ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 935/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată 19 mai 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. x/2014, reclamanta-creditoare S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta-debitoare B., cerere de autorizare a creditorului să aducă la îndeplinire titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2010, definitivă și irevocabilă, respectiv de desființare a construcțiilor edificate pe terenul situat în Municipiul București, str. x.

Prin încheierea din 23 martie 2015, Judecătoria Sector 3 București a admis cererea de chemare în judecată, în sensul autorizării creditoarei S.C. A. S.R.L. să desființeze construcțiile edificate de pârâta-debitoare pe terenul proprietatea sa din București, str. x, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Încheierea din 23 martie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 București, a fost rectificată prin încheierile din 11 mai 2015 și 12 iunie 2015, pronunțate în același dosar.

Împotriva încheierii din 23 martie 2015, pârâta-debitoare B. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4063 A din 30 octombrie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei tribunalului, pârâta-debitoare a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 667R/2016 din 09 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii, petenta a declarat recurs.

Autoarea căii de atac nu a indicat în memoriul de recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare, a susținut că prin hotărârea atacată instanța de apel nu s-a pronunțat asupra întocmirii dosarelor de executare cu încălcarea art. 25 C. proc. civ.. De asemenea, a susținut că între actele de executare nu se regăsește decizia nr. 3297 din 18 decembrie 2012 și că sentința civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2010 nu este o hotărâre definitivă și nici executorie.

A mai arătat autoarea că în apel (în fața tribunalului) reclamanta a modificat temeiul de drept al cererii, respectiv dispozițiile Legii nr. 50/1991, înlocuindu-l cu prevederile art. 580 și art. 903 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 25, art. 373 alin. (1) și art. 391 C. proc. civ.

La 16 decembrie 2016, cererea de recurs a fost comunicată intimatei, care la 19 ianuarie 2017 a depus întâmpinare, prin care, în baza art. 460 C. proc. civ., a invocat excepția inadmisibilității recursului.

La 30 ianuarie 2017, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, întâmpinarea i-a fost comunicată recurentei, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal aceea de anulare a recursului conform art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă extrinseci, neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, stabilită în sarcina sa potrivit art. 25 alin. (2) lit. 1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 martie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la file x recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 3 aprilie 2017.

La 13 aprilie 2017, recurenta a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a susținut că sentința civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Anexat punctului de vedere, autoarea a depus motivele de recurs formulate împotriva sentinței evocate.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, Înalta Curte reține că recursul de față este inadmisibil în considerarea următoarelor:

Admisibilitatea căii de atac a recursului se raportează cu prioritate la obiectul cererii deduse judecății, care în speță vizează o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 904 C. proc. civ. privind autorizarea creditorului de a îndeplini pe cheltuiala debitorului obligația de a face stabilită în sarcina acestuia din urmă printr-un titlu executoriu, ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații benevol și nici în cadrul executării silite pornite de creditor prin acordarea de eficiență somației transmise prin executor judecătoresc.

Potrivit art. 904 C. proc. civ., "dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului."

Încheierea din 23 martie 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, dată în aplicarea prevederilor art. 903 și 904 C. proc. civ., constituie un act procedural de continuare a executării silite începute în dosarul execuțional nr. x/2013 al C..

Conform art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați prin executare poate face contestație.

De asemenea, art. 718 alin. (1) din același Cod prevede că hotărârea pronunțată în contestația la executare poate fi atacată numai cu apel.

Astfel, deși C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu prevede expres o cale de atac împotriva categoriei de încheieri în care se încadrează hotărârea primei instanțe în speță, este neîndoielnic faptul că aceasta are regimul unei hotărâri judecătorești pronunțate în legătură cu executarea silită a unui titlu executoriu.

Pe cale de consecință, reținând această calificare a încheierii pronunțate, în absența unei norme legale speciale referitoare la regimul juridic al căilor de atac incidente în speță, instanța supremă impune concluzia că în cauză este aplicabil principiul de analogia legis care se deduce din examinarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) teza a III-a C. proc. civ., ceea ce presupune că hotărârea dată de instanța de executare în legătură cu o executare în curs urmează soarta tuturor celorlalte hotărâri pronunțate de instanța de executare și în consecință este supusă numai apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, decizia civilă nr. 4063 A din 30 octombrie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care a fost soluționat apelul declarat de pârâta-debitoare împotriva acestei încheieri, nu era susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, astfel cum s-a și reținut prin decizia civilă nr. 667R/2016 din 9 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, definitivă, ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac.

Sintetizând, hotărârea atacată în recursul pendinte a fost pronunțată în calea de atac a recursului îndreptată împotriva unei hotărâri date în soluționarea apelului declarat împotriva încheierii pronunțate într-o cerere formulată în procedura executării silite directe.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Cum prezentul recurs are ca obiect o hotărâre pronunțată la rândul său în calea extraordinară de atac a recursului, care este definitivă și nu se înscrie în categoria celor enumerate de textul legal precitat ca fiind susceptibile de a fi cenzurate în recurs, Înalta Curte reține că prezenta cale de atac este inadmisibilă, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a constatat că recurenta nu a anexat cererii înscrisuri în susținere dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 și împuternicirea avocațială a avocatului semnatar al cererii de recurs, D..

La 29 noiembrie 2016, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, recurentei i-a fost comunicată necesitatea complinirii lipsurilor menționate, fără ca aceasta să se conformeze.

Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru statuează principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 ale anterior evocatului act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancțiunea anulării cererii, obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În speță, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru, așa cum rezultă din dovada de înmânare existentă la dosarului de recurs.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 667R/2016 din 09 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.