ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1722/2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 26 iulie 2018, sub număr 1424/310/2018, contestatoarea SC A. S.A, în contradictoriu cu intimații B. și C., a formulat contestație la executarea silită ce face obiectul Dosarului nr. x/2018 al BEJ D., prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în cauză, respectiv suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare deduse judecății, întrucât suma ce face obiectul prezentei nu este datorată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712, art. 719 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 05 octombrie 2018, contestatoarea a depus cerere de completare a contestației la executare, în dezvoltarea capătului de cerere având ca obiect anularea tuturor formelor de executare efectuate în cauză, arătând că solicită anularea somației, popririi, proceselor-verbale încheiate de BEJ D. în cadrul procedurii de executare silită, implicit a procesului-verbal din data de 20 septembrie 2018. Totodată, a arătat că renunță la capătul de cerere ce privește suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare deduse judecății, întrucât a rămas fără obiect, creanța fiind realizată integral.

În ședința de judecată din data de 20 noiembrie 2018, instanța a luat act că prezenta contestație este o contestație la titlu.

În ședința de judecată din data de 12 martie 2019, intimații au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sinaia.

Prin Sentința civilă nr. 235/2019 din 19 martie 2019, Judecătoria Sinaia, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de intimați, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

În motivare, această instanță a reținut că, prin Decizia nr. 419 din 05 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2012, s-a dispus evacuarea pârâtei SC A. SA de pe suprafața de 375 mp, situată în Sinaia, str. x, identificată prin raportul de expertiză și obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință, pentru acest teren, în cuantum de 10530 RON/lună, pe perioada 12 octombrie 2011 până la executarea prezentei hotărâri.

În cauză, contestatoarea a arătat că nu datorează suma solicitată de intimați în cadrul executării silite, iar intimații, la rândul lor, au arătat că lipsa de folosință este datorată până în prezent și chiar în continuare, deoarece nu s-a procedat la o evacuare efectivă a terenului.

În acest sens, instanța a apreciat că se impune lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, pentru a se stabili pentru ce perioadă și în ce condiții se calculează lipsa de folosință.

Prin urmare, instanța a reținut că, în cauză, contestatoarea a precizat că prezenta contestație este o contestație la titlu, iar din motivele invocate rezultă acest aspect. Astfel, instanța a apreciat că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia, invocată de către intimați, este întemeiată, motiv pentru care a admis-o, în temeiul dispozițiilor art. 714 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației aparținând instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 02 mai 2019, sub nr. x/2012.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 1 din 06 iunie 2019, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de contestatoarea SC A. SA Sinaia, în favoarea Judecătoriei Sinaia; a dispus suspendarea judecății; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Față de actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, în realitate, contestatoarea SC A. SA a învestit instanța cu o contestație la executare propriu- zisă.

Astfel, petitele cererii inițiale, și anume anulare forme de executare, respectiv suspendare executare silită până la soluționarea definitivă a contestației la executare, sunt specifice obiectului menționat în paragraful precedent.

Mai mult decât atât, în cererea completatoare aflată la dosar judecătorie, contestatoarea a indicat formele de executare a căror anulare o solicită, și anume somație și procese-verbale întocmite de BEJ D. și a solicitat întoarcerea executării silite, motivat de faptul că, anterior soluționării contestației la executare, sumele pretinse de creditori au fost retrase din conturile societății.

Instanța a mai reținut că singura referire la obiectul cererii ca fiind o contestație la titlu este cea precizată oral de apărătorul contestatoarei, la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2018.

Dincolo de împrejurarea dacă avocatul contestatoarei putea face sau nu un atare act de dispoziție, instanța neverificând dacă există mandat în acest sens, prin notele scrise depuse ulterior, la data de 18 martie 2019, purtând ștampila societății și semnătura reprezentatului acesteia, răspunzând la excepția de necompetență materială, partea a indicat că a înțeles să formuleze contestație la executarea propriu-zisă.

Față de motivațiile expuse, Curtea a reținut că obiectul litigiului pendinte este reprezentat de o contestație la executare propriu-zisă, a cărei competență de soluționare aparține, în temeiul art. 714 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanței de executare, respectiv Judecătoriei Sinaia.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile care guvernează procesul civil este principiul disponibilității care reprezintă posibilitatea conferită de lege părților de a sesiza autoritățile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare, sens în care judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării.

În acest sens, art. 9 alin. (2) C. proc. civ. prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților și, corelativ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impune ca judecătorul să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut.

În litigiul dedus judecății, contestatoarea a sesizat Judecătoria Sinaia cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în Dosarul execuțional nr. x/2018, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, întrucât suma solicitată de creditori nu este datorată.

Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 712 C. proc. civ., care, la alin. (1) prevăd că "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii".

Textul legal anterior menționat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale și, uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Prin urmare, față de aceste dispoziții legale și de scopul pentru care a fost sesizată instanța, și anume anularea tuturor formelor de executare silită, ce reprezintă cauza juridică a cererii, rezultă că, în speță, instanța a fost învestită cu o contestație la executare propriu-zisă.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., orice modificare a cererii putea fi efectuată de către reclamant, în cauză, de către contestatoare, numai până la primul termen de judecată la care a fost legal citat, respectiv la data de 16 octombrie 2018, iar ulterior acestui termen, numai cu acordul părților, ceea ce nu este cazul în speță.

Singura referire la obiectul cererii ca fiind o contestație la titlu este cea făcută oral de apărătorul contestatoarei, la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2018. Întrucât art. 81 alin. (1) C. proc. civ. nu distinge, pentru a putea săvârși acte procedurale de dispoziție, cum este și modificarea obiectului cererii inițiale, avocatul are nevoie de un mandat special acordat de parte, care, în prezenta cauză, nu se regăsește la dosar.

Mai mult, prin notele scrise depuse la data 18 martie 2019, semnate și ștampilate de reprezentantul contestatoarei, partea a indicat, expres, că a înțeles să formuleze contestație la executare propriu-zisă și a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale invocată de intimați. Contestatoarea a mai învederat că nu a formulat o contestație pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ci a formulat o contestație la executare, prin care a arătat că nu datorează suma solicitată, ca urmare a unor situații de fapt intervenite ulterior pronunțării titlului executoriu.

Art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 712 din același cod în favoarea instanței de executare, iar art. 651 C. proc. civ. statuează că instanța competentă material să soluționeze contestațiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit datelor din prezentul dosar sediul debitoarei SC A. SA este în Sinaia, strada x, județul Prahova.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea SC A. SA Sinaia, în contradictoriu cu intimații B. și C., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea SC A. SA Sinaia în contradictoriu cu intimații B. și C., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV