ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1609/2017

Din examinarea lucrărilor de la dosar a constatat următoarele:

Totodată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.609,16 Euro cheltuieli de judecată către intimata C..

Totodată, petenta a fost obligată către intimata S.C. B. S.A. la plata sumei de 4.700 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

După prezentarea circumstanțelor de fapt ale cauzei, recurenta a susținut că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precizând că au fost încălcate prevederile art. 99 din Regulile de Procedură Arbitrală ale Curții de Arbitraj.

Astfel, s-a arătat că, întrucât art. 99 din Regulile de Procedură de Arbitrală ale Curții de Arbitraj nu reglementează în mod expres cererea de chemare în garanție dar nici calea de atac împotriva respingerii în principiu a acesteia, instanța trebuia să reține că devin aplicabile normele procedurale civile, respectiv C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că sentința Curții de apel încalcă prevederile art. 594 alin. (1) și art. 608 C. proc. civ., reținând greșit că acestea nu pot fi interpretate într-o relaționare complementară, având obiecte juridice diferite.

Sub acest aspect, recurenta a precizat că orice normă juridică din același domeniu, cu precădere din același capitol, poate fi interpretată coroborat în vederea aplicării unitare și coerente a actului normativ din care face parte.

Art. 608 C. proc. civ. instituie calea de atac a hotărârii arbitrale și motivele acțiunii în anulare, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 594 din același cod, enumerarea încheierilor este exemplificativă, întrucât alin. (2) stabilește că dispozițiile art. 608-613 se aplică în mod corespunzător, în măsura în care prezentul articol nu prevede altfel.

Raportat la art. 64 alin. (4) și art. 74 C. proc. civ., art. 594 din același cod are caracterul de lege specială.

În opinia recurentei, o interpretare contrară ar conduce la încălcarea principiului echității procesului civil stipulat în art. 6 CEDO și art. 6 C. proc. civ., în condițiile în care în fața instanțelor de drept comun se dă posibilitatea părților de a ataca separat cu apel încheierile de respingere a cererilor de chemare în garanție.

Totodată, o interpretare contrară ar conduce și la încălcarea principiului egalității în fața legii.

Astfel că, pentru rațiunile expuse, art. 594 alin. (1) C. proc. civ. se coroborează cu art. 608 din același cod, în sensul că permit atacarea încheierilor arbitrale de respingere a cererilor de intervenție a altor persoane în proces.

Recurenta a mai arătat că sintagma de hotărâre folosită de legiuitor prin art. 608 C. proc. civ. vizează și încheierile de ședință, care nu sunt excluse de la acțiunea în anulare pe cale separată.

De asemenea, deși a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare instanța s-a pronunțat asupra aspectului referitor la cheltuielile de judecată, apreciind că acestea sunt corecte.

Sub acest aspect, recurenta a arătat faptul că factura privind cheltuielile a fost depusă după ce completul deja respinsese în ședință publică cererea de chemare în garanție, motiv pentru care se impunea decăderea C. din dreptul de a mai pretinde cheltuieli potrivit art. 452 C. proc. civ.

Instanța nu a luat în considerare argumentele referitoare la faptul că C. nu are dreptul la cheltuieli de judecată întrucât nu a fost parte în proces, iar prevederile art. 453 C. proc. civ. folosesc noțiunea de parte atunci când se raportează la debitorul și creditorul obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Nu în ultimul rând, aceste cheltuieli de judecată în cuantum de 5.609,16 Euro rămân excesive și insuficient reduse, fiind disproporționate cu activitatea desfășurată de avocat, respectiv participarea la numai două termene și redactarea de concluzii scrise.

În combaterea recursului, după prezentarea situației de fapt, intimata a arătat că încheierile la care se referă, în mod limitativ, art. 59 alin. (7) din Regulament, nu se încadrează și acelea prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de chemare în garanție, astfel că ele pot fi atacate numai prin acțiune în anulare promovată împotriva sentinței arbitrale prin care se soluționează fondul.

Totodată, încheierile de ședință prin care s-au dispus alte măsuri decât cele menționate la art. 594 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. civ. nu pot fi atacate cu acțiune în anulare.

Astfel că, susținerea recurentei conform căreia prevederile art. 594 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 608 din același cod permit atacarea cu acțiune în anulare a unei încheieri arbitrale de respingere a cererilor de intervenție a altor persoane este eronată.

Părțile au formulat puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta precizând că nu este de acord cu soluția propusă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 17/2017 prin care s-a modificat calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii dată în acțiunea în anulare, precum și decizia nr. 200/2012 pronunțată de Curtea Constituțională.

Prin punctul de vedere depus la dosar, intimata B. S.A. România a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

În accepțiunea conferită de legiuitor, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Dispozițiile art. 594 alin. (6) C. proc. civ. stabilesc că "soluționând acțiunea în anulare, curtea de apel poate, după caz, să mențină, să modifice sau să desființeze măsurile dispuse de tribunalul arbitral prin încheiere. Hotărârea curții de apel este definitivă".

În raport cu prevederile legale evocate, rezultă că sentința nr. 191 din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare promovată de petenta A. - Sucursala România împotriva încheierii din 4 iunie 2015 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Totodată, mențiunea "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare" indicată în cadrul dispozitivului sentinței atacate nu poate afecta principiul legalității căii de atac, aceasta fiind statuată de legiuitor, iar nu de judecător, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de petenta A. - Sucursala România împotriva sentinței civile nr. 191 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata C., Înalta Curte urmează să o respingă întrucât nu a fost dovedită existența și întinderea acestora, în raport cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-petentă A. - Sucursala România va fi obligată către intimata B. S.A. România să achite suma de 5950 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii Seria x nr. x din 23 februarie 2017 și extrasului de cont privind plata facturii, înscrisuri aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta A. - Sucursala România împotriva sentinței civile nr. 191 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-petentă A. - Sucursala România să achite intimatei B. S.A. România suma de 5950 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2017.