se determină existența unei obligații contractuale a reclamantului, în legătură cu valorificarea unui bun proprietate privată a statului, obligație care are o natură pur civilă (de drept privat, iar nu de drept public). În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiției cu ocazia pronunțării regulatorului de competentă în dosarul nr. x/2015(decizia nr. 3275/18.11.2016).

În contestația administrativă ce face obiectul prezentei cauze se analizează existența unui raport juridic de drept public, respectiv neexecutarea de către reclamant a unei obligații fiscale, iar nu contractuale.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect a reținut instanța de fond că soluționarea contestației administrativ fiscale, care privește aplicarea normelor de drept fiscal situației personale a reclamantului, nu depinde de soluționarea unui litigiu civil, referitor la neîndeplinirea de către acesta a unei obligații contractuale.

În plus, așa cum a reținut și judecătorul fondului, formularea contestației administrativ fiscale, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) din Legea nr. 207/2005, nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, reclamantul putând fi executat silit oricând după ajungerea la scadență, în condițiile în care legalitatea actului nu ar putea fi cenzurată decât cu mare întârziere, ca efect al suspendării,

În concluzie, suspendarea soluționării contestației administrative formulate de intimatul-reclamant nu se justifică, acesta având dreptul la soluționarea în termenul legal a contestației împotriva titlului de creanță, a cărui executare este supusă procedurii de executare silită reglementată de Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Primăria orașului Amara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Amara împotriva sentinței civile nr. 3190 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.