ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 272/2020

Deliberând, constată următoarele:

I. Cadrul procesual și soluția primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la 26 februarie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., prin mandatar A., au solicitat obligarea pârâților C. S.R.L., D. și E., în solidar, la plata sumelor de 210.000 euro și de 77.800 dolari americani, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plății, precum și a cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au invocat calitatea lor de proprietari ai apartamentelor nr. x și 5, situate în imobilul din Arad, str. x și au arătat că prin decizia civilă nr. 663/R/2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2002, au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, reținându-se reaua-credință a pârâților. Aceștia din urmă au încheiat în anul 2008, cu F., contract de închiriere pentru apartamentele în litigiu, încasând cu titlu de chirie sumele pretinse de reclamanți.

Cererea a fost întemeiată în drept pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Prin sentința civilă nr. 604 din 27 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins acțiunea și i-a obligat pe reclamanți să achite, în solidar, pârâtei C. S.R.L. suma de 3.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut, în esență, că "actio de in rem verso" exercitată de reclamanți nu întrunește una dintre condițiile de exercitare și anume caracterul subsidiar.

II. Soluția instanței de apel

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii formulate.

Apelul a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 94 din 25 mai 2017.

Totodată, instanța de prim control judiciar i-a obligat pe apelanții-reclamanți în favoarea intimaților-pârâți la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză. Astfel, întemeindu-se pe puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1364/14.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, instanța de apel a arătat că nu este îndeplinită condiția ca îmbogățirea să fie lipsită de o cauză legitimă.

III. Judecata în recurs

Împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul depus la dosar, recurenții au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au arătat că în mod greșit instanța de prim control judiciar a respins apelul, motivând că nu ar fi întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, respectiv condiția juridică privind caracterul subsidiar al acțiunii "de in rem verso".

Detaliind, au arătat că din considerentele deciziei recurate rezultă că acțiunea introductivă, având ca temei îmbogățirea fără justă cauză, a fost respinsă în considerarea faptului că, anterior, reclamanții au formulat acțiune în constatarea nulității contractelor de închiriere privind apartamentele în discuție, solicitând și recuperarea prejudiciului.

În continuare, au susținut că, în opinia lor, chiar împrejurarea că în soluționarea litigiului evocat s-a reținut că folosirea celor două apartamente nu constituie un delict, este de natură să le justifice promovarea acțiunii în îmbogățire fără justă cauză. Sub acest aspect, au arătat că instanța de apel a analizat superficial proba cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile purtate între părți.

Astfel, recurenții au menționat decizia civilă nr. 663/R/2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul nr. x/2002, arătând că în această hotărâre instanța a reținut, pe lângă nulitatea actelor juridice în litigiu, și preluarea fără titlu valabil a imobilului, față de împrejurarea că autorii reclamanților erau exceptați de la naționalizare, ca și reaua-credință a pârâților.

Recurenții au indicat și dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Arad, arătând că acesta a avut ca obiect un alt litigiu purtat între părți, respectiv acțiunea în răspundere civilă delictuală și pe care au promovat-o împotriva acelorași pârâți, solicitând și obligarea acestora la plata chiriilor încasate pentru cele două apartamente, respectiv nr. 4 și 5 din imobilul din str. x din Arad, pentru care nu au deținut niciodată un titlu valabil, contractele în baza cărora le-au deținut fiind anulate si părțile repuse în situația anterioară.

O altă critică formulată de recurenți vizează considerentele instanței de apel potrivit cărora în cauză nu ar fi fost îndeplinită nici condiția privind lipsa unei cauze legitime, concluzie despre care au susținut că este nelegală și fondată exclusiv pe supoziții.

Astfel, au notat că, în situația în care titlul de proprietate al intimaților-pârâți G. asupra celor două apartamente a fost constatat nul absolut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care a fost constatată și reaua-credință a acestora la încheierea contractului, în mod eronat, instanța de apel a reținut că aceștia au reținut în mod legitim sumele de bani percepute cu titlu de chirie în baza unui contract ce le-a fost anulat, iar părțile au fost repuse în situația anterioară.

În opinia recurenților, chiar și în ipoteza în care la momentul perceperii chiriilor titlul de proprietate al pârâților nu fusese desființat și le conferea acestora prerogativele dreptului de proprietate asupra apartamentelor închiriate, urmare a constatării nulității absolute a titlului lor și repunerii părților în situația anterioară, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire efectele nulității actelor juridice.

În final, recurenții au apreciat că toate prestațiile executate în temeiul contractului de închiriere și de subînchiriere, având ca obiect folosința celor două apartamente, față de anularea titlului pârâților, urmează să le fie restituite, deoarece au fost deposedați în mod ilegal și ilicit de bunul imobil.

De asemenea, au susținut că raportat la nulitatea absolută a titlului pârâților și la repunerea părților în situația anterioară, precum și față de reținerea instanțelor că încasarea sumelor de bani de către pârâți nu constituie faptă delictuală, singura posibilitate de a recupera pe cale judiciară prejudiciul pe care l-au produs pârâții rezidă în promovarea unei acțiuni în îmbogățire fără justă cauză împotriva acestora.

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

2.1. Pretențiile reclamanților sunt întemeiate pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză.

Condițiile pentru intentarea acțiunii în restituire ("actio de in rem verso"), stabilite în jurisprudență și în literatura de specialitate, sunt următoarele:

a) condițiile materiale: - mărirea unui patrimoniu; - micșorarea altui patrimoniu; - existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, în sensul că ambele evenimente să fie efectul unei cauze unice;

b) condițiile juridice: - absența unei cauze legitime a (unui temei legitim al) măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; - absența oricărui alt mijloc juridic pentru repararea pierderii suferite (caracterul subsidiar al ("actio de in rem verso").

În mod evident, în analiza îndeplinirii condițiilor acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, instanța judecătorească trebuie să examineze cu prioritate caracterul subsidiar (aspect de natură procesuală), întrucât constatarea existenței unei alte acțiuni, bazate pe contract, delict sau alt izvor de obligații, duce la respingerea de plano a cererii, fără cercetarea celorlalte condiții.

2.2. De altfel, prima instanță a procedat corect din punctul de vedere al ordinii în care trebuie analizate condițiile acțiunii în restituire, examinând cu prioritate caracterul subsidiar.

Astfel, prin sentința civilă nr. 604 din 27 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins acțiunea, reținând că:

"reclamanții au avut la dispoziție acțiunea în nulitatea contractelor și în răspunderea civilă delictuală împotriva pârâților, demers judiciar pe care l-au și exercitat, fiind respins, ca netemeinic, în condițiile în care chiriile pretinse de aceștia reprezentau fructe produse de cele două apartamente anterior dobândirii de către reclamanți în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra imobilului din care făceau parte cele două spații". Prin urmare, "...acțiunea de in rem verso exercitată de reclamanți nu întrunește una dintre condițiile de exercitare a acesteia, și anume cea care are în vedere caracterul subsidiar al mijlocului procesual (reclamantul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului)".

2.3. Prin apelul motivat, reclamanții au criticat concluzia reținută de prima instanță, susținând că singura posibilitate judiciară de a-și recupera prejudiciul produs de către pârâți este tocmai acțiunea formulată în cauză.

2.4. Deși instanța de apel a fost în mod legal învestită, în limitele cererii de apel motivate, să se pronunțe cu privire la controversa părților asupra caracterului subsidiar al acțiunii în restituire intentate, în considerentele deciziei recurate instanța de apel se referă la o altă condiție, neanalizată de prima instanță, anume cea referitoare la absența unei cauze legitime.

În dezvoltarea argumentelor expuse de instanța de apel nu se face nicio analiză a caracterului subsidiar al acțiunii, toate considerentele fiind subsumate concluziei că nu este îndeplinită condiția ca îmbogățirea să nu aibă o cauză legitimă.

Într-o singură frază, instanța de apel reține, fără a motiva, că "...din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că nu sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, aspect reținut în mod întemeiat de prima instanță".

2.5. Prin cererea de recurs, reclamanții au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția instanțelor de fond pentru că ar fi fost greșit aplicată legea atunci când s-a reținut că nu este îndeplinită condiția juridică a caracterului subsidiar al acțiunii.

Această critică nu poate fi examinată pe fond direct de instanța de recurs, în condițiile în care, deși a constituit motiv de apel, nu a fost analizată în mod efectiv și motivat de instanța de apel.

În condițiile în care decizia recurată cuprinde motive străine de criticile formulate prin cererea de apel, fiind încălcată obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al argumentelor apelanților, Înalta Curte este pusă în imposibilitatea de a verifica corecta aplicare a legii în privința condiției subsidiarității acțiunii, întrucât obiectul recursului este decizia dată în apel, iar nu sentința primei instanțe.

Așadar, pentru respectarea dreptului părților la un proces echitabil, se impune încadrarea criticilor recurenților referitoare la caracterul subsidiar al "actio de in rem verso" în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în aceea că decizia de apel cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv de limitele cererii de apel, astfel cum au fost stabilite prin motivele invocate de apelanți.

În acest cadru, trebuie precizat că neîndeplinirea condiției subsidiarității acțiunii făcea inutilă analiza celorlalte condiții ale "actio de in rem verso", astfel încât instanța de apel nu putea trece la analiza condiției absenței unei cauze legitime pentru îmbogățire decât dacă ar fi constatat, în mod argumentat, că nu este îndeplinită condiția reținută de prima instanță.

2.6. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 94 din 25 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.